ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4419/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, reclamanții M.V. și R.N.F. au chemat în judecată C.C.S.D., A.N.R.P.

și Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea solicitând obligarea pârâtelor la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele deținute înainte de

preluarea abuzivă de către stat, respectiv construcții demolate și teren aferent

în suprafață de 3468 mp, situate în Mun. Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea, cu obligarea

pârâților la plata daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de

întârziere, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea

înregistrată la data de 18 mai 2011, s-a solicitat introducerea în cauză, ca și

reclamanți, a numiților R.F. și R.A., în calitate de moștenitori ai defunctului

R.N.F., decedat la data de 18 iunie 2009.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta A.N.R.P. a solicitat respingerea acțiunii

reclamanților, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu

privire la solicitarea obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubire pentru Dosarul nr. 20969/ CC.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 30 august 2011, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea

acțiunii reclamanților, ca inadmisibilă, în ceea ce-i privește solicitarea de

stabilire a cuantumului despăgubirilor, în baza unei expertize de specialitate,

în cadrul procedurii în fața instanței.

de fond

Prin sentința nr. 419

din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă în parte acțiunea

reclamanților M.V., R.F. și R.A., în calitate de moștenitori ai reclamantului R.N.F.,

în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.

Instanța a dispus obligarea

pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 20969/

CC și a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii.

De asemenea, instanța

a respins acțiunea reclamanților față de pârâta A.N.R.P. și Primăria Mun. Rm.Vâlcea

- prin Primar, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr.

10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai autorului C.F., au

depus notificări înregistrate în 2001, atât la Primăria Mun. Rm.Vâlcea, cât și la Prefectura Vâlcea pentru imobilele menționate mai sus, preluate abuziv în perioada regimului

comunist, iar prin dispoziția din 10 mai 2006, emisă de Primarul Mun.

Rm.Vâlcea, s-a dispus măsura acordării de despăgubiri, prin referatul din 17

ianuarie 2005, întocmit de Comisia de Analiză a dosarelor constituite în cadrul

Primăriei Rm.Vâlcea, valoarea estimativă pentru aceste imobile fiind stabilită

la suma de 7.658.842.560 lei (pentru teren – 6.899.308.560 lei, iar pentru

construcții – 759.534.000 lei). Potrivit dispoziției de mai sus, măsura

acordării de despăgubiri a fost motivată sub aspectul că restituirea în natură

a imobilelor nu este posibilă, întrucât construcțiile au fost integral

demolate, iar terenul este ocupat de un ansamblu de locuințe, precum și de

amenajările aferente acestei zone (alei, parcări publice, traseul conductelor

de alimentare cu apă și agent termic etc.).

Dispoziția din 10 mai

2006, cât și documentele aferente acesteia, au fost analizate de Prefectura

Vâlcea – Instituția Prefectului, întrunind controlul legalității sub toate

aspectele, iar ulterior, în îndeplinirea procedurilor instituite prin Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările

ulterioare, Primăria Mun. Rm.Vâlcea a înaintat toate documentele către A.N.R.P.,

instituție în cadrul căreia funcționează C.C.S.D., Dosarul fiind înregistrat

sub nr. 20969/CC/2006.

Instanța a reținut că

reclamanții nu au primit răspunsuri în legătură cu stadiul real al dosarului,

deși au adresat mai multe solicitări; la ultima solicitare, întemeiată pe

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, comunicată în data de 14 februarie

2011 și înregistrată la A.N.R.P. în 2011, li s-a adus la cunoștință că Dosarul a

fost înregistrat sub nr. 20969/CC/2006, urmând să fie analizată legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și ulterior,

a se stabili cuantumul cuvenit drept despăgubire pentru imobilele descrise.

Instanța a reținut că dosarul reclamanților a fost restituit Primăriei Mun.

Rm.Vâlcea pentru completarea cu mai multe documente, respectiv documentele ce

au stat la baza efectuării măsurătorilor reieșite din planul de amplasament și

delimitare a bunului imobil, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus

restituirea în natură a terenului, în suprafață de 740 mp., acte din care să

rezulte dacă parcările menționate în dispoziție sunt cuprinse în planul de

urbanism aprobate, copii ale actelor de identitate ale persoanelor

îndreptățite, acte care să descrie construcția demolată.

Pentru acest motiv,

până în prezent, Comisia Centrală nu a emis titlul de despăgubire pentru

reclamanți.

În aceste condiții, instanța

de primă jurisdicție a apreciat că neemiterea titlului de despăgubire

constituie un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligații legale, iar

justificarea la care se trimite în întâmpinare este lipsită de orice suport.

Instanța a respins

capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii, instanța reținând că

reclamanta are posibilitatea ca, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, să

solicite aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind

contenciosul administrativ.

De asemenea, instanța

a reținut întemeiată excepția privind lipsa calității procesuale pasive a A.N.R.P.

și a Primăriei Mun. Rm.Vâlcea, deoarece aceste entități nu au în atribuție

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.

de C.C.S.D.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și

netemeinică.

Recurenta a criticat

reținerea de către instanța de fond a faptului că nu și-a îndeplinit obligația

într-un termen rezonabil, arătând că în cauză a fost parcursă etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor, în sensul că Dosarul aferent

dispoziției din 10 mai 2006 emisă de Primăria Mun. Rm.Vâlcea a fost transmis

Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 20969/ CC.

S-a precizat că în

urma analizării dosarului reclamanților s-a constatat necesitatea completării

acestuia cu mai multe documente, motiv pentru care întreaga documentație a fost

remisă în original Primăriei Mun. Rm.Vâlcea.

Recurenta a precizat

că dosarele transmise Secretariatului C.C.S.D. vor fi soluționate în ordinea

înregistrării lor, pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a

persoanelor îndreptățite.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că prin Notificarea depusă în

baza Legii nr. 10/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a

imobilului, construcții demolate și teren aferent în suprafață de 3468 mp,

situate în Mun. Rm.Vâlcea, Jud. Vâlcea, iar prin Dispoziția din 10 mai 2006,

emisă de Primarul Mun. Rm.Vâlcea, s-a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispoziție care a fost comunicată

C.C.S.D. și înregistrată de aceasta, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest

moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate

înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor;

etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub

aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa

evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr. 81/2007,

care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V,

Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Critica

formulată de recurentă este neîntemeiată, întrucât instanța de fond

a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită reclamanților decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul

individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape

care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Înalta Curte a constatat că

reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea

cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare

care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen

rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, din

această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate,

indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a

reclamanților în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării

injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr. 247/2005

a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu

pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar împrejurarea că legea specială nu prevede un termen

pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în

tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

„prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională.”

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 419 din 12 octombrie 2011 a Curții

de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.