ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 237/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.V. și S.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. - C.C.S.D., obligarea acestuia să emită și să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 272/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 3048 din 24 ianuarie 2006, emisă de primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanți, pentru imobilul imposibil de restituit în natură.

Reclamanții au arătat că dispoziția a rămas definitivă și a fost predată la Secretariatul C.C.S.D. în termen de 30 de zile, împreună cu documentele ce au stat la baza emiterii acesteia, Dosarul fiind înregistrat la C.C.S.D., sub nr. 13119/CC/2006, însă nu a fost soluționat până la data formulării acțiunii. Au mai arătat că nesoluționarea dosarului de despăgubiri după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3048/2006, privind acordarea despăgubirilor este nejustificată, astfel încât interesul promovării acțiunii este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată (filele 7-10 dosar fond).

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 610 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta să emită reclamanților decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, conform Dispoziției nr. 3048/2006 a primarului Municipiului Craiova și a respins cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002 (4/N/2002), autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 19 iulie 2005. Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D.

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C.C.S.D. Față de această situație, prima instanța a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 13119/CC/2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, prima instanță a mai reținut că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților. Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea C.E.D.O.

Concluzionând, instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. În raport de aceste considerente, prima instanță a înlăturat apărarea pârâtei C.C.S.D., în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamanți și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

A fost respinsă cererea de obligare la daune cominatorii, prim ainstanță reținând că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare 3. Recursul declarat de C.C.S.D. C.C.S.D. a formulat recurs împotriva sentinței menționate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a reluat apărările cuprinse în întâmpinarea formulată la fondul cauzei, referitoare la etapele procedurii administrative reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în esență, arătând că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 autoritatea pârâtă a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, cu respectarea principiului egalității de tratament a persoanelor îndreptățite, făcând distincție între dosarele înregistrate înainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, care instituie drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor. Potrivit acestei decizii, dosarele complete vor fi trimise spre evaluare, în principiu, în ordinea înregistrării lor la Secretariatul C.C.S.D., dosarul de despăgubiri al reclamanților urmând a respecta acest criteriu.

Față de considerentele instanței de fond, în sensul că în speță s-ar fi încălcat principiul termenului rezonabil și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, recurenta - pârâtă a arătat că, în raport cu criteriile ce reies din jurisprudența C.E.D.O., în materie de termen rezonabil - complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, instanța de fond a apreciat în mod incorect și netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil. Recurenta a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă și poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancțiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.

4. Apărările intimaților Intimații- reclamanți nu au formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au depus la dosar note scrise prin care au răspuns motivelor de recurs. În esență, au arătat că recurenta nu a luat măsuri eficiente de soluționare a dosarului de despăgubiri într-un termen rezonabil iar prin apărările formulate nu face decât să-și invoce propria culpă. Nesoluționarea dosarului de despăgubiri după trecerea unei perioade de 7 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3048 din 24 ianuarie 2006 privind acordarea despăgubirilor, este nejustificată, durata excesivă a procedurilor administrative încălcând nepermis principiul procesului echitabil și termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în notele scrise, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanți S.V. și S.T. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, corelativ constatării că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului nr. 13119 /CC/2006.

Necontestat, intimații sunt titularii dreptului la despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, imposibil de restituit în natură. Acest drept le-a fost recunoscut prin Dispoziția nr. 3048 din 24 ianuarie 2006 a primarul Municipiului Craiova prin care s-a soluționat notificarea intimatei înregistrată sub nr. 272/N/2002. Dosarul aferent notificării menționate s-a predat Secretariatului C.C.S.D. și a fost înregistrat sub nr. 13119/CC/2006. Până la data soluționării recursului de față, 18 ianuarie 2013, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire și, de altfel, nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În acest condiții, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor. Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 7 ani, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2002. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Referitor la norma administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la C.C.S.D. și la încălcarea termenului rezonabil Recurenta susține că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor. Fără a nega dreptul autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimaților, înregistrat în cursul anului 2006 nu a fost soluționat nici până în prezent.

Nu poate fi justificată atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ și-a exprimat de fapt voința de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea intimaților în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În mod legal a reținut prima instanță, pe baza jurisprudenței consecvente a C.E.D.O., că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice.

Or, după cum se poate observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative după înregistrarea dosarului intimaților la Secretariatul C.C.S.D., în anul 2006. 1.2. Cu privire la obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire Recurenta - pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.

C.C.S.D. este entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Conchizând, Înalta Curte, reține, la fel ca judecătorul fondului, că recurenta-pârâtă, implicată în derularea procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului de despăgubire nr. 13119/CC/2006, toate motivele de recurs fiind nefondate. 2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 610 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.