ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 30 martie

2009, reclamanții V.E. și M.I. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei de a emite decizia de

despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii

pentru imobilul din București.

În motivarea cererii, reclamanții au

învederat că prin dispoziția nr. 5981 din 19 iunie 2006 Primăria Municipiului

București a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

indicat, - teren în suprafață de 988 mp și construcție demolată.

Deși dispoziția a fost transmisă

pârâtei, aceasta nu a dat curs solicitării de a evalua despăgubirile,

reclamanta solicitând obligarea autorității să emită decizie de despăgubiri în

numerar.

La data de 2 iunie 2009, pârâta a

formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București,

întrucât această instituție nu și-a executat obligația de a transmite întreaga

documentație, în condițiile în care s-a constatat existența unor acte care atestă

suprafețe diferite cu privire la terenul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 775 din 10

februarie 2010 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că față de împrejurarea că Primăria Municipiului București

nu a transmis clarificările necesare privind suprafața de teren, pârâta nu a

putut proceda la întocmirea raportului de evaluare și la emiterea titlului de despăgubiri.

Împotriva sentinței au declarat

recurs reclamanții V.E. și M.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamanții au învederat că

instanța nu a observat că, deși dosarul a fost transmis pârâtei încă din anul

2006, aceasta a solicitat lămuriri de la primărie de-abia în 2009, după

introducerea cererii de chemare în judecată, autoritatea având și posibilitatea

de a emite decizie de despăgubiri doar pentru o anumită suprafață de teren.

În consecință, au arătat

reclamanții, pârâta a tergiversat soluționarea dosarului de despăgubiri,

instanța de fond nesancționând depășirea termenului rezonabil, deși din toate probele

rezultă temeinicia respingerii cererii de retrocedare în natură, impunându-se

acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a

se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, se constată că instanța de

fond a pronunțat soluția de respingere a acțiunii, preluând apărările formulate

de pârâtă prin întâmpinarea aflată la filele 29-35, în care se face referire când

la imobilul în litigiu, când la un altul, situat în municipiul Galați.

În acest sens, pârâta afirmă la fila

33 că dosarul transmis de Primăria Municipiului București , în calitate de entitate

notificată, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului din Galați.

Din actele dosarului rezultă că

reclamanții sunt moștenitorii lui M.R. și N. care au fost proprietarii

imobilelor situate în București.

În cauză, dispoziția nr. 5981 din 19

iunie 2006 privește acordarea de măsuri reparatorii numai pentru imobilul de la

nr. 173, suprafața de 988 mp teren regăsindu-se și în procesul-verbal de

înscriere a proprietății în cartea funciară nr. 52449 din 15 ianuarie 1942.

În consecință nu rezultă motivele

pentru care s-a considerat de către pârâtă că există unele neconcordanțe cu

privire la suprafața de teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii de către Primăria Municipiului București prin dispoziția

menționată.

Instanța de fond nu a observat că

sentința nr. 385 din 25 februarie 2008 a Tribunalului București privește un alt imobil, situat în cal. S. nr. 162, pentru care, în urma admiterii acțiunii

formulate de V.E. și M.I. s-a dispus obligarea Municipiului București prin

primarul general să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent pentru construcția demolată, la valoarea de 186.583 Euro, respectiv

602.663 lei stabilită prin expertiză, precum și de restituire în natură a

suprafeței de 316,64 m teren liber (filele 77-81).

Nu rezultă însă dacă această

hotărâre este irevocabilă cu atât mai mult cu cât se menționează că este definitivă

prin admiterea apelului, fără însă a fi depuse la dosar deciziile pronunțate în

apel și în recurs.

De asemenea, nu rezultă dacă

referitor la acest imobil s-a emis dispoziție de acordare a măsurilor

reparatorii și nici dacă a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor un alt dosar pentru emiterea unui titlu de

despăgubiri în favoarea reclamanților, aspect ce ar putea crea nelămuriri cu

privire la suprafața de teren revendicată în prezenta cauză.

În consecință, fiind necesară

completarea probelor și analizarea situației concrete pentru a se putea aprecia

asupra temeiniciei obligării pârâtei la elaborarea titlului de despăgubiri

pentru imobilul situat în Cal. S. nr. 173, Curtea va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de V.E. și M.I.

împotriva sentinței civile nr. 775 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

februarie 2011.