ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2013, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) și C. - Conducătorul ANRP, al CNCI (succesoare în drepturi și obligații a CCSD) au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la:

a) plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere începând cu data de 19.03.2012 și până la data îndeplinirii obligației "de a face", adică emiterea titlului de despăgubire în dosarul de despăgubiri al reclamanților nr. x/CC conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de D. SA;

b) plata unei sume în cuantum de 20.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în Sentința civilă nr. 3860/31.05.2011 pe perioada 19.03.2012 - 19.11.2013.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 466 din data de 11.02.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. - Conducătorul ANRP, al CNCI (succesoare în drepturi și obligații a CCSD); a fost obligat pârâtul C., în calitate de conducător al CNCI la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, de la data prezentei hotărârii până la data executării Sentinței nr. 3860/31.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București; s-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) și C. - Conducătorul ANRP, al CNCI (succesoare în drepturi și obligații a CCSD), ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința nr. 3860/31.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 776/16.02.2012 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire în dosarul de despăgubiri al reclamanților nr. x/CC conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de D. SA însă până în prezent, obligația nu a fost adusă la îndeplinire.

În condițiile în care sentința nu a fost executată, existând un refuz constant al autorității care, deși dispozitivul este explicit, a continuat să solicite petenților înscrisuri noi, prima instanță a apreciat că se impune aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Amenda reglementată de legiuitor are un scop cominator, fiind menită să constrângă autoritatea să își execute obligația. Chiar dacă legiuitorul nu arată de la ce termen se calculează amenzile, din scopul cominator al amenzii rezultă că aceasta urmează să se calculeze de la data pronunțării sentinței, întrucât doar de la această dată se poate pune problema constrângerii unei persoane să execute sentința. În raport cu acest aspect, apare ca nerelevantă apărarea pârâtului C. referitoare la suspendarea procedurii de emitere a deciziilor conținând titlul de despăgubire, întrucât actele normative invocate de acesta și-au încetat efectele cu mult înainte de pronunțarea sentinței, iar autoritatea publică a continuat să refuze executarea hotărârii judecătorești și după acest moment.

A mai reținut prima instanță că, în ceea ce privește plata de despăgubiri, scopul acestei măsuri este unul dublu, atât un scop cominator cât și un scop reparator. Din această ultimă perspectivă, pentru acordarea de despăgubiri reclamanta ar fi trebuit să facă dovada producerii unui prejudiciu, însă această o astfel de dovadă nu s-a făcut.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanții A. și B., cât și pârâtul C. - Președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Mai mult, din modalitatea în care este redactat art. 24 din Legea nr. 554/2004, reiese faptul că atunci când este dispusă amendarea conducătorului instituției, ca o consecință a culpei acestuia, în mod obligatoriu este dispusă și acordarea de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neexecutarea hotărârii judecătorești.

În cazul recurenților reclamanți, prejudiciul este ușor de calculat, deoarece intimații au dispus întocmirea unui raport de evaluare, în condițiile Legii nr. 247/2005 și astfel a fost stabilit ca valoarea despăgubirilor ce urmează a fi plătite către subsemnații este în cuantum de 263.894 RON. Așadar, suma de 20.000 RON, solicitată de către reclamanții recurenți cu titlu de despăgubire, reprezintă lipsa de folosință a acestei sume.

Au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Totodată, recurentul-pârât evidențiază faptul că procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire de către CNCI este prevăzută de art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, iar, prin trimiterea expresă de la art. 41 alin. (5) din lege, legiuitorul a stabilit obligativitatea parcurgerii procedurilor administrative prevăzute de lege, care prevăd posibilitatea validării sau invalidării dispoziției primarului prin decizia CNCI.

În susținere, recurentul-pârât expune operațiunile administrative efectuate la nivelul CNCI în aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, cu privire la dosarul de despăgubire în litigiu.

Cu privire la punerea în executarea în termen de 30 de zile a Sentinței nr. 466 din 11.02.2014 a Curții de Apel București, termen apreciat de către instanța de fond ca fiind nerespectat, recurentul-pârât învederează următoarele aspecte: în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012; la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost reglementată o nouă procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii; după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost inițiate demersurile în vederea punerii în aplicare a acestei reglementări.

În consecință, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată.

Apărările reclamanților recurenți și a intimatei pârâte

Recurenții-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul pârât C., ca nefondat, iar recurentul pârât C. a depus la rândul său întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B., ca nefondat.

Intimata-pârâtă CNCI a formulat întâmpinare, prin care a formulat apărări în sensul admiterii recursului declarat în cauză de către recurentul pârât C.

Prin cererea înregistrată la dosar la data de 10 februarie 2015, recurenții reclamanți au invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 21 și 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, față de care intimata-pârâtă CNCI a formulat punct de vedere, apreciind că este neîntemeiată.

Concluzii scrise

Prin concluziile scrise înregistrate la dosar la data de 01.04.2016, recurentul-pârât a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, arătând că CNCI a pus în executare Decizia nr. 776 din 16.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind emisă Decizia nr. 2647/13.01.2015 prin care CNCI a decis validarea parțială a Dispoziției Primarului Municipiului Giurgiu pentru construcția demolată în suprafață de 388 mp, situat în Municipiul Giurgiu, și emiterea deciziei de compensare prin 142.251 puncte în favoarea reclamanților, precum și invalidarea parțială a aceleiași dispoziții în ceea ce privește propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 258 mp.

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs

Procedura de filtrare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 24.02.2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 05.04.2016.

Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de recurentul-pârât

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii invocată de recurentul-pârât prin concluziile scrise.

Se reține că emiterea de către CNCI a Deciziei nr. 2647/13.01.2015 nu lipsește de obiect acțiunea formulată de reclamanți în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanța este învestită cu verificarea modului de aducere la îndeplinire a obligației de executare a hotărârii judecătorești în intervalul de timp cuprins între expirarea termenului prevăzut în cuprinsul hotărârii sau, în lipsa unui astfel de termen, de la expirarea termenului 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și data executării obligației impuse autorității publice prin hotărârea judecătorească.

Cu alte cuvinte, în speță, instanța de contencios administrativ este chemată să analizeze circumstanțele de fapt și de drept referitoare la executarea obligației de emitere a titlului de despăgubire prevăzută în dispozitivul Sentinței nr. 3860 din 31.05.2011 a Curții de Apel București, între data rămânerii irevocabile a acestei sentinței (data de 16.02.2012, când a fost pronunțată Decizia nr. 776 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Considerentele Înaltei Curți asupra excepției de neconstituționalitate

Exercitând rolul de filtru în procedura reglementată prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, ca instanță judecătorească în fața căreia s-a invocat, pe cale incidentală, o excepție de neconstituționalitate, are în vedere împrejurarea că, potrivit alin. (1) al articolului indicat, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

"Legătura cu soluționarea cauzei" nu poate fi analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor normative cu litigiul în cadrul căruia au fost invocate, pentru că excepția de neconstituționalitate este o formă de control concret și subiectiv al constituționalității legii, în cadrul căruia se ține seama de scopul urmărit de parte prin declanșarea procedurii și de obiectul concret al acțiunii judiciare.

În speță, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanți și pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) și C. - Conducătorul ANRP, al CNCI, iar obiectul cauzei îl reprezintă obligarea acestora la plata unei amenzi și a unor despăgubiri pe zi de întârziere, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de judecată apreciază că declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale menționate de reclamanți, în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, în speță obiectul îl reprezintă aplicarea prevederilor art. 24 și 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar soluția dată de Curtea Constituțională asupra excepției invocate de recurenți nu ar influența în nici un fel hotărârea ce se va pronunța.

De aceea, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât C., în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanții au solicitat obligarea pârâților CNCI, ANRP și C. - președintele ANRP la plata penalităților în cuantum de 100 RON/zi de întârziere din momentul nașterii obligației stabilite prin Sentința nr. 419/F-Cont/12.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 560/46/2011 și până la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire și obligarea conducătorului autorității publice la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinței respective.

Acțiunea reclamanților a fost formulată în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 20.11.2013), conform cărora:

"Art. 24. - Obligația executării

(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din C. proc. civ.

(2<SUP>1</SUP>) Dispozițiile C. proc. civ. privind executarea silită rămân aplicabile.

(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 10.000 RON.

Art. 25. - Instanța de executare

(1) Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

(3) Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."

Aplicarea amenzii cominatorii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de existența culpei în neexecutarea hotărârii judecătorești, aspect care urmează a fi analizat în continuare în raport cu circumstanțele cauzei.

În speță, prin Sentința nr. 3860 din 31.05.2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., și anume capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, dispunând obligarea acestora la emiterea titlului conform sumei înscrise în raportul de evaluare efectuat.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel București a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 776 din 16.02.2012, prin care a fost respins recursul declarat de CCSD, executarea hotărârii urmând a fi făcută în cel mult 30 de zile de la această dată.

Potrivit articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012:

"(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite."

Prin Legea nr. 117/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 iulie 2012) a fost aprobată O.U.G. nr. 4/2012, fiind modificat alin. (1) al articolului unic din ordonanța de urgență, în sensul următor:

"Articol unic. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, este de observat faptul că C. a fost numit în funcția de președinte al ANRP prin Decizia primului-ministru nr. 342 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 6 iunie 2012.

De asemenea, Înalta Curte constată că, la data de 17 mai 2013, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care, prin dispozițiile art. 41 alin. (5), prevede că "Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21". Iar, art. 21 din Legea nr. 165/2013 reglementează procedura administrativă în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.

În raport cu circumstanțele expuse, nu poate fi reținută în sarcina recurentului-pârât o culpă în neexecutarea hotărârii judecătorești rămasă irevocabilă la data de 30 octombrie 2012, în condițiile în care, la momentul respectiv, conform legii, era suspendată până la data de 15 mai 2013 procedura de emitere de titlurilor de despăgubire, iar, la data de 17 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care reglementa o nouă procedură administrativă pentru executarea obligației privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii respective.

Ulterior datei de 17 mai 2013, se constată că au fost efectuate demersurile prevăzute de Legea nr. 165/2013, care au fost finalizate prin emiterea de către CNCI a Deciziei nr. 2647/13.01.2015 prin care a fost validată parțial Dispoziția Primarului Municipiului Giurgiu și s-a decis emiterea deciziei de compensare prin puncte în favoarea reclamanților, precum și invalidarea parțială a aceleiași dispoziții în ceea ce privește propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 258 mp.

De altfel, se cuvine a fi menționat faptul că, în cadrul acțiunii formulate în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, în raport cu hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită obligația de emitere a titlului de despăgubire, nu poate forma obiectul analizei modalitatea de derulare a procedurii administrative reglementate de Legea nr. 165/2013 și aplicate în privința dosarului de despăgubire în litigiu în temeiul art. 41 alin. (5) din această lege. Cu alte cuvinte, sancțiunea pecuniară a amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este aplicată pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, iar nu în raport cu derularea unei proceduri administrative, cum este cea reglementată de art. 21 din Legea nr. 165/2013 în privința executării obligațiilor privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii.

Totodată, în raport de aceste circumstanțe, constatându-se lipsa culpei în neexecutarea sentinței, recursul declarat de recurenții reclamanți apare ca fiind nefondat.

Ambele categorii de sancțiuni prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind fapta culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

Or, având în vedere considerentele reținute mai sus, în cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți A. și B., va admite recursul declarat de C. - Conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge în tot acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, invocată de recurenții-reclamanți A. și B.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare la Completul de 5 Judecători.

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 466 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de C. - Conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi a CCSD) împotriva Sentinței nr. 466 din 11 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge în tot acțiunea formulată de reclamanții A. și B., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV