ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5323/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5323/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.F., I.L.,
A.L.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, și Statul
Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și obligarea acestora
să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat
sub nr. 1495/M/2001, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,
cu plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.
În motivarea acțiunii,
reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 10269 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul
Municipiului Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului
VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanți pentru imobilul imposibil de restituit
în natură, notificat sub nr. 1495/M/2001.
Dispoziția nr. 10269 a
rămas definitivă, astfel încât potrivit pct. 16.7 și 16.9 din Normele metodologice
de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,
modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, a fost predată la Secretarul Comisiei
Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la
baza emiterii acesteia.
Dosarul a fost înregistrat
la Comisia Centrală sub nr. 22769/CC la data de 21 iulie 2006 și nu a fost soluționat
până la data introducerii prezentei acțiuni.
S-a invocat excepția de
nelegalitate a dispoziției nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova.
În motivarea respingerii
excepției, instanța de fond a reținut că excepția de nelgalitate poate fi invocată
numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața
instanțelor de contencios administrativ.
Prin sentința nr. 114
din 09 martie 2010 a Curții de Apel Craiova s-a admis în parte acțiunea formulată
de reclamanți, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
să emită acestora decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului în discuție,
s-a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților
pentru lipsa calității procesuale pasive și s-a respins petitul privind acordarea
de daune cominatorii.
S-a constatat de către
Curtea de Apel Craiova că reclamanții au început procedura de recuperare a imobilului
sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea
locală cu competență în materia emițând dispoziția în data de 16 iunie 2005.
Ulterior transmiterii
dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la un interval considerabil,
se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componența
imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Ca urmare, s-a apreciat
că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod
evident principiului rezonabil.
Examinând cu prioritate,
în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinare,
instanța a constatat că obligația legată de emitere a deciziei reprezentând titlul
de despăgubiri și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revine
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva sentinței
nr. 14 din 09 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea recursului,
pârâta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond s-a pronunțat
netemeinic și nelegal asupra excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 10269/2005
emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Dispoziția nr. 10269/2005
este un act administrativ emis în regim de putere publică în executarea Legii
nr. 10/2001, cu încălcarea însă a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat
cu art. 4 alin. (2) din actul normativ amintit, supus controlului judecătoresc pe
calea excepției de nelegalitate.
Cu privire la încălcarea
principiului procesului rezonabil, nu se poate reține culpa Comisiei Centrale referitor
la durata de soluționare a dosarelor de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuțiilor
sale a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea soluționării dosarelor,
de care instanța ar fi trebuit să țină seama, decizia urmărind respectarea egalității
de tratament a persoanelor care au dosare înregistrate/neînregistrate la Secretariatul
Comisiei.
Instanța de fond a reținut
greșit că s-a încălcat dreptul persoanei la soluționarea dosarului într-un termen
rezonabil deși Primăria Municipiului Craiova și-a depășit limitele învestirii prin
emiterea unei dispoziții pentru întreg imobilul, în condițiile în care notificatorul
a moștenit numai 1/6 din imobilul respectiv, iar instanța de fond nu și-a exercitat
rolul activ cu privire la identificarea persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii.
Instanța de fond în mod
temeinic a obligat Comisia la emiterea deciziei, direct, putându-se ajunge în situația
ca să fie obligată în 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii,
deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de Comisie, ci și de evaluator,
așa cum rezultă din prevederile art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește criticile
din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției
de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la
Dispoziția nr. 10269/2005
emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată că
soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă
și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut
că
dispoziția
emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune
acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care
nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5
alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în
condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ
(a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie
2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența secției de contencios
administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. Hamangiu,
București, 2011).
În ceea ce privește fondul
cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate
în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima
instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare
de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea
acesteia.
Intervalul mare de timp
pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile
imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită
la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția nr. 10269/2005 emisă de Primăria
Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în 21 iulie 2006 la Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistență concluziei instanței
de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen
rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu referire concretă la
criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat
a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,
autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat
principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea
Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale
reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială
nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor
autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României,
normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de
reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate
într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen
rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului
la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă,
ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor
definitive.
Soluționarea cauzelor
în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al
dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene
consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care
reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice
ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor
aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor
procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite
arbitrare ori a pasivității autorității publice.
Contrar celor susținute
de pârâtă, instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor
administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă
de la data înregistrării dosarului, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea
dosarului de despăgubire. Susținerea că dispoziția nr. 10269/2005 este nelegală
pentru că notificatorul A.I. ar fi fost îndreptățit doar la cota de 1/6 din imobil
nu poate fi primită.
Competența Comisiei Centrale,
așa cum rezultă neechivoc din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005,
în privința controlului de legalitate, se rezumă la verificarea respingerii cererilor
de restituire în natură și nu la alte aspecte.
Pentru considerentele
arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând
motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 114
din 09 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 noiembrie 2010.