ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1599/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea acesteia din urmă să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-au propus despăgubiri, la cererea reclamantului, în calitate de moștenitor legal al autoarelor A.N. și I.V., prin dispozițiile Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de atribuire a titlurilor de despăgubiri, la valoarea reactualizată precum și obligarea la plata daunelor cominatorii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispozițiile emise de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au propus despăgubiri pentru imobilele: construcții și teren aferent în suprafață de 1.250 mp, situate înainte de expropriere în str. G.P.

(dispoziția nr. 3831 din 14 noiembrie 2006), construcții și teren aferent în suprafață de 610 mp, situat înainte de expropriere în str. G.M. (dispoziției nr. 3832 din 14 noiembrie 2006). Dosarele au fost înaintate la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, fiind înregistrate sub nr. 30903/CC și 30940/CC, însă nu au fost soluționate nici până în prezent. În final, a susținut că prin adresa din 28 septembrie 2009, autoritatea pârâtă i-a comunicat că dosarele sunt înregistrate în ordinea înregistrării și că până în prezent nu au fost repartizate pentru a fi analizate și transmise la evaluator. Curtea de Apel Pitești, prin Sentința nr. 151/F-CONT pronunțată în data de 25 iunie 2010, a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul I.A.

- Prin Procurator I.A. N., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul pentru evaluarea bunurilor menționate în dispozițiile nr. 3831/2006 și nr. 3832/2006 și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pe baza valorii astfel determinate. Prin aceeași sentință, a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Prin dispozițiile nr. 3831 din 14 noiembrie 2006 și nr. 3832 din 14 noiembrie 2006, reclamantului I.A., în calitate de moștenitor al autoarelor A.N.

și I.V., i s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru construcțiile demolate și teren aferent de 1250 mp, situat în mun. R âmnicu . Vâlcea, str. G.P., care nu poate fi restituit în natură deoarece este afectat de construirea ansamblului de locuințe din zonă și amenajările aferente, precum și pentru construcțiile demolate și terenul aferent de 610 mp, situat în mun. Rm. Vâlcea, str. G.M., care nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de lărgirea actualei străzi G.M. După emiterea dispozițiilor, dosarele au fost înaintate Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la autoritatea pârâtă sub nr. 30903/CC și 30940/CC.

Prin adresa din 28 septembrie 2009 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 i-a transmis reclamantului răspuns prin care s-a arătat că fiecare categorie de dosare se analizează în ordinea înregistrării lor, tot astfel fiind transmise spre evaluare, numai în cazuri excepționale, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, putând decide în baza cererilor persoanelor îndreptățite, tratarea cu prioritate a unui anumit dosar (art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor).

A mai reținut că deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depășind un termen rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea procedurii în dosarele cu care este investită, ținând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar și de poziția persoanei îndreptățite la despăgubiri, în condițiile legii speciale, în vederea soluționării dosarului.

În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța a constatat că legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei care ar putea întemeia o asemenea cerere fiind art. 18 alin. (1) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia dacă instanța obligă autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, poate stabili aceste obligații sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Insă, față de specificul activității desfășurate de autoritatea pârâtă, de cerința implicită a legii, care presupune o atitudine intenționată a autorității obligate la emiterea unui act și de posibilitatea pe care textul o acordă instanței de judecată în a aprecia aplicarea daunelor cominatorii, Curtea de Apel a respins cererea de acordare a acestora.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticile formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ. În esență, prin memoriul de recurs, recurenta a susținut aplicarea greșită a Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. În cuprinsul acestui motiv recurenta dezvoltă teza, potrivit căreia, Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 81/2007 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă ce presupune mai multe etape obligatorii, finalizându-se cu aprobarea raportului de evaluare în ședința Comisiei Centrale și emiterea deciziei.

Învederează împrejurarea că dosarele sunt luate în ordinea cronologică a înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale. În fine, în susținerea punctului său de vedere, recurenta arată că instanța ar fi trebuit să țină seama de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care respectă egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed. Intimatul-reclamant I.A. prin procurator I.A.N.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea acestuia, pentru imobilele construcții și teren aferent în suprafață de 1.250 mp, situate înainte de expropriere în strada G.P. nr. 27 (dispoziția nr. 3831 din 14 noiembrie 2006), construcții și teren aferent în suprafață de 610 mp, situat înainte de expropriere în strada G.M. nr. 26 (dispoziției nr. 3832 din 14 noiembrie 2006). De asemenea, recurenta nu neagă dreptul intimatului de a fi despăgubit în numerar, ci invocă existența unor limitări introduse prin O.U.G.

nr. 81/2007: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune, parcurgând astfel procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 . Aceste apărări ale autorității, reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației interne, de la data depunerii cererii și până la data introducerii acțiunii au trecut 3 ani, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Așadar, durata procedurilor administrative de aproximativ de 8 ani, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă. Dispozițiile legale invocate de recurentă în favoarea sa au următorul cuprins: Art. 18 , din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, stabilește că: Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune. Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 RON, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa: a) să solicite primirea, exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea. (4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră, mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul.

Proprietatea". Din interpretarea acestor texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul normativ adoptat cu scopul „accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor" s-au introdus anumite „limite" pe care nu le poate eluda. Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, Curtea de la Strasbourg a reținut, în privința existenței unui just echilibru între interesul general al comunității și imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului, că lipsa de claritate a legii și menținerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privința situației juridice a bunului reclamantului au determinat suportarea de către acesta a unei sarcini disproporționate și excesive.

Pe cale de consecință, soluția fondului se impune a fi menținută, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței nr. 151/F-CONT din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.