ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2013 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petenții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aplicarea primului pârât a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe țară, pe zi de întârziere, până când cea de a doua pârâtă va executa sentința nr. 6/F-Cont din 13 ianuarie 2012, irevocabilă prin nerecurare, pronunțată de Curtea de Apel Pitești; obligarea celei de a doua pârâte la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării hotărârii judecătorești sus-menționate, prejudiciu care constă în dobânda legală la suma de 4.146.700 RON, valoarea estimată a despăgubirilor pe care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să o stabilească în favoarea reclamanților, pentru terenul trecut abuziv în proprietatea statului, începând cu data de 13 februarie 2012 și până când își va îndeplini obligațiile stabilite prin hotărâre judecătorească, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 16/F- CC pronunțată în data de 21 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de petenții A. și B. în contradictoriu cu pârâții PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - C. și COMISIA COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanții A. și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.

S-a susținut că instanța de fond a încălcat, în primul rând, prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care nu permite prelungirea termenului de 30 de zile, prevăzut pentru executarea hotărârii, indiferent care ar fi motivele invocate de pârât. Soluția este justificată de împrejurarea că vinovăția pârâtului în neemiterea actului administrativ a fost deja stabilită în procesul finalizat prin hotărârea pe care nu a executat-o în termen.

Sentința nr. 6/F-CONT din 13.01.2012 nu a fost atacată cu recurs de pârâți, așa că a rămas definitivă și irevocabilă la data pronunțării. Ea trebuia executată în termen de 30 de zile, respectiv până la data de 13.02.2012. Ca urmare, pârâta nu se poate prevala nici de dispozițiile O.U.G. nr. 4/13.03.2012, prin care s-a dispus suspendarea procedurilor administrative de emitere a titlurilor de despăgubire.

Ea ar fi trebuit să emită titlul anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Pe de altă parte, având în vedere principiul separației puterilor în stat, Guvernul nu putea suspenda executarea unei hotărâri judecătorești. De altfel, prin articolul unic al O.U.G. nr. 4/2012 nici nu s-a dispus suspendarea executării unor asemenea hotărâri, ci suspendarea procedurilor administrative derulate de pârâtă. Or, așa cum a arătat pârâta a refuzat de la început să deruleze o asemenea procedură, motiv pentru care, prin hotărâre judecătorească a fost obligată să acționeze.

Pârâta nu ar fi trebuit să restituie dosarul Prefectului Județului Argeș, aspect stabilit irevocabil prin sentința nr. 6/F-CONT din 13.01.2012, așa că nu poate invoca faptul că nu a putut executa sentința menționată datorită lipsei dosarului.

Prin hotărârea recurată Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul la bunuri, dar și art. 6 din aceeași convenție vizând dreptul la un proces echitabil.

S-a mai susținut că instanța de fond a încălcat și prevederile art. 24 alin. (2), alin. (2

1

), alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 891, art. 892, art. 905 și art. 906 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 24 august 2015 și, intimații-pârâți Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. Și Comisia Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 16 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat.

Prin sentința nr. 6/F-CONT din 13.01.2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (având ca succesor Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) a fost obligată să trimită dosarul (conținând cererea formulată de autoarea petenților, D.) la evaluarea bunului imobil teren, menționat în hotărârea nr. 1075/09.10.2009 a Comisiei Județene Argeș de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Agricole și a celor Forestiere și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubirepe baza valorii astfel determinată. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Potrivit art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată, executarea hotărârii se face în cel mult 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Întrucât pârâta-intimată nu s-a conformat dispozițiilor stabilite prin hotărârea judecătorească irevocabilă, la data de 21.03.2013, recurenții-reclamanți, au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând în contradictoriu cu pârâții Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, următoarele: aplicarea primului pârât a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe țară, pe zi de întârziere, până când cea de a doua pârâtă va executa sentința nr. 6/F-Cont din 13 ianuarie 2012, irevocabilă prin nerecurare, pronunțată de Curtea de Apel Pitești; obligarea celei de a doua pârâte la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării hotărârii judecătorești sus-menționate, prejudiciu care constă în dobânda legală la suma de 4.146.700 RON, valoarea estimată a despăgubirilor pe care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia să o stabilească în favoarea reclamanților, pentru terenul trecut abuziv în proprietatea statului, începând cu data de 13 februarie 2012 și până când își va îndeplini obligațiile stabilite prin hotărâre judecătorească, cu cheltuieli de judecată.

La data de 21 aprilie 2015, petenții și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat aplicarea conducătorului pârâtei a unei amenzi egală cu 20% din salariul minim brut pe țară/zi de întârziere, calculată pentru perioada 13.02.2012-12.09.2013; obligarea pârâtei la plata sumei de 3.182.020 RON cu titlu de despăgubiri, cât și dobândă legală la aceeași sumă calculată pentru perioada 13.02.2012-15.03.2013; penalități de 1% pe zi de întârziere calculate la suma de 3.182.020 RON, pentru perioada 15.03.2013 - 12.09.2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința ce formează obiectul examinării în cauză, acțiunea (astfel cum a fost precizată) recurenților-reclamanți a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se în esență că nu se demonstrase și nu putea fi reținută culpa autorității intimate în neexecutarea titlului executoriu, având în vedere apariția O.U.G. nr. 4/2012, care a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire în perioada 15.03.2012 - 15.05.2013, precum și necesitatea lămuririi unor inadvertențe constatate în dosarul de despăgubire întocmit pe numele autoarei recurenților-reclamanți, ceea ce a implicat solicitarea din partea autorității intimate, în procedura administrativă derulată, a unor acte în completare privind bunurile pentru care se propusese inițial acordarea de despăgubiri, demersurile materializate prin emiterea adresei nr. x de către autoritatea intimată, dovedind lipsa de inerție din partea autorității ori intenția evidentă de tergiversare a soluționării cauzei, elemente pe baza cărora s-a concluzionat, că nu se poate vorbi despre culpa autorității și, ca urmare, despre îndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii juridice, din perspectiva dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Deși, prin motivele de recurs formulate în cauză, s-a criticat conduita autorității intimate, în sensul în care aceasta hotărâse să suplimenteze dosarul de despăgubire prin solicitarea unor informații care nu aveau legătură cu întocmirea raportului de evaluare și emiterea titlului de despăgubiri, așa cum se stabilise prin dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile, Înalta Curte constată însă că respectivele demersuri nu pot fi ignorate în examinarea de față, având în vedere consecințele produse asupra actualității titlului executor, măsurile luate și actele ulterior emise în procedura administrativă derulată în cauză, având ca finalitate imposibilitatea actuală de executare a hotărârii judecătorești irevocabile, invocată ca temei pentru promovarea acțiunii pendinte.

În cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 165/2013 și art. 21 din aceeași lege, derulată ulterior pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis Decizia de compensare nr. 39 la data de 12.09.2013, pentru imobilul-teren în suprafață de 0,3461 ha. situat în municipiul Pitești, județ Argeș, prin 120.830 puncte, pe numele numitului A., căsătorit cu B.

De aceea, în mod corect prima instanță a constatat că obligația menționată în titlul executoriu a fost executată, motiv pentru care cererea de amendare și de aplicare a penalităților pentru neexecutare este neîntemeiată, dat fiind caracterul reglementat de norma în discuție, nu acela de sancțiune, ci în principal, un mijloc de presiune, în scopul asigurării executării obligației de a face ce presupune faptul debitorului.

Cu aceste precizări, Înalta Curte constată că soluția pronunțată în primă instanță, aceea de respingere a cererii de chemare în judecată, se impune a fi menținută în cauză, nefiind încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul la bunuri și art. 6 din aceeași convenție vizând dreptul la un proces echitabil.

Așa fiind, pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței nr. 16/F- CC din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2018.