Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 724/2010

HOTĂRÂRE
23.02.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 724/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, reclamanta SC N.G. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta SC A.P.A. SA Galați a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a actelor juridice emise de pârâtă, respectiv Decizia nr. 14 din 9 decembrie 2005 și procesul verbal din 21 decembrie 2005, să constate inexistența unui drept în sensul că la data de 21 decembrie 2005 pârâta, prin salariații săi, menționați prin procesul verbal din 21 decembrie 2005 nu avea dreptul legal să pretindă și să ocupe imobilul împreună cu delegatul neutru și să dispună restabilirea situației anterioare datei de 21 decembrie 2005, respectiv pârâta să predea imobilul în cauză în discuție.

Tribunalul Galați, secția comercială, prin sentința nr. 2813 din 13 octombrie 2008, a respins cererea formulată de reclamantă. Apelul declarat de reclamată împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 27 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, instanța de control judiciar reținând legalitatea și temeinicia sentinței apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC N.G. SRL Galați, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 299 și următoarele C. proc. civ. invocând următoarele: - atât Tribunalul Galați cât și Curtea de Apel Galați, nu au respectat procedura legală de repartizare aleatorie prin neintroducerea cererii în sistemul E.C.R.I.S.

în ordinea sosirii la instanță, contrar prevederilor legale din art. 11 din Legea nr. 304/2004 și art. 95 alin. (4) din Regulamentul de funcționare al instanțelor judecătorești aprobat prin H.G. nr. 387 din 22 septembrie 2005, aceasta neavând înscris pe ea un număr de ordine sau ora primirii așa încât să se probeze înregistrarea în E.C.R.I.S. în ordina sosirii cererii la instanță; - instanța de apel a greșit atunci când a considerat că nerespectarea procedurii de repartizare este doar o problemă administrativă internă instanțelor de judecată și nu are legătură cu legalitatea sentinței; - decizia internă nr. 14 din 9 decembrie 2005 a fost semnată nelegal de d-l Z.E. deoarece acesta s-a auto-numit ilegal să-l înlocuiască pe directorul general P.E.

față de înscrisul existent din dosarul de apel; - decizia internă din 09 decembrie 2005 a avut ca scop „punerea în executare cu forțe proprii'" a hotărâri de evacuare nr. 980 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați prin intermediul a cinci salariați proprii pe care i-a numit ca să facă evacuarea lui S.C. N.G. SRL; - procesul verbal de evacuare din 21 decembrie 2005 este un proces verbal de evacuare a Iui SC N.G. SRL executat cu forțe proprii de SC A.P.A. SA așa cum rezultă fără echivoc din preambulul său, din conținutul deciziei interne nr. 14 din 9 decembrie 2005 și din adresa din 16 decembrie 2005, orice altă interpretare dând impresia unui abuz de putere inadmisibil. - explicațiile date de Curtea de Apel Galați, în sensul că SC A.P.A.

SA a utilizat termeni improprii pentru evacuare, sunt profund subiective deoarece intimata a emis acte juridice prin persoane mature cu studii superioare care prin efectul legii se presupune că sunt persoane responsabile, au luat decizii proprii fără a fi înșelate sau constrânse de cineva pentru a acționa astfel, are 2 sau 3 consilieri juridici iar utilizarea termenilor nu reprezintă greșeli materiale evidente pentru a fi îndreptate. - afirmația făcută de Curtea de Apel Galați "însăși apelanta a recunoscut că intimata pentru evacuarea sa, s-a adresat executorului judecătoresc M.L. și că nu a fost realizată evacuarea prin organele proprii ale intimatei la dala de 21 decembrie 2005" este inadmisibilă deoarece SC N.G.

SRL a susținut că evacuarea sa, în contravoinței ei, s-a făcut prin forțele proprii ale lui SC A.P.A. SA, iar faptul că intimata s-a adresat după 6 luni la un executor demonstrează că aceasta vrea să acopere ilegalitatea făcută. - toate explicațiile date de Curtea de Apel Galați sunt ilogice pentru că încearcă să prezinte o stare de fapt adevărată și care s-a consumat la data de 21 decembrie 2005, respectiv evacuarea forțată a lui SC N.G. SRL de către salariații lui SC A.P.A. SA și delegatul neutru S.V., ca fiind neadevărată. Recurenta - reclamantă solicită instanței să dispună refacerea situației anterioare datei de 21 decembrie 2005 prin obligarea SC A.P.A. SA să predea imobilul în cauză lui SC N.G.

SRL, așa încât, după această operațiune, hotărârea de evacuare din 13 octombrie 2005 să poată fi executată legal, real și nu fictiv de către un executor judecătoresc și conchide în sensul admiterii recursului, casării deciziei nr. 27 din 22 aprilie 2009 și sentinței nr. 2812 din 13 octombrie 2008 și în rejudecare instanța să dispună: - nulitatea deciziei interne din 9 decembrie 2005 și procesului verbal din 21 decembrie 2005, emise de către pârâta SC A.P.A. SA Galați, sub aspectul efectelor produse; - confirmarea faptului că la data de 21 decembrie 2005, pârâta SC A.P.A. SA Galați împreună cu salariații și delegatul neutru, menționați în Decizia nr. 14 din 9 decembrie 2005 și procesul verbal din 21 decembrie 2005, nu avea dreptul legal să pătrundă și că ocupe imobilul ce a făcut obiectul contractului de închiriere din 26 august 2002; - obligarea pârâtei SC A.P.A.

SA Galați să predea imobilul către reclamantă, imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere 26 august 2002, în condițiile arătate amănunțit în Anexa 1 astfel: destinația imobilului – producție, suprafața spațiului de producție – 60 m.p., suprafață spațiu de depozitare – 32 m.p., suprafață spațiu grup sanitar – vestiar – 22,72 m.p. - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele folosite în dezvoltarea motivelor de recurs nu pot fi încadrate în niciun motiv de nelegalitate dintre cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. Astfel, motivul vizând nerespectarea procedurii de repartizare aleatorie a dosarului nu poate fi asimilat unei critici de nelegalitate întrucât este vorba de o măsură administrativă a instanțelor.

Celelalte critici țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor, ceea ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele neputând face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate, împrejurare față de care Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de reclamanta SC N.G. SRL Galați împotriva deciziei nr. 27 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 304/2007
i mai 2003. Totodată reclamanta a afirmat că a renunțat la judecata capătului de cerere formulat în contradictoriu cu SC R. SRL Galați din eroare și la presiunea avocatului său care i-a argumentat că urmează să suporte cheltuieli de judecat
ÎCCJ 2011-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1415/2011
a fost schimbată prin admiterea apelului și respingerea cererii reclamantei ca nefondate prin Decizia civila nr. 132/A din 17 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați (Dosar nr. 190/CMF/2008). SC A. SA Galați a mai arătat că, în i
ÎCCJ 2008-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 21 septembrie 2006, reclamanta C. Galați a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL Galați, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
ÎCCJ 2010-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 521/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 171 din 27 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a constatat nulitatea cererii de recur
ÎCCJ 2010-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4179/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5773 din 15 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins exc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă