ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința nr. 847 din 07 februarie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamantul M.R. în contradictoriu cu pârâta

Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În speță, reclamantul

a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în comun Văcărești,

jud. Dâmbovița, cererea acestuia fiind soluționată prin Dispoziția nr. 463/2005

a Primarului Comunei Văcărești prin care s-a constatat că acesta este persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii conform disp. Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

În speță, se reține

că dosarul reclamantului aferent Dispoziției nr. 463/2005 emisă de Primăria

comunei Văcărești a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, nefiind

însă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât consideră

instanța de fond ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului de a se desemna un

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în conformitate cu disp.

art. 13 din Titlul VII din legea menționată.

Apreciază instanța de

fond că numai după parcurgerea acestei proceduri administrative de emitere a

deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor privind imobilul menționat mai

sus aferent dispoziției Primarului comunei Văcărești se va putea întocmi

raportul de evaluare în ce privește stabilirea măsurilor reparatorii.

Prin urmare,

apreciază instanța de fond că nu se poate trece la etapa evaluării și

selectării evaluatorului și a societății de evaluare până la emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire.

Dat fiind faptul că

ordinea de soluționare a dosarelor de către Comisia Centrală se face în ordinea

înregistrării acestora, în conformitate cu procedura administrativă stabilită

de Titlul VII din lege, apreciază instanța de fond că nu se poate reține un

refuz nejustificat din partea autorității pârâte de a soluționa cererea

reclamantului.

Se mai reține că

dosarul reclamantului a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub

nr. 3801/CC, constatându-se lipsa unor înscrisuri privind identificarea

imobilului, motiv pentru care, așa cum rezultă din întâmpinarea autorității

pârâte a fost înaintat la data de 17 septembrie 2010 Primăriei com. Văcărești

cu adresa nr. 3801/CC anexată la dosarul cauzei.

În acest context

consideră judecătorul fondului că, în speță nu este vorba de un refuz

nejustificat al autorității pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire atâta timp cât dosarul aferent dispoziției Primarului comunei

Văcărești a fost transmis secretariatului Comisiei Centrale, procedura nefiind

finalizată datorită lipsei unor înscrisuri privind identificarea imobilului

pentru care s-au solicitat despăgubiri.

A fost considerată ca

fiind neîntemeiată și cererea reclamantului de obligare a autorității pârâte la

plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii cu motivarea că în speță, neîndeplinirea

obligației Comisie Centrale de a desemna evaluator și de a emite decizia

referitoare privind titlul de despăgubiri nu se datorează refuzului

nejustificat al autorității pârâte ci disp. legale prev. în Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Împotriva Sentinței

civile nr. 847 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.R., în

temeiul art. 304 C. proc. civ., continuat după decesul acestuia de către M.G.,

în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Susține recurentul că

hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, câtă vreme

instanța de fond nu a reținut că pentru a se emite decizia conținând titlul de

despăgubiri trebuie mai întâi să se întocmească raportul de evaluare și nu

invers.

Consideră recurentul

că faptul că dosarul a fost trimis către Primăria Văcărești nu reprezintă un

motiv justificat ca pârâta să nu soluționeze dosarul de notificare cu atât mai

mult cu cât acesta cu rea credință și abia după ce a primit citația din

prezentul dosar, a luat arbitrar această măsură de a retrimite primăriei

dosarul de notificare.

Cu privire la

susținerile pârâtei conform cărora de la dosar al lipsi înscrisuri din care să

rezulte descrierea imobilului, arată recurentul că a solicitat instanței de

fond să dispună ca aceasta să depună copie de pe dosarul administrativ motivat

de faptul că a depus înscrisuri suficiente din care rezultă descrierea

imobilului, însă cererea i-a fost respinsă.

Susține recurentul că

netemeinicia hotărârii recurare rezultă și din faptul că, fără a verifica

veridicitatea afirmațiilor pârâtei, instanța de fond fără nicio probă, dă

dreptate acesteia și consideră că a avut motive întemeiate de a nu soluționa

dosarul.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentului circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru

considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta

Curte reamintește că, în cadrul procedurii administrative reglementate de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape succesive,

respectiv: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării

dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa

evaluării, în care dosarul este transmis evaluatorului sau societății de

evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura

finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând

titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de

pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

În acest context,

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a

dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, când a apreciat că etapa

evaluării imobilelor notificate trebuie să fie precedată de emiterea titlului

de despăgubire, așa încât va primi criticile formulate de recurent pe acest

aspect.

Totodată, Înalta

Curte analizând probele administrate în cauză, din care rezultă că în cazul

dosarului nr. 3801/CC au fost parcurse doar etapa înregistrării și etapa

analizării dosarului sub aspectul posibilității restituirii în natură a

imobilului ce face obiectul notificării, netrecându-se la etapa evaluării prin

prisma aprecierii dosarului ca fiind incomplet, ceea ce a determinat emiterea

unei adrese către Primăria Văcărești, la data de 17 septembrie 2010 (la cinci

luni după sesizarea instanței de contencios administrativ cu cererea ce face

obiectul prezentei judecăți), constată că în mod greșit instanța de fond nu a

observat că intimata-pârâtă procedând discreționar, manifestând pasivitate și

arogându-și atribuții ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, nu a respectat dispozițiile art.

16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a

îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii

administrative după înregistrarea dosarului nr. 3801/CC, aferent Dispoziției

nr. 463 din 24 octombrie 2005, emisă de Primăria Văcărești, județul Dâmbovița

în favoarea reclamantului, așa încât va reține toate criticile formulate de

recurent pe acest aspect.

Înalta Curte

reamintește că, chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de

soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii

intimata-pârâtă avea obligația de a-și exercita atribuțiile în limitele legii

și de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii

din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data

înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii

propus a fi acordate reclamantului.

Nefinalizarea

procedurii administrative în dosarul nr. 3801/CC, nu poate fi justificată, cum

în mod greșit a apreciat instanța de fond, prin prisma Deciziei nr. 2.815 din

16 septembrie 2008, emisă de intimata-pârâtă câtă vreme aceasta era obligată

să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă cerinței respectării

unui termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura

administrativă a debutat încă din data de 06 august 2001 prin formularea

notificării către Prefectura Județului Dâmbovița și nici până în prezent nu s-a

emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

De asemenea, în mod

greșit instanța de fond a apreciat că evaluarea imobilelor notificate este

condiționată de completarea dosarului aferent Dispoziției nr. 463 din 24

octombrie 2005, cu înscrisuri privind identificarea și descrierea

construcțiilor demolate, în condițiile în care, din prevederile legale

aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar

avea competența de a exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu

excepția unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din

Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură.

Așadar, punând în

discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de

soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă,

intimata-pârâtă își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a

măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii

de 50 RON/zi de întârziere aceasta va fi analizată prin prisma Legii nr.

554/2004 care prevede modalități specifice în materia contenciosului

administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligațiilor de "a

face" intuitu personae, dispuse de instanță, anume aplicarea de amenzi

conform art. 24 alin. (2), penalitățile pentru întârziere consacrate legislativ

în art. 18 alin. (5) (ca daune compensatorii, iar nu cominatorii) având la

rândul lor un efect cominator, chiar dacă rațiunea instituirii acestei

posibilități vizează repararea prejudiciului provocat de întârziere, iar nu

punerea în executare a hotărârii.

Dar aceste

penalități/despăgubiri constituie exclusiv despăgubiri pentru întârziere în

punerea în executare, deci pentru pagube produse de întârziere după expirarea

termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, stabilit de

instanța pentru executare. Or, un astfel de prejudiciu nu s-a produs încă,

fiind incertă și producerea lui în viitor.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat

în cauză și va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii în parte a

acțiunii și obligării pârâtei să procedeze la soluționarea dosarului aferent

Dispoziției nr. 463 din 24 octombrie 2005, respectiv să finalizeze procedura

administrativă prin desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubiri, și va respinge cererea privind obligarea intimatei pârâte

la plata unor daune cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.R. și continuat de M.G. împotriva Sentinței nr. 847 din 07

februarie 2011 a Curții de Apel București , secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite în parte acțiunea.

Obligă pârâta să

procedeze la soluționarea dosarului aferent Dispoziției nr. 463 din 24

octombrie 2005 a Primăriei Văcărești, în sensul de a desemna un evaluator și de

a emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri.

Respinge cererea de

acordare a daunelor cominatorii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2012.

Procesat de GGC - AM