ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1005/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1005/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Cadrul

procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal sub nr.

41739/3/2010, reclamanta C.E. a chemat în judecată A.N.R.P. pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să selecteze

dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 15581/CC aferent Dispoziției Primarului

Municipiului Râmnicu-Vâlcea nr. 656/2007 și să transmită dosarul mai sus

menționat unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în vederea întocmirii

raportului de evaluare în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii

judecătorești; obligarea pârâtei ca în termen de 20 zile de la comunicarea,

respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, să emită titlul de despăgubire

conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul sau

societatea de evaluatori desemnat(a) de A.N.R.P.

Prin sentința nr.

2496 din 29 septembrie 2010 Tribunalul București a admis excepția de

necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

reținând, în esență, că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor este o autoritate centrală și astfel devin aplicabile

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal la data de 14 octombrie 2010.

Prin

întâmpinarea formulată la data de 7 decembrie 2010 pârâta A.N.R.P. a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în procedura

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este învestită cu

emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

La termenul din

data de 8 februarie 2011 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul chemării

în judecată în calitate de pârâtă și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 675/2006 emisă de Primăria

municipiului Râmnicu-Vâlcea arătând că din autorizația pentru executare lucrări

nr. 1674/3 martie 1975 emisă de Consiliul Popular al municipiului

Râmnicu-Vâlcea, reiese că imobilele construcții, pentru care s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii, au fost demolate de către proprietari și

astfel nu au intrat niciodată în patrimoniul statului.

Curții de Apel

Prin sentința nr.

1831 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de A.N.R.P. și, în consecință, a fost

respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind

formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Instanța a

admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C.E. prin mandatar C.G.T.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul reclamantei la

evaluator/societate de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare,

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe și să

emită titlul de despăgubiri conform sumei înscrise în raportul de evaluare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 675/2006, faptul că această excepție este

inadmisibilă.

Autoritatea

publică emitentă a dispoziției a fost învestită de lege cu soluționarea

notificării potrivit Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.

(2) Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit

Legii nr. 10/2001, însoțite de deciziile emise de entitățile învestite cu

soluționarea acestora, conținând propuneri motivate de acordare a despăgubirilor

și de întreaga documentație aferentă acestora, se predau Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 30 de zile de

la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor.

Cum

deciziile/dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 puteau fi atacate în

condițiile prevăzute de acest act normativ, după rămânerea definitivă a

acestora, instanța de primă jurisdicție a reținut că legiuitorul în Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată

legalitatea acestora, ci a prevăzut doar regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluat în mod abuziv.

În cauză,

instanța a reținut că dispoziția atacată este definitivă, iar potrivit

dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 247/2005 pot constitui obiect al unor

acțiuni în contencios administrativ doar deciziile adoptate de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare,

instanța a concluzionat că Dispoziția nr. 675/2006 emisă de Primăria

Municipiului Râmnicu Vâlcea nu poate fi cenzurată pe calea excepției de

nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, pentru că

această excepție vizează doar actele administrative ce pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ, nu și actele care, potrivit unor dispoziții din

legi speciale, pot fi atacate conform unor proceduri speciale, cum este cazul

dispoziției de față.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. Curtea a reținut că este

întemeiată, cu consecința respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu

această pârâtă.

Potrivit

dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este cea care dispune

emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlului de despăgubire, iar

A.N.R.P. nu are atribuții în acest sens.

Pe fondul

acțiunii introductive, instanța de primă jurisdicție a reținut că la data de 23

februarie 2006, Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea a emis Dispoziția nr. 675

prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale,

pentru imobilul din str. A.I., compus din teren în suprafață de 241,96 și

construcție demolată.

Dosarul de

despăgubire aferent Dispoziției nr. 675/2006 a fost înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 9

iunie 2006 sub nr. 15581/CC, iar reclamanta a formulat plângere prealabilă,

prin care a solicitat transmiterea dosarului la evaluator și emiterea titlului

de despăgubire, plângere la care nu a primit un răspuns.

Dosarul

reclamantei a fost ulterior returnat Primăriei municipiului Râmnicu-Vâlcea cu

adresa din 19 octombrie 2010, pentru a fi completat cu următoarele documente:

istoric de arteră și număr poștal, certificat de moștenitor de pe urma dnei. C.M.

Instanța a

reținut că indiscutabil procedurile administrative, stabilite prin Legea nr. 247/2005

pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, sunt

proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă

recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel

încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun

în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative, nu poate conduce la concluzia că

autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de

timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art.

6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În speță,

Curtea a apreciat că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs

de la data emiterii dispoziției Primarului Municipiului Râmnicu-Vâlcea de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, 23 februarie 2006, perioadă

în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator,

suntem în prezența unei încălcări evidente a dispozițiilor art. 6 din Convenție

și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

În plus,

instanța a considerat că nu sunt concludente nici susținerile pârâtei legate de

faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective,

respectiv din cauza necesității completării dosarului cu documentele menționate

în adresa din 19 octombrie  2010. Este de menționat că un asemenea demers este

contrar dispozițiilor legale, respectiv art. 16 alin. (4) și (5) din Capitolul

V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură. Alin. (5) al art. 16 prevede că Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2) în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Recurenta a

criticat sentința instanței de fond, arătând că este nelegală și netemeinică,

întrucât în mod greșit a soluționat excepția de nelegalitate invocată în cauză.

A precizat că există o dependență evidentă între soluționarea pe fond a

litigiului și art. 1 din Dispoziția nr. 675/2006 emisă de Primarul municipiului

Râmnicu-Vâlcea, invocând din nou excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 675/2006,

arătând că actul atacat este un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii

contenciosului administrativ și poate fi atacat pe cale de excepție la instanța

de contencios administrativ.

De asemenea,

recurenta a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică

arătând că dosarul ce face obiectul cauzei deduse judecății trebuie completat

cu înscrisuri suplimentare.

Recurenta a

apreciat că instanța de fond a interpretat în mod greșit faptul că termenul

rezonabil de soluționare a cererii nu a fost respectat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât nu a ținut cont de Decizia nr. 2815/2008

emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a fost

stabilită ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire, astfel încât

răspunsul instituției către reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a cererii.

Decizia

instanței de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte

reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent cu privire la

soluționarea excepției de nelegalitate invocate în cauză. Astfel, instanța de

control judiciar are în vedere faptul că decizia atacată a fost comunicată

pârâtei, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

iar aceasta a cerut completarea dosarului reclamantei, restituind dosarul de

despăgubire al reclamantei înregistrat cu nr. 1558l/CC la data de 19 octombrie

2010, deși potrivit art. 16 alin. (5), pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor avea obligația legală să înainteze dosarul evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

În cauza de

față, înalta Curte a constatat că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilelor situate în

Rm.-Vâlcea, județul Vâlcea, iar prin dispoziția nr. 675/2006 emisă de Primăria

municipiului Râmnicu-Vâlcea, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii sub

formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind

transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat

sub nr. 15581/CC în vederea emiterii titlului de despăgubire, potrivit

dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la

îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat

de primărie au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate

cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă

de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007

care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V,

Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire".

În aceste

condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că

refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se privește ca fiind

nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea

cu privire la acest aspect.

Înalta Curte a

constatat că reclamanta s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a o afecta pe reclamantă în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de

reclamantă, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Pentru aceste

considerente, criticile formulate de recurentă cu privire la invocarea unui

motiv care a determinat neefectuarea evaluării nu pot fi primite de Înalta Curte.

Văzând cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată, în temeiul art. 274

C. proc. civ. Înalta Curte o va admite și va obliga recurenta la plata sumei

dovedite a fi avansată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Văzând că nu

există motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va

menține hotărârea instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312

C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 1831 din 8 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă

recurenta la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,

către intimata C.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.