ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2011

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțe cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții

I.M.E., E.M.M., C.D.V.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia să emită și să

comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul, situat în

Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu

plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea

deciziei.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 32583 din 27

noiembrie 2009, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a propus să li se

acorde despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.

Reclamanții au învederat că

Dispoziția nr. 3546 din 30 ianuarie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată

Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu

întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 47488/CC, însă nu a fost soluționat

până la această dată.

Totodată, au susținut că

nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 6 luni de la emiterea

dispoziției este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei

acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea

dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând,

în esență, că nu au fost parcurse toate procedurile administrative prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar emiterea titlului de despăgubire se

realizează numai după parcurgerea acestor proceduri și nu la simpla cerere a

persoanei îndreptățită, invocând în acest sens Decizia nr. 2815/2008, potrivit

căreia urmează să se respecte ordinea de înregistrare a dosarului.

Prin sentința nr. 452 din 19

octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și

fiscal a

a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanți

și a o

bligat autoritatea pârâtă să

emită

decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul situat

în Craiova,

respingând cererea privind obligarea la

daune cominatorii.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat, în baza Legii

nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova,

iar prin Dispoziția nr. 32583 din 27 noiembrie 2009, Primăria municipiului

Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri,dosarul fiind transmis către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 47488/CC.

Prima instanță a constatat că

reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001,

autoritatea locală, cu competența în materie, emițând dispoziția în data de 27

noiembrie 2009.

Pentru că între data depunerii

notificării (2001) și data introducerii acțiunii (21 septembrie 2010) au trecut

aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de

lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă

a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident

principiul procesului rezonabil.

În consecință, judecătorul fondului

a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1

din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a

respecta dreptul de proprietate al acestora.

În privința cererii privind

obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, a avut în vedere dispozițiile art.

24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială de

sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri

definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape

judiciare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în

esență, că în mod netemeinic prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la

emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără

a ține

cont de aspectele obiective ale

soluționării dosarului de

despăgubire al reclamanților.

În cauză, etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47488/CC și analizat sub aspectul

verificării legalității respingerii cererii de restituire.

Astfel, soluționarea acestor dosare

se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri

exprimate de persoana îndreptățită.

În concret, criticile

recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a

ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamanților

trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie, invocând și Decizia

nr. 1 din 08 februarie 1994 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că

„Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal

pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite De aceea el

nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații

diferite”.

În concluzie, recurenta a susținut

că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra cererii

Examinând sentința atacată prin

prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Intimații-reclamanți

au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat

în municipiul Craiova, în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri fiindu-i recunoscută prin Dispoziția nr. 32583 din 27 noiembrie 2009,

emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care a fost soluționată

notificarea înregistrată sub nr. 593/2001.

Înalta Curte constată că

sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea

refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost

învestită, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică.

Reclamanții au început

procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea

formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 47488/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de

fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Instanța

de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici

sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de

soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din

Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al

cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn

la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii

Europene.

Așadar, complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește

respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea

unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la

pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 452 din 19

octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2011.