ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5664/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 64 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepția de nelegalitate a dispoziției de acordare a despăgubirilor, cererea reconvențională, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, formulate de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția de nelegalitate a dispoziției de acordare a despăgubirilor nr. 9005/2007 emisă de Primarul Municipiului București. Dispoziția contestată este definitivă iar potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pot constitui obiect al unor acțiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; prin urmare, Dispoziția nr. 9005/2007 emisă de Primăria Municipiului București nu poate fi cenzurată pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că această excepție vizează doar actele administrative ce pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, nu și actele care, potrivit unor dispoziții din legi speciale, pot fi atacate conform unor proceduri speciale, cum este cazul dispoziției de față.

Prin notificarea nr. 614/2001, reclamantul a solicitat aplicare dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru un teren în suprafață de 330 mp situat în Municipiul București, sect. 6. In dovedirea dreptului de proprietate a depus un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33876/1947 prin care soții E. și S.S. au cumpărat o suprafață de teren de 660 mp, precum și un înscris sub semnătură privată din 7 mai 1970 prin care E.S. vinde reclamantului un teren în suprafață de 330 mp menționat că este trecut în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33876/1947. Prin Dispoziția nr. 9005/2007 emisă de Primăria Municipiului București se acordă despăgubiri reclamantului pentru suprafața de teren de 330 mp, dosarul însoțit de Referatul conținând avizul de legalitate fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dosarul reclamantului a fost ulterior retransmis Primăriei Municipiului București prin adresa nr. 38814/CC din 12 februarie 2010 pentru completarea dosarului cu înscrisuri care să facă dovada deținerii în proprietate a imobilului notificat. Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art.2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată de art. 6 din Convenție.

In speță, se apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției Primarului Municipiului București de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – 5 noiembrie 2007, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, suntem în prezența unei încălcări evidente a dispozițiilor art.6 din Convenție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. In plus, se consideră că nu sunt concludente nici susținerile pârâtei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv din cauza restituirii dosarului la primărie în vederea depunerii titlului de proprietate pentru terenul revendicat.

Este de menționat că un asemenea demers este contrar dispozițiilor legale, respectiv art. 16 alin. (4) și (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Alin. (5) al art. 16 prevede că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

In consecință, se impune, în temeiul art. 1 și art. 18 Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei să înainteze dosarul reclamantului către evaluator, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. În ce privește cererea reconvențională, se reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta nu formulează pretenții proprii ce decurg din raportul juridic dedus judecății, ci solicită ca reclamantul să probeze dreptul a cărui valorificare o solicită prin acțiune. In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Primărie Municipiului București, pentru ca acestea să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin stabilirea unor cheltuieli de judecată pretinse de reclamant în prezenta cauză, se reține că este neîntemeiată, întrucât între cele două entități nu există nici un raport juridic ce ar putea să justifice o eventuală acțiune în despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri; arată, de asemenea, că prin adresa nr. 38814/CC din 12 februarie 2010, dosarul a fost restituit Primăriei Municipiului București, pentru completarea acestuia cu înscrisuri care să facă dovada proprietății imobilului notificat.

Totodată, recurenta susține că în mod greșit au fost respinse cererea reconvențională și excepția de nelegalitate a dispoziției de acordare a despăgubirilor, reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului la evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile care vizează această soluție sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, recurenta- pârâtă refuzând trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada proprietății imobilului notificat.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 02 noiembrie 2007, și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Prin urmare, sentința recurată este legală în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât și cu dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat drept motiv de recurs. Criticile care vizează soluția dată cererii reconvenționale sunt, și ele, nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenționat, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului; or, recurenta-pârâtă refuză trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada proprietății reclamantului asupra imobilului cu privire la care s-a propus acordarea despăgubirilor, ceea ce excede atribuțiilor sale, precum și dispozițiilor art. 119 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Nici critica referitoare la greșita apreciere a instanței de fond cu privire la caracterul civil al Dispoziției nr. 9005/2007 emisă de Primarul Municipiului București nu este întemeiată.

Astfel, analiza în ansamblu a prevederilor Legii nr. 10/2001, în temeiul cărora a fost emisă dispoziția respectivă, degajă concluzia că legiuitorul a înțeles să caracterizeze ca fiind de natură civilă toate litigiile apărute în legătură cu aplicarea acestui act normativ. Această concluzie este confirmată de regula procedurală consacrată de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, conform cărora competența de soluționare a litigiilor având ca obiect dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 25 alin. (4) din aceeași lege, „Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară". Din coroborarea acestor prevederi legale, rezultă în mod evident natura civilă a dispoziției de acordare a despăgubirilor, ceea ce exclude posibilitatea controlului legalității acesteia pe calea excepției prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 64 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.