ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 958/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 958/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții N.E.,

N.C., R.A., N.I. și G.L. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia să emită de

urgență decizia pentru stabilirea despăgubirilor ce li se cuvin pentru

imobilul: construcție în suprafață de 119,97 mp, în prezent demolată, situată

în Pitești, preluat abuziv, pentru care în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 10/2001, defunctul N.P., împreună cu N.I. și G.L. au expediat Notificarea

nr. 2341/17352 din 06 noiembrie 22001, urmare căreia Primarul Municipiului

Pitești a emis Dispoziția nr. 3322 din 12 iunie 2007, cu propunere de acordare

despăgubiri.

De asemenea,

reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii în

cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data introducerii acțiunii și până

la data efectivă a emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor.

În motivare, s-a

arătat că N.I. și G.L., împreună cu N.P., decedat, având moștenitori pe N.E.,

N.C., R.A. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale, pentru imobilul construcție în suprafață de

119,97 mp, în prezent demolată, situată în Pitești, jud. Argeș. Prin Dispoziția

nr. 3322 din 12 iunie 2007, necontestată la Tribunalul Argeș, emisă de Primarul

Municipiului Pitești, a fost recunoscut dreptul reclamanților la restituirea în

echivalent a imobilului, expropriat în anul 1985, iar pentru teren, notificarea

a fost transmisă AVAS, competența de soluționare revenind acestei entități. S-a

mai susținut că restituirea în natură nu era posibilă de vreme ce construcția

de 119,97 mp a fost demolată, așa cum s-a menționat și în dispoziția

primarului.

Dosarul împreună cu

Dispoziția nr. 3322 din 12 iunie 2007, au fost înregistrate la Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor în urmă cu 3 ani și jumătate, fără a fi

soluționat până în prezent, deși art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, obligă la evaluarea bunului și la emiterea titlului de despăgubire.

Se invocă faptul că

atitudinea pârâtei relevă un refuz nejustificat în soluționarea cererii, astfel

că se impune obligarea acesteia la emiterea deciziei, sub plata daunelor

cominatorii, în temeiul art. 580

3

C. proc. civ., deoarece perioada

îndelungată de timp, în care cererea nu a fost soluționată, atrage necesitatea

înfrângerii rezistenței debitoarei.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvențională, prin care a

solicitat obligarea reclamanților N.I. și G.L. să facă dovada depunerii

notificării în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, pentru imobilul din

Pitești, județul Argeș.

S-a susținut că în

urma analizării dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 3322/2007,

emisă de Primarul Mun. Pitești, s-a constatat că la dosar nu există o

notificare formulată de N.I. și G.L., în temeiul Legii nr. 10/2001 sau mandatul

dat de aceștia domnului N.P. de a formula notificare și în numele lor, iar prin

Legea nr. 10/2001, act cu caracter reparatoriu, legiuitorul a instituit

obligativitatea ca persoana care dorește să beneficieze de măsuri reparatorii

să formuleze notificare din care să reiasă voința acestuia. În situația în care

reclamanții nu fac dovada depunerii notificării în condițiile Legii nr.

10/2001, republicată, Comisia centrală nu poate fi obligată la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire și pentru aceștia, obligație ce se

situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție

împotriva Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar, solicitând obligarea

acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în

pretenții.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, invocând excepția de

nelegalitate a Dispoziției nr. 3322/2007, emisă de Primăria Municipiului

Pitești, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 236/F-Cont din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții

N.E., N.C., R.A., N.I. și G.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită decizia, reprezentând

titlul de despăgubire în dosarul constituit pe baza Dispoziției nr. 3322 din 12

iunie 2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a respins capătul de cerere

privind acordarea daunelor cominatorii, a respins cererea de sesizare a

tribunalului, secția contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 3322/2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a respins,

ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și a respins cererea de chemare în garanție a

Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra cererii de

sesizare a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției

nr. 3322/2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, Curtea de Apel a

apreciat că, în cauză, condițiile de trimitere a excepției spre soluționare

către tribunal, față de dispozițiile. art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, nu sunt îndeplinite.

În acest context, s-a

constatat că cerințele art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, nu sunt

îndeplinite, dispoziția primarului neavând caracterul unui act administrativ,

fiind supus unei proceduri speciale.

Pe fondul cauzei s-a

constatat că, deși dispoziția a fost emisă în anul 2007, aflându-se împreună cu

dosarul la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 247/2005, până în prezent.

Deși legea nu prevede

un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul

de față, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005,

este apreciat ca depășind un termen rezonabil, necesar autorității pârâte

pentru demararea procedurii în dosarele cu care este investită, ținând seama de

numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar și de poziția

persoanei îndreptățite la despăgubiri, în condițiile legii speciale, în vederea

soluționării dosarului.

Capătul de cerere

privind daunele cominatorii a fost apreciat ca neîntemeiat, deoarece neemiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din

partea comisiei, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 580

2

și art. 580

3

C. proc. civ.

Asupra cererii

reconvenționale formulată de către pârâtă, instanța de fond a reținut că

pretenția pe care trebuie să o formuleze pârâtul împotriva reclamantului, nu

poate consta în dovedirea unei anumite situații juridice, cel mult, putând fi

interpretată drept o punere în discuție a validității titlului reclamantului.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție, s-a constatat că deși neprecizată, aceasta poate avea

ca obiect numai sumele la care ar fi fost obligată pârâta cu titlu de daune

cominatorii sau cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond a reținut faptul că nu poate fi admisă

excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte, ce nu pot forma obiectul

unei acțiuni în anulare în fața instanței de contencios, menționând că, pentru

contestarea actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor

reparatorii prin echivalent emise în temeiul Legii nr. 10/2001 este prevăzută o

procedură specială, respectiv în fața instanței civile. De asemenea, instanța

de fond a reținut în mod greșit că domnii N.I. și G.L. au depus notificare în condițiile

Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat

în Pitești.

În cauză, Dispoziția

nr. 3322/2007 a fost emisă de către Primăria Municipiului Pitești, în calitate

de entitate notificată, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 22, alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În urma analizării

dosarului de despăgubire nr. 36781/CC al reclamanților s-a constatat că prin

notificarea nr. 2341/17352 din 06 noiembrie 2001, domnul N.P. a solicitat

despăgubirea bănească a imobilului situat în mun. Pitești, format din

construcție în suprafață de 119,97 mp și terenul aferent de 250 mp.

Declanșarea

procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 se face la cererea

persoanei îndreptățite, respectiv prin depunerea notificării în termenul

prevăzut de lege.

Termenul prevăzut de

art. 22 din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, iar nedepunerea

notificărilor până la data de 14 februarie 2002 atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Având în vedere că

notificarea ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 3322 din 12 iunie 2007 a

fost depusă de domnul N.P., s-a solicitat Primăriei Municipiului Pitești să

completeze dosarul cu copia legalizată a mandatului dat de către domnii N.I. și

G.L. domnului N.P. în vederea comunicării notificării prin executor

judecătoresc, în termenul legal, în temeiul Legii nr. 10/2001 sau notificarea

domnilor N.I. și G.L. formulată în termenul legal.

Recurenta mai susține

că instanța de fond nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a

dosarelor privind acordarea despăgubirilor, astfel cum a fost stabilită prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Comisia Centrală a

emis Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de

transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor,

în temeiul dispozițiilor pct. 17.1. din Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII, la care am făcut referire mai sus, dar și a soluțiilor

nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la criteriul

aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006.

Adoptarea Deciziei

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus ca urmare a practicii judiciare în

materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a

persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din

principiile generale ale dreptului comunitar.

Totodată, instanța de

fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul

de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de

obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai

nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume,

existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În ceea ce privește

motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins

excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 3322/2007 emisă de Primarul General al

Municipiului Pitești, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu

poate fi primit:

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

„Legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea

cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă

să o soluționeze.”

Prima instanță,

verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul

citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă,

reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care

exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios

administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora

se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Un astfel de

recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei

Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul

Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și

(2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în

natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse,

actualizate cu indicele de inflație.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în

natură.

Motivul de recurs

potrivit căruia dosarul nu a fost complet, iar notificarea a fost formulată

numai de N.P., nu poate fi primit, aceasta fiind doar o apărare pur formală.

Recurenta a invocat

în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea

despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de

înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă

de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din

procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr.

247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea

însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei

cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din

CEDO, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea

procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de

natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată

în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

Activitatea pârâtei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât

să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin

conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamanților de

emitere a deciziei reprezentând titlurile de despăgubire se aduc grave

prejudicii acestora.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt netemeinice și

nelegale iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe

care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței civile nr. 236/F-Cont din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.