ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura în primă
instanță
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta M.G.C., în contradictoriu cu pârâtele
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând
titlul de despăgubire aferent Dosarului nr. 29291/CC, pe numele reclamantei, conform
dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a Normelor metodologice de
aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în termen de 30 de zile de la pronunțarea
sentinței, precum și obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii în sumă de
500 RON pe zi întârziere, de la data introducerii acțiunii și până la data emiterii
titlului de despăgubire, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acțiunii,
reclamanta arătat că în 2001 a notificat Primăria Municipiului Pitești, solicitând
acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Pitești, B-dul R., județul
Argeș, construcții în suprafață de 281,42 m.p., iar prin dispoziția nr. 6006
din 31 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești, cererea de acordare
a despăgubirilor formulată de autorul său a fost respinsă, propunându-se acordarea
de despăgubiri în favoarea sa, în condițiile legii speciale, dispoziția nefiind
contestată.
Reclamanta a arătat că
deși de la data emiterii dispoziției au trecut aproape 5 ani, perioadă în care a
solicitat de mai multe ori numirea unui evaluator și emiterea titlului de despăgubire,
dosarul nu a fost soluționat până în prezent, deși art. 13
1
și respectiv
art. 16 alin. (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, singurul răspuns
primit din partea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților fiind
adresa din 07 aprilie 2011, prin care era informată că Dosarul nr. 29291/CC nu a
fost repartizat în vederea analizării cu scopul evaluării și emiterii titlului de
despăgubire.
Pârâta Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea înregistrată la data de 29
iunie 2011, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând
că potrivit art. 13 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor numește aleatoriu evaluatori autorizați,
trimite la evaluare și în final emite titlurile de despăgubire.
Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei
Municipiului Pitești, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor
la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenții.
Prin întâmpinare, Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției
nr. 6006 din 31 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Pitești, potrivit
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, Primăria
Municipiului Pitești solicită respingerea cererii de chemare în garanție formulată
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că cererea nu îndeplinește
cerințele legale prevăzute de art. 60-63 C. proc. civ., între cele două instituții
neexistând un raport obligațional, ci atribuții ce le revin fiecăreia, potrivit
dispozițiilor legale în materie. Mai arată că Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 Capitolul V Titlul VII din Legea
nr. 247/2005, după primirea dispozițiilor emise de entitatea învestită cu soluționarea
notificării, în baza raportului de evaluare, procedează fie la emiterea deciziei
reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Hotărârea Curții
de Apel
Prin sentința nr. 390
din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea formulată de reclamanta
M.G.C. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a
obligat pârâta să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul
nr. 29291/CC, pe numele reclamantei. Totodată, Curtea de Apel a respins atât capătul
de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, cât și acțiunea față de pârâta
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității
procesuale pasive, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului
Pitești, prin Primar.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit art. 4 alin. (1) teza
I din Legea nr. 554/2004,
legalitatea unui act administrativ unilateral
cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată
oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, dacă de actul administrativ
depinde soluționarea litigiului pe fond, în cauză nefiind îndeplinite condițiile
de trimitere a excepției spre soluționare către tribunal, față de dispozițiile
art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, prima
instanță a reținut în esență că
singura posibilitate
pe care o are Comisia, în raport cu competențele recunoscute de lege, este aceea
de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar dacă
constată că această restituire era posibilă, nu va emite decizia de stabilire a
titlului de despăgubire.
S-a
mai arătat în considerentele sentinței atacate că deși dispoziția a fost emisă în
anul 2006, aflându-se împreună cu dosarul la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat
potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până în prezent, prin urmare
în cauză este depășit termenul rezonabil.
Prin urmare, judecătorul
fondului a constatat că
autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit toate obligațiile
legale, prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (4), (5) și (7) din Titlul VII al
Legii nr. 247/2005.
Referitor la capătul de
cerere privind daunele cominatorii Curtea de Apel a constatat că acesta nu este
întemeiat, deoarece neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate
constitui o neexecutare din partea comisiei, nefiind incidente în cauză dispozițiile
art. 580
2
și art. 580
3
C. proc. civ.
În fine,
prima instanță a constatat că cererea de chemare în garanție, deși neprecizată,
aceasta poate avea ca obiect numai sumele la care ar fi fost obligată pârâta cu
titlu de daune cominatorii sau cheltuieli de judecată, însă în cauză nu este îndeplinită
ipoteza căderii în pretenții în ce o privește pe pârâtă, obligația ce se va dispune
în sarcina acesteia, neputând fi pusă în sarcina chematei în garanție.
Recursul declarat în
cauză
Împotriva sentinței Curții
de Apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac,
recurenta-pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte:
Dezlegarea fondului cauzei,
prin obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu,
este greșită, în condițiile în care s-a constatat că Dosarul nr. 29291/CC trebuie
completat cu înscrisurile solicitate .
În opinia recurentei,
instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare
a cauzei fără să țină seama de particularitățile cauzei, de complexitatea procedurii
administrative impuse prin art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de normele
administrative emise pentru stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor prin decizia
nr. 2815/2008, prin care autoritatea emitentă a căutat să asigure egalitatea de
tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma
motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și
art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Intimata-reclamantă a
învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii
deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Pitești, B-dul
R., județul Argeș, construcții în suprafață de 281,42 m.p., București, str. H.,
sectorul 2.
Notificarea formulată
de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția
nr. 6006 din 31 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești care a dispus
a dispus acordarea de acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit datelor comunicate
de pârâtă, reclamantei i s-a adus la cunoștință în mod repetat că analiza dosarului
nu este finalizată.
În raport cu datele menționate,
instanța de control judiciar își însușește concluzia la care a ajuns judecătorul
fondului, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen
rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor
Omului și Libertăților Fundamentale, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare,
ci și celei administrative.
Complexitatea procedurii
administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr,
nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2
alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite
pasive a autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de
autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a
legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice
în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte
garanții ale bunei administrări.
Pe de altă parte, Înalta
Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conferă
Comisiei Centrale atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire
în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea
nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite
cu soluționarea notificării și a instanțelor competente să exercite controlul judecătoresc
asupra acesteia.
În același timp, împrejurările
invocate nu pot justifica totala pasivitate a Comisiei Centrale în perioada scursă
de la data înregistrării Dosarului nr. 29291/CC, în condițiile în care așa cum a
constatat și instanța de fond, pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă
care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamantei
nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente
din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută.
Așa cum rezultă din cele
expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond prin hotărârea pronunțată
a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și
prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata
excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut
în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dreptului de proprietate
ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Înalta Curte constată,
de asemenea, neîntemeiat și ultimul motiv de recurs, sub aspectul pretinsei ignorări
a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia
nr. 2815/2008.
Dispozițiile art. 20 din
Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară
având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi
interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea
cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca
o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura
judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării
hotărârilor sau deciziilor definitive.
Așadar, complexitatea
etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite
arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care
din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri
s-a emis decizia solicitată.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 390/F-Cont
din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 18 septembrie 2012.