ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Comisa Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut ca prin hotărârea pe care instanța de judecată o va pronunța să dispună: - obligarea pârâtei Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la analizarea și soluționarea Dosarului de despăgubire depus în baza dispoziției Primarului Municipiului Vâlcea nr. 5917 din 12 decembrie 2005; - obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul de despăgubire care îl privește; - obligarea pârâtei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul meu și conversia acestora în acțiuni conform art. III alin. (2) din O.G.

nr. 62/2010, într-un termen rezonabil, de maxim 30 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei penalități de 1% din valoarea acțiunilor ce i se cuvin, pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a arătat că prin notificarea depusa la Primăria Municipiului Vâlcea a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, compus din construcții și teren în suprafața de 933 mp. Prin Dispoziția nr. 5917 din 12 decembrie 2005 Primarul orașului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii special pentru construcțiile demolate și pentru terenul aferent situat la adresa Râmnicu Vâlcea.

Prin Sentința civilă nr. 3092 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului S.M. față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală la analizarea, verificarea și trimiterea dosarului de despăgubiri la un evaluator, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la stabilirea și emiterea dispoziției de validare, în condițiile legii, a dosarului de despăgubiri, în care a fost dată Dispoziția nr. 5917 din 12 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Vâlcea și, totodată, a obligat pârâta Comisia Centrală la plata către reclamant a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen de soluționare a dosarelor de despăgubiri, lăsând la latitudinea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilirea procedurii și termenul de soluționare. Ori în speță, nelucrarea dosarului mai mult de 4 ani nu poate fi lăsată nesancționată. În acest sens sunt și constatările făcute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în situații similare și față de Statul Român, a constatat și sancționat, faptul că, în privința aplicării legislației reparatorii și domeniul proprietății Legea nr. 10/2001; Legea nr. 247/2005; instituțiile Statului depășesc cu mult orice termen rezonabil.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în motivarea recursului, arată că Sentința civilă nr. 3092/2011 a Curții de Apel București, secția Contencios Administrativ și Fiscal este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu privire la pretențiile reclamantului. Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Titlului VIII în sensul că aceste dispoziții legale nu prevăd emiterea unei dispoziții de validare, nici de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Faptul reținut de instanța de fond, conform căruia ANRP are legitimitate procesuală, având atribuții de stabilire și emiterea dispoziției de validare nu poate fi primit în susținerea soluției pronunțate. În cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligațiile ce revin fiecăreia dintre cele două entități, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, sunt reglementate prin acte normative distincte. II. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției litispendenței invocate pe fondul cauzei. Recurenta invocă existența identității de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și Dosarul nr. 8897/2/2010.

Astfel, atât în acest dosar, cât și în Dosarul nr. 8897/2/2010. parte este S.M., în calitate de reclamant și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională în calitate de pârâte. În ceea ce privește cauza, se arată că prin cele două cereri de chemare în judecată înaintate instanțelor de judecată reclamantul invocă aceleași motive de fapt și de drept în susținerea pretențiilor sale. Rezultă că identitatea dintre cele două acțiuni este totală, ceea ce justifică invocarea excepției de litispendență. Dosarul a fost analizat în privința/egalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, astfel că obligarea Comisiei Centrale la analizarea și verificarea dosarului de despăgubiri a rămas fără obiect.

Dosarul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 5917 din 12 decembrie 2005 nu a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria municipiului Vâlcea. Referitor la etapa evaluării, recurenta arată că acesta etapă este condiționată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului și retransmiterea dosarului de despăgubiri. Recurenta critică sentința și în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 750 RON, susținând că pentru soluționarea cauzei au fost necesare 5 termene de judecată, din care 3 amânări și o preschimbare termen, astfel că într-un singur termen s-a dispus soluționarea cauzei. Prin urmare, recurenta consideră că onorariul este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă în soluționarea cauzei.

La termenul de judecată din 13 iunie 2012, instanța de control judiciar a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Ulterior, la cererea recurentei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cauza a fost repusă pe rol. Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus concluzii scrise prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile este fondate, urmând a fi respinsă acțiunea reclamantului pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Din interpretarea logico-juridică a textului de lege sus-citat rezultă că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză. Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat. Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât. Pe rolul Curții de Apel București, în Dosarul nr. 8897/2/2010, prin Sentința civilă nr. 3091 din 20 aprilie 2011, s-a soluționat cererea formulată de către reclamantul S.M., cerere similară prezentei spețe. Prin Decizia nr. 3121 din 21 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 8897/2/2010, a soluționat recursurile promovate atât de către ANRP cât și de CCSD împotriva sentinței civile mai sus amintite.

Astfel, prin Decizia nr. 3121/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3091 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de ANRP ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și în sensul obligării CCSD ca, în termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei, să finalizeze procedura administrativă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Deci, prin litigiul mai sus amintit a fost soluționată solicitarea reclamantului S.M.

ce vizează soluționarea Dosarului de despăgubire nr. 6354/CC, solicitare identică cu prezenta cauză. Or, din analiza celor două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, și de părți. În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul Dosarului nr. 8897/2/2010, soluționat de Curtea de Apel București în primă instanță, prin Decizia nr. 3091 din 20 aprilie 2011, iar recursul soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 3121 din 21 iunie 2012. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentința atacată va fi modificată în sensul că acțiunea reclamantului va fi respinsă pentru autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3092 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.M. pentru autoritate de lucru judecat Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM