ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5403/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată

la data de 06 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanții A.C. și D.G. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru

Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire

pentru imobilul situat în Craiova în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la

emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 10390 din 24 iunie 2005, emisă de Primarul

Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanți, pentru imobilul imposibil de restituit

în natură, situat în Craiova.

S-a arătat că dispoziția

nr. 10390/2005 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale

împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12565/CC la data de 12 aprilie 2006, fără

însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.

Au susținut reclamanții

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea

dispoziției nr. 10390/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei

acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor

Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția

de nelegalitate a dispoziției nr. 10390/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova,

formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, prin

Primar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La rândul său, pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative

privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 151 din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând capătul de cerere privind acordarea

de daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului

lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, că

autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 24 iunie 2005, iar deși

dosarul a fost înaintat autorităților pârâte la 12 aprilie 2006, până la data sesizării

instanței (ianuarie 2010) dosarul reclamanților nu fusese analizat.

Prima instanță a apreciat

că, în speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen

rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului

de a respecta dreptul de proprietate al acestora.

Curtea a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale acestei

instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face obiectul pretenției

reclamantei și această pârâtă.

Instanța de fond a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 10390/2005 emisă de Primăria

Municipiului Craiova, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

Craiova, arătând că nu poate face obiectul excepției de nelegalitate un act administrativ

supus cenzurii, controlului tutelar și analizei de către însăși Comisia Centrală

în cadrul procedurii prevăzute de lege, ce nu poate reprezenta un mijloc incidental

de apărare, iar, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, a apreciat

că răspunderea subsidiară a Primarului nu poate fi antrenată în prezentul cadru

procesual.

atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru

motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins ca inadmisibilă

excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 10390/2005 emisă de Primăria Municipiului

Craiova, dispoziție emisă cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la

art. 2 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, ce reprezintă act administrativ,

având strânsă legătură cu fondul pretențiilor reclamanților, și că, în mod nelegal,

nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului

Craiova.

Sub aspectul obligării

Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului

rezonabil consideră recurenta-pârâtă că în mod netemeinic instanța de fond a statuat

o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective și procedura complexă

privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamanților și cu

ignorarea prevederilor

deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

care stabilește, ca și principiu, trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării

lor.

A mai susținut recurenta

caracterul justificat al refuzului de soluționare a dosarului reclamanților în condițiile

în care dosarul aferent dispoziției nr. 10390/2005 a fost transmis și înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate

aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției

amintite.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimații-reclamanți au

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, în temeiul Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire fiindu-le

recunoscută prin dispoziția nr. 10390 din 24 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Craiova.

Prin această dispoziție

a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 316/N/2002.

Motivul de recurs ce vizează

cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției

de nelegalitate a dispoziției nr. 10390 din 24 iunie 2005, emisă de Primarul Municipiului

Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire la excepția

de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de

data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând

că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze

și suspendă cauza.

Din interpretarea prevederii

legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel

spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului

de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al

excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă,

fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ

în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților

publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar

și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,

prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția

prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui

imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la

secția civilă a Tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate

fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici

prin intermediul excepției de nelegalitate.

Nu este întemeiată nici

critica recurentei privind absența pronunțării instanței de fond asupra cererii

de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, întrucât această cerere

a fost dezbătută la data de 22 februarie 2010, instanța de fond pronunțându-se prin

încheierea de la acea dată, motivat, în sensul respingerii cererii.

Analizând punctual motivele

invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii

administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Reclamanții au început

procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea

formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12565/CC la data de

12 aprilie 2006.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară

și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

De aceea, Înalta Curte

constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în decizia nr. 2815/2008

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 151 din

data de 22 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.