ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2012

HOTĂRÂRE
14.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul S.M., în

contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Comisa Centrala pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a cerut ca prin hotărârea pe care instanța de judecată o va

pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la analizarea și

soluționarea Dosarului de despăgubire depus în baza dispoziției Primarului

Municipiului Vâlcea nr. 5917 din 12 decembrie 2005;

- obligarea pârâtei

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator

autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de

despăgubire care îl privește;

- obligarea pârâtei

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire în dosarul meu și conversia acestora în

acțiuni conform art. III alin. (2) din O.G. nr. 62/2010, într-un termen

rezonabil, de maxim 30 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești, sub sancțiunea unei penalități de 1% din valoarea acțiunilor ce

i se cuvin, pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat

că prin notificarea depusa la Primăria Municipiului Vâlcea a solicitat

acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, compus din

construcții și teren în suprafața de 933 mp.

Prin Dispoziția nr.

5917 din 12 decembrie 2005 Primarul orașului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile legii special pentru construcțiile demolate și

pentru terenul aferent situat la adresa Râmnicu Vâlcea.

Prin Sentința civilă

nr. 3092 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului S.M. față de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală

la analizarea, verificarea și trimiterea dosarului de despăgubiri la un

evaluator, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților la stabilirea și emiterea dispoziției de validare, în condițiile

legii, a dosarului de despăgubiri, în care a fost dată Dispoziția nr. 5917 din

12 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Vâlcea și, totodată, a obligat

pârâta Comisia Centrală la plata către reclamant a sumei de 750 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005

nu prevede nici un termen de soluționare a dosarelor de despăgubiri, lăsând la

latitudinea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilirea

procedurii și termenul de soluționare. Ori în speță, nelucrarea dosarului mai

mult de 4 ani nu poate fi lăsată nesancționată.

În acest sens sunt și

constatările făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în situații

similare și față de Statul Român, a constatat și sancționat, faptul că, în

privința aplicării legislației reparatorii și domeniul proprietății Legea nr.

10/2001; Legea nr. 247/2005; instituțiile Statului depășesc cu mult orice termen

rezonabil.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Națională pentru Restituirea Proprietăților, în motivarea recursului, arată că

Sentința civilă nr. 3092/2011 a Curții de Apel București, secția Contencios

Administrativ și Fiscal este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond

nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților cu privire la pretențiile reclamantului.

Instanța de fond a

interpretat greșit dispozițiile Titlului VIII în sensul că aceste dispoziții

legale nu prevăd emiterea unei dispoziții de validare, nici de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici de către Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Faptul reținut de

instanța de fond, conform căruia ANRP are legitimitate procesuală, având

atribuții de stabilire și emiterea dispoziției de validare nu poate fi primit

în susținerea soluției pronunțate.

În cursul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce

revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, sunt reglementate prin acte normative distincte.

pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra excepției litispendenței invocate pe fondul cauzei.

Recurenta invocă

existența identității de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și

Dosarul nr. 8897/2/2010.

Astfel, atât în acest

dosar, cât și în Dosarul nr. 8897/2/2010. parte este S.M., în calitate de

reclamant și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea

Națională în calitate de pârâte.

În ceea ce privește

cauza, se arată că prin cele două cereri de chemare în judecată înaintate

instanțelor de judecată reclamantul invocă aceleași motive de fapt și de drept

în susținerea pretențiilor sale.

Rezultă că

identitatea dintre cele două acțiuni este totală, ceea ce justifică invocarea

excepției de litispendență.

Dosarul a fost

analizat în privința/egalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului notificat, astfel că obligarea Comisiei Centrale la analizarea și

verificarea dosarului de despăgubiri a rămas fără obiect.

Dosarul de

despăgubire aferent Dispoziției nr. 5917 din 12 decembrie 2005 nu a fost

retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

de către Primăria municipiului Vâlcea.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta arată că acesta etapă este condiționată de clarificarea

problemelor privind completarea dosarului și retransmiterea dosarului de

despăgubiri.

Recurenta critică

sentința și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 750 RON, susținând că pentru soluționarea cauzei au fost necesare 5

termene de judecată, din care 3 amânări și o preschimbare termen, astfel că

într-un singur termen s-a dispus soluționarea cauzei.

Prin urmare,

recurenta consideră că onorariul este nepotrivit de mare față de munca

avocatului depusă în soluționarea cauzei.

La termenul de

judecată din 13 iunie 2012, instanța de control judiciar a suspendat judecarea

cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Ulterior, la cererea

recurentei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cauza a fost

repusă pe rol.

Recurenta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus concluzii scrise prin care a

invocat excepția puterii de lucru judecat.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

că recursurile este fondate, urmând a fi respinsă acțiunea reclamantului pentru

autoritate de lucru judecat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere

în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Din interpretarea

logico-juridică a textului de lege sus-citat rezultă că elementele care

caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de

părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în

prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune

să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din

cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în

situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se

consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja,

obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea

interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal,

cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de

lucru judecat.

Cauza reprezintă

situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest

element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două

cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este

îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din

punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților,

chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în

cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a

pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de

pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.

Pe rolul Curții de

Apel București, în Dosarul nr. 8897/2/2010, prin Sentința civilă nr. 3091 din

20 aprilie 2011, s-a soluționat cererea formulată de către reclamantul S.M.,

cerere similară prezentei spețe.

Prin Decizia nr. 3121

din 21 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr.

8897/2/2010, a soluționat recursurile promovate atât de către ANRP cât și de

CCSD împotriva sentinței civile mai sus amintite.

Astfel, prin Decizia

nr. 3121/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate

de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3091

din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, a modificat sentința atacată în

sensul respingerii acțiunii față de ANRP ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă și în sensul obligării CCSD ca, în

termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei, să finalizeze procedura

administrativă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Deci, prin litigiul

mai sus amintit a fost soluționată solicitarea reclamantului S.M. ce vizează

soluționarea Dosarului de despăgubire nr. 6354/CC, solicitare identică cu

prezenta cauză.

Or, din analiza celor

două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de

obiect, și de părți.

În ceea ce privește

cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la

identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și

acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind

justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de

reclamant având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți

ca și cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr.

8897/2/2010, soluționat de Curtea de Apel București în primă instanță, prin Decizia

nr. 3091 din 20 aprilie 2011, iar recursul soluționat de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia

nr. 3121 din 21 iunie 2012.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.,

recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi modificată în sensul că

acțiunea reclamantului va fi respinsă pentru autoritate de lucru judecat.

Admite recursurile

declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3092

din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.M. pentru autoritate de

lucru judecat

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4176/2012
Această dispoziție a fost anulată prin Sentința civilă nr. 168 din 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin nerecurare, primarul fiind obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună despăgubiri în favoare
ÎCCJ 2012-12-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5298/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată P.V. a chemat în judecată pe pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea P
ÎCCJ 2012-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtului și derularea procedurilor în fața instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta D.V. a chem
ÎCCJ 2012-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1005/2012
Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate invocate în cauză. Astfel, instanța de control judiciar are în vedere faptul că decizia atacată a fost comunicată pârâte
ÎCCJ 2012-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7295/2012
Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1307 din 18 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția I a civilă, a admis excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul
Sursă