ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 847 din 07 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.R. în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În speță, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în comun Văcărești, jud. Dâmbovița, cererea acestuia fiind soluționată prin Dispoziția nr. 463/2005 a Primarului Comunei Văcărești prin care s-a constatat că acesta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform disp.

Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În speță, se reține că dosarul reclamantului aferent Dispoziției nr. 463/2005 emisă de Primăria comunei Văcărești a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, nefiind însă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât consideră instanța de fond ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului de a se desemna un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în conformitate cu disp. art. 13 din Titlul VII din legea menționată. Apreciază instanța de fond că numai după parcurgerea acestei proceduri administrative de emitere a deciziei referitoare la acordarea despăgubirilor privind imobilul menționat mai sus aferent dispoziției Primarului comunei Văcărești se va putea întocmi raportul de evaluare în ce privește stabilirea măsurilor reparatorii.

Prin urmare, apreciază instanța de fond că nu se poate trece la etapa evaluării și selectării evaluatorului și a societății de evaluare până la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire. Dat fiind faptul că ordinea de soluționare a dosarelor de către Comisia Centrală se face în ordinea înregistrării acestora, în conformitate cu procedura administrativă stabilită de Titlul VII din lege, apreciază instanța de fond că nu se poate reține un refuz nejustificat din partea autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantului. Se mai reține că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 3801/CC, constatându-se lipsa unor înscrisuri privind identificarea imobilului, motiv pentru care, așa cum rezultă din întâmpinarea autorității pârâte a fost înaintat la data de 17 septembrie 2010 Primăriei com.

Văcărești cu adresa nr. 3801/CC anexată la dosarul cauzei. În acest context consideră judecătorul fondului că, în speță nu este vorba de un refuz nejustificat al autorității pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire atâta timp cât dosarul aferent dispoziției Primarului comunei Văcărești a fost transmis secretariatului Comisiei Centrale, procedura nefiind finalizată datorită lipsei unor înscrisuri privind identificarea imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri. A fost considerată ca fiind neîntemeiată și cererea reclamantului de obligare a autorității pârâte la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii cu motivarea că în speță, neîndeplinirea obligației Comisie Centrale de a desemna evaluator și de a emite decizia referitoare privind titlul de despăgubiri nu se datorează refuzului nejustificat al autorității pârâte ci disp.

legale prev. în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 847 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.R., în temeiul art. 304 C. proc. civ., continuat după decesul acestuia de către M.G., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Susține recurentul că hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, câtă vreme instanța de fond nu a reținut că pentru a se emite decizia conținând titlul de despăgubiri trebuie mai întâi să se întocmească raportul de evaluare și nu invers.

Consideră recurentul că faptul că dosarul a fost trimis către Primăria Văcărești nu reprezintă un motiv justificat ca pârâta să nu soluționeze dosarul de notificare cu atât mai mult cu cât acesta cu rea credință și abia după ce a primit citația din prezentul dosar, a luat arbitrar această măsură de a retrimite primăriei dosarul de notificare. Cu privire la susținerile pârâtei conform cărora de la dosar al lipsi înscrisuri din care să rezulte descrierea imobilului, arată recurentul că a solicitat instanței de fond să dispună ca aceasta să depună copie de pe dosarul administrativ motivat de faptul că a depus înscrisuri suficiente din care rezultă descrierea imobilului, însă cererea i-a fost respinsă.

Susține recurentul că netemeinicia hotărârii recurare rezultă și din faptul că, fără a verifica veridicitatea afirmațiilor pârâtei, instanța de fond fără nicio probă, dă dreptate acesteia și consideră că a avut motive întemeiate de a nu soluționa dosarul. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentului circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând Înalta Curte reamintește că, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape succesive, respectiv: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, în care dosarul este transmis evaluatorului sau societății de evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007. În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, când a apreciat că etapa evaluării imobilelor notificate trebuie să fie precedată de emiterea titlului de despăgubire, așa încât va primi criticile formulate de recurent pe acest aspect.

Totodată, Înalta Curte analizând probele administrate în cauză, din care rezultă că în cazul dosarului nr. 3801/CC au fost parcurse doar etapa înregistrării și etapa analizării dosarului sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, netrecându-se la etapa evaluării prin prisma aprecierii dosarului ca fiind incomplet, ceea ce a determinat emiterea unei adrese către Primăria Văcărești, la data de 17 septembrie 2010 (la cinci luni după sesizarea instanței de contencios administrativ cu cererea ce face obiectul prezentei judecăți), constată că în mod greșit instanța de fond nu a observat că intimata-pârâtă procedând discreționar, manifestând pasivitate și arogându-și atribuții ce nu i-au fost conferite de legiuitor, în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005, nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului nr. 3801/CC, aferent Dispoziției nr. 463 din 24 octombrie 2005, emisă de Primăria Văcărești, județul Dâmbovița în favoarea reclamantului, așa încât va reține toate criticile formulate de recurent pe acest aspect.

Înalta Curte reamintește că, chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluționare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii intimata-pârâtă avea obligația de a-și exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.

Nefinalizarea procedurii administrative în dosarul nr. 3801/CC, nu poate fi justificată, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, prin prisma Deciziei nr. 2.815 din 16 septembrie 2008, emisă de intimata-pârâtă câtă vreme aceasta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă cerinței respectării unui termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat încă din data de 06 august 2001 prin formularea notificării către Prefectura Județului Dâmbovița și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond a apreciat că evaluarea imobilelor notificate este condiționată de completarea dosarului aferent Dispoziției nr. 463 din 24 octombrie 2005, cu înscrisuri privind identificarea și descrierea construcțiilor demolate, în condițiile în care, din prevederile legale aplicabile nu rezultă că, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar avea competența de a exercita un control de legalitate asupra Deciziilor, cu excepția unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, legalitatea cererii de respingere în natură. Așadar, punând în discuție toate operațiunile administrative care au stat la baza actului de soluționare a notificării și reluând analiza care s-a realizat în aceea etapă, intimata-pârâtă își depășește competențele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii de 50 RON/zi de întârziere aceasta va fi analizată prin prisma Legii nr. 554/2004 care prevede modalități specifice în materia contenciosului administrativ, de asigurare a punerii în executare a obligațiilor de "a face" intuitu personae, dispuse de instanță, anume aplicarea de amenzi conform art. 24 alin. (2), penalitățile pentru întârziere consacrate legislativ în art. 18 alin. (5) (ca daune compensatorii, iar nu cominatorii) având la rândul lor un efect cominator, chiar dacă rațiunea instituirii acestei posibilități vizează repararea prejudiciului provocat de întârziere, iar nu punerea în executare a hotărârii.

Dar aceste penalități/despăgubiri constituie exclusiv despăgubiri pentru întârziere în punerea în executare, deci pentru pagube produse de întârziere după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, stabilit de instanța pentru executare. Or, un astfel de prejudiciu nu s-a produs încă, fiind incertă și producerea lui în viitor. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei să procedeze la soluționarea dosarului aferent Dispoziției nr. 463 din 24 octombrie 2005, respectiv să finalizeze procedura administrativă prin desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, și va respinge cererea privind obligarea intimatei pârâte la plata unor daune cominatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.R. și continuat de M.G. împotriva Sentinței nr. 847 din 07 februarie 2011 a Curții de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea. Obligă pârâta să procedeze la soluționarea dosarului aferent Dispoziției nr. 463 din 24 octombrie 2005 a Primăriei Văcărești, în sensul de a desemna un evaluator și de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri. Respinge cererea de acordare a daunelor cominatorii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - AM