ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5684/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ, reclamantul N.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 5493 din 03 martie 2005, emisă de Primarul mun. Craiova, s-a propus să i se acorde despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova. Reclamantul a învederat că dispoziția nr. 5493 din 03 martie 2005 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13136/CC, însă nu a fost soluționat până la înregistrarea acțiunii. Totodată, au susținut că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea dispoziției este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. Prin întâmpinare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât acordarea titlurilor de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii.
Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 180 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.M.M. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilului situat în Craiova. Prin aceeași sentință, a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive și petitul privind acordarea daunelor cominatorii.
Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a constatat că atât întocmirea raportului de evaluare, cât și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sunt obligații în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin dispoziția nr. 5493 din 03 martie 2005, Primăria mun. Craiova a propus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 13136/CC. Prima instanță a constatat că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competența în materie, emițând dispoziția în data de 03 martie 2005. Pentru că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. În consecință, judecătorul fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora. În privința cererii privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat în mod greșit prima instanță a obligat Comisia Centrală la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului. În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu a ținut cont că urmare problemelor constatate de autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, s-au solicitat înscrisuri Consiliului Județean Dolj care să descrie construcția notificată, astfel că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei, fără a se avea în vedere aspectele obiective și procedura complexă privind dosarul de despăgubire. Prin notele scrise depuse la dosar pârâta a reiterat motivele invocate în recurs.
Apărarea intimatului-reclamant Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în mun. Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin dispoziția nr. 5493 din 03 martie 2005, emisă de Primarul mun. Craiova, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată în 2002. Cu privire la motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică. Reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 13136/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Susținerile recurentei-pârâte privind solicitările adresate Consiliului Județean Dolj, exced atribuțiilor conferite acestei autorități, care, de altfel, nici nu sunt probate, întregul demers având astfel aparența unui act îndeplinit exclusiv pro causa. Instanța de control judiciar reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. (1) din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 180 din 26 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.