ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 6 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.L.D.M. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

- Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice

decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.

138/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere,

până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 2935 din 23 ianuarie 2006,

emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanți, pentru

imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 138/N/2002, situat

în Craiova.

S-a arătat că

Dispoziția nr. 2935/2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului

Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii

acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12903/CC, fără

însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.

A susținut

reclamantul că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4

ani de la emiterea Dispoziției nr. 2935/2006 este nejustificată, iar termenul

rezonabil la care se referă dispozițiile art. 6 Din CEDO cuprinde și durata

procedurilor administrative.

Prin

întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2935/2006

emisă de Primăria Municipiului Craiova, formulând și o cerere de chemare în

garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La rândul său,

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul

procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu

emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

Prin sentința

nr. 140 din 15 martie 20101, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de

sesizare privind excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 2935 din 23

ianuarie 2006 formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P., a respins cererea

de chemare în garanție, și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.L.D.M.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și

Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și chemata în garanție Primăria Municipiului Craiova prin Primar.

Totodată,

instanța a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită reclamantului titlul de despăgubiri aferent imobilului situat în Craiova,

conform Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova,

respingând în cererea de obligare la daune cominatorii.

In motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a

reținut că excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiată, cu

motivarea că, art. 2 din H.G. nr. 361/2005 nu îi conferă Autorității

legitimitate procesuală pasivă în acțiunile prin care se invocă refuzul

nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Referitor la

excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de Primăria

Municipiului Craiova, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prima instanță a apreciat că această excepție este inadmisibilă

arătând că această dispoziție este un act de natură civilă, care urmează

regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind

supus jurisdicției civile.

Pe fondul

cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare

a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în

anul 2002 (138/N/2002), că autoritatea locală cu competențe în materia

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

s-a pronunțat la 23 ianuarie 2006, iar deși dosarul a fost înaintat

autorităților pârâte, până la data sesizării instanței dosarul reclamantului nu

fusese analizat.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că, în speță, comportamentul pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1

din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a

respecta dreptul de proprietate al acestora.

In ceea ce

privește cererea de chemare în garanție, prima instanță a apreciat-o ca fiind

neîntemeiată, întrucât Comisia nu justifică nici un temei de drept potrivit

căruia în situația în care ar cădea în pretenții să poată fi trasă la

răspundere Primăria, iar răspunderea subsidiară a Primarului nu poate fi

antrenată în prezentul cadru procesual.

Referitor la

cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța de fond a constatat că

această cerere este nefondată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a

prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, subsecventă

actualei etape judiciare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

căii de atac, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2935/2006 emisă de

Primăria Municipiului Craiova, dispoziție emisă cu încălcarea art. 4 din Legea

nr. 10/2001, dispozițiile emise de autoritățile administrației publice locale

în vederea executării prevederilor Legii nr. 10/2001 fiind supuse controlului

de nelegalitate exercitat de prefect, de unde rezultă că sunt acte

administrative, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul

obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării

principiului procesului rezonabil, consideră recurenta-pârâtă că în mod

netemeinic instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de

aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamanților și cu ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din

16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care

stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea

înregistrării lor.

Recurenta a

mai arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, în cauză au fost

încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare

a cauzei, întrucât nu a reținut aspectele legate de ordinea de soluționare a

dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

A mai susținut

recurenta caracterul justificat al refuzului de soluționare a dosarului

reclamanților în condițiile în care dosarul aferent Dispoziției nr. 2935/2006 a

fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat

și în privința legalității respingerii cererii de restituire in natură a

imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul

cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite.

De asemenea,

recurenta a criticat sentința instanței de fond și sub aspectul respingerii

cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, susținând că

această entitate avea obligația de a trimite dosarul

aferent notificării însoțit de actele prevăzute de H.G. nr. 1095/2005.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor

cuprinse în concluziile scrise cât și sub toate aspectele, in temeiul art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul

Craiova, Dezrobirii, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea

de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin Dispoziția

nr. 2935 din 23 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Prin această

dispoziție a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 382/N/2002.

Motivul de

recurs ce vizează cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ

cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 2935 din 23

ianuarie 2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire la

excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral

indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces,

pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In acest caz,

instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza.

Din

interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate

poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului

contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative

unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul

Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma

obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică

administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea

contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul,

actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură judiciară.

Prin urmare,

dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind

restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii

nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția

civilă a tribunalului, conform art.

26 din actul normativ menționat, nu

poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune

directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Analizând

punctual motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de

finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte

constată că sunt nefondate.

Reclamantul a

început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin

notificarea formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziția de acordare a

despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr.

12903/CC.

Este adevărat

că Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un

termen înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobil care nu mai poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce

urmează a fi parcurse în cadrul procedurii administrative pentru acordarea

despăgubirilor, prevederi care sunt într-adevăr complexe și, în mod obiectiv nu

pot fi finalizate în termenul de 30 zile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Insă, instanța

de recurs, după cum s-a mai pronunțat și anterior în alte cauze similare,

reține că instanțele de judecată sunt datoare să exercite un control asupra

dreptului de apreciere al autorității administrative, pentru a se asigura o

protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în

Constituția României, cât și în convenția europeană a drepturilor omului.

Etapa

evaluării cât și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca

etape cuprinse în cadrul „procedurilor administrative pentru acordarea

despăgubirilor" - reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

trebuie să se desfășoare într-un termen

rezonabil, noțiune impusă de art. 6 pag. 1

din CEDO.

Termenul

rezonabil astfel consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative

preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul

având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel

încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată

beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din CEDO.

In raport de

aceste considerente cât și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei

nesoluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005,

într-un interval de timp destul de mare, de peste 4 ani justifică aplicarea în

cauză a art. 6 din CEDO.

Intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la

care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al

cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn

la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii

Europene.

Complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la

pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

De aceea, Înalta

Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub

aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a

dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Cererea de

chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova se vădește a fi

neîntemeiată, în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin primăriei

chemată în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte

va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 140 din 15 martie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.