ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2083/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2014 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții: Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, D. – președintele A.N.R.P., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la:

- plata penalităților în cuantum de 100 RON/zi de întârziere din momentul nașterii obligației stabilite prin sentința nr. 419/F-Cont din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

- obligarea conducătorului autorității publice la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinței nr. 419/F-Cont din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.

Prin sentința civilă nr. 10/F-CC din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- admite excepția lipsei calității procesuale active a A.N.R.P. și a lui D. – președintele A.N.R.P. cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților;

- admite în parte cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și D. – președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

- obligă pe D. – președintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 16 mai 2013 și până la executarea obligației impuse prin sentința nr. 419/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4419/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul D., în calitate de președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât susține că instanța de fond a nesocotit prevederile Legii nr. 165/2013, considerând, în mod greșit, că reclamanții nu pot fi puși în situația reluării întregii proceduri de verificare, în scopul solicitării de lămuriri și completării dosarului de despăgubire cu documente și informații stabilite ulterior ședinței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Cu alte cuvinte, instanța nu a luat în considerare apărările referitoare la respectarea procedurii legale prevăzute de art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, considerând eronat că nu este aplicabilă procedura de soluționarea a dosarelor de despăgubire prevăzută de legea respectivă. În acest sens, recurentul-pârât arată că procedura de soluționare a dosarului de despăgubire nr. x/CC, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 419/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este expres prevăzută de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.

Totodată, recurentul-pârât evidențiază faptul că procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este prevăzută de art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, iar, prin trimiterea expresă de la art. 41 alin. (5) din lege, legiuitorul a stabilit obligativitatea parcurgerii procedurilor administrative prevăzute de lege, care prevăd posibilitatea validării sau invalidării dispoziției primarului prin decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Sub acest aspect, se mai susține că instanța de fond a considerat în mod greșit că prevederile menționate din Legea nr. 165/2013 nu pot fi interpretate în sensul că procedura de verificare a cererii de despăgubire presupune parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de art. 21 din lege, inclusiv a verificării îndreptățirii la despăgubiri.

În aceste condiții, se consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este ținută să pună în executare hotărârea judecătorească sub imperiul fostei reglementări, respectiv din etapa evaluării.

În susținere, recurentul-pârât expune operațiunile administrative efectuate la nivelul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, cu privire la dosarul de despăgubire în litigiu.

Cu privire la punerea în executarea în termen de 30 de zile a sentinței civile nr. 419/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, termen apreciat de către instanța de fond ca fiind nerespectat, recurentul-pârât învederează următoarele aspecte: în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012; la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost reglementată o nouă procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii; după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost inițiate demersurile în vederea punerii în aplicare a acestei reglementări.

Recurentul-pârât critică hotărârea primei instanțe și sub aspectul aplicării amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 începând cu data de 16 mai 2014, în condițiile în care, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, au fost depus toate diligențele în vederea numirii membrilor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și organizării ședințelor Comisiei, iar dosarele de despăgubire au fost introduse în ședințele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în ordinea rămânerii definitive și irevocabile a litigiilor ce au avut ca obiect obligarea C.C.S.D. la îndeplinirea atribuțiilor legale.

În consecință, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, subsecvent, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții A., B. și C., ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți A., B. și C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței pronunțate de Curtea de apel.

Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a formulat apărări în sensul admiterii recursului declarat în cauză.

Prin concluziile scrise înregistrate la dosar la data de 17 iunie 2016, recurentul-pârât a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, arătând că Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a pus în executare decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind emisă decizia nr. 2479 din 17 decembrie 2014 prin care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a decis validarea parțială a dispoziției Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea pentru imobilul compus din construcție demolată și teren în suprafață de 2.509,2 mp, situat în Municipiul Râmnicu-Vâlcea, fosta str. E. nr. 24, fosta str. F., actuala str. G., și emiterea deciziei de compensare prin 866.573 puncte în favoarea următoarelor persoane: A., B. și C., precum și invalidarea parțială a aceleiași dispoziții în ceea ce privește propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 958.8 mp, care, potrivit documentației de la dosar, se află în proprietatea persoanelor îndreptățite.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din camera de consiliu de la 13 aprilie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 22 iunie 2016.

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii invocată de recurentul-pârât prin concluziile scrise.

Se reține că emiterea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei nr. 2479 din 17 decembrie 2014 nu lipsește de obiect acțiunea formulată de reclamanți în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanța este învestită cu verificarea modului de aducere la îndeplinire a obligației de executare a hotărârii judecătorești în intervalul de timp cuprins între expirarea termenului prevăzut în cuprinsul hotărârii sau, în lipsa unui astfel de termen, de la expirarea termenului 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și data executării obligației impuse autorității publice prin hotărârea judecătorească.

Cu alte cuvinte, în speță, instanța de contencios administrativ este chemată să analizeze circumstanțele de fapt și de drept referitoare la executarea obligației de emitere a titlului de despăgubire prevăzută în dispozitivul sentinței nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, între data rămânerii irevocabile a acestei sentinței (data de 30 octombrie 2012, când a fost pronunțată decizia nr. 4419 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și data emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, A.N.R.P. și D. – președintele A.N.R.P. la plata penalităților în cuantum de 100 RON/zi de întârziere din momentul nașterii obligației stabilite prin sentința nr. 419/F-Cont din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2011 și până la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire și obligarea conducătorului autorității publice la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinței respective.

Acțiunea reclamanților a fost formulată în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 6 ianuarie 2014), conform cărora:

„Art. 24 – Obligația executării

(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 C. proc. civ.

(2

1

) Dispozițiile C. proc. civ. privind executarea silită rămân aplicabile.

(3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 10.000 RON.

Art. 25 – Instanța de executare

(1) Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

(3) Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative”.

În raport cu temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, se cuvin a fi menționate considerente Curții Constituționale de la pct. 39 din Decizia nr. 889/2015 (prin care a fost admisă obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și s-a constatat că art. unic pct. 2 subpct. 4 și art. unic pct. 4 - referitor la art. VII din O.U.G. nr. 21/2015 - din Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România sunt neconstituționale):

„39. Referitor la executarea hotărârilor judecătorești în materie administrativă, Curtea reține că, prin Decizia nr. 914 din 23 iunie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 544/05.08.2009, a statuat că textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 introduce un mijloc de constrângere a conducătorilor autorităților publice în vederea executării hotărârilor judecătorești, conferind, o dată în plus, eficacitate în ceea ce privește ducerea la îndeplinire a acestora. Amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancțiune procedurală pecuniară aplicată de instanță în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere, pentru a conferi eficacitate înseși instituției contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absența unei sancțiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie (Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 575/18.08.2009). Aplicarea amenzii prevăzute de textul de lege criticat este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Aceasta intervine în virtutea legii, iar cuantumul amenzii este determinat în mod cert și neechivoc prin însăși norma criticată (Decizia nr. 1566 din 19 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 26/13.01.2010)”.

În atare condiții, aplicarea amenzii cominatorii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de existența culpei în neexecutarea hotărârii judecătorești, aspect care urmează a fi analizat în continuare în raport cu circumstanțele cauzei.

În speță, prin sentința nr. 419 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis în parte acțiunea reclamanților A., B. și C., în calitate de moștenitori ai reclamantului B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. x/CC și a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii. Sentința pronunțată de Curtea de Apel Pitești a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4419 din 30 octombrie 2012, prin care a fost respins recursul declarat de C.C.S.D.

Potrivit art. unic al O.U.G. nr. 4/2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 169/15.03.2012:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

Prin Legea nr. 117/2012 (publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 456/06.07.2012) a fost aprobată O.U.G. nr. 4/2012, fiind modificat alin. (1) al articolului unic din ordonanța de urgență, în sensul următor:

„Art. unic. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare”.

Este de observat faptul că hotărârea judecătorească prin care C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. x/CC a rămas definitivă și irevocabilă la data de 30 octombrie 2012, dată la care erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, conform cărora era suspendată, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire în condițiile Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Totodată, este de observat faptul că D. a fost numit în funcția de președinte al A.N.R.P. prin Decizia primului-ministru nr. 342 din 5 iunie 2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 378/06.06.2012.

De asemenea, Înalta Curte constată că, la data de 17 mai 2013, a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 278, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care, prin dispozițiile art. 41 alin. (5), prevede că „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”. Iar, art. 21 din Legea nr. 165/2013 reglementează procedura administrativă în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură.

În raport cu circumstanțele expuse, nu poate fi reținută în sarcina recurentului-pârât o culpă în neexecutarea hotărârii judecătorești rămasă irevocabilă la data de 30 octombrie 2012, în condițiile în care, la momentul respectiv, conform legii, era suspendată până la data de 15 mai 2013 procedura de emitere de titlurilor de despăgubire, iar, la data de 17 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care reglementa o nouă procedură administrativă pentru executarea obligației privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii respective.

Ulterior datei de 17 mai 2013, se constată că au fost efectuate demersurile prevăzute de Legea nr. 165/2013, care au fost finalizate prin emiterea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei nr. 2479 din 17 decembrie 2014 prin care a fost validată parțial dispoziția Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea și s-a decis emiterea deciziei de compensare prin puncte în favoarea reclamanților A., B. și C., precum și invalidarea parțială a aceleiași dispoziții în ceea ce privește propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 958.8 mp, care, potrivit documentației de la dosar, se află în proprietatea persoanelor îndreptățite.

De altfel, se cuvine a fi menționat faptul că, în cadrul acțiunii formulate în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, în raport cu hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită obligația de emitere a titlului de despăgubire, nu poate forma obiectul analizei modalitatea de derulare a procedurii administrative reglementate de Legea nr. 165/2013 și aplicate în privința dosarului de despăgubire în litigiu în temeiul art. 41 alin. (5) din această lege. Cu alte cuvinte, sancțiunea pecuniară a amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este aplicată pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, iar nu în raport cu derularea unei proceduri administrative, cum este cea reglementată de art. 21 din Legea nr. 165/2013 în privința executării obligațiilor privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul D., în calitate de președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B., C. și A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de recurentul-pârât, ca nefondată.

Admite recursul declarat de pârâtul D., în calitate de președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinței civile nr. 10/F-CC din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții B., C. și A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.