ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 237/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 237/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.V.

și S.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. - C.C.S.D., obligarea

acestuia să emită și să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru

imobilul notificat sub nr. 272/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de

1.000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 3048 din 24

ianuarie 2006, emisă de primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanți,

pentru imobilul imposibil de restituit în natură. Reclamanții au arătat că

dispoziția a rămas definitivă și a fost predată la Secretariatul C.C.S.D. în

termen de 30 de zile, împreună cu documentele ce au stat la baza emiterii

acesteia, Dosarul fiind înregistrat la C.C.S.D., sub nr. 13119/CC/2006, însă nu

a fost soluționat până la data formulării acțiunii.

Au mai arătat că

nesoluționarea dosarului de despăgubiri după trecerea unei perioade de peste 5

ani de la emiterea Dispoziției nr. 3048/2006, privind acordarea despăgubirilor

este nejustificată, astfel încât interesul promovării acțiunii este unul

legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr.

247/2005, Titlul VII.

Pârâta C.C.S.D. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată (filele

7-10 dosar fond).

de Apel

Prin sentința

nr. 610 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta să emită

reclamanților decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova, conform Dispoziției nr. 3048/2006 a primarului Municipiului Craiova

și a respins cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor ori a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002 (4/N/2002),

autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 19 iulie 2005.

Ulterior, dosarul

întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D.

pentru emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire

potrivit dispozițiilor

titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu

a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C.C.S.D.

Față de această

situație, prima instanța a apreciat că durata excesivă a procedurilor

administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului

rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru stabilirea

despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției

nr. 13119/CC/2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, prima instanță a mai reținut că

prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire

autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației

statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor,

obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Împrejurarea că autoritățile

administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor

constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării

dreptului reclamanților.

Autoritățile unui

stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva

dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria

culpă în încălcarea C.E.D.O.

Concluzionând,

instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele

judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui

termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor

reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În raport de aceste

considerente, prima instanță a înlăturat apărarea pârâtei C.C.S.D., în

sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului

privind pe reclamanți și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp

suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

A fost respinsă

cererea de obligare la daune cominatorii, prim ainstanță reținând că prin art.

24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare

de C.C.S.D.

C.C.S.D. a formulat recurs

împotriva sentinței menționate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii

acțiunii, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, în

temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta - pârâtă a reluat apărările cuprinse în întâmpinarea formulată la

fondul cauzei, referitoare la etapele procedurii administrative reglementate în

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în esență, arătând că prin Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 autoritatea pârâtă a adoptat o nouă modalitate de soluționare

a dosarelor, cu respectarea principiului egalității de tratament a persoanelor

îndreptățite, făcând distincție între dosarele înregistrate înainte și după

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, care instituie drept criteriu

principal ordinea înregistrării dosarelor.

Potrivit acestei

decizii, dosarele complete vor fi trimise spre evaluare, în principiu, în

ordinea înregistrării lor la Secretariatul C.C.S.D., dosarul de despăgubiri al

reclamanților urmând a respecta acest criteriu.

Față de considerentele

instanței de fond, în sensul că în speță s-ar fi încălcat principiul termenului

rezonabil și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului,

recurenta - pârâtă a arătat că, în raport cu criteriile ce reies din

jurisprudența C.E.D.O., în materie de termen rezonabil - complexitatea cauzei,

conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța

litigiului pentru reclamant, instanța de fond a apreciat în mod incorect și

netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă

într-un termen rezonabil.

Recurenta a mai

arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă

și poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă

de sancțiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că

emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.

intimaților

Intimații-

reclamanți

nu

au formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au depus

la dosar note scrise prin care au răspuns motivelor de recurs.

În esență, au

arătat că recurenta nu a luat măsuri eficiente de soluționare a dosarului

de despăgubiri într-un termen rezonabil iar prin apărările formulate nu face

decât să-și invoce propria culpă. Nesoluționarea dosarului de despăgubiri

după trecerea unei perioade de 7 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3048

din 24 ianuarie 2006 privind acordarea despăgubirilor, este nejustificată,

durata excesivă a procedurilor administrative încălcând nepermis principiul

procesului echitabil și termenul rezonabil consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în

notele scrise, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

și de drept relevante

Intimații-reclamanți

S.V. și S.T. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune

având ca obiect obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula procedura

administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea

emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, corelativ constatării că a

fost depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului

nr. 13119 /CC/2006.

Necontestat,

intimații sunt titularii dreptului la despăgubiri pentru imobilul

situat în Craiova,

imposibil de restituit în natură. Acest drept le-a fost recunoscut prin Dispoziția

nr. 3048 din 24 ianuarie 2006 a primarul Municipiului Craiova prin care s-a

soluționat notificarea intimatei înregistrată sub nr. 272/N/2002.

Dosarul aferent

notificării menționate s-a predat Secretariatului C.C.S.D. și a fost

înregistrat sub

nr. 13119/CC/2006.

Până la data

soluționării recursului de față, 18 ianuarie 2013, recurenta nu a emis decizia

reprezentând titlul de despăgubire și, de altfel, nu a făcut nici dovada

parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului

de evaluare.

În acest condiții,

Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil

de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.

Indiferent de natura dificultăților

întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 7 ani, ci, în calitate

de autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia

acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era

datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura

reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul

său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să nu poată

întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2002.

Răspunzând punctual

criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

1.1.

Referitor la norma

administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la C.C.S.D.

și la încălcarea termenului rezonabil

Recurenta susține că

prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și

după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu

principal ordinea înregistrării dosarelor.

Fără a nega dreptul

autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității

sale, Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul

intimaților, înregistrat în cursul anului 2006 nu a fost soluționat nici

până în prezent.

Nu poate fi

justificată atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin

administrativ și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod

nejustificat, cererea intimaților în sensul emiterii titlului de

despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În mod legal a

reținut prima instanță, pe baza jurisprudenței consecvente a C.E.D.O., că

autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării

legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă

să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității

publice.

Or, după cum se poate

observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac

recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative

după înregistrarea dosarului intimaților la Secretariatul C.C.S.D., în

anul 2006.

1.2. Cu privire la obligația

de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire

Recurenta - pârâtă a invocat

caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi

dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică

este nefondată, pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate

scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de

stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului

rezonabil.

C.C.S.D. este

entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul

în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să

procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Conchizând, Înalta

Curte, reține, la fel ca judecătorul fondului, că recurenta-pârâtă, implicată

în derularea procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr.

247/2005 a depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului de despăgubire

nr. 13119/CC/2006, toate motivele de recurs fiind nefondate.

2.Temeiul legal al

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 610 din 23 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2013.