ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1599/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul I.A., în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a solicitat obligarea acesteia din urmă să procedeze la

evaluarea imobilelor pentru care s-au propus despăgubiri, la cererea

reclamantului, în calitate de moștenitor legal al autoarelor A.N. și I.V., prin

dispozițiile Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, obligarea pârâtei la

emiterea deciziei de atribuire a titlurilor de despăgubiri, la valoarea

reactualizată precum și obligarea la plata daunelor cominatorii.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispozițiile emise de Primarul

Municipiului Râmnicu Vâlcea s-au propus despăgubiri pentru imobilele:

construcții și teren aferent în suprafață de 1.250 mp, situate înainte de

expropriere în str. G.P. (dispoziția nr. 3831 din 14 noiembrie 2006),

construcții și teren aferent în suprafață de 610 mp, situat înainte de

expropriere în str. G.M. (dispoziției nr. 3832 din 14 noiembrie 2006).

Dosarele

au fost înaintate la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, fiind

înregistrate sub nr. 30903/CC și 30940/CC, însă nu au fost soluționate nici

până în prezent.

În final,

a susținut că prin adresa din 28 septembrie 2009, autoritatea pârâtă i-a

comunicat că dosarele sunt înregistrate în ordinea înregistrării și că până în

prezent nu au fost repartizate pentru a fi analizate și transmise la evaluator.

Curtea de

Apel Pitești, prin Sentința nr. 151/F-CONT pronunțată în data de 25 iunie 2010,

a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul I.A. - Prin

Procurator I.A. N., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a obligat Comisia pentru

Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul pentru evaluarea bunurilor

menționate în dispozițiile nr. 3831/2006 și nr. 3832/2006 și să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubiri pe baza valorii astfel determinate.

Prin

aceeași sentință, a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii și a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a

se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Prin

dispozițiile nr. 3831 din 14 noiembrie 2006 și nr. 3832 din 14 noiembrie 2006,

reclamantului I.A., în calitate de moștenitor al autoarelor A.N. și I.V., i s-a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru

construcțiile demolate și teren aferent de 1250 mp, situat în mun. R

âmnicu

. Vâlcea,

str. G.P., care nu poate fi restituit în natură deoarece este afectat de construirea

ansamblului de locuințe din zonă și amenajările aferente, precum și pentru

construcțiile demolate și terenul aferent de 610 mp, situat în mun. Rm. Vâlcea,

str. G.M., care nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de

lărgirea actualei străzi G.M.

După

emiterea dispozițiilor, dosarele au fost înaintate Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate la autoritatea

pârâtă sub nr. 30903/CC și 30940/CC.

Prin

adresa din 28 septembrie 2009 Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 i-a

transmis reclamantului răspuns prin care s-a arătat că fiecare categorie de

dosare se analizează în ordinea înregistrării lor, tot astfel fiind transmise

spre evaluare, numai în cazuri excepționale, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, putând decide în baza cererilor persoanelor îndreptățite,

tratarea cu prioritate a unui anumit dosar (art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor).

A mai

reținut că deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor

înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a îndeplinit nici un

act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depășind un termen

rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea procedurii în dosarele

cu care este investită, ținând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea

procedurilor, dar și de poziția persoanei îndreptățite la despăgubiri, în

condițiile legii speciale, în vederea soluționării dosarului.

În ceea ce

privește cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța a constatat că

legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor

cominatorii, singurul temei care ar putea întemeia o asemenea cerere fiind art.

18 alin. (1) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia dacă

instanța obligă autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, să elibereze

un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, poate

stabili aceste obligații sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții

obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Insă, față de specificul activității

desfășurate de autoritatea pârâtă, de cerința implicită a legii, care presupune

o atitudine intenționată a autorității obligate la emiterea unui act și de

posibilitatea pe care textul o acordă instanței de judecată în a aprecia

aplicarea daunelor cominatorii, Curtea de Apel a respins cererea de acordare a

acestora.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticile formulate fiind întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304 C. proc. civ.

În esență,

prin memoriul de recurs, recurenta a susținut aplicarea greșită a Legii

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente.

În

cuprinsul acestui motiv recurenta dezvoltă teza, potrivit căreia, Legea nr.

247/2005, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 81/2007 este o lege

specială ce reglementează o procedură administrativă ce presupune mai multe

etape obligatorii, finalizându-se cu aprobarea raportului de evaluare în

ședința Comisiei Centrale și emiterea deciziei. Învederează împrejurarea că

dosarele sunt luate în ordinea cronologică a înregistrării la Secretariatul

Comisiei Centrale.

În fine,

în susținerea punctului său de vedere, recurenta arată că instanța ar fi

trebuit să țină seama de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care

respectă egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de

despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale

stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă.

Examinând

sentința atacată prin prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele,

potrivit art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru

motivele care succed.

Intimatul-reclamant

I.A. prin procurator I.A.N. a supus controlului de legalitate exercitat de

instanța de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea acestuia, pentru

imobilele construcții și teren aferent în suprafață de 1.250 mp, situate

înainte de expropriere în strada G.P. nr. 27 (dispoziția nr. 3831 din 14

noiembrie 2006), construcții și teren aferent în suprafață de 610 mp, situat

înainte de expropriere în strada G.M. nr. 26 (dispoziției nr. 3832 din 14

noiembrie 2006).

De

asemenea, recurenta nu neagă dreptul intimatului de a fi despăgubit în numerar,

ci invocă existența unor limitări introduse prin O.U.G. nr. 81/2007: emiterea

titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune, parcurgând

astfel procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr.

247/2005 .

Aceste

apărări ale autorității, reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi

primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în

anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr.

10/2001.

Or, luând

în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și

faptul că în baza legislației interne, de la data depunerii cererii și până la

data introducerii acțiunii au trecut 3 ani, fără ca în această perioadă

autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Așadar,

durata procedurilor administrative de aproximativ de 8 ani, în mod evident, nu

poate fi considerată o durată rezonabilă.

Dispozițiile

legale invocate de recurentă în favoarea sa au următorul cuprins:

Art. 18 ,

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru

accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, stabilește că:

Titlurile

de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din

modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.

Dacă

titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 RON,

titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei

acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri

în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

Dacă

titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000

RON, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de

despăgubire, în funcție de opțiunea sa:

a) să

solicite primirea, exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau

b) să

solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14 și cu respectarea

termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la

concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de

despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

(4)

Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii,

care însă nu expiră, mai devreme de 12 luni de la prima ședință de

tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul. Proprietatea".

Din

interpretarea acestor texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul

normativ adoptat cu scopul „accelerării procedurii de acordare a

despăgubirilor" s-au introdus anumite „limite" pe care nu le poate

eluda.

Protocolul

adițional nr. 1 la Convenție, Curtea de la Strasbourg a reținut, în privința

existenței unui just echilibru între interesul general al comunității și

imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului, că lipsa de

claritate a legii și menținerea pe o perioadă îndelungată a stării de

incertitudine în privința situației juridice a bunului reclamantului au

determinat suportarea de către acesta a unei sarcini disproporționate și

excesive.

Pe cale de

consecință, soluția fondului se impune a fi menținută, astfel că în temeiul

art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

împotriva Sentinței nr. 151/F-CONT din 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.