ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5186/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14

decembrie 2009 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta D.E. a chemat în judecată Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții

să emită și să comunice decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat

din anul 2002, situat în Craiova, strada A.Ș., în termen de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere

până la emiterea deciziei.

În motivare, reclamanta

a arătat că prin dispoziția nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului

Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, către D.E. și D.M., pentru imobilul imposibil de restituit în natură,

situat în Craiova, strada C.B.

Dispoziția nr. 5814 a

rămas definitivă, astfel încât potrivit pct. 16.7 și 16.9 din Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005, modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta a fost predată

la Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga

documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.

Dosarul a fost înregistrat

la Comisia Centrală sub nr. 13008/CC din 03 mai 2006 și nu a fost soluționat până

la data cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale trebuia

să analizeze dosarul sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului

ce face obiectul notificării și, constatând că, în mod întemeiat Cererea de restituire

în natură a fost respinsă, dosarul urma să fie transmis evaluatorului sau societății

de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de rvaluare, în termenul

de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi analizată prin emiterea de

către Comisia Centrală, a Deciziei reprezentând Titlul de Despăgubire.

A mai arătat reclamanta

că nesoluționarea Dosarului nr. 13008/CC, după trecerea unei perioade de aproape

4 ani de la emiterea dispoziției nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 privind acordarea

despăgubirilor, este nejustificată, astfel încât interesul promovării acțiunii este

unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii

nr. 247/2005, Titlul VII.

A precizat totodată ca

între timp soțul său D.M. a decedat la data de 15 august 2006.

Reclamanta a mai arătat

că prin nesoluționarea dosarului într-o perioadă de aproape 4 ani a fost depăși

termenul rezonabil la care se referă dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde și durata procedurilor administrative,

deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern

pentru sesizarea instanței.

Punerea în executare a

Legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care

au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern, cât și

tratatele internaționale.

Reclamanta a mai precizat

că autoritățile pârâte nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii

împotriva dreptului la un proces echitabil și în termen rezonabil, pentru că aceasta

înseamnă să invoce propria culpă și încălcarea Convenției Europeane a Drepturilor

Omului.

Prin neîndeplinirea obligației

de a emite Titlul de Despăgubire, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii

de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale

persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii promovate de către reclamantă.

Prin întâmpinare, pârâta

a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că în

cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Astfel, prin Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate

atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor,

aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea

Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând

titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea

procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Capitolul

V, Titlul VII al actului normativ menționat.

Or, faptul că Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea

secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având

în vedere că numai Comisia Centrală dispune emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire, potrivit art. 13 alin. 1 Titlul VII din actul normativ mai sus citat.

Față de petitul cererii

privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata

daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, pârâta a arătat că nu se poate

reține un refuz din partea autorității pârâte de a emite decizia privind titlul

de despăgubiri pentru a opera în cauză dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h) din

Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții privind emiterea titlurilor

de despăgubiri, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind entitatea

înființată conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și învestită cu atribuții

în acest sens.

Cu privire la cererea

privind acordarea daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă,

în raport cu dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ.

A fost formulată întâmpinare

și de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat

respingerea acțiunii promovate de reclamantă ca fiind neîntemeiată.

Această pârâtă a susținut,

în esență, că în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape care sunt condiționate de respectarea

ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit acestei decizii,

dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii:

dosare transmise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și dosare transmise

după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, iar potrivit art. 2, în mod proporțional,

din fiecare categorie și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate

a fi complete, vor fi transmise spre evaluare.

A mai susținut, totodată,

că nu poate fi reținut termenul de 90 de zile solicitat de reclamantă pentru emiterea

deciziei, deoarece face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului

Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a

se respecta ordinea de înregistrare.

Referitor la obligarea

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata de daune cominatorii,

pârâta a precizat că în speță nu poate fi vorba de refuzul de a emite decizia reprezentând

titlul de despăgubire, atâta timp cât procedura administrativă a fost declanșată

și dosarul cuprinzând dispoziția nr. 2818/2006 a Primăriei Craiova a fost transmis

Comisiei Centrale, nefiind însă finalizat.

Curtea de Apel Craiova

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, invocată prin întâmpinare, având în vedere prevederile

art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, potrivit cărora, pentru analizarea

și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei

legi se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are, în

principal, următoarele atribuții: a)dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea

titlurilor de despăgubire; ia alte măsuri legale necesare acestei legi.

Prin urmare, obligația

legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri și cea anterioară,

privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Faptul că, în conformitate

cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 361/2005, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu îi conferă autorității legitimare

procesuală pasivă în acțiunile promovate, prin care se invocă refuzul nejustificat

de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin sentința nr. 82 din

15 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.E., în contradictoriu

cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat

această pârâtă să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent

imobilului situat în Craiova strada A.Ș., conform dispoziției nr. 2818 din 23

ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova; a respins acțiunea față de

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins celelalte

capete de cerere.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Reclamanta a solicitat

ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul

situat în Craiova, strada A.Ș.

Prin dispoziția nr.

2818 din 23 ianuarie 2006, primăria Mun. Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilul precizat anterior reclamantei D.E. și soțului acesteia D.M., dosarul

fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a constatat astfel că

reclamanta a început procedura de recuperare a bunului prin formularea unei notificări,

autoritatea locală cu competență în materie emițând dispoziția la data de 23

ianuarie 2006.

Ulterior transmiterii

dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la un interval considerabil,

s-a invocat de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese pentru a se lămuri

componența imobilului, fără a se face, însă, vreo dovadă în acest sens.

Ca urmare, s-a apreciat

de prima instanță că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură

a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, s-a făcut

aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca autoritatea

pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare

la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 2818 din

23 ianuarie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.

Noțiunea de proces echitabil

reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare

a unei cauze.

Termenul rezonabil la

care se referă art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde

și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă

prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile

administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie

culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantelor.

Punerea în executare a

legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care

au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și

tratatele internaționale.

Astfel, în baza art. 11

din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu

bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele

ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În conformitate cu

art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei

convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția

lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.

Între aceste drepturi

se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care

presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă

cât și din aceea jurisdicțională propri-zisă, într-un termen rezonabil.

Autoritățile unui stat

nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la

proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că

,

prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă

atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile

patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul

Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel că, în speța de

față, a reținut prima instanță, prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare

atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție,

motiv pentru care s-a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează reclamantelor

o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat

de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Instanța de fond a concluzionat

că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare

în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 4 ani de la data formulării cererii

de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cât privește ordinea de

soluționare a dosarelor stabilită de Comisia Centrală prin decizia nr. 2815 din

16 septembrie 2009 aceasta nu poate fi opusă reclamantei, vizând strict desfășurarea

activității comisiei, fără legătură cu părțile.

Cererea de obligare la

daune cominatorii a fost respinsă, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004

s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care

acestea nu execută hotărârile definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă

actualei etape judiciare.

Capătul de cerere, privind

obligarea Comisiei la daune morale, s-a respins, de asemenea, deoarece prin probatoriul

administrat în cauză reclamantele nu au făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului

moral suferit prin emiterea cu întârziere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Mai mult, în raport de

obiectul pricinii, respectiv dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii pentru

imobilul preluat abuziv s-a reținut că nerespectarea unui astfel de drept patrimonial

este în principal de natură a cauza prejudicii materiale persoanei titulare a dreptului,

și numai subsecvent și eventual prejudicii de natură morală. Or, în speță, reclamantele

nu au solicitat acoperirea unui prejudiciu de natură materială, în această situație

neputându-se reține nici existența unui prejudiciu moral cauzat acestora.

Acțiunea a fost respinsă

față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a arătat în esență următoarele:

- Instanța de fond în

mod greșit a reținut că în speță, au fost încălcate dispozițiile privind nerespectarea

unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Se arată că în cadrul

procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt

parcurse mai multe etape, etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa

analizării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării și în fond emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

- În cauza de față, instanța

de fond, în mod greșit a reținut că a fost efectuată o adresă pentru a se lămuri

componența imobilului deoarece recurenta a arătat că atât verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, cât și etapa evaluării,

sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor așa cum s-a

stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

- A mai arătat recurenta

că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamatului a fost transmis

Secretariatului înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se

respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

S-a mai arătat că adoptarea

deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus ca urmare a practicii judiciare

în materie și nu pentru a se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor

îndreptățite.

Jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii

precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și ce a autorităților, importanța

litigiului pentru reclamant – care susțin aprecierile recurentei, iar argumentele

instanței de fond privind nerespectarea termenului rezonabil sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând

cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ. reține că aceasta

este nefondată pentru considerentele ce urmează:

Instanța de fond a reținut

că în raport de situația de fapt din cauză, formularea unei notificări de către

reclamantă, emiterea dispoziției nr. 2818 din 23 ianuarie 2006 de către Primăria

Municipiului Craiova și respectiv înregistrarea dosarului la Comisia Centrală sub

nr. 13008/CC din 3 mai 2006, reprezintă un interval considerabil având în vedere

și introducerea acțiunii în instanță la data de 14 decembrie 2009.

Procedurile pentru punerea

în executare a legilor de reparație cum este Legea nr. 10/2001 modificată și completată

prin Legea nr. 247/2005 trebuie desfășurate într-un termen rezonabil, astfel sunt

încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind

dreptul la un proces echitabil și art. 1 al Protocolului Adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea bunurilor așa cum

pe larg și în mod judicios a reținut instanța de fond.

Astfel, cum a reținut

și instanța de fond, lipsa totală a despăgubirilor a impus reclamantei o sarcină

disproporțională și excesivă incompatibilă cu dreptul său de proprietate garantat

de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Nu se poate reține motivul

invocat de recurenta–pârâtă Comisia Centrală privind ordinea de soluționare a dosarelor

în funcție de modul de înregistrare – întrucât decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2009, procedura internă defectuoasă de organizare a autorității nu poate

fi invocată drept justificare – în condițiile trecerii unui interval mare de timp

– cel puțin 4 ani la Comisie, 8 ani de la data notificării formulate de reclamantă

pe Legea nr. 10/1981, Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi,

efective și nu teoretice și iluzorii.

Constatând că în cauză

nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 82

din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.