ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 713/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta D.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. - Direcția Pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și M.E.F. – C.C.S.D. obligarea acestora să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1336/N/2001, situat în Craiova, str. Vântului, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Dispoziția nr. 8814 din 10 mai 2005, emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către D.F., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1336/N/2001, situat în Craiova, str. Vântului.

S-a arătat că dispoziția nr. 8814 din 10 mai 2005 emisă de P.M. Craiova a rămas definitivă și a fost înaintată S.C.C., în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12079/CC, însă nu a fost soluționat până la această dată. Reclamanta a mai arătat că S.C.C. trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către C.C.S.D., a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

A susținut reclamanta că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziția nr. 8814 din 10 mai 2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. La data de 02 februarie 2010, pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P.

este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D. Faptul că A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea S.C.C. nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, aceasta a susținut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea A.N.R.P., această obligație revenind C.C.S.D. În sensul inadmisibilității acestei cereri, pârâta a invocat și prevederile art. 580 2 și art. 580 3 C. proc. civ. Prin sentința nr. 194 din 1 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanta D.F., a obligat pârâta C.C.S.D.

să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, a respins capătul de cerere vizând plata daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de pârâta A.N.R.P. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. invocată prin întâmpinare, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei legi se constituie C.C.S.D. care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire; b) ia alte măsuri legale necesare acestei legi.

Prin urmare, obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revin C.C.S.D. Faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea S.C.C.S.D., nu îi conferă Autorității legitimare procesuală pasivă în acțiunile promovate, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire. În ceea ce privește fondul cauzei dedus judecății, instanța a constatat următoarele: Reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, strada Vântului. Prin Dispoziția nr. 8814 din 10 mai 2005, P.M.

Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 12079/CC. S-a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (1336/N/2001), autoritatea locală cu competența în materie emițând Dispoziția în data de 10 mai 2005. Întrucât documentația vizând acordarea măsurilor reparatorii a fost înregistrată la S.C.C. la data de 06 aprilie 2006, dată de la care pârâta, în lipsa unor motive obiective, nu a demarat procedura reglementată de lege este de natură a încălca în mod evident principiul duratei rezonabile. În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din C.E.D.O.

urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform Dispoziția nr. 8814 din 10 mai 2005 emisă de P.M. Craiova. Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din C.E.D.O. cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs C.C.S.D., arătând, în esență, următoarele: Cu privire la încălcarea principiului procesului rezonabil, nu se poate reține culpa C.C.

referitor la durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuțiilor sale a emis Decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea soluționării dosarelor, de care instanța ar fi trebuit să țină seama, decizia urmărind respectarea egalității de tratament a persoanelor care au dosare înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei. Instanța de fond a reținut greșit că s-a încălcat dreptul persoanei la soluționarea dosarului într-un termen rezonabil. d eși P.M. Craiova a emis dispoziția nr. 8814/2005, dosarul fiind transmis la S.G.C.C.

unde a fost înregistrat sub nr. 12079/CC, verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de către reclamantă, precum și etapa evaluării, presupun respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Instanța de fond, de asemenea, în mod netemeinic a obligat Comisia la emiterea deciziei, direct, putându-se ajunge în situația ca să fie obligată în 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de Comisie, ci și de evaluator, așa cum rezultă din prevederile art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 10269/2005, emisă de P.M. Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în 21 iulie 2006 la C.C.S.D., conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă – C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par.1 din C.E.D.O., a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C. și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par.1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Contrar celor susținute de pârâtă, instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de despăgubire, în condițiile în care dosarul a fost înregistrat la S.C.C. încă de la 6 aprilie 2006, iar pârâta, fără nicio justificare, nu a demarat nici una din procedurile reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Evident, pârâta va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ precitat, ceea ce înseamnă că obligatoriu va fi precedată de etapa evaluării.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.C.S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 194 din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.