ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2512/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, la data de 31 mai 2010, reclamanta O.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Ministerului Economiei și

Finanțelor, obligarea pârâtelor să emită și să comunice decizia privind titlul

de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2/N/2002 situat în Caracal,

constând în teren în suprafață de 1.795 mp, în termen de 90 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000

lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 10272 din 16 iunie 2005 emisă de

Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamantă, pentru imobilul

notificat, imposibil de restituit în natură.

A susținut că

Dispoziția nr. 10272 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului

Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație

ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia

Centrală, însă nu a fost soluționat până la această dată.

Reclamanta a mai

arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și

constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost

respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului

de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi

finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

A susținut reclamanta

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 5 ani de la emiterea

Dispoziției nr. 10272 din 16 iunie 2005 este nejustificată, astfel că interesul

promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților

la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Consideră că

autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului

de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din C.E.D.O.

care cuprinde și durata procedurilor administrative.

De asemenea, a mai

arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire

pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja

bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România

prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a

arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul

fiind înregistrat sub nr. 19028/ CC și a fost analizată legalitatea cererii de

respingere a cererii de restituire în natură.

Referitor la etapa

evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiționată de reanalizarea

dosarului sau de completarea acestuia și de respectarea principiului ordinii de

înregistrare a dosarelor, în condițiile în care, dosarul reclamantei face parte

din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

În ceea ce privește

cererea ce vizează plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această

cerere este inadmisibilă.

Cu referire la plata

cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant prin acțiune a solicitat

reducerea acestora într-un cuantum corespunzător situației de fapt și de drept

existent în prezentul dosar.

În principal a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în măsura în

care se apreciază necesară obligarea Comisiei la evaluarea imobilului ce face

obiectul dosarului nr. 19028/CC, precum și la emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, solicită identificarea

imobilului pentru care să se efectueze raportul de evaluare.

La rândul său, prin

întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu are atribuții

privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, a

formulat aceleași apărări ca și pârâta C.C.S.D.

Prin Sentința nr. 381

din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta O.G., în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Ministerului Economiei și

Finanțelor; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă

imobilului – teren în suprafață de 1.795,5 m.p., situat în Craiova, Dolj; a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea față de

aceasta; a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru

emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii și a luat act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a început procedura de

recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei

notificări în anul 2001, soluționată prin Dispoziția nr. 10272 din 16 iunie 2005

a Primarului Municipiului Craiova, prin care s-au propus măsuri reparatorii sub

formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul notificat, potrivit Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Dosarul de despăgubiri

întocmit a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,

obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâtă.

În acest context,

prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este

de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, aspecte ce

relevă atitudinea culpabilă a pârâtei C.C.S.D în nesoluționarea cu celeritate a

dosarului privind pe reclamantă, fiind încălcate prevederile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În altă ordine de

idei, a apreciat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de

despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a

obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale

persoanelor și creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul

la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând,

instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare

trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10

ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii

constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În raport de aceste

considerente, instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi prematur

formulată.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, instanță a reținut, pe de-o parte, că

potrivit dispozițiilor art. 2 din H.G. 361/2005, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce nu îi conferă

Autorității legitimare procesuală pasivă în acțiunile promovate în contencios

administrativ, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, iar pe de altă parte, obligația legală de

emitere a deciziei referitoare la titlurile de despăgubire precum și cea

anterioară și subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare,

revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispozițiilor

art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cererea de obligare

la daune cominatorii a fost respinsă, deoarece prin art. 24 din Legea nr. 554/2004

s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților în cazul în

care acestea nu execută decât hotărâri definitive și executorii, procedură care

este subsecventă actualei etape judiciare.

A fost respins ca

neîntemeiat și capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea unui termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de

prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc legal,

termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act

administrativ și deci să-și îndeplinească această obligație.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., text de lege conform căruia recursul declarat împotriva unei

hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la

motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ., instanța putând să

examineze cauza sub toate aspectele.

Recurenta-pârâtă prin

motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în mod

greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura

administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune

parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a

stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

Astfel, susține

recurenta-pârâtă, instanța de fond a obligat-o direct la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, deși trebuia parcursă etapa evaluării în

cadrul căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor, etapă care

depinde de evaluatori.

Mai precizează

recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005

pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și

care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai

multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât,

în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art.

2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie

contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații

într-un termen de 30 de zile.

Recursul este fondat,

astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis, sentința casată,

iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, potrivit considerentelor

ce se vor arăta în continuare.

Conform dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În speță, din

considerentele sentinței rezultă că prima instanță și-a motivat soluția pronunțată

exclusiv pe încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, referitoare la soluționarea cu celeritate a dosarelor,

respectiv într-un termen rezonabil, reținând atitudinea culpabilă a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât până în prezent nu și-a

îndeplinit obligația de a emite titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.

Instanța de fond, însă,

nu a analizat în nici un mod apărările formulate de C.C.S.D. prin întâmpinare,

apărări potrivit cărora nu putea fi obligată direct la emiterea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, procedura administrativă reglementată prin

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind o procedură completă, aceasta

cuprinzând mai multe etape, printre care și etapa evaluării imobilului de către

o societate de evaluatori, evaluare care și ea la rândul său necesită o

perioadă de timp până la definitivarea raportului de evaluare, urmând ca abia

la final să se emită decizie reprezentând titlu de despăgubire.

Pe de altă parte,

astfel cum corect susține recurenta-pârâtă, această etapă a evaluării este

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a

stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, or dosarul aferent Dispoziției nr. 10272/2005

emisă de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, a

fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 19028/ CC și el nu

poate fi rezolvat cu prioritate, înaintea celorlalte dosare cu număr mai vechi

de înregistrare.

Instanța de fond

trebuia, așadar, să înlăture cu argumente această apărare pe care Comisia

Centrală și-a formulat-o și să arate în final care sunt motivele pentru care

poate fi admisă o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte direct la

emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Oricum, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite decizia reprezentând

titlu de despăgubire decât după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 în etapa procedurii administrative, însă în situația

existenței unui titlu executor reprezentat de o hotărâre irevocabilă a

instanței există riscul ca partea interesată să solicite aplicarea art. 24 din

Legea contenciosului administrativ, deși emiterea titlului de despăgubire nu

depinde în mod exclusiv de atitudinea Comisiei Centrale, în această procedură

fiind implicate și alte entități.

Faptul că în

considerentele sentinței atacate cu recurs, nu se regăsesc și motivele de fapt

și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâta

C.C.S.D. prin întâmpinare, apărări care vizau în mod direct admisibilitatea

acțiunii având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la obligarea emiterii

deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, trecându-se peste etapele

premergătoare acesteia, conduce la concluzia că nu au fost respectate

dispozițiile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar nerespectarea

acestuia duce la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Se impune așadar,

admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, cercetarea fondului urmând a se face și în raport de

apărările formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin

întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

nr. 381 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.