ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2832/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2832/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

I.C.C.J.,

secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2832 din 7 iunie 2012

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de

20 decembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta L.C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumit în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), a solicitat instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele:

- obligarea pârâtului la înaintarea

dosarului nr. 43004/ CC la un evaluator desemnat în vederea întocmirii

raportului de evaluare;

- obligarea pârâtului la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cuantumul ce urmează a fi

stabilit în raportul de evaluare al imobilului situat în București, compus din

teren în suprafață de 2.600 mp și construcție demolată;

- sancționarea cu amendă a

Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru

neîndeplinirea obligațiilor de lucru și a nerespectării atribuțiilor ce revin

Secretariatului C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind

acordarea de despăgubiri în cadrul unui dosar ce are ca obiect măsuri reparatorii

pe Legea nr. 10/2001;

obligarea pârâtului la daune

cominatorii de 100 lei pe zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și

până la înaintarea dosarului la evaluator în vederea întocmirii raportului de

evaluare pentru dosarul nr. 43004/ CC;

obligarea pârâtului la daune

cominatorii de 100 lei pe zi întârziere după trecerea a 10 zile lucrătoare de

la data aprobării raportului de evaluare pentru dosarul 43004/ CC de către C.C.S.D.,

și până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru dosarul nr.

43004/ CC.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că, prin notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001

formulată în baza Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 2.600 mp și

construcție demolată sau acordarea de măsuri reparatorii și că, prin Dispoziția

nr. 8280 din 04 iunie 2007, Primarul Municipiului București a constatat

imposibilitatea restituirii în natură, precum și calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, și a transmis dosarul pârâtei, fiind

înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 43004/ CC, nesoluționat până în

prezent.

A mai arătat reclamanta că, în

cursul lunii iulie 2009, a solicitat urgentarea soluționării dosarului și,

întrucât nu a primit niciun răspuns, a formulat o plângere administrativă

înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr.

30041 din 22 septembrie 2009.

În răspunsul la plângerea

administrativă, autoritatea publică pârâtă a susținut că, pentru a putea trece

la etapa evaluării, secretariatul C.C.S.D. are nevoie de o confirmare a

emitentului Dispoziției nr. 8280/2007, confirmare primită în sensul menținerii

punctului de vedere exprimat în dispoziție.

Se arată că Prefectul Municipiului

București a emis avizul de legalitate, constatând pe deplin legalitatea actelor

ce fac obiectul dosarului care a fost soluționat prin dispoziția mai sus

amintită.

În concluzie, reclamanta susține că

autoritatea pârâtă a depășit cu mult termenul rezonabil în care trebuia să

soluționeze cererea.

apel.

Prin sentința nr. 4450 din 27 iunie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a hotărât următoarele:

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta L.C.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.;

- a obligat autoritatea publică

pârâtă să finalizeze procedura administrativă, cu emiterea deciziei de

stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantei;

- a respins, ca nefondate, celelalte

capete de cerere;

- a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la capetele de cerere prin

care s-a solicitat obligarea pârâtei la înaintarea dosarului la evaluator și

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În cauză este necontestat faptul că reclamanta

a depus notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001, prin care a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din teren în

suprafață de 2.600 mp și construcție demolată sau acordarea de măsuri

reparatorii, iar Primarul Municipiului București a emis Dispoziția nr. 8280 din

04 iunie 2007, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul notificat persoanelor îndreptățite M.G., L.C.M. și G.A.

Cererea reclamantei de a primi

despăgubiri pentru imobilul notificat se află spre rezolvare în fața

autorităților de mai bine de 10 ani.

Este adevărat că titlul VII –

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită pentru

soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care

nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1035/2005,

și nici în Decizia C.C.S.D. nr. 2815 din 16 septembrie 2008 din 16 septembrie 2008,

dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de

soluționare să fie lăsată la aprecierea arbitrară a autorității competente,

având în vedere principiul operativității în activitatea organelor

administrației publice și principiul termenului rezonabil consacrat de art. 7

din Codul bunei administrații și de Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene.

Față de circumstanțele cauzei, autoritatea

publică pârâtă a depășit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluționare

a cererii reclamantei, încălcând astfel dreptul său la o bună administrare,

recunoscut în favoarea oricărui particular, astfel că se reține existența unui

refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii.

Întrucât reclamanta nu a cerut

autorității să emită decizia într-un anumit termen, rămân aplicabile

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004, urmând ca autoritatea să

emită actul administrativ cerut în termenul prevăzut de această normă legală.

Capetele de cerere privind obligarea

autorității la plata unor daune cominatorii pe zi de întârziere în legătură cu

trimiterea dosarului la evaluator și respectiv emiterea deciziei-titlu de

despăgubire, sunt lipsite de temei legal față de dispozițiile art. 18 alin. (5)

și (6) din Legea nr. 554/2004, care se referă la penalități de întârziere, și

ale art. 24 alin. (2) din aceeași lege.

Capătul de cerere privind aplicarea

unei amenzi în sarcina președintelui autorității, este neînetemiat, întrucât,

raportat la art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, hotărârea

urmează a fi executată în termenul legal. Cererea de sancționare a

președintelui A.N.R.P. cu amendă este lipsită de temei legal și totodată

sancțiunea pretinsă nu are corespondent în atribuțiile acestei autorități, din

dispozițiile titlului VII, capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 rezultând că

procedura administrativă care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, se află în competența exclusivă a C.C.S.D., care este o

structură administrativă distinctă, cu competență proprie.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de apel, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă susține

că instanța în mod greșit, motivând soluția în raport cu respectarea termenului

rezonabil, a obligat C.C.S.D. să finalizeze procedura administrative cu

emiterea deciziei conform procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005,

fără a reține că soluționarea dosarelor se face potrivit Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008,

în ordinea înregistrării lor.

Recurenta-pârâtă susține că, în

cauză, în urma analizării, dosarului privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamanților a fost transmis Primăriei Municipiului București, prin

adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010, în vederea completări cu înscrisuri

privind construcția demolată, situația juridică a terenului, identificarea

suprafețelor imobilului, dosarul nefiind restituit până la data declarării

prezentului recurs.

Mai arată recurenta că soluționarea

dosarului se face conform procedurii reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005

și Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008, în ordinea înregistrării lor, iar nu în

baza unei simple cereri a persoanei îndreptățite.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând cauza în limita criticilor

din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

Conform circumstanțelor cauzei, prin

Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 8280 din 04 iunie 2007,

a fost soluționată notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001 formulată în baza

Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii notificării privind restituirea în

natură a terenului situat în București, formulată de M.G., L.C.M. și G.A.,

deoarece este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, și propunerii

de acordare în favoarea persoanelor îndreptățite a măsurilor reparatorii în

echivalent pentru imobilul situat la aceeași adresă, compus din teren în

suprafață de 2.600 mp și construcție demolată.

Dosarul aferent dispoziției

susmenționate a fost înregistrat la C.C.S.D. în anul 2007 sub nr. 43004/ CC.

Prin adresa nr. 43004/ CC din 20

ianuarie 2010, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului București completarea

dosarului cu înscrisuri referitoare la construcția demolată, situația juridică

a terenului în suprafață de 2.600 mp și identificarea suprafețelor imobilului.

Contrar celor susținute de

recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că Primăria Municipiului București,

prin adresa nr. 2637 din 23 februarie 2010, a răspuns solicitării adresate de C.C.S.D.

prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010.

Înalta Curte apreciază că intervalul

de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru imobilul preluat abuziv, în condițiile în care reclamanta a depus

notificarea în anul 2001, iar calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri

a fost stabilită prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr.

8280 din 04 iunie 2007, dosarul fiind înregistrat în anul 2007 la C.C.S.D.,

conferă consistență concluziei că durata procedurii administrative de

soluționare a notificării este de natură a încălca principiul soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Faptul că legea specială (titlul VII

al Legii nr. 247/2005) nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu

conferă suport apărărilor pârâtei, pentru că, în temeiul art. 20 din

Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să

contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de dispozițiile susmenționate din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca o garanție a dreptului la

un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci

și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Complexitatea etapelor procedurale

reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de Normele metodologice de

aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 poate constitui un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale

pasivități a autorității publice.

În consecință, Înalta Curte constată

că sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la obligarea C.C.S.D. să

finalizeze procedura administrativă prin emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire cu respectarea termenului rezonabil, sentința recurată fiind

temeinică și legală atât sub aspectul admiterii capătului principal de cerere,

cât și în privința soluției de respingere a celorlalte capete din acțiunea

introductivă.

Instanța de recurs reține, însă, că recursul

este întemeiat sub aspectul termenului în care instanța de fond a dispus

obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Având în vedere faptul că, potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (5), (6) și (7) din titlul VII – „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

poate fi realizată numai după desemnarea evaluatorului autorizat și întocmirea

raportului de evaluare, în considerarea caracterului complex al acestor

proceduri, Înalta Curte apreciază ca fiind rezonabilă obligarea pârâtei C.C.S.D.

să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D.

împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul obligării

pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen

de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, cu menținerea celorlalte dispoziții

ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 4450 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunțarea

prezentei hotărâri.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2012.