ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 508/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.A., și B.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat, situat în Craiova, str. C.B., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/ zi de întârziere, până la emiterea deciziei.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin dispoziția din 20 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către B.A. și B.O. pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat, situat în Craiova, str. C.B. Au mai arătat reclamanții că dispoziția din 20 decembrie 2005 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13095/ CC, însă nu a fost soluționat până la această dată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 215 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților și a admis în parte cererea formulată de reclamanții B.A.

și B.O. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin aceeași sentință, s-a respins cererea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, C.B., respingând petitul privind acordarea daunelor cominatorii. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, prima instanță a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, C.B., faptul că prin dispoziția din 20 decembrie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, strada C.B. (conform procesului - verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea Dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale Stabilirea Despăgubirilor, ce a fost înregistrat sub nr. 13095/ CC.

Astfel, a constatat că reclamanții au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 23 ianuarie 2006. Așadar pentru că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, prima instanță a reținut că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în considerarea acestora a apreciat că se impune ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției din 20 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova, noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implicând și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, care cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței. Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.

Astfel, judecătorul fondului a considerat că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu, printre care se înscrise și Legea 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, modificată prin Legea nr. 247/2005, revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale. Prima instanță a avut în vedere și prevederile art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.

Or, între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, cu referire la procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil, astfel că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea Convenției.

Totodată, judecătorul fondului a considerat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că a avut în vedere și prevederile art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție, prevederi încălcate în raport de comportamentul pârâtei. Concluzionând, prima instanță a apreciat că apărările autorității pârâte în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Municipiului Craiova justificarea suprafeței de 600 mp.

teren, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, nu pot fi reținute, nefiind susținute de probe, astfel că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil, or, depășirea unui termen de 8 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenție. De altfel, în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 13095/ CC) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În privința cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. Cu referire la cererea de chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al dispoziției de despăgubiri, prima instanță a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât Comisia, pe lângă faptul că nu a justificat vreun temei de drept potrivit căruia în situația în care ar cădea în pretenții să poată fi trasă la răspundere Primăria, are obligația conform atribuțiilor legale să cenzureze dispoziția Primarului, ceea ce reprezintă de fapt și pretenția reclamanților.

3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond nu s-a pronunțat, de principiu, asupra excepției de nelegalitate a dispoziției din 20 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova. Susține astfel că respectiva dispoziție a cărei nelegalitate o susține, este un act administrativ, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție, la instanța de contencios administrativ.

Arată că dispoziția din 20 decembrie 2005 a fost emisă de către Primăria Municipiului Craiova cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 și, republicată, și că notificatorii au dreptul la măsuri reparatorii numai pentru construcția demolată, nu și pentru teren, deoarece acesta era proprietate de stat. Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantelor.

Structurând criticile concrete aduse sentinței Curții de apel, instanța de recurs constată că aceasta este combătută sub două aspecte care vizează : - ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor ; - caracterul justificat al refuzului de soluționare în condițiile în care dosarul aferent Dispoziției din 20 decembrie 2005 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire in natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite.

3.Apărările formulate de intimații-reclamanți B.A. și B.O. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la data de 28 ianuarie 2011 au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În opinia intimaților-reclamanți, Dispoziția emisă în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ, ci un act juridic civil nesupus excepției de nelegalitate conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Arată că nu poate fi primită apărarea recurentei, in sensul că legiuitorul nu a stabilit un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative, astfel încât durata și ordinea soluționării ar urma să fie decisă doar de Comisia Centrală, aceasta în condițiile în care autoritățile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil și în termen rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă și încălcarea C.E.D.O.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât și prin toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimații - reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, str. C.B., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire fiindu-le recunoscută prin Dispoziția din 20 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea. Motivul de recurs ce vizează nepronunțarea primei instanțe asupra excepției de nelegalitate a dispoziției din 20 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova nu poate fi reținut, fiind în dezacord cu actele și lucrările dosarului. Astfel, prin Încheierea din 19 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, cu privire cu privire la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza. Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Prin urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă în urma derulării procedurii administrative în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, va emite actul administrativ respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire, pe baza probelor privind întinderea dreptului pretins vătămat al reclamanților și cu respectarea operațiunilor administrative premergătoare de evaluare a bunului care nu a putut fi restituit în natură. Analizând, punctual motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 13095/ CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un elemente al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 215 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.