ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtului și derularea procedurilor în fața instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta D.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să desemneze evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea, compus din teren în suprafață de 350 mp și construcții, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea formulată în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001 și înregistrată la Prefectura Județului Vâlcea la 08 septembrie 2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcții demolate și teren în suprafață de 350 mp, actualmente ocupat de alte clădiri, situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea, iar prin Dispoziția nr. 21498 Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în discuție.

A mai arătat reclamanta că de la data emiterii dispoziției de către unitatea deținătoare și până la data promovării acțiunii au trecut mai bine de 3 ani de zile, că în aceste condiții este nepermis pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să tergiverseze în mod nejustificat soluționarea cererii sale, prin lăsarea în nelucrare a acestui dosar mai mult de trei ani de zile rezultând refuzul pârâtei de a soluționa cererea acesteia. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, disp. Legii nr. 247/2005 Titlul VII și art. 112 C. proc. civ. La data de 19 ianuarie 2010, pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul a arătat că prin Dispoziția nr. 21498/2006 Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, pentru întreg imobilul, deși potrivit Certificatului de moștenitor din 29 septembrie 1977, acesta era deținut în coproprietate de mai multe persoane. A precizat pârâtul că, în speță, nu pot fi incidente dispozițiile art. 4, alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura administrativă prevăzută de acest act normativ profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire și că având în vedere situația de coproprietate de la momentul preluării imobilului și prin raportare la dispozițiile legale enunțate, din documentația transmisă de Primăria Municipiului Drăgășani rezultă că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la întregul imobil solicitat.

Față de aspectele expuse, pârâtul a apreciat că Dispoziția nr. 21498/2006 a fost emisă de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de entitate notificată, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4, alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, precum și a principiului de soluționare a notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățite, principiu stabilit prin prevederile pct. 1, lit. e) din Capitolul 1 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (acest principiu este reluat și în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007). Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților, atâta timp cât o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățite, precum și faptul că, în speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

La data de 19 ianuarie 2010, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar, întrucât aceasta avea obligația de a transmite dosarul aferent Dispoziției nr. 21498/2006 conținând întreaga documentație, care a stat la baza soluționării notificării formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, iar, în măsura în care aceasta nu și-a executat obligația stabilită de dispozițiile legale incidente în cauză, nici Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu va putea să desemneze un evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare, chiar în cazul admiterii cererii introductive de instanță. De asemenea, pârâtul a solicitat și obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin acordarea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în prezentul dosar.

La data de 12 februarie 2010, chemata în garanție a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că excepția de nelegalitate a Dispoziției primarului nr. 21498 din 18 decembrie 2006 nu este întemeiată, întrucât certificatul de moștenitor nu este un act de proprietate, ci este un act doveditor al proprietății, la fel ca și decretul de expropriere, iar motivul referitor la cota pentru care ar fi trebuit să propună despăgubiri nu este întemeiat, întrucât comisia internă nu se poate pronunța asupra cotelor succesorale, neavând această calitate. Prin încheierea din data de 14 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 9165/2/2009 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea cauzei având ca obiect cererea reclamantei D.V.

de obligare a Statului Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a desemna evaluatorul pentru întocmirea raportului de evaluare privind stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea și trimiterea dosarului Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Prin Sentința civilă nr. 615 din 16 februarie 2011, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând că în situația în care este prevăzută o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor/deciziilor date în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, nu este admisibilă nici excepția de nelegalitate promovată pe temeiul art. 4 alin. (1) din același act normativ, care are ca scop tot un control de legalitate de către instanța de judecată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4812 din 2 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta D.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pe pârâtă să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva chematei în garanție Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Fiind ținută de soluția și de motivarea dată de Tribunalul București la hotărârea privind excepția de nelegalitate, instanța a reținut că pârâta avea obligația de a continua procedura prevăzută de lege pentru emiterea titlului de despăgubire, respectiv de a desemna un evaluator, obligație care îi revenea cu atât mai mult cu cât a fost depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În temeiul art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis cererea și a obligat pe pârâtă să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea.

În privința cererii de chemare în garanție, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 21498/2006 s-a stabilit calitatea numitei D.V. de persoană îndreptățită să i se acorde despăgubiri bănești la valoarea de piață pentru imobilul deținut anterior naționalizării în baza Legii nr. 10/2001, această dispoziție a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac la instanța competentă, respectiv secția civilă a tribunalului, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. A mai reținut instanța că, în această situație în care este prevăzută o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor/deciziilor date în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 9/2006 pronunțată în recursul în interesul legii a calificat natura civilă a dispozițiilor de retrocedare a bunurilor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel ca nu pot fi calificate dispozițiile de acordare de echivalent în baza Legii nr. 10/2001 ca având natura de act administrativ individual pentru a fi supus controlului instanței de contencios administrativ, nici direct în baza art. 1 și nici indirect în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004. În consecință, în temeiul prevederilor art. 60 - 63 C. proc. civ., instanța a respins și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului formulat, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că: - în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, deoarece aceasta avea obligația de a transmite dosarul aferent Dispoziției nr. 21498/2006 împreună cu toată documentația care a stat la baza soluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2011; - greșit a fost obligată recurenta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare al imobilului pretins de intimata-pârâtă, deoarece etapa evaluării este condiționată de clarificarea aspectelor privind starea de coproprietate a imobilului, aspecte care au justificat remiterea dosarului aferent Dispoziției nr. 21498/2006 către Primăria Municipiului Drăgășani; - s-a susținut de asemenea, că nu se poate reține depășirea unui „termen rezonabil” dată fiind obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin Dispoziția nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a dispus acordarea despăgubirilor intimatei-reclamante D.V., în calitatea sa de fostă proprietară pentru imobilul situat în str. D.H., județul Vâlcea. Prin aceeași dispoziție s-a prevăzut că imobilul nu poate fi restituit în natură ca urmare a faptului că respectivele construcții au fost demolate în totalitate, terenul fiind ocupat de un bloc de locuințe. În considerentele acestei dispoziții s-a reținut că intimata-reclamantă a deținut imobilul respectiv înainte de expropriere și că solicitarea sa făcută în baza dispozițiilor art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 alin. (2) din Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, este întemeiată.

Curtea reține, cu privire la Dispoziția nr. 21498/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, că aceasta a făcut obiectul unei excepții de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu ocazia soluționării acțiunii introductive de instanță, excepție care însă a fost respinsă ca inadmisibilă la Tribunalul București prin Sentința civilă nr. 615/2011. În aceste condiții, așa cum s-a prevăzut la pct. 4 din această dispoziție, ea a fost comunicată atât intimatei-reclamante D.V., cât și Prefecturii județului Vâlcea, de unde a ajuns a fi executată potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În acest sens, Prefectul a emis aviz de legalitate favorabil acestui act administrativ. În raport de cele mai sus arătate, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-pârâtă avea obligația de a continua procedura prevăzută de lege pentru emiterea titlului de despăgubire, respectiv de a desemna un evaluator, fiind depășit termenul rezonabil consacrat prin art. 6 din Convenție, în raport de data emiterii dispoziției. Tot astfel, în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Râmnicu Vâlcea, având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Față de cele mai sus reținute și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluția recurată fiind pronunțată în condiții de legalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 4812 din 2 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2012. Procesat de GGC - AS