ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

pârâtului și derularea procedurilor în fața instanței de fond

Prin acțiunea formulată, reclamanta D.V. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să desemneze

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește

stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Municipiul

Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea, compus din teren în suprafață de 350

mp și construcții, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin notificarea formulată în baza dispozițiilor

speciale ale Legii nr. 10/2001 și înregistrată la Prefectura Județului Vâlcea

la 08 septembrie 2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul compus din construcții demolate și teren în

suprafață de 350 mp, actualmente ocupat de alte clădiri, situat în Municipiul

Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea, iar prin Dispoziția nr. 21498

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în discuție.

A mai arătat

reclamanta că de la data emiterii dispoziției de către unitatea deținătoare și

până la data promovării acțiunii au trecut mai bine de 3 ani de zile, că în

aceste condiții este nepermis pentru Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să tergiverseze în mod nejustificat soluționarea cererii sale,

prin lăsarea în nelucrare a acestui dosar mai mult de trei ani de zile

rezultând refuzul pârâtei de a soluționa cererea acesteia.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat cererea pe art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

disp. Legii nr. 247/2005 Titlul VII și art. 112 C. proc. civ.

La data de 19

ianuarie 2010, pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în

temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul a arătat că

prin Dispoziția nr. 21498/2006 Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a propus

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, pentru întreg

imobilul, deși potrivit Certificatului de moștenitor din 29 septembrie 1977,

acesta era deținut în coproprietate de mai multe persoane.

A precizat pârâtul

că, în speță, nu pot fi incidente dispozițiile art. 4, alin. (4) din Legea nr.

10/2001, republicată, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura administrativă prevăzută de acest act

normativ profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus

în termen cererea de restituire și că având în vedere situația de coproprietate

de la momentul preluării imobilului și prin raportare la dispozițiile legale

enunțate, din documentația transmisă de Primăria Municipiului Drăgășani rezultă

că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la întregul

imobil solicitat.

Față de aspectele

expuse, pârâtul a apreciat că Dispoziția nr. 21498/2006 a fost emisă de către

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de entitate notificată, cu

încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4, alin. (1) și art. 23 din Legea

nr. 10/2001, republicată, precum și a principiului de soluționare a

notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale

a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a

fi îndreptățite, principiu stabilit prin prevederile pct. 1, lit. e) din

Capitolul 1 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

republicată, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (acest principiu este reluat și în

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007).

Pe fondul cauzei,

pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată,

arătând că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei

Centrale în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în

favoarea reclamanților, atâta timp cât o astfel de decizie este emisă numai

după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățite, precum și faptul

că, în speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei

face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale

înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta

ordinea de înregistrare a dosarelor.

La data de 19

ianuarie 2010, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei

Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar, întrucât aceasta avea obligația de a

transmite dosarul aferent Dispoziției nr. 21498/2006 conținând întreaga documentație,

care a stat la baza soluționării notificării formulată de reclamantă în baza

Legii nr. 10/2001, iar, în măsura în care aceasta nu și-a executat obligația

stabilită de dispozițiile legale incidente în cauză, nici Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu va putea să desemneze un evaluator în

vederea efectuării raportului de evaluare, chiar în cazul admiterii cererii

introductive de instanță.

De asemenea, pârâtul

a solicitat și obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar să

răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor prin acordarea cheltuielilor de judecată pretinse de

reclamantă în prezentul dosar.

La data de 12

februarie 2010, chemata în garanție a depus întâmpinare solicitând respingerea

cererii de chemare în garanție, arătând că excepția de nelegalitate a

Dispoziției primarului nr. 21498 din 18 decembrie 2006 nu este întemeiată,

întrucât certificatul de moștenitor nu este un act de proprietate, ci este un

act doveditor al proprietății, la fel ca și decretul de expropriere, iar

motivul referitor la cota pentru care ar fi trebuit să propună despăgubiri nu

este întemeiat, întrucât comisia internă nu se poate pronunța asupra cotelor

succesorale, neavând această calitate.

Prin încheierea din

data de 14 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 9165/2/2009 s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea

cauzei având ca obiect cererea reclamantei D.V. de obligare a Statului Român -

prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a desemna evaluatorul

pentru întocmirea raportului de evaluare privind stabilirea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str.

D.H., județul Vâlcea și trimiterea dosarului Tribunalului București, secția de

contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de

nelegalitate a Dispoziției nr. 21498/2006 emisă de Primăria Municipiului

Râmnicu Vâlcea.

Prin Sentința civilă

nr. 615 din 16 februarie 2011, Tribunalul București a admis excepția

inadmisibilității acțiunii și a respins excepția de nelegalitate ca

inadmisibilă, reținând că în situația în care este prevăzută o procedură

judiciară specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor/deciziilor

date în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, nu este admisibilă nici excepția de

nelegalitate promovată pe temeiul art. 4 alin. (1) din același act normativ,

care are ca scop tot un control de legalitate de către instanța de judecată.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 4812 din 2 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta

D.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat pe pârâtă să desemneze un evaluator în vederea

întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu și a respins ca

neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva chematei în garanție

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Fiind ținută de

soluția și de motivarea dată de Tribunalul București la hotărârea privind

excepția de nelegalitate, instanța a reținut că pârâta avea obligația de a

continua procedura prevăzută de lege pentru emiterea titlului de despăgubire,

respectiv de a desemna un evaluator, obligație care îi revenea cu atât mai mult

cu cât a fost depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În temeiul art. 1 și

18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis cererea și a obligat pe pârâtă să

desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru

imobilul din Râmnicu Vâlcea, str. D.H., județul Vâlcea.

În privința cererii

de chemare în garanție, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 21498/2006

s-a stabilit calitatea numitei D.V. de persoană îndreptățită să i se acorde

despăgubiri bănești la valoarea de piață pentru imobilul deținut anterior

naționalizării în baza Legii nr. 10/2001, această dispoziție a rămas definitivă

prin neexercitarea căii de atac la instanța competentă, respectiv secția civilă

a tribunalului, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut

instanța că, în această situație în care este prevăzută o procedură judiciară

specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor/deciziilor date în

aplicarea Legii nr. 10/2001, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev. art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004.

În considerentele

hotărârii atacate s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

Decizia nr. 9/2006 pronunțată în recursul în interesul legii a calificat natura

civilă a dispozițiilor de retrocedare a bunurilor preluate în mod abuziv de

către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel ca nu pot fi

calificate dispozițiile de acordare de echivalent în baza Legii nr. 10/2001 ca

având natura de act administrativ individual pentru a fi supus controlului

instanței de contencios administrativ, nici direct în baza art. 1 și nici

indirect în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, în

temeiul prevederilor art. 60 - 63 C. proc. civ., instanța a respins și cererea de

chemare în garanție ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea

recursului formulat, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că:

- în mod greșit

instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei

Municipiului Râmnicu Vâlcea, deoarece aceasta avea obligația de a transmite

dosarul aferent Dispoziției nr. 21498/2006 împreună cu toată documentația care

a stat la baza soluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2011;

- greșit a fost

obligată recurenta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de

evaluare al imobilului pretins de intimata-pârâtă, deoarece etapa evaluării

este condiționată de clarificarea aspectelor privind starea de coproprietate a

imobilului, aspecte care au justificat remiterea dosarului aferent Dispoziției

nr. 21498/2006 către Primăria Municipiului Drăgășani;

- s-a susținut de

asemenea, că nu se poate reține depășirea unui „termen rezonabil” dată fiind

obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile în materie, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin Dispoziția nr.

21498/2006 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a dispus acordarea

despăgubirilor intimatei-reclamante D.V., în calitatea sa de fostă proprietară

pentru imobilul situat în str. D.H., județul Vâlcea. Prin aceeași dispoziție

s-a prevăzut că imobilul nu poate fi restituit în natură ca urmare a faptului

că respectivele construcții au fost demolate în totalitate, terenul fiind

ocupat de un bloc de locuințe.

În considerentele

acestei dispoziții s-a reținut că intimata-reclamantă a deținut imobilul

respectiv înainte de expropriere și că solicitarea sa făcută în baza

dispozițiilor art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și

art. 16 alin. (2) din Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, este

întemeiată.

Curtea reține, cu

privire la Dispoziția nr. 21498/2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu

Vâlcea, că aceasta a făcut obiectul unei excepții de nelegalitate invocate de

recurenta-pârâtă cu ocazia soluționării acțiunii introductive de instanță,

excepție care însă a fost respinsă ca inadmisibilă la Tribunalul București prin

Sentința civilă nr. 615/2011.

În aceste condiții,

așa cum s-a prevăzut la pct. 4 din această dispoziție, ea a fost comunicată

atât intimatei-reclamante D.V., cât și Prefecturii județului Vâlcea, de unde a

ajuns a fi executată potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2

1

) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de către recurenta-pârâtă Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În acest sens,

Prefectul a emis aviz de legalitate favorabil acestui act administrativ.

În raport de cele mai

sus arătate, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-pârâtă avea

obligația de a continua procedura prevăzută de lege pentru emiterea titlului de

despăgubire, respectiv de a desemna un evaluator, fiind depășit termenul

rezonabil consacrat prin art. 6 din Convenție, în raport de data emiterii

dispoziției.

Tot astfel, în mod

corect instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei

Râmnicu Vâlcea, având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Față de cele mai sus

reținute și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, soluția recurată fiind pronunțată în

condiții de legalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței civile nr. 4812 din 2 septembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.

Procesat de GGC - AS