ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4419/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanții M.V. și R.N.F. au chemat în judecată C.C.S.D., A.N.R.P. și Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea solicitând obligarea pârâtelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele deținute înainte de preluarea abuzivă de către stat, respectiv construcții demolate și teren aferent în suprafață de 3468 mp, situate în Mun. Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea, cu obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2011, s-a solicitat introducerea în cauză, ca și reclamanți, a numiților R.F. și R.A., în calitate de moștenitori ai defunctului R.N.F., decedat la data de 18 iunie 2009. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta A.N.R.P. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu privire la solicitarea obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru Dosarul nr. 20969/ CC. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 august 2011, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca inadmisibilă, în ceea ce-i privește solicitarea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în baza unei expertize de specialitate, în cadrul procedurii în fața instanței.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților M.V., R.F. și R.A., în calitate de moștenitori ai reclamantului R.N.F., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. Instanța a dispus obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 20969/ CC și a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii. De asemenea, instanța a respins acțiunea reclamanților față de pârâta A.N.R.P. și Primăria Mun. Rm.Vâlcea - prin Primar, pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai autorului C.F., au depus notificări înregistrate în 2001, atât la Primăria Mun.

Rm.Vâlcea, cât și la Prefectura Vâlcea pentru imobilele menționate mai sus, preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar prin dispoziția din 10 mai 2006, emisă de Primarul Mun. Rm.Vâlcea, s-a dispus măsura acordării de despăgubiri, prin referatul din 17 ianuarie 2005, întocmit de Comisia de Analiză a dosarelor constituite în cadrul Primăriei Rm.Vâlcea, valoarea estimativă pentru aceste imobile fiind stabilită la suma de 7.658.842.560 lei (pentru teren – 6.899.308.560 lei, iar pentru construcții – 759.534.000 lei). Potrivit dispoziției de mai sus, măsura acordării de despăgubiri a fost motivată sub aspectul că restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă, întrucât construcțiile au fost integral demolate, iar terenul este ocupat de un ansamblu de locuințe, precum și de amenajările aferente acestei zone (alei, parcări publice, traseul conductelor de alimentare cu apă și agent termic etc.).

Dispoziția din 10 mai 2006, cât și documentele aferente acesteia, au fost analizate de Prefectura Vâlcea – Instituția Prefectului, întrunind controlul legalității sub toate aspectele, iar ulterior, în îndeplinirea procedurilor instituite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, Primăria Mun. Rm.Vâlcea a înaintat toate documentele către A.N.R.P., instituție în cadrul căreia funcționează C.C.S.D., Dosarul fiind înregistrat sub nr. 20969/CC/2006. Instanța a reținut că reclamanții nu au primit răspunsuri în legătură cu stadiul real al dosarului, deși au adresat mai multe solicitări; la ultima solicitare, întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, comunicată în data de 14 februarie 2011 și înregistrată la A.N.R.P.

în 2011, li s-a adus la cunoștință că Dosarul a fost înregistrat sub nr. 20969/CC/2006, urmând să fie analizată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și ulterior, a se stabili cuantumul cuvenit drept despăgubire pentru imobilele descrise. Instanța a reținut că dosarul reclamanților a fost restituit Primăriei Mun. Rm.Vâlcea pentru completarea cu mai multe documente, respectiv documentele ce au stat la baza efectuării măsurătorilor reieșite din planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului, în suprafață de 740 mp., acte din care să rezulte dacă parcările menționate în dispoziție sunt cuprinse în planul de urbanism aprobate, copii ale actelor de identitate ale persoanelor îndreptățite, acte care să descrie construcția demolată.

Pentru acest motiv, până în prezent, Comisia Centrală nu a emis titlul de despăgubire pentru reclamanți. În aceste condiții, instanța de primă jurisdicție a apreciat că neemiterea titlului de despăgubire constituie un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligații legale, iar justificarea la care se trimite în întâmpinare este lipsită de orice suport. Instanța a respins capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii, instanța reținând că reclamanta are posibilitatea ca, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, să solicite aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. De asemenea, instanța a reținut întemeiată excepția privind lipsa calității procesuale pasive a A.N.R.P.

și a Primăriei Mun. Rm.Vâlcea, deoarece aceste entități nu au în atribuție emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D. 3. Recursul declarat de C.C.S.D. Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. Recurenta a criticat reținerea de către instanța de fond a faptului că nu și-a îndeplinit obligația într-un termen rezonabil, arătând că în cauză a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că Dosarul aferent dispoziției din 10 mai 2006 emisă de Primăria Mun. Rm.Vâlcea a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 20969/ CC. S-a precizat că în urma analizării dosarului reclamanților s-a constatat necesitatea completării acestuia cu mai multe documente, motiv pentru care întreaga documentație a fost remisă în original Primăriei Mun.

Rm.Vâlcea. Recurenta a precizat că dosarele transmise Secretariatului C.C.S.D. vor fi soluționate în ordinea înregistrării lor, pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, construcții demolate și teren aferent în suprafață de 3468 mp, situate în Mun.

Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea, iar prin Dispoziția din 10 mai 2006, emisă de Primarul Mun. Rm.Vâlcea, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziție care a fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată de aceasta, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr.

81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond. Critica formulată de recurentă este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamanților decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a reclamanților în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată. În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.” Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.