ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 121/2016

Decizia nr. 121/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 iulie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. anularea Raportului de evaluare nr. 26537/G/II din 14 iunie 2013 emis de autoritatea pârâtă.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 3601 din 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 3601 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Deși nu a dezvoltat separat criticile de nelegalitate și netemeinice pentru fiecare motiv de recurs, recurentul - reclamant arată, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aplicabilității în speță a Legii nr. 176/2010, lege pe care autoritatea pârâtă a aplicat-o retroactiv, având în vedere că aceasta a intrat în vigoare după încheierea celor două contracte invocate de B. ca reprezentând sursa existenței conflictului de interese.

Se mai susține că prima instanță a înțeles greșit starea de fapt prezentată în cauză și a interpretat eronat probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătorești.

Cu referire punctuală la dovezile depuse la dosar, recurentul-reclamant a dezvoltat critici privind impactul probelor administrate.

Apreciază recurentul că în raportul atacat sunt enumerate doar documente contabile cu valori și ordine de plată prin care produsele au fost achitate, dar nu a fost verificat adaosul comercial practicat, dacă în contractele analizate sunt trecute valori sau produse prin care Primăria Hotarele a fost obligată să facă anumite achiziții, nu a fost verificat profilul acestei relații comerciale, astfel că, practic B. nu ar fi putut să-și dea seama dacă reclamantul a realizat sau nu vreun folos material.

De asemenea, a arătat că, și în ceea ce îl privește de fiul acestuia C., instanța de fond a analizat în mod greșit materialul probator, având în vedere că în funcția de director comercial în cadrul SC D. SRL a fost angajat în data de 1 octombrie 2007, cu mult înainte ca recurentul-reclamant să fie validat în funcția de primar al com. Hotarele, fapt care s-a întâmplat în data de 17 iunie 2006.

Arată, în continuare, că nici în ceea ce o privește pe soția sa, situația nu este corect reținută de către instanța de fond.

În acest sens, susține că aceasta nu a fost niciodată angajata societății SC D. SRL astfel că nu putem vorbi de încasarea vreunui salariu de la societate.

Conchide recurentul, susținând că nu se putea constata conflictul de interese, atâta timp cât nu a obținut niciun folos material personal pe parcursul derulării celor două contracte.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți;

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

În esență, recurentul-reclamant A. a semnat, în calitate de primar al com. Hotarele, județul Giurgiu, două contracte de prestări servicii din 05 august 2008 și din 05 ianuarie 2010 cu

SC D. SRL al cărei asociat unic și administrator era soția acestuia E., iar fiul persoanei evaluate - C. - deținea funcția de director comercial, reprezentând societatea în contractele semnate cu beneficiarul Primăria com. Hotarele.

În aceste condiții a fost

reținută starea de conflict de interese prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză.

În acord cu cele exprimate de judecătorul fondului prin hotărârea recurată, Înalta Curte reține că persoana verificată, A., s-a aflat într-un conflict de interese, astfel cum este definită această noțiune în prevederile Legii nr. 161/2003, prin semnarea unor contracte ce au avut ca obiect prestarea de servicii publice în beneficiul com. Hotarele de către o societate comercială al cărei asociat unic și administrator era soția primarului, iar fiul primarului era angajat pe funcția de director comercial.

Potrivit prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”

Definind noțiunea de interes de natură patrimonială, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că „primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul 1.”

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că „aleșii locali care au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.”

Interpretarea prevederilor normative anterior citate conduc la concluzia că generarea unui conflict de interese este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- persoana verificată să ocupe o funcție publică;

- în exercitarea funcției publice, persoana să emită un act administrativ, să încheie un act juridic ori să emită o dispoziție;

- actul administrativ/actul juridic să producă un folos material pentru sine, pentru soțul său ori pentru rudele sale sau afinii până la gradul al doilea inclusiv.

În speța de față, după cum în mod judicios a reținut și prima instanță, aceste condiții sunt îndeplinite.

Astfel, pe perioada supusă verificării, recurentul a deținut funcția publică de primar al com. Hotarele și a semnat 2 contracte, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, după cum urmează:

Ambele contracte au fost încheiate cu SC D. SRL, având număr de ordine la Registrul Comerțului nr. J/52/147/1998, în cadrul căreia dl. C., fiul recurentului, deținea funcția de director comercial, iar asociat unic și administrator era doamna E., soția recurentului-reclamant.

Referitor la ultima condiție analizată, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că cele 2 contracte aflate în discuție au produs foloase materiale în beneficiul soției și fiului recurentului, în calitate de asociat unic, respectiv director comercial în cadrul societății beneficiare, neavând relevanță valoarea contractelor încheiate, cuantumul profitului efectiv sau rentabilitatea acestora pentru Primăria com. Hotarele.

Pe de altă parte, contractele încheiate de alesul local în exercitarea funcției publice de primar nu au avut la bază criterii transparente sau proceduri de selecție care să confirme obiectivitatea unei astfel de decizii, iar consecința încheierii acestor acte a fost cea a creării unui interes de natură patrimonială pentru persoanele aflate în relații de rudenie, respectiv afinitate cu recurentul-reclamant A., acesta aflându-se, prin semnarea contractelor amintite, într-un conflict de interese, corect reținut prin raportul de evaluare contestat în cauză.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea retroactivă a Legii nr. 176/2010, aspect pe care instanța de fond nu l-a analizat, Înalta Curte reține că și aceasta este nefondată.

Astfel, din conținutul raportului de evaluare, precum și din considerentele sentinței recurate se observă că Legea nr. 176/2010 a fost aplicată doar în ceea ce privește competențele B. și procedura de evaluare a situației de conflict de interese.

Ca temei legal al faptei de conflict de interese reținută în sarcina recurentului-reclamant au fost reținute dispozițiile Legii nr. 161/2003 și ale Legii nr. 393/2004, în vigoare la data deținerii calității de primar și în perioada supusă evaluării.

De altfel, chiar recurentul-reclamant A. și-a întemeiat, în drept, cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 176/2010, iar în considerentele sentinței atacate, judecătorul fondului a reținut că normele de procedură reglementate de Legea nr. 176/2010 sunt de imediată aplicare, astfel încât, în mod corect, autoritatea pârâtă le-a avut în vedere la momentul întocmirii Raportului de evaluare.

În acest context, Înalta Curte reține și legalitatea pct. 3 din Raportul de evaluare, prin care B. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, această competență a legală a autorității pârâte de a fi subiect activ de sesizare a organului de cercetare penală, excedând sferei contenciosului administrativ și, deci, controlului judecătoresc exercitat în această materie.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că în speța de față nu există elemente de o consistență rezonabilă care să susțină teza recurentului referitoare la aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material incidente speței, fiind corectă soluția judecătorului fondului de confirmare a legalității actului administrativ contestat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3601 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.