ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2016

Decizia nr. 1730/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantele A. și B. au solicitat, în temeiul art. 194 C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aplicarea în sarcina conducătorului instituției pârâte a amenzii în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru neexecutarea obligației stabilite prin Sentința civilă nr. 4667 din 3 septembrie 2012 în dosarul nr. x/2/2012, modificată în parte prin Decizia civilă nr. 2154 din 20 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2012*, în termenul de maximum 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile, începând cu data de 20 iunie 2014 până la momentul îndeplinirii obligației stabilite în sarcina sa.

În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în favoarea reclamantelor pentru întârzierea în executare a hotărârii, în cuantumul stabilit de instanța de executare.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., conducător al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiate;

- a respins cererea privind aplicarea amenzii și de acordare a penalităților, formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. - conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva încheierii din 17 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A. și B.

Prin întâmpinările formulate în cauză, atât intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cât și intimatul-pârât C. - conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților au invocat:

- excepția inadmisibilității căii de atac promovate, raportat la dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, coroborate cu prevederile art. 457 C. proc. civ. (încheierea atacată fiind definitivă);

- excepția nulității recursului, deoarece reclamantele nu au motivat, în termenul legal, recursul declarat.

Intimatul-pârât C. - conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 138/2014, solicitând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acesteia.

Recurentele au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, cuprinzând și punct de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate invocată.

Prin Raportul întocmit la data de 27 iulie 2015, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat următoarele:

- calea de atac formulată de recurente nu este prevăzută de lege, având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, coroborate cu prevederile art. 457 C. proc. civ.;

- cu titlu subsidiar, cererea de recurs nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., deoarece recurentele-reclamante nu au depus la dosar motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Prin încheierea din 9 decembrie 2015, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și 3, raport prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de respingere a recursului ca inadmisibil, iar părțile nu au depus punct de vedere la raport.

De asemenea, s-a procedat la comunicarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, iar recurentele-reclamante au depus punct de vedere cu privire la această cerere.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004 formulată de intimatul-pârât C. - conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidentă în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 148/26.02.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de C. în dosarele nr. x/2/2015, nr. y/2/2015, nr. z/64/2015 și nr. w/54/2015 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal și, respectiv, Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă", este neconstituțională.

Totodată, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și a dispozițiilor art. 25 din același act normativ, excepție ridicată de același autor, în aceleași dosare, ale acelorași instanțe.

Pentru pronunțarea acestei soluții, Curtea Constituțională a constatat că, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii de amendare a conducătorului autorității publice pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești și eliminarea în acest mod a controlului judiciar al soluțiilor pronunțate în această materie, se aduce atingere accesului liber la justiție în substanța sa, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din Constituție.

Având în vedere considerentele expuse anterior și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.

II. În raport de soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin decizia menționată anterior, în sensul că dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale, astfel că încheierea prevăzută de acest text legal poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității căii de atac, invocată în cauză.

III. Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.

În cauză, recurentele-reclamante nu au formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ.

Astfel, se constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de casare pe care se întemeiază, iar din dezvoltarea argumentelor expuse prin răspunsul la întâmpinare nu se desprind critici ce ar putea fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea față de soluția primei instanțe.

Prin urmare, susținerile recurentelor nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în Complet de filtru, va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, formulată de intimatul-pârât C. - Președinte ANRP.

Respinge excepția inadmisibilității căii de atac, invocată de intimații-pârâți Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și C. - Președinte ANRP.

Anulează recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL