ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 774/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.M., I.A.G., I.D., I.H.I.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria Orașului Corabia, să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, potrivit certificatelor de moștenitor; obligarea pârâtei Primăria Orașului Corabia să transmită dosarul restituit nelegal de pârâta Comisia Centrală, înregistrat la A.N.R.P.

cu nr. 22536/ CC către CCSD; obligarea pârâtei la analizarea dosarului de despăgubire sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu; obligarea pârâtei la transmiterea dosarului către evaluator, la emiterea deciziei de despăgubire și să se constate că reclamantele au un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 din CEDO, cu obligarea pârâtelor la daune cominatorii de 200 lei pe zi de întârziere. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, str. Cerealelor, județ Olt, compus din teren în suprafață de 1152 mp preluat abuziv printr-un proces verbal din 6 martie 1946, iar prin Dispoziția nr. 1611 din 15 mai 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul revendicat ce nu poate fi restituit în natură.

Reclamanții au susținut că d osarul de despăgubire a fost restituit către Primăria Corabia în vederea completării, până în prezent autoritățile refuzând să desfășoare vreun act de procedură în acest sens, caz în care apreciază că autoritatea publică a returnat dosarul cu încălcarea unor dispoziții legale, fiind vorba de depășirea atribuțiilor conferite prin lege de către Secretariatul Comisiei Centrale, iar nerestituirea terenului până în prezent, în lipsa acordării oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6888 din 18 noiembrie 2011, a admis cererea precizată formulată de reclamanți, a obligat pârâta Primăria Corabia să transmită dosarul de despăgubire către pârâta Comisia Centrală, iar aceasta din urmă a fost obligată să transmită dosarul către un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare, în condițiile și termenele legale. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Dispoziția nr. 1611 din 15 mai 2006 împreună cu documentația aferentă, întocmite potrivit dispozițiilor Titlului VII capitolul 5, art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 247/2005 au fost înaintate autorității pârâte care avea obligația să urmeze procedura prevăzută de alin. (4), (5) și (6) ale aceluiași articol în vederea emiterii deciziei cuprinzând titlul de despăgubire.

În speță, deși pârâta a confirmat înregistrarea dosarului aferent dispoziției în litigiu, nici până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată aceasta nu demarase procedura prevăzută de dispozițiile legale sus menționate. Prima instanță a reținut că, deși legea nu impune un termen de soluționare a cererilor, iar prin Decizia Comisiei Centrale s-a stabilit o modalitate aleatorie de selectare a dosarelor aferente dispozițiilor de restituire, neefectuarea operațiunilor juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de 1 an de la data înregistrării dosarului poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamanților la soluționarea cererilor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta nu a depus la dosar vreo dovadă care să justifice existența unor motive obiective pentru care cererea reclamanților nu a fost analizată într-un termen rezonabil, iar invocarea lipsei unor documente din cuprinsul dosarului de despăgubire nu poate fi reținută în condițiile în care Dispoziția a intrat în circuitul juridic și beneficiază de prezumția de legalitate și autenticitate. În concluzie, prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (5) din Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligând pârâta Comisia Centrală să transmită dosarul aferent Dispoziției de restituire unui evaluator autorizat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe și să emită decizia de acordare a titlului de despăgubire în cuantumul stabilit prin expertiză.

Cu privire la obligarea evaluatorului de a întocmi raportul de evaluare în 30 de zile, prima instanță a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, în condițiile în care evaluatorul nu poate fi indicat nominal pentru opozabilitate, iar cu privire la obligarea pârâtei la amendă de 20% din salariul brut pe economie, a considerat că aceasta poate fi dispusă într-o eventuală procedură separată de executare, conform art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, după ce prezenta hotărâre devine definitivă și irevocabilă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă a avut o conduită neacceptabilă, lipsa acordării unei despăgubiri constituind o ingerință în dreptul reclamanților, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire, în raport cu cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală își exercită atribuțiile.

Recurenta a susținut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape și întrucât intimații au trei dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale s-a cerut lămurirea situației raportat la imobilul pentru care enitatea notificată a înțeles să acorde despăgubiri, indicarea actului normativ prin care a fost preluat respectivul imobil și s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire cu situația juridică, detaliată, având în vedere că la toate cele trei dosare a fost atașat același plan de situație, cuprinzând încadrarea în zonă a aceluiași teren, iar pentru rezolvarea inadvertențelor existente a fost returnat dosarul Primăriei Corabia.

Recurenta a arătat că după lămurirea inadvertențelor constatate dosarul va urma procedura de evaluare, susținând că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005 În fine, recurenta-pârâtă a invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil care stabilește anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, apreciind astfel că în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză decizia-titlu de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil, precizând că ulterior completării și transmiterii dosarului de despăgubire, acesta va fi înregistrat și soluționat potrivit Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.

Prin notele de ședință, recurenta - pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, invocând și prevederile Legii nr. 117/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2012 și O.U.G. nr. 62/2010, potrivit cu care termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013. 4. Apărarea intimaților - reclamanți Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimații-reclamanți au răspuns criticilor din recurs, solicitând respingerea căii de atac și menținerea hotărârii primei instanțe, fiind legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimații - reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul autorității publice pârâte de a desemna un evaluator și de a transmite dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei-titlu de despăgubire, pentru imobilul situat în Municipiul Corabia, str. Cerealelor, județ Olt, compus din teren în suprafață de 1.152 mp,imposibil de restituit în natură. Potrivit susținerilor recurentei, dosarul aferent dispoziției a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă a fost restituit Primăriei Municipiului Corabia pentru a fi completat cu înscrisuri privind situația juridică, detaliată, a imobilului pentru care s-au acordat despăgubiri.

Instanța de control judiciar constată că, prin măsura de restituire a dosarului către entitatea care a emis dispoziția privind soluționarea notificării în condițiile Legii nr. 247/2005, autoritatea publică pârâtă și-a depășit atribuțiile în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005, potrivit cu care este abilitată să verifice doar legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului. Or, în speță, se refuză evaluarea imobilului și emiterea deciziei - titlu de despăgubire, cu motivarea că există inadvertențe în sensul că în toate cele trei dosare ale reclamanților existente la autoritatea pârâtă a fost atașat același plan de situație, cuprinzând încadrarea în zonă a aceluiași teren.

În plus, dispoziția în litigiu nu a fost atacată conform Legii nr. 10/2001. Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reținând că, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 16 din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005”, prima instanță a obligat pârâta să desemneze un evaluator și să transmită dosarul pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, în vederea emiterii deciziei - titlu de despăgubiri în favoarea reclamanților.

Instanța de control judiciar constată că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2001 când au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, de aproximativ 10 ani, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, principiu aplicabil nu numai procedurii judiciare, ci și celei administrative.

Așadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În fine, referitor la prevederile O.U.G. nr. 4/2012 invocate de recurentă, instanța de control judiciar constată că acestea vizează o problemă de executare și nu de legalitate a hotărârii atacate.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 6888 din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.