ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 decembrie 2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.E. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să emită și să comunice decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat din anul 2002, situat în Craiova, strada A.Ș., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.

În motivare, reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către D.E. și D.M., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova, strada C.B. Dispoziția nr. 5814 a rămas definitivă, astfel încât potrivit pct. 16.7 și 16.9 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta a fost predată la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.

Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13008/CC din 03 mai 2006 și nu a fost soluționat până la data cererii de chemare în judecată. Potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și, constatând că, în mod întemeiat Cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul urma să fie transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de rvaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi analizată prin emiterea de către Comisia Centrală, a Deciziei reprezentând Titlul de Despăgubire.

A mai arătat reclamanta că nesoluționarea Dosarului nr. 13008/CC, după trecerea unei perioade de aproape 4 ani de la emiterea dispoziției nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 privind acordarea despăgubirilor, este nejustificată, astfel încât interesul promovării acțiunii este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. A precizat totodată ca între timp soțul său D.M. a decedat la data de 15 august 2006. Reclamanta a mai arătat că prin nesoluționarea dosarului într-o perioadă de aproape 4 ani a fost depăși termenul rezonabil la care se referă dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Punerea în executare a Legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern, cât și tratatele internaționale. Reclamanta a mai precizat că autoritățile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil și în termen rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă și încălcarea Convenției Europeane a Drepturilor Omului. Prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de Despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii promovate de către reclamantă. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor, aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Capitolul V, Titlul VII al actului normativ menționat.

Or, faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai Comisia Centrală dispune emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, potrivit art. 13 alin. 1 Titlul VII din actul normativ mai sus citat. Față de petitul cererii privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, pârâta a arătat că nu se poate reține un refuz din partea autorității pârâte de a emite decizia privind titlul de despăgubiri pentru a opera în cauză dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții privind emiterea titlurilor de despăgubiri, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind entitatea înființată conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și învestită cu atribuții în acest sens. Cu privire la cererea privind acordarea daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ. A fost formulată întâmpinare și de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca fiind neîntemeiată.

Această pârâtă a susținut, în esență, că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape care sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Potrivit acestei decizii, dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii: dosare transmise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și dosare transmise după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, iar potrivit art. 2, în mod proporțional, din fiecare categorie și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi transmise spre evaluare.

A mai susținut, totodată, că nu poate fi reținut termenul de 90 de zile solicitat de reclamantă pentru emiterea deciziei, deoarece face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare. Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de daune cominatorii, pârâta a precizat că în speță nu poate fi vorba de refuzul de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă a fost declanșată și dosarul cuprinzând dispoziția nr. 2818/2006 a Primăriei Craiova a fost transmis Comisiei Centrale, nefiind însă finalizat.

Curtea de Apel Craiova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, invocată prin întâmpinare, având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, potrivit cărora, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei legi se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are, în principal, următoarele atribuții: a)dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire; ia alte măsuri legale necesare acestei legi. Prin urmare, obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu îi conferă autorității legitimare procesuală pasivă în acțiunile promovate, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin sentința nr. 82 din 15 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.E., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat această pârâtă să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova strada A.Ș., conform dispoziției nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova; a respins acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Reclamanta a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, strada A.Ș.

Prin dispoziția nr. 2818 din 23 ianuarie 2006, primăria Mun. Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamantei D.E. și soțului acesteia D.M., dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. S-a constatat astfel că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului prin formularea unei notificări, autoritatea locală cu competență în materie emițând dispoziția la data de 23 ianuarie 2006. Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil, s-a invocat de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese pentru a se lămuri componența imobilului, fără a se face, însă, vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, s-a apreciat de prima instanță că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 2818 din 23 ianuarie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova. Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor. Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale. Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În conformitate cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției. Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propri-zisă, într-un termen rezonabil. Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că , prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel că, în speța de față, a reținut prima instanță, prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care s-a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantelor o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Instanța de fond a concluzionat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 4 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cât privește ordinea de soluționare a dosarelor stabilită de Comisia Centrală prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 aceasta nu poate fi opusă reclamantei, vizând strict desfășurarea activității comisiei, fără legătură cu părțile. Cererea de obligare la daune cominatorii a fost respinsă, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărârile definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. Capătul de cerere, privind obligarea Comisiei la daune morale, s-a respins, de asemenea, deoarece prin probatoriul administrat în cauză reclamantele nu au făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului moral suferit prin emiterea cu întârziere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Mai mult, în raport de obiectul pricinii, respectiv dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv s-a reținut că nerespectarea unui astfel de drept patrimonial este în principal de natură a cauza prejudicii materiale persoanei titulare a dreptului, și numai subsecvent și eventual prejudicii de natură morală. Or, în speță, reclamantele nu au solicitat acoperirea unui prejudiciu de natură materială, în această situație neputându-se reține nici existența unui prejudiciu moral cauzat acestora. Acțiunea a fost respinsă față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat în esență următoarele: - Instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță, au fost încălcate dispozițiile privind nerespectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei. Se arată că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape, etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării și în fond emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

- În cauza de față, instanța de fond, în mod greșit a reținut că a fost efectuată o adresă pentru a se lămuri componența imobilului deoarece recurenta a arătat că atât verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, cât și etapa evaluării, sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. - A mai arătat recurenta că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamatului a fost transmis Secretariatului înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. S-a mai arătat că adoptarea deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și nu pentru a se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și ce a autorităților, importanța litigiului pentru reclamant – care susțin aprecierile recurentei, iar argumentele instanței de fond privind nerespectarea termenului rezonabil sunt neîntemeiate. Înalta Curte, analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ.

reține că aceasta este nefondată pentru considerentele ce urmează: Instanța de fond a reținut că în raport de situația de fapt din cauză, formularea unei notificări de către reclamantă, emiterea dispoziției nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 de către Primăria Municipiului Craiova și respectiv înregistrarea dosarului la Comisia Centrală sub nr. 13008/CC din 3 mai 2006, reprezintă un interval considerabil având în vedere și introducerea acțiunii în instanță la data de 14 decembrie 2009. Procedurile pentru punerea în executare a legilor de reparație cum este Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 trebuie desfășurate într-un termen rezonabil, astfel sunt încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și art. 1 al Protocolului Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea bunurilor așa cum pe larg și în mod judicios a reținut instanța de fond.

Astfel, cum a reținut și instanța de fond, lipsa totală a despăgubirilor a impus reclamantei o sarcină disproporțională și excesivă incompatibilă cu dreptul său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Nu se poate reține motivul invocat de recurenta–pârâtă Comisia Centrală privind ordinea de soluționare a dosarelor în funcție de modul de înregistrare – întrucât decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009, procedura internă defectuoasă de organizare a autorității nu poate fi invocată drept justificare – în condițiile trecerii unui interval mare de timp – cel puțin 4 ani la Comisie, 8 ani de la data notificării formulate de reclamantă pe Legea nr. 10/1981, Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi, efective și nu teoretice și iluzorii.

Constatând că în cauză nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 82 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.