ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 262/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 5 ianuarie 2010,

reclamanții C.G. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii

nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin sentința ce se va

pronunța să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind

titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. xxx, situat în Craiova,

str. C.B., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu

plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/ zi de întârziere, până la emiterea

deciziei.

î

n motivarea cererii,

s-a arătat că prin Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul

municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către C.G. și C.A., pentru imobilul

imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. xxx, situat în Craiova,

str.C.B.

S-a arătat că

Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată

Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu

întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 18975/ CC, însă nu a fost soluționat

până la această dată.

Reclamanții au mai

arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și

constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă,

să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de

evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi

finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Au susținut

reclamanții că nesoluționarea Dosarului nr. 18975/ CC după trecerea unei

perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 este

nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul

legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr.

247/2005, Titlul VII.

Au arătat reclamanții

că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează

datorită faptului că entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu ar

deține întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât

au la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii,

acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înființată.

Referitor la pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, reclamanții au

apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în

cadrul său a fost înființată Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001

și asigură și Secretariatul Comisiei Centrale.

Au mai susținut

reclamanții că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru

soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art.

6 din CEDO și care cuprinde și durata procedurilor administrative.

De asemenea, a mai

arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire

pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja

bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România

prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 22

februarie 2010 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din

H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul

procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este investită cu

emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei

Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților la plata daunelor cominatorii, pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a susținut că această cerere este

inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de

despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, această obligație revenind Comisiei

Centrale.

î

n sensul

inadmisibilității acestei cereri, pârâta a invocat și prevederile art. 580 și art.

580 C. proc. civ.

La data de 18

februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției

nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar pe

fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

î

n ceea ce privește

excepția de nelegalitate, s-a arătat că Dispoziția nr. 3016 din 23 ianuarie 2006

a fost emisă cu încălcarea art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul

că reclamanții nu au inițiat procedura administrativă pentru imobilul

construcție demolat în termenul și condițiile prevăzute de aceste dispoziții

legale.

Astfel cererea nu

trebuia depusă direct la persoana juridică deținătoare a imobilului, investită

cu soluționarea notificării, ci trebuia depusă prin intermediul unei notificări

comunicată de executorul judecătoresc, în termen de 12 luni de la data intrării

în vigoare a legii, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.

S-a mai susținut că

Primăria Municipiului Craiova prin decizia emisă, ar fi trebuit să se pronunțe

numai asupra cotei din imobil pentru care reclamanții fac dovada proprietății,

adică pentru 3/ 8 din construcție și a terenului în suprafață totală de 127,5

mp.

A precizat pârâta că

pentru elucidarea acestor aspecte, întreaga documentație ce a stat la baza

emiterii Dispoziției nr. 10643/2005 a fost remisă în original Primăriei

Municipiului Craiova prin adresa din 28 ianuarie 2010, în vederea reanalizării

și dispunerii în consecință.

Pe fond, s-a arătat

că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind

înregistrat sub nr. 18975/ CC și a fost analizată legalitatea respingerii

cererii de restituire în natură, constatându-se că este legală, însă în urma

analizării dosarului de despăgubire, s-a constatat că există o situație de

coproprietate la preluare, așa cum rezultă din cele două contracte de vânzare

cumpărare care se referă la același imobil, respectiv cota de 3/ 8 din imobilul

situat în C.B.

Referitor la etapa

evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiționată de reanalizarea

dosarului sau de completarea acestuia și de respectarea principiului ordinii de

înregistrare a dosarelor așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

î

n ceea ce privește

emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile, pârâta a .arătat că

acest termen nu poate fi reținut întrucât în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 527/2006

sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau

evaluatorii și anexe la aceste contracte în care este indicat termenul de

evaluare, acesta variind în funcție de obiectul evaluării, respectiv 30 de zile

pentru teren și 45 de zile pentru teren și construcție demolată. între data

evaluării și emiterea deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare

este comunicat persoanelor îndreptățite, care pot formula obiecțiuni, la care

evaluatorul trebuie să răspundă și să comunice răspunsul la acestea.

Referitor la

modalitatea de soluționare a dosarelor, pârâta a arătat că legiuitorul nu a

prevăzut un termen de soluționare, ordinea de soluționare a acestora fiind

stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, ce a

fost înlocuită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, transmiterea

dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.

A precizat pârâta că

prin O.U.G. nr. 81/2007 a fost modificat Titlul VII din Legea nr. 247/2005

fiind introdus Capitolul V, Secțiunea 1 referitoare la valorificarea titlurilor

de despăgubire.

În cauză, dosarul

reclamanților face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului

Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a

se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

î

n ceea ce privește

cererea reclamantei referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata

daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă,

întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire

nu poate constitui o neexecutare din partea Comisie Centrale, în condițiile în

care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 nu

a fost finalizată.

Aceeași pârâtă a

formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin

Primar cu motivarea că emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în

dosarul reclamanților, este condiționată de clarificarea aspectelor legate de

întinderea dreptului de proprietate al acestora și de verificarea termenului și

condițiilor cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar în măsura

în care nu și-a îndeplinit aceste obligații prevăzute de dispozițiile legale

incidente în cauză,nu se va putea desemna un evaluator în vederea întocmirii

raportului de evaluare și respectiv să se emită decizia conținând titlul de

despăgubire.

Prin cererea de

chemare în garanție s-a solicitat și obligarea Primăriei Municipiului Craiova

prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea

daunelor cominatorii și prin stabilirea cheltuielilor de judecată, pretinse de

reclamanți în cauză.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ si fiscal, prin Sentința nr. 190

din 30 martie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.A.,

in contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A obligat Comisia

Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu

de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B., în termen de 90 de

zile

de la data rămânerii irevocabile

a sentinței.

A respins capătul de

cerere privind daunele cominatorii.

A respins cererea de

chemare în garanție și cererea de sesizare a tribunalului cu soluționarea

excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 formulată

de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Respinge acțiunea

față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pentru a hotărî

astfel prima instanța a reținut următoarele considerente:

I. Relativ la cererea

de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate

a Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului

Craiova a reținut ca din economia Legii nr. 554/20004, respectiv art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 si art. 5 alin. (2) din aceiași lege, este

inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte ce nu pot

forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios

administrativ.

În raport cu faptul

că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, competența materială a secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a cererilor

de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură, reglementându-se astfel o

procedura judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau

de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanța civilă, precum

și de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004 care exceptează

controlului instanței de contencios actele pentru care prin lege organică se

prevede o altă procedură judiciară pentru desființarea sau modificarea lor,

prima instanța a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de

contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a

Dispoziției nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova,

urmând să fie respinsă.

II. Cu privire la

fondul cererii instanța de fond a reținut ca reclamanții din prezenta cauză au

solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în Craiova, str. C.B., jud. Dolj,imobil expropriat și demolat.

Prin Dispoziția nr. 3016

din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea

despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru

imobilul notificat sub

nr. 1154

/N/2001

imposibil de restituit în natură, situat în strada Calea București nr. 90

(conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în același

timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților .

Dosarul reclamantului

a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor de către Primăria Municipiului. Craiova fiind înregistrat sub nr.

18975/ CC la data de 28 iunie 2006.

Curtea a constatat că

reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a

contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001,

autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a pronunțat la 23

ianuarie 2006, iar acțiunea a fost introdusa de către reclamanți la instanțele

judecătorești la data de 5 ianuarie 2010.

Așadar între data

depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut

aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de

lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil si ca au fost încălcate astfel prevederile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Termenul rezonabil la

care se referă art. 6 paragraful I din CEDO, a mai reținut prima instanța,

cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o

premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

î

mprejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamanților.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o

evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja

bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către

România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, Curtea

a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 4 ani de la

data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o

încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

Apărarea pârâtei

Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în sensul că Secretariatul

Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de

despăgubire, a remis întreaga documentație în original Primăriei Municipiului

Craiova, excede prevederilor Legii nr. 247/2005. în situația în care ar fi

considerat că sunt necesare date sau înscrisuri lămuritoare, Comisia trebuia ea

însăși să solicite datele sau actele respective.

În ceea ce privește

capătul de cerere de obligare la plata daunelor cominatorii, instanța de fond

1-a respins pe considerentul ca prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a

prevăzut o procedură specială de sancționare a autorități lor, în cazul în care

acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este

subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru

Restituirea Proprietăților, prima instanța, constatând că emiterea deciziei

referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă

a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1)

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a apreciat-o întemeiată, urmând a o admite,

respingând acțiunea reclamantului față de pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților.

III. Referitor la

cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca

organ emitent al dispoziției de despăgubiri, prima instanța a respins-o

deasemenea fiind neîntemeiată, întrucât Comisia nu justifică nici un temei de

drept, conform căruia dacă ar cădea în pretenții să poată fi trasă la

răspundere primăria. Comisia este obligată, conform atribuțiunilor legale, să

cenzureze dispoziția primarului, ceea ce reprezintă de fapt și pretenția

reclamanților, neputând solicita antrenarea răspunderii subsidiare a primarului

în acest cadru procesual.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita

aplicare a legii, pentru că a respins sesizarea Tribunalului Dolj cu privire la

soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 3016/2006 emisă de

Primăria Municipiului Craiova.

Deasemenea s-a

criticat hotărârea judecătorească și pe fond, instanța Curții de Apel reținând

eronat că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui

termen rezonabil în soluționarea pricinii.

S-a mai motivat

recursul și pe aceea că prima instanță a greșit când a concluzionat că, Comisia

trebuia să facă demersuri pentru completarea dosarului, întrucât au fost încălcate

prevederile Legii nr. 10/2001 pe acest aspect.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat o cerere de chemare în garanție a

Primăriei Municipiului Craiova prin Primar pe care a motivat-o în sensul că

emiterea deciziei privind titlul de despăgubire este condiționată de

clarificarea aspectelor privind dreptul de proprietate (întinderea acestuia) și

de verificarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 art. 22.

Referitor la

sesizarea instanței cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 3016/2006, conform

art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a reținut corect de prima instanță că această

apărare - excepția de nelegalitate – poate fi invocată doar cu privire la

actele care pot forma obiectul unei acțiuni în fața instanțelor de contencios

administrativ.

Hotărârea judecătorească

nu se poate fonda pe un act administrativ, decât dacă acesta este emis în

executarea legii, actele cu privire la care s-a invocat excepția neputând forma

obiectul unei acțiuni în anulare conform Legii nr. 554/2004.

Prin Legea nr. 10/2001

s-a prevăzut o procedură specială judiciară de contestate a actelor de

restituire în natură sau de măsuri reparatorii la instanța civilă, corect Curtea

de Apel, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de

contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate.

Pe fond, din actele

anexate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că între data depunerii notificării

și data sesizării instanței a trecut un termen foarte lung, procedurile administrative

durând excesiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului referitoare la termenul rezonabil și proces echitabil.

Desigur, este culpa

autorităților administrative că nu au luat măsurile eficiente pentru

soluționarea cererilor, fapt care i-a prejudiciat pe reclamanți într-un drept

al lor recunoscut de lege – dreptul de proprietate.

Nu pot fi invocate

chestiuni de organizare a aplicării legii în această materie întrucât dreptul

de proprietate se înscrie în prevederile art. 6 al Convenției, procesul echitabil

presupunând proceduri care să se desfășurare într-un termen rezonabil.

A fost încălcat nu

doar art. 6 din Convenție, dar și art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, prin care România s-a obligat să respecte bunurile persoanelor fizice și juridice.

Recurenta nu a putut

dovedi că ar fi făcut vreo operațiune administrativă conform Legii nr. 247/2005,

Titlul VII între data înregistrării dosarului 2006 și până la data intentării

acțiunii de față.

Corect a motivat

prima instanță faptul că s-a respins cererea reclamanților privind acordarea

daunelor cominatorii pentru că Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială

de soluționare a autorităților administrative care se derulează după etapa

actuală.

Privind cererea de

chemare în garanție, și ea a fost corect respinsă, întrucât Comisia este

obligată să verifice dispoziția Primarului, fără să justifice un temei de drept

pentru că primăria să poată fi trasă la răspundere civilă.

Față de toate aceste

considerente, inclusiv respingerea acțiunii față de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, întrucât emiterea titlului de despăgubire

este conform Legii nr. 247/2005 de competență exclusivă a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca

nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței

nr. 190 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.