ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 5 ianuarie 2010, reclamanții C.G. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. xxx, situat în Craiova, str. C.B., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/ zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

î n motivarea cererii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către C.G. și C.A., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. xxx, situat în Craiova, str.C.B. S-a arătat că Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 18975/ CC, însă nu a fost soluționat până la această dată.

Reclamanții au mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Au susținut reclamanții că nesoluționarea Dosarului nr. 18975/ CC după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Au arătat reclamanții că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului că entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu ar deține întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât au la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înființată. Referitor la pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reclamanții au apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în cadrul său a fost înființată Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și asigură și Secretariatul Comisiei Centrale.

Au mai susținut reclamanții că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din CEDO și care cuprinde și durata procedurilor administrative. De asemenea, a mai arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La data de 22 februarie 2010 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G.

nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata daunelor cominatorii, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, această obligație revenind Comisiei Centrale. î n sensul inadmisibilității acestei cereri, pârâta a invocat și prevederile art. 580 și art. 580 C. proc. civ. La data de 18 februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

î n ceea ce privește excepția de nelegalitate, s-a arătat că Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 a fost emisă cu încălcarea art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că reclamanții nu au inițiat procedura administrativă pentru imobilul construcție demolat în termenul și condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale. Astfel cererea nu trebuia depusă direct la persoana juridică deținătoare a imobilului, investită cu soluționarea notificării, ci trebuia depusă prin intermediul unei notificări comunicată de executorul judecătoresc, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002. S-a mai susținut că Primăria Municipiului Craiova prin decizia emisă, ar fi trebuit să se pronunțe numai asupra cotei din imobil pentru care reclamanții fac dovada proprietății, adică pentru 3/ 8 din construcție și a terenului în suprafață totală de 127,5 mp.

A precizat pârâta că pentru elucidarea acestor aspecte, întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 10643/2005 a fost remisă în original Primăriei Municipiului Craiova prin adresa din 28 ianuarie 2010, în vederea reanalizării și dispunerii în consecință. Pe fond, s-a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 18975/ CC și a fost analizată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că este legală, însă în urma analizării dosarului de despăgubire, s-a constatat că există o situație de coproprietate la preluare, așa cum rezultă din cele două contracte de vânzare cumpărare care se referă la același imobil, respectiv cota de 3/ 8 din imobilul situat în C.B.

Referitor la etapa evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiționată de reanalizarea dosarului sau de completarea acestuia și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. î n ceea ce privește emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile, pârâta a .arătat că acest termen nu poate fi reținut întrucât în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 527/2006 sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii și anexe la aceste contracte în care este indicat termenul de evaluare, acesta variind în funcție de obiectul evaluării, respectiv 30 de zile pentru teren și 45 de zile pentru teren și construcție demolată.

între data evaluării și emiterea deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare este comunicat persoanelor îndreptățite, care pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul trebuie să răspundă și să comunice răspunsul la acestea. Referitor la modalitatea de soluționare a dosarelor, pârâta a arătat că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare, ordinea de soluționare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, ce a fost înlocuită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor. A precizat pârâta că prin O.U.G. nr. 81/2007 a fost modificat Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind introdus Capitolul V, Secțiunea 1 referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire.

În cauză, dosarul reclamanților face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. î n ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisie Centrale, în condițiile în care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată.

Aceeași pârâtă a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar cu motivarea că emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în dosarul reclamanților, este condiționată de clarificarea aspectelor legate de întinderea dreptului de proprietate al acestora și de verificarea termenului și condițiilor cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar în măsura în care nu și-a îndeplinit aceste obligații prevăzute de dispozițiile legale incidente în cauză,nu se va putea desemna un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și respectiv să se emită decizia conținând titlul de despăgubire. Prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat și obligarea Primăriei Municipiului Craiova prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea daunelor cominatorii și prin stabilirea cheltuielilor de judecată, pretinse de reclamanți în cauză.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ si fiscal, prin Sentința nr. 190 din 30 martie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.A., in contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B., în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței. A respins capătul de cerere privind daunele cominatorii. A respins cererea de chemare în garanție și cererea de sesizare a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Respinge acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele considerente: I. Relativ la cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova a reținut ca din economia Legii nr. 554/20004, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 si art. 5 alin. (2) din aceiași lege, este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte ce nu pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ.

În raport cu faptul că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, competența materială a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, reglementându-se astfel o procedura judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanța civilă, precum și de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004 care exceptează controlului instanței de contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru desființarea sau modificarea lor, prima instanța a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, urmând să fie respinsă.

II. Cu privire la fondul cererii instanța de fond a reținut ca reclamanții din prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B., jud. Dolj,imobil expropriat și demolat. Prin Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1154 /N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în strada Calea București nr. 90 (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților . Dosarul reclamantului a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului.

Craiova fiind înregistrat sub nr. 18975/ CC la data de 28 iunie 2006. Curtea a constatat că reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a pronunțat la 23 ianuarie 2006, iar acțiunea a fost introdusa de către reclamanți la instanțele judecătorești la data de 5 ianuarie 2010. Așadar între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil si ca au fost încălcate astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO, a mai reținut prima instanța, cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței. î mprejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Concluzionând, Curtea a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 4 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

Apărarea pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a remis întreaga documentație în original Primăriei Municipiului Craiova, excede prevederilor Legii nr. 247/2005. în situația în care ar fi considerat că sunt necesare date sau înscrisuri lămuritoare, Comisia trebuia ea însăși să solicite datele sau actele respective. În ceea ce privește capătul de cerere de obligare la plata daunelor cominatorii, instanța de fond 1-a respins pe considerentul ca prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorități lor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, prima instanța, constatând că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a apreciat-o întemeiată, urmând a o admite, respingând acțiunea reclamantului față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. III. Referitor la cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al dispoziției de despăgubiri, prima instanța a respins-o deasemenea fiind neîntemeiată, întrucât Comisia nu justifică nici un temei de drept, conform căruia dacă ar cădea în pretenții să poată fi trasă la răspundere primăria.

Comisia este obligată, conform atribuțiunilor legale, să cenzureze dispoziția primarului, ceea ce reprezintă de fapt și pretenția reclamanților, neputând solicita antrenarea răspunderii subsidiare a primarului în acest cadru procesual. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii, pentru că a respins sesizarea Tribunalului Dolj cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3016/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova. Deasemenea s-a criticat hotărârea judecătorească și pe fond, instanța Curții de Apel reținând eronat că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil în soluționarea pricinii.

S-a mai motivat recursul și pe aceea că prima instanță a greșit când a concluzionat că, Comisia trebuia să facă demersuri pentru completarea dosarului, întrucât au fost încălcate prevederile Legii nr. 10/2001 pe acest aspect. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar pe care a motivat-o în sensul că emiterea deciziei privind titlul de despăgubire este condiționată de clarificarea aspectelor privind dreptul de proprietate (întinderea acestuia) și de verificarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 art. 22. Referitor la sesizarea instanței cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 3016/2006, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a reținut corect de prima instanță că această apărare - excepția de nelegalitate – poate fi invocată doar cu privire la actele care pot forma obiectul unei acțiuni în fața instanțelor de contencios administrativ.

Hotărârea judecătorească nu se poate fonda pe un act administrativ, decât dacă acesta este emis în executarea legii, actele cu privire la care s-a invocat excepția neputând forma obiectul unei acțiuni în anulare conform Legii nr. 554/2004. Prin Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut o procedură specială judiciară de contestate a actelor de restituire în natură sau de măsuri reparatorii la instanța civilă, corect Curtea de Apel, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate. Pe fond, din actele anexate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că între data depunerii notificării și data sesizării instanței a trecut un termen foarte lung, procedurile administrative durând excesiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la termenul rezonabil și proces echitabil.

Desigur, este culpa autorităților administrative că nu au luat măsurile eficiente pentru soluționarea cererilor, fapt care i-a prejudiciat pe reclamanți într-un drept al lor recunoscut de lege – dreptul de proprietate. Nu pot fi invocate chestiuni de organizare a aplicării legii în această materie întrucât dreptul de proprietate se înscrie în prevederile art. 6 al Convenției, procesul echitabil presupunând proceduri care să se desfășurare într-un termen rezonabil. A fost încălcat nu doar art. 6 din Convenție, dar și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, prin care România s-a obligat să respecte bunurile persoanelor fizice și juridice. Recurenta nu a putut dovedi că ar fi făcut vreo operațiune administrativă conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII între data înregistrării dosarului 2006 și până la data intentării acțiunii de față.

Corect a motivat prima instanță faptul că s-a respins cererea reclamanților privind acordarea daunelor cominatorii pentru că Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de soluționare a autorităților administrative care se derulează după etapa actuală. Privind cererea de chemare în garanție, și ea a fost corect respinsă, întrucât Comisia este obligată să verifice dispoziția Primarului, fără să justifice un temei de drept pentru că primăria să poată fi trasă la răspundere civilă.

Față de toate aceste considerente, inclusiv respingerea acțiunii față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, întrucât emiterea titlului de despăgubire este conform Legii nr. 247/2005 de competență exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 190 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.