ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 344/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.N.M.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Pentru

Restituirea Proprietăților - Direcția Pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001

și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală Pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind

titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 968/N/2001, situat în

Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu

plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea

deciziei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

prin Dispoziția nr. 7251 din 30 martie 2006 emisă de Primarul municipiului

Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, către R.N.M., pentru imobilul imposibil de restituit în natură,

notificat sub nr. 968/N/2001, situat în Craiova.

A mai arătat reclamanta că

Dispoziția nr. 7251 din 30 martie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată

Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu

întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13217/CC, însă nu a fost soluționat

până la această dată.

Reclamantul a mai arătat că

Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că,

în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită

dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul

de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea,

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

A susținut reclamantul că

nesoluționarea dosarului nr. 13217/CC după trecerea unei perioade de aproximativ

4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 7251/2006 este nejustificată, astfel că

interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea

pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

A arătat reclamantul că pârâtele nu

se pot prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului

că entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu ar deține întreaga

documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât au la

dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, acesta

fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înființată.

Referitor la pârâta A.N.R.P.,

reclamantul a apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin

faptul că în cadrul său a fost înființată Direcția pentru Coordonarea Aplicării

Legii nr. 10/2001 și asigură și Secretariatul Comisiei Centrale.

A mai susținut reclamantul că

autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului

de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din CEDO și ca

cuprinde și durata procedurilor administrative.

De asemenea, a mai arătat că prin

neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc

atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și

valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul

Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 22 februarie 2010 pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că

atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu

modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii

administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P. este

investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, pârâta a

susținut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost

emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o

neexecutare din partea A.N.R.P., această obligație revenind Comisiei Centrale.

În sensul inadmisibilității acestei

cereri, pârâta a invocat și prevederile art. 580

2

și art. 580

3

C. proc. civ.

Prin sentința nr. 187 din 30 martie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul R.N.M., a obligat Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire pentru imobilul sus menționat, a respins cererea privind plata

daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de A.N.R.P.

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut

următoarele:

Între data depunerii cererii

(notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără

ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la

finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că durata excesivă

a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident

principiul procesului rezonabil.

În consecință, s-a făcut aplicarea

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă

să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru

imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 7251 din 30

martie 2006 Primarul Municipiului Craiova.

Curtea a considerat că în speță s-au

încălcat prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că dosarul reclamantului nu a fost

completat cu informații referitoare la despăgubirile calculate la data

preluării imobilului în proprietatea statului nu au putut fi reținute,

dispozițiile legale invocate în acest sens, respectiv prevederile pct. 16.5 din

Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005,aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005 se referă strict la înscrisurile ce trebuie să

însoțească deciziile sau dispozițiile conducătorilor administrației publice

centrale, ori în cauză este vorba de o decizie a administrației publice locale.

Pe de altă parte pârâta nu a făcut dovada că la data când a invocat apărarea ,

a solicitat ea însăși comunicarea informațiilor de la autoritatea publică

locală notificată.

S-a reținut că, în speță, pârâta

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării

vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului

(înregistrat sub nr. 13217/CC la data de 04 mai 2006) și până la data

introducerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește cererea de

obligare la plata daunelor cominatorii, s-a reținut că prin art. 24 din Legea

nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților,

în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile,

procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților,

Curtea a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de

despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

apreciind-o întemeiată.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, considerând că hotărârea este neîntemeiată.

În motivele de recurs se arată

aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmare procedurii

administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăși

termenul rezonabil de soluționare a cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar

jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede unele criterii în

materia termenului rezonabil, respectiv, complexitatea cauzei, conduita

reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului pentru

reclamant.

S-au făcut referiri la etapele pe

care procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005

și în etapa analizării legalității respingerii în natură a imobilului notificat

s-a constatat că acesta trebuie completat cu informații referitoare la sumele

încasate cu titlul de despăgubiri la data preluării de către stat în anul 1985

și în acest sens s-a emis o adresă la 20 ianuarie 2010.

Referitor la etapa evaluării s-a

arătat că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea dosarului în

ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie

care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a

persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

În privința termenului de 90 de zile

indicat de instanță pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubiri

s-a invocat faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei

de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se

comunică persoanelor îndreptățite, care pot formula obiecțiuni și acestea

presupun un termen care poate fi mai mare de 90 de zile.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii reclamantului ca

neîntemeiată, urmând să fie menținute celelalte dispoziții ale sentinței

recurate.

După examinarea motivelor de recurs

invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Reclamantul s-a adresat instanței de

fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în

Craiova, care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a admis

cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil.

Criticile din motivele de recurs ce

vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt

nefondate.

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu

a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit

despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit

termene de soluționare.

Inițial, Comisia Centrală a stabilit

soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va

fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea, dosarul

reclamantului, în care a fost emisă Decizia nr. 7251 din 30 martie 2006 a

Primarului municipiului Craiova cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a

fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare.

Una dintre garanțiile prevăzute de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității

procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6

cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când

posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept

intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum

este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului

rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât

să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși

factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute

în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei

deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii

administrative.

Recurenta invocă faptul că în cadrul

etapei verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură s-ar

fi observat că dosarul trebuie completat, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Mai întâi, că recurenta susține că a

solicitat completarea dosarului cu adresa nr. 13217/CC din 20 ianuarie 2010,

dar care nu a fost depusă la dosar, adresă care oricum, a fost emisă după

formularea acțiunii reclamantului la instanța de fond și la aproape 4 ani de la

înregistrarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În privința termenului de 90 de zile

în care s-a dispus emiterea titlului de despăgubiri se constată că soluția

instanței de fond este temeinică pentru că chiar dacă se impune efectuarea unui

raport de evaluare (pentru că este un teren, termenul este de 30 de zile),

termenul de 90 de zile este unul rezonabil în raport de anul înregistrării

dosarului la C.C.S.D. (2006).

În legătură cu adoptarea Deciziei

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care s-a stabilit că ordinea de

soluționare a cauzelor este cea a înregistrării la C.C.S.D. pentru a se respecta principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite,

susținerile recurentei sunt nefondate deoarece nu există discriminare între

reclamant și celelalte persoane îndreptățite.

Orice persoană aflată într-o

situație identică cu a reclamantului a beneficiat de un tratament egal din

partea instanței naționale, iar oricare dintre persoanele îndreptățite cărora

le-a fost înregistrat dosarul la C.C.S.D. se poate adresa instanței, conform

art. 21 din Constituție pentru a sancționa, dacă se apreciază că este cazul,

pasivitatea și tergiversarea soluționării cererilor.

Apreciind că soluția instanței de

fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 187

din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2011.