ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2016

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iunie 2014, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și C., aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului C.N.C.I. - C., calculată începând cu data expirării termenului de 30 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a Sentinței civile nr. 64 din 16 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - 25 noiembrie 2011 și până la punerea efectivă în executare, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de 100 lei despăgubiri pe zi de întârziere de la data de 25 noiembrie 2011 și până la punerea efectivă în executare a sentinței.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2668 din data de 9 octombrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C., a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și C., respingând ca neîntemeiată și cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea căii de atac formulate, casarea hotărârii, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de fond a reținut în mod nelegal îndeplinirea de către pârâtă a obligației impuse prin Sentința nr. 64 din 16 ianuarie 2011, aceștia apreciind că emiterea Deciziei de invalidare nr. 1508 la data de 30 iulie 2014, după momentul introducerii acțiunii în instanță, nu poate reprezenta o executare a hotărârii judecătorești în termenul impus de art. 24 din Legea nr. 554/2004. Precizând că decizia de invalidare sus-menționată a fost contestată în instanță, recurenții au arătat și faptul că autoritatea pârâtă nu a dovedit îndeplinirea obligației impuse și nu a depus înscrisuri care să ateste punerea în discuția comisiei a dosarului reclamanților în ședința din 23 septembrie 2013, înscrisurile depuse fiind nerelevante sub acest aspect și neavând vreo legătură cu prezenta cauză.

Apărările intimaților Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și C. La data de 14 ianuarie 2015, ambii intimați-pârâți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond. Intimații au arătat că instanța supremă s-a pronunțat în mod constant în sensul respingerii acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012. În speță, procedura de soluționare a dosarului reclamanților s-a desfășurat potrivit art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, instituția intimată dobândind competența legală să exercite control de legalitate asupra tuturor actelor administrative emise de entitățile investite de lege cu soluționarea notificărilor, chiar și în situația în care C.C.S.D., prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, fusese obligată să emită titlu de despăgubire. Întrucât dosarul reclamanților nr. x/CC a fost introdus în ședința C.N.C.I. din data de 23 septembrie 2013, intimații au apreciat că nu se poate reține pasivitatea acestora ca temei al aplicării sancțiunii prevăzute de art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Recurenții A. și B. au depus răspuns la întâmpinare la data de 22 ianuarie 2015, arătând că apărările formulate sunt neîntemeiate și reiterând susțineri din calea de atac promovată.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 14 aprilie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată pe fond a acestuia la data de 9 iunie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În prealabil, față de invocarea de către intimații-pârâți, în cuprinsul concluziilor scrise, a excepției rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, dar și a excepției lipsei de interes în susținerea cererii, astfel cum a fost invocată în ședința publică de judecată, se apreciază că acestea reprezintă apărări de fond și vor fi avute în vedere cu ocazia examinării căii de atac promovate. Reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de aplicare a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului C.N.C.I. - C., pentru neexecutarea Sentinței nr. 64 din 16 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, dar și de obligare a pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata penalităților de 100 lei despăgubiri pe zi de întârziere, de la data de 25 noiembrie 2011 până la punerea efectivă în executare a sentinței, temeiul de drept al cererii fiind art. 24 alin. (1) și 2 din Legea nr. 554/2004. Potrivit textul de lege invocat, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri. Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Înalta Curte reține că prin Sentința nr. 64 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5664 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta a fost obligată să transmită dosarul reclamantului către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în contradictoriu cu reclamantul D. ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București prin Primarul General ca neîntemeiată. La data de 15 martie 2012, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 prin care s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, fără ca legiuitorul să facă vreo distincție între situațiile soluționate prin hotărâre judecătorească irevocabilă și celelalte cazuri, instituind un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În cauza de față, depășirea termenului de punere în executare a hotărârii judecătorești a fost generată de suspendarea prin lege a atribuției de evaluare și emitere a deciziilor prevăzute de Legea nr. 247/2005. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 723 din 5 iulie 2012, O.U.G. nr. 4/2012 a fost declarată ca fiind constituțională, iar în motivarea instanței de contencios constituțional, care are același efect obligatoriu ca și dispozitivul, s-a avut în vedere inclusiv suspendarea executării procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești. Astfel, s-a statuat că suspendarea procedurilor nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare. Înalta Curte apreciază că elementele de schimbare a legislației și de reformare a întregului sistem de acordare a despăgubirilor de către stat, intervenite în perioada 2012 - 2015, intră în marja de apreciere a statului, iar întârzierea executării hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, întrucât statul a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice. Amenda și penalitățile ce pot fi aplicate conducătorului autorității publice potrivit art. 24 din legea contenciosului administrativ reprezintă mijloace de constrângere pentru obținerea executării hotărârii. Prin reglementare, caracter și scop, ele presupun cu necesitate ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești irevocabile la momentul pronunțării instanței asupra cererii întemeiate pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. În contextul celor expuse anterior, argumentele recurenților din calea de atac promovată sunt nefondate. Motivarea hotărârii instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, iar soluția pronunțată nu este rezultatul unei interpretări sau aplicări greșite a normelor de drept material. Dosarele de despăgubire nesoluționate printr-o decizie reprezentând titlu de despăgubire până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 sau cele în care au fost pronunțare hotărâri definitive și irevocabile, de tipul celei invocate în prezenta cauză, atrag incidența dispozițiilor art. 41 alin. (5) din actul normativ precizat, fiind supuse procedurilor administrative prin care secretariatul comisiei poate solicita documente în completare, conform art. 21. Înalta Curte constată că Sentința nr. 64 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București a fost pusă în executare. Dosarul nr. x/CC, privind solicitarea autorului reclamanților - D., a fost pus în discuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor din data de 23 septembrie 2013, s-a dispus completarea dosarului cu înscrisuri care să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat și cu Sentința nr. 3341 din 5 iunie 1987 a Judecătoriei Sectorului 6 București, întreaga procedură fiind finalizată prin emiterea deciziei de invalidare nr. 1508 din 30 iulie 2014, prin care a fost invalidată dispoziția nr. 9005 din 05 noiembrie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București. Chiar dacă dispoziția nr. 1508 din 30 iulie 2014 nu a fost efectiv emisă în termenul de 30 de la rămânerea irevocabilă a Sentinței nr. 64/2011, executarea s-a produs înainte de momentul pronunțării instanței învestite cu cererea întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2014, iar instanța de fond a apreciat, în mod corect, că în cauză nu se pot aplica mijloacele de constrângere pecuniare solicitate de reclamanți. Cu alte cuvinte, sancțiunea pecuniară a amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, poate fi aplicată pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești și nu în raport cu derularea unei proceduri administrative, cum este cea reglementată de art. 21 din Legea nr. 165/2013, în privința executării obligațiilor de emitere a titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond nu este afectată de nelegalitate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.