ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2016

Decizia nr.

1408/2016

1.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Cererea înregistrată la 20

martie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul

Român, prin C.N.C.I. București și B. - Președinte al A.N.R.P.,

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să

se dispună, în temeiul art. 25 alin. (1) și art. 24 din Legea nr.

554/2004, aplicarea pârâtului B. a unei amenzi de 20% din salariul brut pe

economie/zi de întârziere, de la data de 11 decembrie 2013 și până la

data emiterii deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul preluat

abuziv, precum și obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în

valoare de 100 RON/zi întârziere, pe aceeași perioadă.

Prin

Sentința civilă nr. 18 din 4 septembrie 2014, Curtea de Apel

Pitești a respins cererea formulată de reclamanta A., în

contradictoriu cu pârâții C.N.C.I. și B. - Președintele A.N.R.P.

recurs

Împotriva

acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A.

a formulat recurs.

Recurenta-reclamantă

a susținut că prin Sentința civilă nr. 222/F-Cont din 16

mai 2012 a Curții de Apel Pitești, s-a admis acțiunea sa în

contradictoriu cu A.N.R.P. și Statul Român prin C.C.S.D., s-a dispus

obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire în Dosarul nr. x/CC, în condițiile și termenul

precizat de O.U.G. nr. 4/2014 și s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P. față de care s-a

respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia

civilă nr. 3.989/R-Cont din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel

Pitești, a obligat C.N.C.I. să soluționeze dosarul în

condițiile Legii nr. 165/2013, menținând în rest sentința.

A mai

arătat recurenta că, deși pârâtele erau obligate să execute

dispozitivul Sentinței nr. 222/F-Cont din 16 mai 2012 a Curții de

Apel Pitești, în termen de 30 de zile de când a rămas

irevocabilă, până la momentul formulării cererii de chemare în

judecată nu a fost emisă decizia de compensare a imobilelor.

De asemenea,

recurenta a susținut că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 247/2005, prin urmare a proceda altfel și a se

prevala de dispozițiile unui act normativ intrat în vigoare la un moment

ulterior formulării cererii de chemare în judecată constituie atât o

încălcare a principiului neretroactivității legii dar și un

abuz de drept.

În fine,

recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a

constatat că pârâții nu au nicio culpă pentru

nesoluționarea dosarului de despăgubiri.

3.

Apărările intimaților-pârâți

Intimații-pârâți

C.N.C.I., A.N.R.P. și B. - Președintele A.N.R.P. au formulat,

fiecare, întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

de soluționare a recursului

4.1 Cu

privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul

întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C.

proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat

părților în baza Încheierii de ședință din data de 3

noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

Prin

Încheierea din 2 februarie 2016, Completul de filtru a constatat, în raport de

conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs

îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de

consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în

temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de

judecată pe fond a recursului.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse,

față de prevederile legale aplicabile dar și de

apărările intimaților, Înalta Curte constată că nu

subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în

considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte,

verificând considerentele sentinței recurate, constată că

acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit.

b) C. proc. civ. și explică, în mod convingător soluția

pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept,

care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod

adecvat susținerile părților și probele administrate, pe

care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat

raționamentul pe baza căruia a reținut că nu se poate

constata incidența art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se

putea dispune obligarea conducătorului autorității pârâte la

plata amenzii.

În

speță, prin Sentința nr. 222/F-cont din 16 mai 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, pârâta C.C.S.D. a fost

obligată să emită titlu de despăgubire în Dosarul nr. x/CC,

în condițiile O.U.G. nr. 4/2012, iar prin Decizia nr. 3.989/R-cont din 11

decembrie 2013 Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de

C.N.C.I. și modificată sentința instanței de fond prin

obligarea pârâtei C.N.C.I. să soluționeze dosarul în condițiile

Legii nr. 165/2013, menținând în rest sentința.

Prin

acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat aplicarea pârâtului B.

a unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie/zi de întârziere, de la data

de 11 decembrie 2013 și până la data emiterii deciziei de compensare

prin puncte pentru imobilul preluat abuziv, precum și obligarea

pârâților la plata unei despăgubiri în valoare de 100 RON/zi

întârziere, pe aceeași perioadă.

Potrivit art.

24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Dacă în urma admiterii

acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie,

să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să

elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se

face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel

de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii".

Înalta Curte

reține că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în

cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești

pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o

autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau

să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica

conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la

despăgubiri.

În

cauză, cererea formulată de reclamantă inițial sub

reglementarea Legii nr. 247/2005, care a suferit în decursul timpului

modificări și completări, a fost soluționată în final

sub incidența Legii nr. 165/2013, care a stabilit o altă modalitate

de soluționare a dosarelor privind emiterea titlurilor de

despăgubiri.

Înalta Curte

constată, în acord cu judecătorul fondului, că prin

dispozițiile art. 21 alin. (1), (6) și (7) Legea nr. 165/2013,

așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

368/2013, legiuitorul a reglementat expres modalitatea de aducere la

îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărârile

judecătorești rămase definitive și irevocabile, în sensul

că dosarele de despăgubire vor fi soluționate prin procedura

emiterii de decizii de măsuri de compensare sub formă de puncte, în

raport cu grila notarială.

Totodată,

art. 41 din același act normativ prevede că "(1) Plata sumelor

de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către

C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a

sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase

definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei

legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1

ianuarie 2014 și pentru titlurile obținute anterior intrării în

vigoare a noii legi, termenul de plată este de 5 ani".

Din actele

aflate la dosar rezultă că dosarul reclamantei a făcut obiectul

ordinii de zi a ședinței C.N.C.I. din data de 27 martie 2014, dar nu

a putut fi soluționat favorabil din cauza inexistenței înscrisurilor

solicitate reclamantei.

În fine,

întrucât răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 funcționează ca o sancțiune a

atitudinii de pasivitate a comisiei și a conducătorului

instituției, Înalta Curte constată inexistența vreunei culpe a

pârâților în soluționarea dosarului de despăgubiri privind-o pe

reclamantă, fiind neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a

pârâților la plata de despăgubiri .

În speța

care formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea

pârâtă a soluționat dosarul reclamantei în condițiile Legii nr.

165/2013 prin Decizia de compensare din 27 ianuarie 2015, astfel cum a fost

obligată prin dispozitivul Deciziei nr. 3.989 din 11 decembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

4.3

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În

consecință, nefiind motive de casare a hotărârii recurate,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și a art.

20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 18/F-CC din 4

septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 mai 2016.

Procesat de

GGC - N