ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2014

HOTĂRÂRE
16.09.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta C.S.S. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de

Inspecție Judiciară pentru Judecători, anularea rezoluției din data de 04

martie 2013, pronunțată de către pârâtă, prin care a fost clasată sesizarea

reclamantei înregistrată sub nr. 4418/IJ/3241/DIJ/2012.

1.2. Soluția instanței

de fond

Prin sentința civilă

nr. 1768 din 31 mai 2013, Curtea

de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca

inadmisibilă cererea formulată de reclamanta

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile

nr. 1768 din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea

de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs

reclamanta

SRL,

solicitând casarea acesteia și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond,

pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului

declarat se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru, în esență,

următoarele considerente:

- magistratul învestit

cu soluționarea cauzei în care figura, ca parte, recurenta, cauză înregistrată pe

rolul Curții de Apel Constanța, și-a exercitat atribuțiunile de serviciu în mod

defectuos, așa cum rezultă din casarea hotărârii pronunțate de acesta de către Înalta

Curte de Casație și Justiție;

- în mod eronat inspecția

judiciară nu a inclus faptele sesizate de către recurentă în limitele verificărilor

în procedura răspunderii disciplinare și nu a reținut existența abaterii disciplinare,

așa cum a fost conturată de reclamația formulată de recurentă.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea formulată,

intimata Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători

a solicitat constatarea nulității recursului, și, în subsidiar, respingerea recursului

ca nefondat susținând, în esență, că:

- motivele invocate în

cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C.

proc. civ.;

- pe fond, așa cum s-a

reținut în rezoluția Inspecției Judiciare ce face obiectul prezentei cauze, aspectele

semnalate de petentă nu au conturat elementele unei abateri disciplinare, ci reprezentau

critici privind legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești, aspecte ce

pot fi doar supuse controlului judiciar exercitat de instanțe;

- din verificările efectuate

nu au fost identificate elemente privind exercitarea funcției de judecător cu rea-credință

sau gravă neglijență;

- Inspecția Judiciară

și-a îndeplinit obligația instituțională de a examina și soluționa sesizarea formulată

de recurentă, iar prin răspunsul comunicat acesteia au fost explicate și argumentate

aspectele analizate, precum și rezultatul verificărilor prealabile efectuate;

- în mod temeinic și corect

Curtea de Apel București a făcut aplicarea dispozițiilor legii speciale și a apreciat

că acțiunea formulată de reclamantă împotriva rezoluției de clasare este inadmisibilă.

a recursului

2.1. Cu privire la examinarea

recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză,

în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat

în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință

din data de 31 octombrie 2013, în conformitate cu dispozițiile art. 493

alin. (4) noul C. proc. civ.

Intimata Inspecția Judiciară

- Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători a depus punct de vedere referitor

la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 4

februarie 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului

întocmit în cauză, că este necesar a se soluționa recursul în procedura prevăzută

de dispozițiile art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ. și, pe cale de consecință,

a admis în principiu recursul formulat de reclamanta C.S.S. SRL, și a fixat

termen pentru judecata pe fond a recursului.

Cu privire la fondul recursului.

Soluția și considerentele

instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând

hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile

recurentei - reclamante, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488

alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., constată recursul fondat și îl va admite, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, recurenta-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției

pronunțate de Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători

din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în data de 04 martie 2013, rezoluție

prin care a fost clasată, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b), sesizarea

reclamantei privind săvârșirea, de către un judecător din cadrul Curții de Apel

Constanța, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și t) din Legea

nr. 303/2004.

Instanța de fond, raportându-se

la dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul

Superior al Magistraturii, modificată și completată de Legea nr. 24/2012

pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul

Superior al Magistraturii,

care arată că rezoluția de clasare adoptată în

temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) este definitivă, a respins acțiunea

ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată

că,

prin

Decizia Curții Constituționale a României

nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, dispozițiile

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 au fost declarate neconstituționale.

În considerentele deciziei

sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1)

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către

o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor

și obligațiilor sale cu caracter civil.

A evocat jurisprudența sa anterioară, exemplificată de prin Decizia

nr. 953

din 19 decembrie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I,

nr. 53/23.01.2007, care a statuat în sensul că în sfera principiului constituțional

instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiție,

se înscrie și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit

instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor

sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are

o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei,

încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție.

Curtea a concluzionat, astfel, că în ipoteza

în care inspectorul

judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau

nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare, textul de lege criticat,

potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului

judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de

Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească.

Din această

perspectivă, Înalta Curte nu poate decât să dea efect deciziei instanței constituționale,

în sensul constatării că sentința recurată este lipsită de temei legal.

Menținerea hotărârii instanței

de fond ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează

la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției,

ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor

normelor declarate neconstituționale.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 noul C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare

instanței de fond.

Admite recursul declarat

de reclamantul C.S.S. SRL împotriva sentinței civile nr. 1768 din 31 mai 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-09-16
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3273/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2015-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2249/2015
Decizia nr. 2249/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2016-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2016
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Obiectul cererii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a c
ÎCCJ 2018-11-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4023/2018
Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a cont
ÎCCJ 2016-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 121/2016
Decizia nr. 121/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1.1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a V
Sursă