ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțe cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.M.E., E.M.M., C.D.V.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 32583 din 27 noiembrie 2009, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a propus să li se acorde despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.
Reclamanții au învederat că Dispoziția nr. 3546 din 30 ianuarie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 47488/CC, însă nu a fost soluționat până la această dată. Totodată, au susținut că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 6 luni de la emiterea dispoziției este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că nu au fost parcurse toate procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar emiterea titlului de despăgubire se realizează numai după parcurgerea acestor proceduri și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățită, invocând în acest sens Decizia nr. 2815/2008, potrivit căreia urmează să se respecte ordinea de înregistrare a dosarului. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 452 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a o bligat autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, respingând cererea privind obligarea la daune cominatorii.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin Dispoziția nr. 32583 din 27 noiembrie 2009, Primăria municipiului Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri,dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 47488/CC.
Prima instanță a constatat că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competența în materie, emițând dispoziția în data de 27 noiembrie 2009. Pentru că între data depunerii notificării (2001) și data introducerii acțiunii (21 septembrie 2010) au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, judecătorul fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora. În privința cererii privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, a avut în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod netemeinic prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamanților. În cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47488/CC și analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire.
Astfel, soluționarea acestor dosare se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamanților trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că „Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite”.
În concluzie, recurenta a susținut că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Intimații-reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 32583 din 27 noiembrie 2009, emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 593/2001.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică. Reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 47488/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 452 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.