ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4497/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4497/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul S.C.V. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea acesteia să desemneze de îndată evaluator pentru întocmirea raportului

de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul ce face obiectul dispoziției nr. 6884 din 16 noiembrie 2006 emisă

de Primăria Municipiului București, construcție demolată.

În motivarea cererii reclamantul

a învederat instanței că prin dispoziția nr. 6884 din 16 noiembrie 2006, Primăria

Municipiului București a respins cererea de restituire în natură, propunând acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren și construcție demolată.

Dispoziția a fost contestată

în parte de reclamant, obținând în instanță restituirea în natură a terenului în

suprafață de 336 m.p., hotărâre irevocabilă.

Pentru acordarea de despăgubiri

pentru construcția demolată, dispoziția a fost comunicată Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a fost înregistrată sub nr. 32307/CC.

S-a mai precizat că deși

au trecut doi ani și jumătate, dosarul este în continuare în așteptare. Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru finalizarea procedurii administrative de

soluționare a cererilor și de emitere a titlului de despăgubiri, însă aceasta trebuie

făcută în cadrul unui termen rezonabil, drept consacrat ca o garanție pentru soluționarea

echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind statuat ca

atare în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 507 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să desemneze

un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii

titlului de despăgubire pentru construcția demolată, obiect al dispoziției nr. 6684/2006

emisă de Primăria Municipiului București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru

analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor

proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamantului

la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil,

termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți

întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele

sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate aceste considerente

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care

nu sunt imputabile reclamantului, iar până la un punct nici pârâtei; trecând însă

peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen

a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu,

peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă,

mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să

găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.

Instanța de fond a mai

reținut că în situația reclamantului, etapa analizării legalității dispoziției Primarului

nr. 6884/2006, din perspectiva nerestituirii în natură a apartamentelor, a fost

depășită, prin respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește

respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 6884

din 16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului București.

Se apreciază că datorită

faptului că dispoziția nr. 6884 din 16 noiembrie 2006 a fost emisă de către Primăria

Municipiului București cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4. alin.

(1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, invocarea, pe cale de excepție,

a nelegalității dispoziției, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reprezintă singura modalitate, prin care poate fi exercitat controlul judecătoresc,

cu mențiunea că prevederile art. 26, alin. (3) din actul normativ amintit, reglementează

procedura judecătorească ce poate fi urmată numai de persoana îndreptățită în privința

dispoziției prin care i-a fost soluționată notificarea.

Prin urmare, recurenta

arată că motivele pentru care consideră că dispoziția nr. 6884/2006 emisă de către

Primăria Municipiului București este nelegală pot forma obiectul controlului judecătoresc

inițiat prin invocarea excepției de nelegalitate, neexistând posibilitatea declanșării

unui astfel de control în condițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001,

republicată, așa cum, în mod eronat, a reținut instanță de fond.

Se mai apreciază că instanța

de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, s-a depășit termenul rezonabil pentru

analizarea și soluționarea dosarului de despăgubire.

Mai mult, deși nu a fost

prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative

prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea

de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În aplicarea acestor prevederi,

recurenta precizează că decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 prevedea, într-adevăr,

selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire, cât și a evaluatorului/societății

de evaluare, însă această decizie a fost înlocuită cu decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008.

Potrivit acestei noi decizii,

dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii:

- dosare transmise Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 81/2007;

- dosare transmise Secretariatului

Comsiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

Totodată, conform

art. 2 din decizia amintită, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată

și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete,

vor fi transmise spre evaluare.

Dosarul privind acordarea

de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise

Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007,

urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

Decizia nr. 2815/2008

a Comisiei Centrale nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a

persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate

la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluționare

convenabilă pentru toți.

Totodată, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, refuzul nejustificat de a soluționa

o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea.

Pentru a putea vorbi de

un refuz nejustificat, trebuie să existe o comunicare expresă a poziției autorității

publice, căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluționa favorabil cererea

să se bazeze pe un exces de putere. Or, în speță, nu există o astfel de comunicare,

care să conțină un refuz întemeiat pe un exces de putere, care apare atunci când

autoritatea respectivă are dreptul de apreciere, când legea îi îngăduie să adopte

o soluție din mai multe posibile.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului cu motivele de recurs invocate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

În ceea ce privește motivul

de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate

a deciziei nr. 6884 din 16 noiembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului

București, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit:

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

„

Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest

caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ

nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea

de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în

ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este

instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.”

Prima instanță, verificând

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins

în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor

art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate

înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură

judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr.

10/2001.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în

vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord

cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire,

însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii

și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului

Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai

târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul

prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate

al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către

acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor

fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,

total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea

învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași

articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire,

către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către

titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie

acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației juridice

a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei

Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și

(2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă,

după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate

și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile

de despăgubire.

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare

Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1)-(2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului

de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul

art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată,

în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În speța de față, dosarul

de despăgubire pentru dispoziția emisă a fost transmis și înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2007, sub nr. 32307/CC.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în

apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor

se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor,

astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă

aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare

desemnate.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția

Europene a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă,

nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura

preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este

condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «civilă»,

dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției

este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

Activitatea pârâtei trebuie

organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure

rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei

de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantului de emitere a titlurilor de

despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantului

.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor

de judecată către intimat.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 507 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul S.C.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.