ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5323/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.F., I.L.,

A.L.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, și Statul

Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și obligarea acestora

să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat

sub nr. 1495/M/2001, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

cu plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 10269 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanți pentru imobilul imposibil de restituit

în natură, notificat sub nr. 1495/M/2001.

Dispoziția nr. 10269 a

rămas definitivă, astfel încât potrivit pct. 16.7 și 16.9 din Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,

modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, a fost predată la Secretarul Comisiei

Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la

baza emiterii acesteia.

Dosarul a fost înregistrat

la Comisia Centrală sub nr. 22769/CC la data de 21 iulie 2006 și nu a fost soluționat

până la data introducerii prezentei acțiuni.

S-a invocat excepția de

nelegalitate a dispoziției nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova.

În motivarea respingerii

excepției, instanța de fond a reținut că excepția de nelgalitate poate fi invocată

numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața

instanțelor de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 114

din 09 martie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanți, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită acestora decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului în discuție,

s-a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a respins petitul privind acordarea

de daune cominatorii.

S-a constatat de către

Curtea de Apel Craiova că reclamanții au început procedura de recuperare a imobilului

sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea

locală cu competență în materia emițând dispoziția în data de 16 iunie 2005.

Ulterior transmiterii

dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la un interval considerabil,

se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența

imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, s-a apreciat

că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiului rezonabil.

Examinând cu prioritate,

în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinare,

instanța a constatat că obligația legată de emitere a deciziei reprezentând titlul

de despăgubiri și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revine

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva sentinței

nr. 14 din 09 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea recursului,

pârâta a arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond s-a pronunțat

netemeinic și nelegal asupra excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 10269/2005

emisă de Primăria Municipiului Craiova.

Dispoziția nr. 10269/2005

este un act administrativ emis în regim de putere publică în executarea Legii

nr. 10/2001, cu încălcarea însă a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat

cu art. 4 alin. (2) din actul normativ amintit, supus controlului judecătoresc pe

calea excepției de nelegalitate.

Cu privire la încălcarea

principiului procesului rezonabil, nu se poate reține culpa Comisiei Centrale referitor

la durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuțiilor

sale a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea soluționării dosarelor,

de care instanța ar fi trebuit să țină seama, decizia urmărind respectarea egalității

de tratament a persoanelor care au dosare înregistrate/neînregistrate la Secretariatul

Comisiei.

Instanța de fond a reținut

greșit că s-a încălcat dreptul persoanei la soluționarea dosarului într-un termen

rezonabil deși Primăria Municipiului Craiova și-a depășit limitele învestirii prin

emiterea unei dispoziții pentru întreg imobilul, în condițiile în care notificatorul

a moștenit numai 1/6 din imobilul respectiv, iar instanța de fond nu și-a exercitat

rolul activ cu privire la identificarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.

Instanța de fond în mod

temeinic a obligat Comisia la emiterea deciziei, direct, putându-se ajunge în situația

ca să fie obligată în 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii,

deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de Comisie, ci și de evaluator,

așa cum rezultă din prevederile art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește criticile

din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției

de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la

Dispoziția nr. 10269/2005

emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată că

soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă

și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut

că

dispoziția

emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune

acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care

nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ

(a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie

2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. Hamangiu,

București, 2011).

În ceea ce privește fondul

cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate

în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima

instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile

imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită

la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 10269/2005 emisă de Primăria

Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în 21 iulie 2006 la Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței

de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat

a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,

autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea

Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială

nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României,

normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de

reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate

într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului

la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă,

ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene

consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice

ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor

aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Contrar celor susținute

de pârâtă, instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor

administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă

de la data înregistrării dosarului, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea

dosarului de despăgubire. Susținerea că dispoziția nr. 10269/2005 este nelegală

pentru că notificatorul A.I. ar fi fost îndreptățit doar la cota de 1/6 din imobil

nu poate fi primită.

Competența Comisiei Centrale,

așa cum rezultă neechivoc din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005,

în privința controlului de legalitate, se rezumă la verificarea respingerii cererilor

de restituire în natură și nu la alte aspecte.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând

motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 114

din 09 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2010.