ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5403/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 06 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.C. și D.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 10390 din 24 iunie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanți, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova. S-a arătat că dispoziția nr. 10390/2005 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12565/CC la data de 12 aprilie 2006, fără însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii. Au susținut reclamanții că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea dispoziției nr. 10390/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 10390/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, formulând și o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, prin Primar, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La rândul său, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 151 din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 24 iunie 2005, iar deși dosarul a fost înaintat autorităților pârâte la 12 aprilie 2006, până la data sesizării instanței (ianuarie 2010) dosarul reclamanților nu fusese analizat.

Prima instanță a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora. Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale acestei instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face obiectul pretenției reclamantei și această pârâtă.

Instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 10390/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, arătând că nu poate face obiectul excepției de nelegalitate un act administrativ supus cenzurii, controlului tutelar și analizei de către însăși Comisia Centrală în cadrul procedurii prevăzute de lege, ce nu poate reprezenta un mijloc incidental de apărare, iar, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, a apreciat că răspunderea subsidiară a Primarului nu poate fi antrenată în prezentul cadru procesual. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 10390/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, dispoziție emisă cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) raportat la art. 2 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, ce reprezintă act administrativ, având strânsă legătură cu fondul pretențiilor reclamanților, și că, în mod nelegal, nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova.

Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că în mod netemeinic instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamanților și cu ignorarea prevederilor deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabilește, ca și principiu, trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor.

A mai susținut recurenta caracterul justificat al refuzului de soluționare a dosarului reclamanților în condițiile în care dosarul aferent dispoziției nr. 10390/2005 a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind analizat și în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, prilej cu care au fost constatate aspectele în temeiul cărora fost invocată excepția de nelegalitate a dispoziției amintite. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimații-reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubire fiindu-le recunoscută prin dispoziția nr. 10390 din 24 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Prin această dispoziție a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 316/N/2002. Motivul de recurs ce vizează cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 10390 din 24 iunie 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă cauza. Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Prin urmare, dispoziția prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la secția civilă a Tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Nu este întemeiată nici critica recurentei privind absența pronunțării instanței de fond asupra cererii de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova, întrucât această cerere a fost dezbătută la data de 22 februarie 2010, instanța de fond pronunțându-se prin încheierea de la acea dată, motivat, în sensul respingerii cererii. Analizând punctual motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 12565/CC la data de 12 aprilie 2006. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008 Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 22 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.