ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul S.M., în
contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Comisa Centrala pentru Stabilirea
Despăgubirilor, a cerut ca prin hotărârea pe care instanța de judecată o va
pronunța să dispună:
- obligarea pârâtei
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la analizarea și
soluționarea Dosarului de despăgubire depus în baza dispoziției Primarului
Municipiului Vâlcea nr. 5917 din 12 decembrie 2005;
- obligarea pârâtei
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator
autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de
despăgubire care îl privește;
- obligarea pârâtei
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei
reprezentând titlu de despăgubire în dosarul meu și conversia acestora în
acțiuni conform art. III alin. (2) din O.G. nr. 62/2010, într-un termen
rezonabil, de maxim 30 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești, sub sancțiunea unei penalități de 1% din valoarea acțiunilor ce
i se cuvin, pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat
că prin notificarea depusa la Primăria Municipiului Vâlcea a solicitat
acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, compus din
construcții și teren în suprafața de 933 mp.
Prin Dispoziția nr.
5917 din 12 decembrie 2005 Primarul orașului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea
de despăgubiri în condițiile legii special pentru construcțiile demolate și
pentru terenul aferent situat la adresa Râmnicu Vâlcea.
Prin Sentința civilă
nr. 3092 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului S.M. față de
pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală
la analizarea, verificarea și trimiterea dosarului de despăgubiri la un
evaluator, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților la stabilirea și emiterea dispoziției de validare, în condițiile
legii, a dosarului de despăgubiri, în care a fost dată Dispoziția nr. 5917 din
12 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Vâlcea și, totodată, a obligat
pârâta Comisia Centrală la plata către reclamant a sumei de 750 RON cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție instanța de fond a reținut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005
nu prevede nici un termen de soluționare a dosarelor de despăgubiri, lăsând la
latitudinea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilirea
procedurii și termenul de soluționare. Ori în speță, nelucrarea dosarului mai
mult de 4 ani nu poate fi lăsată nesancționată.
În acest sens sunt și
constatările făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în situații
similare și față de Statul Român, a constatat și sancționat, faptul că, în
privința aplicării legislației reparatorii și domeniul proprietății Legea nr.
10/2001; Legea nr. 247/2005; instituțiile Statului depășesc cu mult orice termen
rezonabil.
Împotriva hotărârii
instanței de fond, pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat
recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților, în motivarea recursului, arată că
Sentința civilă nr. 3092/2011 a Curții de Apel București, secția Contencios
Administrativ și Fiscal este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond
nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale
pentru Restituirea Proprietăților cu privire la pretențiile reclamantului.
Instanța de fond a
interpretat greșit dispozițiile Titlului VIII în sensul că aceste dispoziții
legale nu prevăd emiterea unei dispoziții de validare, nici de către Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici de către Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Faptul reținut de
instanța de fond, conform căruia ANRP are legitimitate procesuală, având
atribuții de stabilire și emiterea dispoziției de validare nu poate fi primit
în susținerea soluției pronunțate.
În cursul procedurii
administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce
revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, sunt reglementate prin acte normative distincte.
II. Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că instanța de fond nu s-a pronunțat
asupra excepției litispendenței invocate pe fondul cauzei.
Recurenta invocă
existența identității de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și
Dosarul nr. 8897/2/2010.
Astfel, atât în acest
dosar, cât și în Dosarul nr. 8897/2/2010. parte este S.M., în calitate de
reclamant și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea
Națională în calitate de pârâte.
În ceea ce privește
cauza, se arată că prin cele două cereri de chemare în judecată înaintate
instanțelor de judecată reclamantul invocă aceleași motive de fapt și de drept
în susținerea pretențiilor sale.
Rezultă că
identitatea dintre cele două acțiuni este totală, ceea ce justifică invocarea
excepției de litispendență.
Dosarul a fost
analizat în privința/egalității respingerii cererii de restituire în natură a
imobilului notificat, astfel că obligarea Comisiei Centrale la analizarea și
verificarea dosarului de despăgubiri a rămas fără obiect.
Dosarul de
despăgubire aferent Dispoziției nr. 5917 din 12 decembrie 2005 nu a fost
retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
de către Primăria municipiului Vâlcea.
Referitor la etapa
evaluării, recurenta arată că acesta etapă este condiționată de clarificarea
problemelor privind completarea dosarului și retransmiterea dosarului de
despăgubiri.
Recurenta critică
sentința și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în
sumă de 750 RON, susținând că pentru soluționarea cauzei au fost necesare 5
termene de judecată, din care 3 amânări și o preschimbare termen, astfel că
într-un singur termen s-a dispus soluționarea cauzei.
Prin urmare,
recurenta consideră că onorariul este nepotrivit de mare față de munca
avocatului depusă în soluționarea cauzei.
La termenul de
judecată din 13 iunie 2012, instanța de control judiciar a suspendat judecarea
cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Ulterior, la cererea
recurentei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cauza a fost
repusă pe rol.
Recurenta Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus concluzii scrise prin care a
invocat excepția puterii de lucru judecat.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele
invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,
inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursurile este fondate, urmând a fi respinsă acțiunea reclamantului pentru
autoritate de lucru judecat.
Pentru a ajunge la
această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare
arătate.
În conformitate cu
dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere
în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între
aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Din interpretarea
logico-juridică a textului de lege sus-citat rezultă că elementele care
caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de
părți, de obiect și de cauză.
Pentru a ne afla în
prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune
să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din
cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.
Această condiție, în
situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se
consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja,
obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea
interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal,
cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de
lucru judecat.
Cauza reprezintă
situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest
element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două
cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.
De asemenea, este
îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din
punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților,
chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în
cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a
pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de
pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.
Pe rolul Curții de
Apel București, în Dosarul nr. 8897/2/2010, prin Sentința civilă nr. 3091 din
20 aprilie 2011, s-a soluționat cererea formulată de către reclamantul S.M.,
cerere similară prezentei spețe.
Prin Decizia nr. 3121
din 21 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr.
8897/2/2010, a soluționat recursurile promovate atât de către ANRP cât și de
CCSD împotriva sentinței civile mai sus amintite.
Astfel, prin Decizia
nr. 3121/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate
de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3091
din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, a modificat sentința atacată în
sensul respingerii acțiunii față de ANRP ca fiind formulată împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă și în sensul obligării CCSD ca, în
termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei, să finalizeze procedura
administrativă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Deci, prin litigiul
mai sus amintit a fost soluționată solicitarea reclamantului S.M. ce vizează
soluționarea Dosarului de despăgubire nr. 6354/CC, solicitare identică cu
prezenta cauză.
Or, din analiza celor
două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de
obiect, și de părți.
În ceea ce privește
cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la
identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și
acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind
justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de
reclamant având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți
ca și cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr.
8897/2/2010, soluționat de Curtea de Apel București în primă instanță, prin Decizia
nr. 3091 din 20 aprilie 2011, iar recursul soluționat de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia
nr. 3121 din 21 iunie 2012.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.,
recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi modificată în sensul că
acțiunea reclamantului va fi respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3092
din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.M. pentru autoritate de
lucru judecat
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - LM