ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4176/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4176/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul cererii deduse judecății

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, intimatul-reclamant M.O. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul ce a aparținut autoarei M.O., situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea,

str. I. C. F., în prezent str. R.M., dreptul de proprietate al acestui imobil

fiind dovedit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 21 februarie

1958, încheiat în formă autentică.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că dosarul depus în baza Legii nr.

10/2001 a fost soluționat de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin

Dispoziția nr. 1.457 din 10 mai 2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 300 mp, iar

dosarul aferent acestei dispoziții a fost înaintat și înregistrat la

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății sub nr. 3.537 din 24 mai

2006.

Ulterior,

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a emis Dispoziția nr. 1.913 din 06 mai

2011, în baza Sentinței civile nr. 168 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Vâlcea,

prin care s-a stabilit suprafața construcție pentru care este îndreptățit

reclamantul să primească despăgubiri, iar dosarul depus în baza Legii nr.

10/2001 a fost înaintat din nou ANRP, fiind înregistrat cu Procesul-verbal de

predare-primire nr. 3.972 din 05 iulie 2011, susținând reclamantul că privarea

de proprietate impune statului obligația de a-l despăgubi pe proprietar,

întrucât fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, se

aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din

Primul Protocol Adițional la Convenție.

Prin

întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând

că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce

privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamantului, iar etapa evaluării este condiționată de respectarea ordinii de

înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2.815 din 16

septembrie 2008 a Comisiei Centrale.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința nr. 432 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamant, obligând pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire,

conform Dispoziției nr. 1.913 din 06 mai 2011 a Primarului Municipiului Râmnicu

Vâlcea.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 1.457 din 10 mai 2006, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a

propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului, pentru imobilul

construcție și teren în suprafață de 300 mp, dispoziția împreună cu dosarul

aferent fiind înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății și

înregistrat sub nr. 3537 din 24 mai 2006.

Această

dispoziție a fost anulată prin Sentința civilă nr. 168 din 17 februarie 2011

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin nerecurare, primarul fiind

obligat să emită o nouă dispoziție prin care să propună despăgubiri în favoarea

reclamantului, pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, str. R.M. (fostă

str.C.), nr. 51, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcții în

suprafață de 209,36 mp (reprezentând suma dintre diferențele expropriate de la

M.O. și M.V.).

Ulterior,

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a emis Dispoziția nr. 1.913 din 06 mai

2011 în baza sentinței civile menționate, prin care s-a stabilit suprafața

construcției pentru care este îndreptățit reclamantul să primească despăgubiri,

iar dosarul depus în baza Legii nr. 10/2001 a fost înaintat din nou Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietății, fiind înregistrat cu Procesul-verbal

de predare-primire nr. 3.972 din 05 iulie 2011.

La

data de 11 august 2011, reclamantul a solicitat autorității pârâte să

întreprindă toate demersurile pentru acordarea despăgubirilor, însă fără

rezultat.

Prima

instanță a reținut că, în speță, deși dispoziția în litigiu a fost înaintată

autorității pârâte la data de 5 iulie 2011, prin Procesul-verbal nr. 3.972

aceasta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire până în prezent,

deși prin întâmpinare nu neagă dreptul reclamantului de a primi despăgubiri.

Într-adevăr,

legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr.

2.815/2008 a Comisiei Centrale s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare

a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, dar, în prezenta cauză,

reclamantului i-a fost emisă o primă dispoziție încă de la data de 10 mai 2006

și, la cinci ani după aceasta, Dispoziția nr. 1.913 din 6 mai 2011, înaintată

și aceasta la autoritate, or, această perioadă nu poate fi considerată un

termen rezonabil de soluționare a cauzei, reprezentând și o vătămare a

dreptului de proprietate așa cum este el consacrat de prevederile art. 1 din

Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

3.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod

netemeinic prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de

aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

În

cadrul acestei proceduri sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa

evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată întocmirii

raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia

Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui

titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

În

speță, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul

fiind înregistrat sub nr. 14723/CC și a fost analizată legalitatea cererii de

respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Referitor

la etapa evaluării, recurenta-pârâtă a arătat că această etapă este

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor așa cum s-a

stabilit prin Decizia nr. 2.815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale, iar

ulterior efectuării raportului de evaluare se va emite decizia privind titlul

de despăgubire.

În

concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul

că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2.815 din 16 septembrie

2008 a Comisiei Centrale, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte

ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 08

februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că

"Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament

egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De

aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații

diferite".

În

plus, a arătat că reclamanta a contestat Dispoziția nr. 1457/2006 a Primarului

Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar ulterior finalizării litigiului entitatea a

emis o nouă dispoziție (1.913 din 06 mai 2011).

În

concluzie, recurenta a susținut că nu se poate trece peste etapele

administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Prin

concluziile scrise formulate în cauză, recurenta-pârâtă a reiterat criticile

din recurs, invocând și prevederile O.U.G. nr. 4/2012.

4.

Apărările intimatului-reclamant

Prin

întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și

menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul autorității

pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

situat în Râmnicu Vâlcea, str. R.M. (fostă str. C.), nr. 51, compus din teren

în suprafață de 300 mp și construcții în suprafață de 209,36 mp, calitatea de

persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr.

1.913 din 6 mai 2011 emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Înalta

Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în

justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a

fost învestită, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice

critică.

Reclamantul

a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin

notificarea adresată Primăriei Râmnicu Vâlcea, iar dosarul cu dispoziția de

acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost

înregistrat sub nr. 14.723/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la

care a ajuns prima instanță, în sensul încălcării principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Instanța

de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici

sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de

soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2.815/2008.

Dispozițiile

art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al

cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn

la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii

Europene.

Așadar,

complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în

ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității

publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că

la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

În

fine, referitor la prevederile O.U.G. nr. 4/2012 invocate de recurentă,

instanța de control judiciar constată că acestea vizează o problemă de

executare și nu de legalitate a hotărârii atacate.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art.

304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 432 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AM