ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantele I.M., I.A.G., I.D., I.H.I., G.H.M. și H.Z. în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și Primăria Orașului Corabia, au solicitat să se constate calitatea de persoane îndreptățite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a reclamantelor I.A.G. - moștenitoare a defunctului I.G.M., conform certificatului de moștenitor nr. 97 din 10 octombrie 2005, I.D. moștenitoare a defunctului I.F.D., conform certificatului de moștenitor din 25 mai 2006 și I.H.I.G. moștenitoare a defunctului I.F.D., conform certificatului de moștenitor din 25 mai 2006; obligarea pârâtei Primăria Orașului Corabia să transmită dosarul restituit ilegal de pârâta C.C.S.D., înregistrat la A.N.R.P.

cu nr. 22537/ CC către C.C.S.D.; obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Corabia, jud.Olt; obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului și a se constata că reclamantele au un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din C.E.D.O. Cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii de 200lei/zi de întârziere. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 6889 din 18 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis cererea formulată de reclamantele I.M., I.A.G., I.D., I.H.I., G.H.M.

și H.Z. în contradictoriu cu pârâții C.C.S.D. și Primăria Orașului Corabia și a obligat pârâta Primăria Orașului Corabia să transmită dosarul petenților la C.C.S.D., iar pe pârâta C.C.S.D. să transmită dosarul primit, către un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în condițiile și termenele legale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că Dispoziția nr. 1614 din 15 mai 2006 împreună cu dosarul aferent, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului al VII- lea capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea 247/2005 au fost înaintate pârâtei A.N.R.P.

care ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubiri și deși pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziției, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale menționate anterior. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a C.C.S.D.

s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea nici uneia din operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantelor la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. De asemenea, prima instanță a constatat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate.

În ceea ce privește obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată în cuantumul stabilit prin expertiză, Curtea de apel a reținut că acesta ar fi prematură formulat în condițiile în care dosarul nu a fost înaintat unui evaluator autorizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și având în vedere dispozițiile art. 18 1 alin. (2) din O.U.G. 81/2007 care impun parcurgerea unei proceduri speciale pentru emiterea acestor titluri. Referitor la capătul de cerere la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul în 30 de zile, Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condițiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, Curtea a apreciat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de executare, conform art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, după ce hotărârea prezentă devine definitivă și irevocabilă.

3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta la transmiterea dosarului către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în condițiile și termenele legale. Astfel, recurenta a arătat că transmiterea dosarului la evaluator este condiționată de lămurirea de către Primăria Municipiului Corabia a situației referitoare la faptul că prin două dispoziții diferite (nr. 1616/2006 și nr. 1614/2004) s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru același imobil.

De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ, cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, jud.Olt; în sector 4, București, ce a format obiectul dosarului de despăgubire în care s-a emis Dispoziția nr. 1614 din 15 mai 2006. Instanța de control judiciar reține că intimații-reclamanți au invocat refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, respectiv cererea formulată în contradictoriu cu C.C.S.D., de a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat și identificat în cererea introductivă. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004 și constă în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea dreptului și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

În conformitate cu dispozițiile din Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.nr.

81/2007 care include în cuprinsul Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea a I-a intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat. Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată. În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamantă și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte prin faptul că dosarul reclamantului nu a urmat procedura de evaluare este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care acesta privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a avut la dosar date suficiente pentru identificarea imobilului solicitat, astfel încât nu a putut trimite dosarul în etapa următoare prevăzută de lege, a evaluării. Înalta Curte reține că apărarea recurentei nu are temei legal, căci la dosarul cauzei există suficiente date pentru a se putea evalua imobilul revendicat de reclamanți. Orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere că art. 16 alin. (4) din Titlul al VII- lea al Legii nr. 247/2005, conferă Comisiei Centrale atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor competente să exercite controlul judecătoresc asupra acesteia. De asemenea, contrar susținerilor recurentei în sensul că Primăria Municipiului Corabia a acordat despăgubiri reclamanților pentru același imobil prin două dispoziții, Înalta Curte constată că la dosar, nu există niciun fel de dovezi în acest sens, în afara unor adrese emise de A.N.R.P., fără relevanță.

Împrejurarea că Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 247/2005, de aceea Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a obligat pârâta să trimită dosarul la evaluator.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.” Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G.

nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză. În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 6889 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.