ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 149/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 149/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Obiectul acțiunii deduse judecății;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iulie 2014, sub nr. x/2/2014,
reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și președintele B.:
- amendarea președintelui B. cu o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 13 ianuarie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004;
- obligarea pârâtei B. la plata unei penalități cuprinse între 100 - 1.000 lei pe zi de întârziere, în raport de dispozițiile art. 905 alin. (2) C. proc. civ.;
- obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor ocazionate de formularea și susținerea prezentei cereri.
Hotărârea primei instanțe;
Prin sentința civilă nr. 3223 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și președintele B.
Calea de atac exercitată în cauză;
Împotriva sentinței civile
nr. 3223 din 25 noiembrie 2014
a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Recurentul-reclamant
susține că, în mod neîntemeiat, a reținut prima instanță că hotărârea a cărei executare se solicită, în contradictoriu cu B., nu a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de fosta C. și că, din contră, prin Decizia civilă nr. 5615 din 09 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admis recursul declarat de B. și a fost modificată sentința nr. 3831/2012, în sensul că a fost obligată B. să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, până la expirarea termenului prevăzut de această lege.
În fapt însă, prin Decizia civilă nr. 5615 din 09 decembrie 2013, pronunțată cu opinie majoritară, Curtea de Apel București a respins recursul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 3831 din 07 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul și cu intimata SC D. SA.
Prin opinia separată, a fost admis recursul C. și a fost modificată sentința civilă nr. 3831 din 07 iunie 23012, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării B. să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, până la expirarea termenului prevăzut de această lege, fără a mai fi analizată legalitatea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului la măsuri reparatorii.
Prima instanță, în sentința ce formează obiectul prezentului recurs, s-a referit la opinia separată formulată la Decizia civilă nr. 5615 din 09 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar nu la hotărârea pronunțată cu opinie majoritară, fiind practic în eroare cu privire la hotărârea pronunțată în recurs, în Dosarul civil nr. x/2/2012*, iar întregul raționament al primei instanței este efectuat plecând de la această eroare de apreciere asupra hotărârii care trebuie executată de B., respectiv sentința civilă nr. 3831 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5615 din 09 decembrie 2013 a aceleiași instanțe.
A susținut recurentul-reclamant că sentința civilă nr. 3831 din 07 iunie 2012, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de C., conform Deciziei civile nr. 5615 din 09 decembrie 2013, trebuia executată de B. în termenul dispus de instanța care a judecat fondul cauzei, cel de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri.
Totodată, a arătat recurentul că, în prezenta cauză, nu este aplicabil termenul de soluționare a dosarului de către B. prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în care pârâta este obligată să emită decizia de validare a dispoziției primarului Municipiului București și de compensare prin puncte a imobilului revendicat prin notificarea din 2001, atâta timp cât cererea de obligare a fostei C. la emiterea titlului de despăgubiri a fost formulată în anul 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2001.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 269 din 07 mai 2014
(parag. 32), a decis în sensul că termenul de 60 de luni, prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în care B. este obligată să soluționeze dosarele transmise de entitățile învestite de lege în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot să fie restituite în natură, nu se aplică titularilor dreptului de despăgubire ale căror cereri se aflau pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a acestei legi.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale, în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. A decis Curtea Constituțională că argumentul decisiv pentru pronunțarea unei asemenea soluții, îl constituie încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea egalității armelor între părțile aflate în litigiu, în cazul în care instanțele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în sensul că noile termene s-ar aplica și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În concluzie, cererea de executare formulată împotriva B. privind executarea sentinței civile nr. 3831 din 07 iunie 2012, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5615 din 09 decembrie 2013, este legală și temeinică, iar refuzul acestei pârâte de a pune în executare hotărârea judecătorească în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de obligare a fostei C., constând în evaluarea imobilului revendicat și emiterea titlului de despăgubire (decizia de validare și de compensare conform Legii nr. 165/2013) este neîntemeiat, nelegal și abuziv, încălcându-se și Decizia Curții Constituționale nr. 269/2014.
Apărările formulate în cauză;
Prin întâmpinările depuse în cauză, intimații-pârâți E., în calitate de președinte al B. și B. au invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, arătând că B. a pus deja în executare sentința civilă nr. 3831 din 07 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012, întrucât B. a emis Decizia nr. 3210 din 24 februarie 2015.
Intimata-pârâtă B. a invocat excepția inadmisibilității penalităților solicitate de reclamant, susținând că recurentul-reclamant nu a respectat procedura legală prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004și art. 905 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Procedura de soluționare a recursului;
5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3)C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 9 noiembrie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat,și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Soluția instanței de recurs;
Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele argumente:
Argumente de fapt și de drept relevante;
Prin sentința civilă nr. 3831 din 07 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă la data de 09 decembrie 2013, prin pronunțarea Deciziei nr. 5615 din 09 decembrie 2013, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de C., s-a stabilit ”obligarea Statului Român prin C. ca, în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri și în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 4/2012 să transmită Dosarul nr. x/CC unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar în termen de 60 de zile de la data depunerii raportului de expertiză de către evaluatorul desemnat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamanților, sub condiția constatării, sub condiția constatării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului ce face obiectul dosarului, conform art. 16 alin. (4) din Titlul VII - Legea nr. 247/2005, ori să emită decizie motivată de restituire în cazul în care stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituit în natură.”
Cererea de aplicare a sancțiunilor pentru neexecutarea sentinței civile nr. 3831 din 07 iunie 2012, irevocabilă prin Decizia nr. 55615 din 09 decembrie 2012 a Curții de Apel București, a fost formulată la data de 01 septembrie 2014, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare a textului la momentul nașterii dreptului de a pretinde aplicarea acestor sancțiuni fiind următoarea: ”
(1)
dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
(2)
În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile
art. 894
C. proc. civ.
(2
1
)
Dispozițiile
C. proc. civ.
privind executarea silită rămân aplicabile.”
La momentul pronunțării sentinței instanței de fond, la data de 25 noiembrie 2014, Dosarul de despăgubire nr. x/CC se afla în procedura de soluționare, termenele prevăzute în cuprinsul titlului executoriu fiind prelungite la solicitarea recurentului-reclamant A., conform adresei de la fila 53 din dosarul de față, prin care, în vederea clarificării situației juridice a terenului în suprafață de 350 mp, situat la adresa din București, acesta a cerut să fie extins termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013 cu 60 de zile.
Calea de atac pendinte a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2015, recurentul-reclamant justificând, la acel moment, un interes în demersul judiciar urmărit.
Conform înscrisurilor depuse la dosar, reține Înalta Curte că, pe parcursul cercetării judecătorești în calea recursului, intimata-pârâtă B. a emis Decizia de compensare nr. 3210 din 24 februarie 2015, în favoarea persoanei îndreptățite A., prin acordarea unui număr de 1.435.505 puncte, iar acesta, prin contractul de cesiune din 24 martie 2015, autentificat la B.N.P., ”F.”, a transmis un nr. de 244.036 puncte către SC D. SA, iar prin contractul de vânzare din 26 martie 2015, autentificat la B.N.P., ”G.”, a transmis un număr de 1.191.469 puncte către persoana fizică H.
Prin urmare, anterior finalizării cercetării judecătorești în etapa procesuală a căii de atac, hotărârea judecătorească a cărei pretinsă neexecutare a sa a îndreptățit partea interesată să formuleze cererea de sancțiuni în temeiul prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, a fost adusă la îndeplinire, recurentul înstrăinând dreptul obținut, conform certificatelor de deținător de puncte.
Interesul în declararea căii de atac a recursului a fost justificată de reclamantul A. la momentul atacării sentinței primei instanțe, însă, în raport de aspectele nou survenite în procedura de soluționare a căii de atac, acest interes nu a mai fost unul actual, cât timp cel interesat a obținut satisfacerea pretențiilor sale, înstrăinând, totodată, dreptul pentru a cărui neexecutare a pretins obligarea B. la plata unei amenzi și a unor penalități, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.
În această situație, lipsind atât condiția unui interes actual, cât și cea a interesului personal, ce a fost îndeplinită până la momentul înstrăinării punctelor acordate prin Decizia de compensare nr. 3210 din 24 februarie 2015, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al excepției invocate din oficiu.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes,
consecința fiind cea a respingerii recursului declarat de reclamantul A. ca fiind lipsit de interes.
PENRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3223 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.