ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantele I.M., I.A.G., I.D.,

I.H.I., G.H.M. și H.Z. în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și

Primăria Orașului Corabia, au solicitat să se constate calitatea de

persoane îndreptățite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a reclamantelor I.A.G.

- moștenitoare a defunctului I.G.M., conform certificatului de moștenitor nr. 97

din 10 octombrie 2005, I.D. moștenitoare a defunctului I.F.D., conform

certificatului de moștenitor din 25 mai 2006 și I.H.I.G. moștenitoare a

defunctului I.F.D., conform certificatului de moștenitor din 25 mai 2006;

obligarea pârâtei Primăria Orașului Corabia să transmită dosarul restituit

ilegal de pârâta C.C.S.D., înregistrat la A.N.R.P. cu nr. 22537/ CC către C.C.S.D.;

obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării

dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub aspectul legalității respingerii cererii

de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Corabia, jud.Olt;

obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, la emiterea

deciziei motivate de restituire în natură a imobilului și a se constata că

reclamantele au un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O. Cu obligarea

pârâtelor la daune cominatorii de 200lei/zi de întârziere.

de apel

Prin Sentința nr. 6889

din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis cererea formulată de

reclamantele I.M., I.A.G., I.D., I.H.I., G.H.M. și H.Z. în contradictoriu

cu pârâții C.C.S.D. și Primăria Orașului Corabia și a

obligat pârâta Primăria Orașului Corabia să transmită dosarul petenților

la C.C.S.D., iar pe pârâta C.C.S.D. să transmită dosarul primit, către un

evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în condițiile și termenele

legale.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că Dispoziția nr. 1614

din 15 mai 2006 împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor

Titlului al VII- lea capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea 247/2005

au fost înaintate pârâtei A.N.R.P. care ar fi trebuit să urmeze procedura

prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol în vederea emiterii

deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri și deși pârâta a confirmat

înregistrarea dosarului aferent dispoziției, nici până la data formulării

prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută

de dispozițiile legale menționate anterior.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că deși legea nu impune un termen de

soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D.

s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente

dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice

necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data

înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a

dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil,

astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, prima

instanță a constatat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă

care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea

reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea

lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi

reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și

beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate.

În ceea ce privește

obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin

expertiză, Curtea de apel a reținut că acesta ar fi prematură formulat în

condițiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru

stabilirea cuantumului despăgubirilor și având în vedere dispozițiile art. 18

1

alin. (2) din O.U.G. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri

speciale pentru emiterea acestor titluri.

Referitor la capătul

de cerere la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile,

Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condițiile în care

evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la

obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, Curtea a

apreciat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de

executare, conform art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, după ce hotărârea

prezentă devine definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a obligat

pârâta la transmiterea dosarului către evaluator pentru întocmirea raportului

de evaluare în condițiile și termenele legale.

Astfel, recurenta a

arătat că transmiterea dosarului la evaluator este condiționată de

lămurirea de către Primăria Municipiului Corabia a situației referitoare

la faptul că prin două dispoziții diferite (nr. 1616/2006 și nr. 1614/2004)

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru același imobil.

De

asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012

în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți a asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9

și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

și de drept relevante

Intimații-reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ, cu o acțiune vizând refuzul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Municipiul Corabia, jud.Olt; în sector 4, București, ce a format obiectul

dosarului de despăgubire în care s-a emis Dispoziția nr. 1614 din 15 mai 2006.

Instanța de control

judiciar reține că intimații-reclamanți au invocat refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, respectiv cererea formulată în

contradictoriu cu C.C.S.D., de a se emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul notificat și identificat în cererea introductivă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în

exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin

încălcarea dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de

Constituție sau de lege.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, procedura

administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri

reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii

și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul

Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face

obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea

dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a

fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori

desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura

finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul

de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26

din O.U.G.nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului al VII- lea din Legea nr.

247/2005, Capitolul V, Secțiunea a I-a intitulată „Valorificarea titlurilor de

despăgubire”.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat.

Înalta Curte a

constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de

reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în

considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea

cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum

și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte

prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de

natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la

care acesta privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a avut la dosar date

suficiente pentru identificarea imobilului solicitat, astfel încât nu a putut

trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege, a evaluării.

Înalta Curte reține că

apărarea recurentei nu are temei legal, căci la dosarul cauzei există

suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamanți.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna depășirea

termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Pe de altă parte,

Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul al VII- lea al Legii

nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuția de a verifica legalitatea

respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția

emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv

în competența entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor

competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia.

De asemenea, contrar

susținerilor recurentei în sensul că Primăria Municipiului Corabia a acordat

despăgubiri reclamanților pentru același imobil prin două dispoziții, Înalta

Curte constată că la dosar, nu există niciun fel de dovezi în acest sens, în

afara unor adrese emise de A.N.R.P., fără relevanță.

Împrejurarea că

Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru

rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea

cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005, de aceea Înalta Curte

constată că în mod corect, prima instanță a obligat pârâta să trimită dosarul

la evaluator.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

„prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională.”

Înalta

Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6

luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de

față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de

despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu

respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 6889

din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.