ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ, reclamanții T.A.

și T.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001

și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea acestora să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire

pentru imobilul situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la

emiterea deciziei.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin dispoziția nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, emisă de

Primarul mun. Craiova, s-a propus să li se acorde despăgubiri, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat

în Craiova.

Reclamanții au învederat

că dispoziția nr. 3546 din 30 ianuarie 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată

Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga

documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul a fost înregistrat la

Comisia Centrală sub nr. 6527/CC, însă nu a fost soluționat până la înregistrarea

acțiunii.

Totodată, au susținut

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea

dispoziției este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni

este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor

Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinare, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, întrucât acordarea titlurilor de despăgubire este în competența

exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii.

Pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin întâmpinare, a invocat excepția de nelegalitate

a dispoziției nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, emisă de Primăria mun. Craiova, în

temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Pe fond,

a cerut respingerea acțiunii.

apel

Prin sentința nr. 137

din 15 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T.A. și T.D. în contradictoriu

cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru

Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor -

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizia privind titlul de

despăgubire pentru imobilului notificat sub nr. 571/N/2001.

Prin aceeași sentință,

a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins celelalte capete de cerere,

luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

de drept care au format convingerea instanței de apel

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința cererii de

sesizare a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției

nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, invocată de către pârâtă, prima instanță a apreciat

că este neîntemeiată.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,

a constatat că atât întocmirea raportului de evaluare, cât și emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire sunt obligații în sarcina Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că reclamanții au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li

se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, iar prin dispoziția

nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, Primăria mun. Craiova a propus acordarea respectivelor

măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și înregistrat sub nr. 6527/CC.

Prima instanță a constatat

că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competența

în materie, emițând dispoziția în data de 30 ianuarie 2006.

Pentru că între data depunerii

cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani,

fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea

procedurii, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative

este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În consecință, judecătorul

fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de natură a încălca

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare

a dosarului reclamanților și încălcării obligației statului de a respecta dreptul

de proprietate al acestora.

În privința cererii privind

obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, a avut în vedere dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora s-a prevăzut o procedură specială

de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive

și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Referitor la daunele morale

solicitate, prima instanță a reținut că reclamanții nu au făcut dovada existenței

și întinderii prejudiciului moral suferit prin emiterea cu întârziere a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, iar în raport de obiectul pricinii care constă

în dreptul reclamanților la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv a

reținut că nerespectarea unui astfel de drept patrimonial este în principal de natură

a cauza prejudicii materiale persoanei titulare a dreptului și numai subsecvent,

eventual și prejudicii de natură morală.

cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale

art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea de sesizare

a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției

nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, emisă de Primăria mun. Craiova, susținând că această

dispoziție este un act administrativ care poate fi atacat, indirect, pe cale de

excepție, la instanța de contencios administrativ.

Totodată, a arătat că

dispoziția în litigiu a fost emisă de către Primăria mun. Craiova cu încălcarea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 23 și 24 din Legea nr.

10/2001, republicată, că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate

asupra terenului notificat, întrucât acesta a fost dobândit printr-un act sub semnătură

privată și deci nu îndeplinește condițiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958, din

acest punct de vedere actul fiind nul absolut, și că aceștia au dreptul la măsuri

reparatorii doar pentru 1/2 din imobil atât cât au moștenit, nu pentru întregul

imobil, ca urmare a existenței situației de coproprietate la preluarea abuzivă imobilului.

Sub aspectul obligării

Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului

rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanța de fond a statuat

o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului

de despăgubire al reclamanților.

În concret, criticile

recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a

ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu a ținut cont că urmare problemelor constatate

de autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, acesta a fost retrimis entității

învestite cu soluționarea notificării, în vederea reanalizării acestuia, astfel

că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei, fără a se avea în vedere aspectele

obiective și procedura complexă privind dosarul de despăgubire.

Prin notele scrise depuse

la dosar pârâta a reiterat motivele invocate în recurs.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au arătat că dispoziția emisă în procedura regelementată de Legea nr. 10/2001 nu

este un act administrativ. Pe fond, au arătat că pârâta a încălcat termenul rezonabil

de soluționare a cererii lor, dosarul de despăgubiri fiind înregistrat în evidențele

pârâtei încă din anul 2006.

În privința criticilor

recurentei-pârâte, cum că nu ar fi îndreptățiți la despăgubiri întrucât nu au făcut

dovada dreptului de proprietate în cauză, au arătat că nu sunt întemeiate, având

în vedere că imobilul în cauză a fost preluat din posesia autorilor, invocând procesul

verbal încheiat la data de 10 septembrie 1984, aceștia beneficiind de prezumția

relativă simplă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât erau persoanele

indicate de actul normativ de preluare, ca fiind proprietare ale imobilului, fapt

ce se coroborează și cu înscrisul sub semnătură privată.

Contrar susținerilor pârâtei,

intimații-reclamanți au arătat că, în speță, sunt incidente prevederile art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care de dreptul coproprietarului care

nu a formulat notificare în baza legii, profită coproprietarii care au formulat

o astfel de notificare, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cota

sa succesorală.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

motivelor de recurs invocate

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

Intimații-reclamanți au

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul situat în mun. Craiova, în temeiul Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri fiindu-le

recunoscută prin dispoziția nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, emisă de Primarul mun.

Craiova, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 571/N/2001.

Motivul de recurs ce vizează

soluția cererii de sesizare a instanței competente cu soluționarea excepției de

nelegalitate a dispoziției nr. 3546 din 30 ianuarie 2006, emisă de Primarul mun.

Craiova, nu poate fi reținut.

Cu privire la excepția

de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent de data acestuia,

poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu

sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheierea

motivată instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și suspendă

cauza.

Din interpretarea textului

de lege menționat rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ,

altfel spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului

de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Așadar, nu pot forma obiect

al excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă,

fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ

în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților

publice care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar

și actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede,

prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția

prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui

imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la

secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate

fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici

prin intermediul excepției de nelegalitate.

Cu privire la celelalte

motive de recurs formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de

finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată

că sunt nefondate, hotărârea primei instanțe fiind pusă la adăpost de orice critică.

Reclamanții au început

procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea

formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 6527/CC la Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Demersul recurentei-pârâte

de a retrimite Primăriei mun. Craiova dosarul și documentația ce a stat la baza

soluționării notificării reclamanților echivalează practic cu o dezînvestire a Comisiei

de la soluționarea dosarului de despăgubire, nelegală în condițiile în care Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel

de posibilitate.

Susținerile recurentei-pârâte

privind viciile dispoziției în litigiu și solicitările adresate Primăriei mun. Craiova,

exced atribuțiilor conferite acestei autorități, care, de altfel, nici nu sunt probate,

întregul demers având astfel aparența unui act îndeplinit exclusiv pro causa.

Instanța de control judiciar

reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din

Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară

având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. (1) din Convenție

ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura

judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării

hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care

din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri

s-a emis decizia solicitată.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 137

din 15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.