ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 774/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 774/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

I.M., I.A.G., I.D., I.H.I.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria

Orașului Corabia, să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, potrivit certificatelor de moștenitor; obligarea

pârâtei Primăria Orașului Corabia să transmită dosarul restituit nelegal de

pârâta Comisia Centrală, înregistrat la A.N.R.P. cu nr. 22536/ CC către CCSD;

obligarea pârâtei la analizarea dosarului de despăgubire sub aspectul

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu;

obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, la emiterea

deciziei de despăgubire și să se constate că reclamantele au un bun în sensul art.

1 Protocolul 1 din CEDO, cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii de 200 lei

pe zi de întârziere.

În

motivarea cererii, reclamanții au arătat că

au solicitat măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, str. Cerealelor, județ

Olt, compus din teren în suprafață de 1152 mp preluat abuziv printr-un proces

verbal din 6 martie 1946, iar prin Dispoziția nr. 1611 din 15 mai 2006 s-a

propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat ce nu poate fi

restituit în natură.

Reclamanții

au susținut că d

osarul

de despăgubire a fost restituit către Primăria Corabia în vederea completării,

până în prezent autoritățile refuzând să desfășoare vreun act de procedură în

acest sens, caz în care apreciază că autoritatea publică a returnat dosarul cu

încălcarea unor dispoziții legale, fiind vorba de depășirea atribuțiilor

conferite prin lege de către Secretariatul Comisiei Centrale, iar nerestituirea

terenului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie

o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

6888 din 18 noiembrie 2011, a admis cererea precizată formulată de reclamanți,

a obligat pârâta Primăria Corabia să transmită dosarul de despăgubire către pârâta

Comisia Centrală, iar

aceasta din urmă a fost obligată să transmită dosarul către un evaluator,

pentru întocmirea raportului de evaluare, în condițiile și termenele legale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Dispoziția nr. 1611

din 15 mai 2006 împreună cu documentația aferentă, întocmite potrivit

dispozițiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 247/2005

au fost înaintate autorității pârâte care avea obligația să urmeze procedura

prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol în vederea emiterii

deciziei cuprinzând titlul de despăgubire.

În speță, deși pârâta

a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziției în litigiu, nici până

la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase

procedura prevăzută de dispozițiile legale sus menționate.

Prima instanță a

reținut că, deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin

Decizia Comisiei Centrale s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a

dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea operațiunilor

juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de

la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o

încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererilor într-un termen

rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta nu a depus la

dosar vreo dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care

cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar

invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate

fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și

beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate.

În concluzie, prima

instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (5)

din Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâta Comisia

Centrală să transmită dosarul aferent Dispoziției de restituire unui evaluator

autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei

sentințe și să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire în cuantumul

stabilit prin expertiză.

Cu privire la

obligarea evaluatorului de a întocmi raportul de evaluare în 30 de zile, prima

instanță a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condițiile în

care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu

privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, a

considerat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de

executare, conform art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, după ce prezenta

hotărâre devine definitivă și irevocabilă.

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în

drept prevederile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a

reținut că autoritatea pârâtă a avut o conduită neacceptabilă, lipsa acordării

unei despăgubiri constituind o ingerință în dreptul reclamanților, fără a ține

cont de aspectele obiective ale soluționării

dosarului de

despăgubire, în raport cu cadrul normativ în virtutea

căruia Comisia Centrală își exercită atribuțiile.

Recurenta

a susținut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 sunt

parcurse mai multe etape și întrucât intimații au trei

dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale s-a cerut lămurirea

situației raportat la imobilul pentru care enitatea notificată a înțeles să

acorde despăgubiri, indicarea actului normativ prin care a fost preluat

respectivul imobil și s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire cu

situația juridică, detaliată, având în vedere că la toate cele trei dosare a

fost atașat același plan de situație, cuprinzând încadrarea în zonă a aceluiași

teren, iar pentru rezolvarea inadvertențelor existente a fost returnat dosarul

Primăriei Corabia.

Recurenta

a arătat că după lămurirea

inadvertențelor constatate dosarul va urma

procedura de evaluare, susținând că nu se poate trece peste etapele prevăzute

de Legea nr. 247/2005

În

fine, recurenta-pârâtă a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în materie de termen rezonabil care stabilește anumite criterii, cum ar

fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților

competente și importanța litigiului pentru reclamant, apreciind astfel că în

mod greșit prima instanță a reținut că în cauză decizia-titlu de despăgubire nu

a fost emisă într-un termen rezonabil, precizând că ulterior completării și

transmiterii dosarului de despăgubire, acesta va fi înregistrat și soluționat

potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.

Prin notele de

ședință, recurenta - pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, invocând și

prevederile Legii nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 și O.U.G. nr.

62/2010, potrivit cu care termenele prevăzute în aceste acte normative au fost

prelungite până la data de 15 mai 2013.

- reclamanți

Prin concluziile

scrise formulate în cauză, intimații-reclamanți au răspuns criticilor din

recurs, solicitând respingerea căii de atac și menținerea hotărârii primei

instanțe, fiind legală și temeinică.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

fapt și de drept relevante

Intimații - reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

autorității publice pârâte de a desemna un evaluator și de a transmite dosarul

pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei-titlu de

despăgubire, pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, str. Cerealelor,

județ Olt, compus din teren în suprafață de 1.152 mp,imposibil de restituit în

natură.

Potrivit susținerilor

recurentei, dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă a fost restituit Primăriei

Municipiului Corabia pentru a fi completat cu înscrisuri privind situația

juridică, detaliată, a imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri.

Instanța de control

judiciar constată că, prin măsura de restituire a dosarului către entitatea

care a emis dispoziția privind soluționarea notificării în condițiile Legii nr.

247/2005, autoritatea publică pârâtă și-a depășit atribuțiile în raport cu

dispozițiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005, potrivit cu

care este abilitată să verifice doar legalitatea respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului.

Or, în speță, se

refuză evaluarea imobilului și emiterea deciziei - titlu de despăgubire, cu

motivarea că există inadvertențe în sensul că în toate cele trei dosare ale

reclamanților existente la autoritatea pârâtă a fost atașat același plan de

situație, cuprinzând încadrarea în zonă a aceluiași teren.

În plus, dispoziția

în litigiu nu a fost atacată conform Legii nr. 10/2001.

Înalta

Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă

în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii

administrative cu care a fost învestită, reținând că, în mod corect, în raport

cu dispozițiile art. 16 din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea

specială nr. 247/2005”, prima instanță a obligat pârâta să desemneze un

evaluator și să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare

pentru imobilul în litigiu, în vederea emiterii deciziei - titlu de despăgubiri

în favoarea reclamanților.

Instanța

de control judiciar constată că reclamanții au început procedurile de

recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2001 când au

formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, iar dosarul cu dispoziția

de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 10 ani, conferă

consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6

paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Dispozițiile

art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și

celei administrative.

Așadar, complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005

constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată

pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice,

principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o

garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1

din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o

bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a

Uniunii Europene.

În fine,

referitor la prevederile O.U.G. nr. 4/2012 invocate de recurentă, instanța de

control judiciar constată că acestea vizează o problemă de executare și nu de

legalitate a hotărârii atacate.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 6888 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2013.