ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților - Direcția Pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 968/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. 7251 din 30 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către R.N.M., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 968/N/2001, situat în Craiova. A mai arătat reclamanta că Dispoziția nr. 7251 din 30 martie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13217/CC, însă nu a fost soluționat până la această dată.

Reclamantul a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. A susținut reclamantul că nesoluționarea dosarului nr. 13217/CC după trecerea unei perioade de aproximativ 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 7251/2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

A arătat reclamantul că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului că entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu ar deține întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât au la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înființată. Referitor la pârâta A.N.R.P., reclamantul a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în cadrul său a fost înființată Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și asigură și Secretariatul Comisiei Centrale. A mai susținut reclamantul că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din CEDO și ca cuprinde și durata procedurilor administrative.

De asemenea, a mai arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La data de 22 februarie 2010 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P.

este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, pârâta a susținut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea A.N.R.P., această obligație revenind Comisiei Centrale. În sensul inadmisibilității acestei cereri, pârâta a invocat și prevederile art. 580 2 și art. 580 3 C. proc. civ. 2. Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr. 187 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R.N.M., a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul sus menționat, a respins cererea privind plata daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de A.N.R.P. Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele: Între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 7251 din 30 martie 2006 Primarul Municipiului Craiova. Curtea a considerat că în speță s-au încălcat prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Apărările pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că dosarul reclamantului nu a fost completat cu informații referitoare la despăgubirile calculate la data preluării imobilului în proprietatea statului nu au putut fi reținute, dispozițiile legale invocate în acest sens, respectiv prevederile pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 se referă strict la înscrisurile ce trebuie să însoțească deciziile sau dispozițiile conducătorilor administrației publice centrale, ori în cauză este vorba de o decizie a administrației publice locale. Pe de altă parte pârâta nu a făcut dovada că la data când a invocat apărarea , a solicitat ea însăși comunicarea informațiilor de la autoritatea publică locală notificată. S-a reținut că, în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 13217/CC la data de 04 mai 2006) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, Curtea a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, apreciind-o întemeiată. 3. Calea de atac exercitată.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, considerând că hotărârea este neîntemeiată. În motivele de recurs se arată aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant.

S-au făcut referiri la etapele pe care procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în etapa analizării legalității respingerii în natură a imobilului notificat s-a constatat că acesta trebuie completat cu informații referitoare la sumele încasate cu titlul de despăgubiri la data preluării de către stat în anul 1985 și în acest sens s-a emis o adresă la 20 ianuarie 2010. Referitor la etapa evaluării s-a arătat că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea dosarului în ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

În privința termenului de 90 de zile indicat de instanță pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubiri s-a invocat faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, care pot formula obiecțiuni și acestea presupun un termen care poate fi mai mare de 90 de zile. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată, urmând să fie menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate. 4. Soluția instanței de recurs.

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Reclamantul s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în Craiova, care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Cu toate acestea, dosarul reclamantului, în care a fost emisă Decizia nr. 7251 din 30 martie 2006 a Primarului municipiului Craiova cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare. Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare. Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative. Recurenta invocă faptul că în cadrul etapei verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură s-ar fi observat că dosarul trebuie completat, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Mai întâi, că recurenta susține că a solicitat completarea dosarului cu adresa nr. 13217/CC din 20 ianuarie 2010, dar care nu a fost depusă la dosar, adresă care oricum, a fost emisă după formularea acțiunii reclamantului la instanța de fond și la aproape 4 ani de la înregistrarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În privința termenului de 90 de zile în care s-a dispus emiterea titlului de despăgubiri se constată că soluția instanței de fond este temeinică pentru că chiar dacă se impune efectuarea unui raport de evaluare (pentru că este un teren, termenul este de 30 de zile), termenul de 90 de zile este unul rezonabil în raport de anul înregistrării dosarului la C.C.S.D.

(2006). În legătură cu adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care s-a stabilit că ordinea de soluționare a cauzelor este cea a înregistrării la C.C.S.D. pentru a se respecta principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite, susținerile recurentei sunt nefondate deoarece nu există discriminare între reclamant și celelalte persoane îndreptățite. Orice persoană aflată într-o situație identică cu a reclamantului a beneficiat de un tratament egal din partea instanței naționale, iar oricare dintre persoanele îndreptățite cărora le-a fost înregistrat dosarul la C.C.S.D. se poate adresa instanței, conform art. 21 din Constituție pentru a sancționa, dacă se apreciază că este cazul, pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 187 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.