ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1408/2016

Decizia nr. 1408/2016 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Cererea înregistrată la 20 martie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin C.N.C.I. București și B. - Președinte al A.N.R.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună, în temeiul art. 25 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicarea pârâtului B. a unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie/zi de întârziere, de la data de 11 decembrie 2013 și până la data emiterii deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul preluat abuziv, precum și obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în valoare de 100 RON/zi întârziere, pe aceeași perioadă. Prin Sentința civilă nr. 18 din 4 septembrie 2014, Curtea de Apel Pitești a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții C.N.C.I.

și B. - Președintele A.N.R.P. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs. Recurenta-reclamantă a susținut că prin Sentința civilă nr. 222/F-Cont din 16 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, s-a admis acțiunea sa în contradictoriu cu A.N.R.P. și Statul Român prin C.C.S.D., s-a dispus obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în Dosarul nr. x/CC, în condițiile și termenul precizat de O.U.G. nr. 4/2014 și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. față de care s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin Decizia civilă nr. 3.989/R-Cont din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, a obligat C.N.C.I.

să soluționeze dosarul în condițiile Legii nr. 165/2013, menținând în rest sentința. A mai arătat recurenta că, deși pârâtele erau obligate să execute dispozitivul Sentinței nr. 222/F-Cont din 16 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, în termen de 30 de zile de când a rămas irevocabilă, până la momentul formulării cererii de chemare în judecată nu a fost emisă decizia de compensare a imobilelor. De asemenea, recurenta a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 247/2005, prin urmare a proceda altfel și a se prevala de dispozițiile unui act normativ intrat în vigoare la un moment ulterior formulării cererii de chemare în judecată constituie atât o încălcare a principiului neretroactivității legii dar și un abuz de drept.

În fine, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat că pârâții nu au nicio culpă pentru nesoluționarea dosarului de despăgubiri. 3. Apărările intimaților-pârâți Intimații-pârâți C.N.C.I., A.N.R.P. și B. - Președintele A.N.R.P. au formulat, fiecare, întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. 4. Procedura de soluționare a recursului 4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Prin Încheierea din 2 februarie 2016, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimaților, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Înalta Curte, verificând considerentele sentinței recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. și explică, în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept, care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că nu se poate constata incidența art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune obligarea conducătorului autorității pârâte la plata amenzii. În speță, prin Sentința nr. 222/F-cont din 16 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită titlu de despăgubire în Dosarul nr. x/CC, în condițiile O.U.G. nr. 4/2012, iar prin Decizia nr. 3.989/R-cont din 11 decembrie 2013 Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de C.N.C.I.

și modificată sentința instanței de fond prin obligarea pârâtei C.N.C.I. să soluționeze dosarul în condițiile Legii nr. 165/2013, menținând în rest sentința. Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat aplicarea pârâtului B. a unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie/zi de întârziere, de la data de 11 decembrie 2013 și până la data emiterii deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul preluat abuziv, precum și obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în valoare de 100 RON/zi întârziere, pe aceeași perioadă.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

În cauză, cererea formulată de reclamantă inițial sub reglementarea Legii nr. 247/2005, care a suferit în decursul timpului modificări și completări, a fost soluționată în final sub incidența Legii nr. 165/2013, care a stabilit o altă modalitate de soluționare a dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubiri. Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că prin dispozițiile art. 21 alin. (1), (6) și (7) Legea nr. 165/2013, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, legiuitorul a reglementat expres modalitatea de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile, în sensul că dosarele de despăgubire vor fi soluționate prin procedura emiterii de decizii de măsuri de compensare sub formă de puncte, în raport cu grila notarială.

Totodată, art. 41 din același act normativ prevede că "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014 și pentru titlurile obținute anterior intrării în vigoare a noii legi, termenul de plată este de 5 ani". Din actele aflate la dosar rezultă că dosarul reclamantei a făcut obiectul ordinii de zi a ședinței C.N.C.I. din data de 27 martie 2014, dar nu a putut fi soluționat favorabil din cauza inexistenței înscrisurilor solicitate reclamantei.

În fine, întrucât răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 funcționează ca o sancțiune a atitudinii de pasivitate a comisiei și a conducătorului instituției, Înalta Curte constată inexistența vreunei culpe a pârâților în soluționarea dosarului de despăgubiri privind-o pe reclamantă, fiind neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la plata de despăgubiri . În speța care formează obiectul prezentei analize judiciare, autoritatea pârâtă a soluționat dosarul reclamantei în condițiile Legii nr. 165/2013 prin Decizia de compensare din 27 ianuarie 2015, astfel cum a fost obligată prin dispozitivul Deciziei nr. 3.989 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

4.3 Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În consecință, nefiind motive de casare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și a art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 18/F-CC din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2016. Procesat de GGC - N