ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2016

Decizia nr. 817/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B., C., președintele C., D. și E., în calitate de vicepreședinți ai C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților la respectarea conduitei impusă prin sentința civilă nr. 6366 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 50 din 10 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și amendarea conducătorului instituției cu o sumă cuprinsă între limitele legale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru întârziere de 100 lei/zi de la expirarea termenului de 30 de zile de când trebuia pusă în executare sentința civilă și până la data executării efective a acesteia.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 803 din 10 martie 2014;

- a admis în parte cererea;

- a respins chestiunea prealabilă privind neregularitatea întâmpinărilor formulate în cauză, invocată de reclamantă, ca neîntemeiată;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a aplicat lui F., în calitate de conducător al B., o amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 16 iunie 2013 până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, sentința civilă nr. 6366 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 50 din 10 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligând pârâta B. la plata către reclamantă a unei penalități de 100 lei stabilită pe zi de întârziere, începând cu data de 16 iunie 2013 până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu;

- a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 803 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții B., C., și F., președintele C. și al B., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, în motivarea cererilor de recurs formulate de B. și președintele acesteia s-a arătat că nu a existat o neexecutare culpabilă și s-a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind ignorate efectele noilor prevederi legale instituite prin Legea nr. 165/2013.

Au mai arătat că după expirarea perioadei de suspendare dispuse prin O.U.G. nr. 4/2012 și intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, au efectuat demersuri pentru executarea hotărârilor judecătorești, conform procedurii reglementate prin art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, în cazul intimatei-reclamante fiind emisă Decizia de compensare nr. 358 din 12 februarie 2014.

Recurenta-pârâtă C. a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că prin hotărârea care constituie titlul executoriu nu a fost stabilită nicio obligație în sarcina sa.

Prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, recurenții-pârâți B. și F. au invocat excepția procesuală a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmare a executării hotărârii judecătorești care constituie titlul executoriu, prin Decizia de compensare nr. 358 din 12 februarie 2014.

Intimații-pârâți E. și D., vicepreședinți ai C., au depus la dosar întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la plata despăgubirilor pentru întârziere, în procedura reglementată prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Raportul asupra admisibilității recursurilor, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 6 noiembrie 2015, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 5 februarie 2016, Completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen în ședință publică, pentru judecarea acestora cu citarea părților, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea recursurilor prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare, cu precizarea că examinarea criticilor și apărărilor formulate în calea de atac cu privire la calitatea procesuală pasivă a C. și a vicepreședinților acesteia este lipsită de utilitate în economia cauzei, de vreme ce prin sentința supusă recursului au fost instituite obligații exclusiv în sarcina B. și conducătorului acesteia. De asemenea, cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepția lipsei de obiect, invocată de recurenți, este o veritabilă apărare de fond.

Prin sentința nr. 6366 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă conform Deciziei nr. 50 din 10 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. x/CC, în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013, când urma să expire termenul pentru care O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a suspendat procedurile în materie.

Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data declanșării prezentei proceduri speciale de executare prin cererea adresată primei instanțe (8 ianuarie 2014), în cazul în care termenul stabilit pentru executare în cuprinsul hotărârii nu este respectat, conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, i se aplică o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 C. proc. civ.

Prevederea legală citată constituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa și, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancțiune a atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului ei. Pentru antrenarea răspunderii trebuie însă ca neexecutarea să fie culpabilă.

Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege dă naștere unei prezumții de culpă în sarcina celui care are obligația de a organiza activitatea autorității publice obligate astfel încât să aibă loc executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, dar în același timp conducătorul autorității publice poate face dovada unor motive temeinice care au împiedicat punerea în executare a hotărârii definitive.

Sub acest aspect, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat la executarea oricărei hotărâri, indiferent de circumstanțe, fiind acceptată posibilitatea intervenirii unor împrejurări de fapt sau de drept care să aibă ca efect temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Ceea ce trebuie sancționat este inerția, pasivitatea administrației publice (Sanglier c.Franței, Ruxandra Trading SRL c. României, Mihăescu c.României).

În speță, conform dispozitivului Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 50 din 10 ianuarie 2013, titlul de despăgubire trebuia emis în termen de 30 de zile începând cu data de 15 mai 2013, dar la 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost instituită o nouă procedură pentru instrumentarea dosarelor de despăgubiri nesoluționate până în acel moment.

Prin art. 50 lit. c) din noul act normativ au fost abrogate prevederile art. 16-18 din cap. V (Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind preluate de B.

Conform art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”, prevedere legală care conferă B. dreptul de a verifica dosarele preluate de la fosta comisie din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, fiind abilitată ca, pentru clarificarea aspectelor din dosare, prin Secretariatul Comisiei Naționale, să solicite documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricărei alte instituții care ar putea deține documente relevante.

În speță, după cum s-a probat în dosar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, au fost derulate etapele prevăzute de lege și a fost emisă Decizia de compensare nr. 358 din 12 februarie 2014, într-un termen care nu poate fi considerat nerezonabil în raport cu modificarea contextului legislativ și a numărului mare de dosare preluate spre soluționare în noua procedură, aplicarea măsurilor reparatorii implicând indemnizarea unor largi categorii de persoane.

Se impune mențiunea că Decizia de compensare nr. 358 din 12 februarie 2014 și verificările care au precedat-o au fost anterioare Deciziei nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică în cazul actelor emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil sau definitiv asupra întinderii dreptului de proprietate.

În consecință, contrar interpretării primei instanțe, Înalta Curte reține că nerespectarea termenului de executare stabilit prin dispozitivul Deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 50 din 10 ianuarie 2013, în raport cu prevederile legale menționate mai sus, nu constituie o neexecutare culpabilă care să atragă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În același sens sunt s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și prin Deciziile nr. 2194 din 27 mai 2015, nr. 2733 din 23 iulie 2015, nr. 2946 din 30 septembrie 2015.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de C., B. și președintele C. împotriva sentinței nr. 803 din 10 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând cauza respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.