ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3017/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3017/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova la data de 08 iunie 2010, reclamantul O.D. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea instituției pârâte să emită și să

comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub

nr. 567/N/2001 situat în Craiova, str. A., nr. 30, în termen de 90 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi

de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii,

reclamantul a expus situația de fapt potrivit căreia, prin Dispoziția nr. 2815

din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus

acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

către reclamant, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat

sub nr. 567/N/2001 situat în Craiova, str. A., nr. 30. Totodată, s-a arătat că

Dispoziția nr. 2815 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului

Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație

ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia

Centrală sub nr. 12874/CC, însă, până la această dată, acesta nu a fost

soluționat.

În acest context,

reclamantul a susținut că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade

de aproximativ 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 2815 din 23 ianuarie 2006

este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul

legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr.

247/2005, Titlul VII.

Reclamantul a mai

invocat că autoritatea pârâtă nu a luat măsuri eficiente pentru soluționarea

dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil la care se referă art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și faptul că nu au fost

respectate prevederile cuprinse în Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

depusă în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă, că dosarul a fost înregistrat, iar

legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a fost

analizată. Referitor la modalitatea de soluționare a dosarelor, pârâta a

susținut că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare, ordinea de

soluționare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2

din 28 februarie 2006, ce a fost înlocuită prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea

înregistrării lor. În ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la

obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că

această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia

reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea

Comisiei Centrale, în condițiile în care procedura administrativă prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 383

din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul O.D. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligare emitere act

administrativ, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizia

reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului imposibil de restituit în

natură situat în Craiova, str. A., nr. 30, jud. Dolj, a respins capetele de

cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la

daune cominatorii și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat ca, în

baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în situat în Craiova, str. A., nr. 30, iar, prin Dispoziția nr. 2815 din

23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri către reclamant, dosarul

fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

înregistrat sub nr. 12874/CC.

Totodată, Curtea a

constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (nr.

567/N/2001), că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat

la data de 23 ianuarie 2006, iar, ulterior, dosarul întocmit în vederea

acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, însă instituția pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile până la

momentul soluționării cauzei.

Având în vedere

această situație de fapt, Curtea a făcut aplicarea art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că exigența respectării termenului

rezonabil se referă și la durata procedurilor administrative și, pe cale de

consecință, a reținut culpa autorităților administrative române în procedura de

punere în executare a legilor cu caracter reparatoriu, aplicabile în cauza

dedusă judecății, având în vedere depășirea unui termen de 10 ani de la data

formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii.

Instanța de fond a

mai apreciat că instituția pârâtă a încălcat și prevederile cuprinse în

Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

întrucât, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, a

adus atingere noțiunii de bun, iar absența totală a despăgubirilor a produs

reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea

bunurilor lor.

Pe de altă parte,

Curtea a apreciat că se impune respingerea cererii de obligare a autorității

pârâte la plata de daune cominatorii, reținând că, potrivit dispozițiilor art.

24 din Legea nr. 554/2004, s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

În ceea ce privește

capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, prima instanță a reținut că

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc termenul în

care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ

trebuie să ducă la îndeplinire această obligație.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 383 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a solicitat

modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii introductive de instanță

ca fiind neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței

recurate.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond, în mod

greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, dispunând obligarea

sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective

și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al

reclamantului.

Astfel, precizează

recurenta, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul aferent

Dispoziției nr. 2815/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Craiova, în

calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 12874/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privința

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și a fost

trimis către evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare, astfel

încât etapa în cadrul căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor

depinde de evaluator.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a emite decizia reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. A., nr. 30, pentru care au

fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin Dispoziția nr. 2815 din 23

ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contextul

împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și

reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată

că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, iar dosarul cu

dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a

fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 12874/CC la data de

02 mai 2006, nefiind încă soluționat.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor

pentru imobilul preluat abuziv conferă consistență concluziei instanței de

fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Cu referire concretă

la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în

mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea

dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu

este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea

evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport

susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din

Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să

contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și

în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element

al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care,

într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat

în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, poate constitui un criteriu

de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată

pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității

publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea

competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și

stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice,

în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte

garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele

recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr.

247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt

corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului

rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimatului.

Așa cum rezultă din

cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea

pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 Adițional

la Convenție.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a

actului administrativ de către Comisia Centrală, în sensul dispozițiilor Legii

nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de

putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de

apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor.

La pronunțarea

prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară și unitară

în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate:

Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 și Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007

(publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de

contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu,

București, 2007); Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 (publicată în Înalta

Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008);

Deciziile nr. 3857 și nr. 3870 din 4 noiembrie 2008 (publicate în Înalta Curte

de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și

fiscal pe anul 2008 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2009); Decizia nr.

1079 din 26 februarie 2009 și Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, (publicate

în Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Secției de contencios administrativ

și fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, București, 2011).

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 383 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.