ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2832/2012

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2832 din 7 iunie 2012 I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 decembrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună următoarele: - obligarea pârâtului la înaintarea dosarului nr. 43004/ CC la un evaluator desemnat în vederea întocmirii raportului de evaluare; - obligarea pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în cuantumul ce urmează a fi stabilit în raportul de evaluare al imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 2.600 mp și construcție demolată; - sancționarea cu amendă a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru neîndeplinirea obligațiilor de lucru și a nerespectării atribuțiilor ce revin Secretariatului C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind acordarea de despăgubiri în cadrul unui dosar ce are ca obiect măsuri reparatorii pe Legea nr. 10/2001; obligarea pârâtului la daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la înaintarea dosarului la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru dosarul nr. 43004/ CC;

obligarea pârâtului la daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere după trecerea a 10 zile lucrătoare de la data aprobării raportului de evaluare pentru dosarul 43004/ CC de către C.C.S.D., și până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru dosarul nr. 43004/ CC. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că, prin notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 2.600 mp și construcție demolată sau acordarea de măsuri reparatorii și că, prin Dispoziția nr. 8280 din 04 iunie 2007, Primarul Municipiului București a constatat imposibilitatea restituirii în natură, precum și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, și a transmis dosarul pârâtei, fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.

sub nr. 43004/ CC, nesoluționat până în prezent. A mai arătat reclamanta că, în cursul lunii iulie 2009, a solicitat urgentarea soluționării dosarului și, întrucât nu a primit niciun răspuns, a formulat o plângere administrativă înregistrată la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 30041 din 22 septembrie 2009. În răspunsul la plângerea administrativă, autoritatea publică pârâtă a susținut că, pentru a putea trece la etapa evaluării, secretariatul C.C.S.D. are nevoie de o confirmare a emitentului Dispoziției nr. 8280/2007, confirmare primită în sensul menținerii punctului de vedere exprimat în dispoziție. Se arată că Prefectul Municipiului București a emis avizul de legalitate, constatând pe deplin legalitatea actelor ce fac obiectul dosarului care a fost soluționat prin dispoziția mai sus amintită.

În concluzie, reclamanta susține că autoritatea pârâtă a depășit cu mult termenul rezonabil în care trebuia să soluționeze cererea. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel. Prin sentința nr. 4450 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta L.C.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; - a obligat autoritatea publică pârâtă să finalizeze procedura administrativă, cu emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantei; - a respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere; - a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Referitor la capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la înaintarea dosarului la evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În cauză este necontestat faptul că reclamanta a depus notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 2.600 mp și construcție demolată sau acordarea de măsuri reparatorii, iar Primarul Municipiului București a emis Dispoziția nr. 8280 din 04 iunie 2007, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat persoanelor îndreptățite M.G., L.C.M. și G.A. Cererea reclamantei de a primi despăgubiri pentru imobilul notificat se află spre rezolvare în fața autorităților de mai bine de 10 ani. Este adevărat că titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1035/2005, și nici în Decizia C.C.S.D. nr. 2815 din 16 septembrie 2008 din 16 septembrie 2008, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la aprecierea arbitrară a autorității competente, având în vedere principiul operativității în activitatea organelor administrației publice și principiul termenului rezonabil consacrat de art. 7 din Codul bunei administrații și de Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene. Față de circumstanțele cauzei, autoritatea publică pârâtă a depășit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, încălcând astfel dreptul său la o bună administrare, recunoscut în favoarea oricărui particular, astfel că se reține existența unui refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii.

Întrucât reclamanta nu a cerut autorității să emită decizia într-un anumit termen, rămân aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004, urmând ca autoritatea să emită actul administrativ cerut în termenul prevăzut de această normă legală. Capetele de cerere privind obligarea autorității la plata unor daune cominatorii pe zi de întârziere în legătură cu trimiterea dosarului la evaluator și respectiv emiterea deciziei-titlu de despăgubire, sunt lipsite de temei legal față de dispozițiile art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004, care se referă la penalități de întârziere, și ale art. 24 alin. (2) din aceeași lege. Capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi în sarcina președintelui autorității, este neînetemiat, întrucât, raportat la art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, hotărârea urmează a fi executată în termenul legal.

Cererea de sancționare a președintelui A.N.R.P. cu amendă este lipsită de temei legal și totodată sancțiunea pretinsă nu are corespondent în atribuțiile acestei autorități, din dispozițiile titlului VII, capitolul 5 din Legea nr. 247/2005 rezultând că procedura administrativă care se finalizează cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, se află în competența exclusivă a C.C.S.D., care este o structură administrativă distinctă, cu competență proprie. 3. Recursul declarat de pârâta C.C.S.D. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În esență, recurenta-pârâtă susține că instanța în mod greșit, motivând soluția în raport cu respectarea termenului rezonabil, a obligat C.C.S.D. să finalizeze procedura administrative cu emiterea deciziei conform procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a reține că soluționarea dosarelor se face potrivit Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008, în ordinea înregistrării lor. Recurenta-pârâtă susține că, în cauză, în urma analizării, dosarului privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților a fost transmis Primăriei Municipiului București, prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010, în vederea completări cu înscrisuri privind construcția demolată, situația juridică a terenului, identificarea suprafețelor imobilului, dosarul nefiind restituit până la data declarării prezentului recurs.

Mai arată recurenta că soluționarea dosarului se face conform procedurii reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005 și Deciziei C.C.S.D. nr. 2815/2008, în ordinea înregistrării lor, iar nu în baza unei simple cereri a persoanei îndreptățite. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza în limita criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare. Conform circumstanțelor cauzei, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 8280 din 04 iunie 2007, a fost soluționată notificarea nr. 2871 din 19 octombrie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii notificării privind restituirea în natură a terenului situat în București, formulată de M.G., L.C.M.

și G.A., deoarece este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, și propunerii de acordare în favoarea persoanelor îndreptățite a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat la aceeași adresă, compus din teren în suprafață de 2.600 mp și construcție demolată. Dosarul aferent dispoziției susmenționate a fost înregistrat la C.C.S.D. în anul 2007 sub nr. 43004/ CC. Prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului București completarea dosarului cu înscrisuri referitoare la construcția demolată, situația juridică a terenului în suprafață de 2.600 mp și identificarea suprafețelor imobilului. Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că Primăria Municipiului București, prin adresa nr. 2637 din 23 februarie 2010, a răspuns solicitării adresate de C.C.S.D.

prin adresa nr. 43004/ CC din 20 ianuarie 2010. Înalta Curte apreciază că intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condițiile în care reclamanta a depus notificarea în anul 2001, iar calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 8280 din 04 iunie 2007, dosarul fiind înregistrat în anul 2007 la C.C.S.D., conferă consistență concluziei că durata procedurii administrative de soluționare a notificării este de natură a încălca principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Faptul că legea specială (titlul VII al Legii nr. 247/2005) nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport apărărilor pârâtei, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de dispozițiile susmenționate din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivități a autorității publice. În consecință, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la obligarea C.C.S.D. să finalizeze procedura administrativă prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire cu respectarea termenului rezonabil, sentința recurată fiind temeinică și legală atât sub aspectul admiterii capătului principal de cerere, cât și în privința soluției de respingere a celorlalte capete din acțiunea introductivă.

Instanța de recurs reține, însă, că recursul este întemeiat sub aspectul termenului în care instanța de fond a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. Având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5), (6) și (7) din titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire poate fi realizată numai după desemnarea evaluatorului autorizat și întocmirea raportului de evaluare, în considerarea caracterului complex al acestor proceduri, Înalta Curte apreciază ca fiind rezonabilă obligarea pârâtei C.C.S.D. să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul obligării pârâtei C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 4450 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.