ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 26/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

judecată

Prin cererea înregistrată la data de

14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea

Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice

decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în

natură, notificat sub nr. 2382/N/2001, situat în Craiova, , în termen de 90 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de

1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin Dispoziția nr. 7093 din 27 martie 2006, emisă de Primarul

municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil

de restituit în natură, notificat sub nr. 2382/N/2001, situat în Craiova.

S-a arătat că Dispoziția nr. 7093/2005

a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale,

împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul

fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13061/CC, fără însă a fi fost

soluționat până la data înregistrării acțiunii.

A susținut reclamantul că

nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de aproape 4 ani de la

emiterea Dispoziției nr. 7093/2005 este nejustificată, astfel că interesul

promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților

la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă în cauză,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând aspecte legate de procedura și

ordinea soluționării dosarelor, așa cum a fost reglementată prin Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008, precum și faptul că reclamantul a contestat

Dispoziția nr. 7093 din 27 martie 2006, că dosarul de despăgubire 13061/CC a

fost returnat Primăriei municipiului Craiova în temeiul dispozițiilor pct. 16.6

teza finală din H.G. nr. 1095/2005 și nu a fost încă retransmis.

La rândul său, pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire, și că, față de același aspect, cererea reclamantului

privind daunele cominatorii este inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 158 din data

de 25 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul

de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, preluat abuziv, respingând

capătul de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și

cererea de acordare de daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri, instanța

de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său

ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001 (nr.

2382/N/2001), că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat

la 27 martie 2006, iar deși dosarul a fost înaintat autorităților pârâte la 03

mai 2006, până la data sesizării instanței (decembrie 2009) dosarul reclamantului

nu fusese analizat.

Prima instanță a apreciat că, în

speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea

unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantului și încălcării

obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestuia.

Curtea a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale

acestei instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face

obiectul pretenției reclamantului și această pârâtă.

Instanța de fond a respins cererea

de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că potrivit

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială

de sancționare a

autorităților, în cazul în

care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile,

procedură

care este subsecventă actualei etape judiciare, fiind considerat neîntemeiat,

prin raportare la aceleași dispoziții legale, și capătul

de cerere prin care se solicită fixarea

unui

termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Capătul de cerere privind fixarea

unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost

respins ca neîntemeiat, cu motivarea că dispozițiile art. 24 alin. (1)

stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să

încheie un act administrativ trebuie să ducă la îndeplinire această obligație.

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod

netemeinic că în speță ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil,

dispunând obligarea sa la emiterea titlului de

despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă

privind soluționarea dosarului de

despăgubire al reclamantului și cu

ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815

din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care

stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea

înregistrării lor.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă a mai susținut caracterul justificat al refuzului de

soluționare a cererii intimatului-reclamant, determinat de împrejurarea că reclamantul

a contestat Dispoziția nr. 7093 din 27 martie 2006 și că dispoziția respectivă

a fost anulată de Primarul municipiului Craiova prin Dispoziția nr. 16210/2010,

că dosarul de despăgubire 13061/CC a fost retransmis de către Primăria Craiova

la 05.05.2010, iar în urma verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură s-a constatat că dosarul de despăgubire 13061/CC nu este

complet, lipsind declarația reclamantului din care să rezulte dacă acceptă/nu

acceptă bunurile oferite în compensare și originalul/copia conformă cu

originalul a Sentinței civile nr. 362 din 03 aprilie 2007, pronunțată de

Tribunalul Dolj, cu mențiunea „definitivă și irevocabilă”.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a supus

controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Craiova, în temeiul Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată

sub nr. 2382/N/2001.

Calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită la despăgubire i-a fost recunoscută acestuia inițial prin

Dispoziția nr. 7093/2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Din înscrisul depus la dosarul de

fond (fila 26) rezultă că, în baza aceleiași notificări,

2382/N/2001, a mai fost emisă

Dispoziția Primarului municipiului Craiova nr. 16210/2010, fără însă să se fi

depus o copie a acestei dispoziții.

În aceste condiții, Înalta Curte

constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau

contravalorii acestuia prin notificări formulate în anul 2001, iar dosarul cu

dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a

fost înregistrat de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor sub nr. 13061/CC la data de 3 mai 2006, nefiind încă soluționat.

Intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat

abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în

sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale.

Susținerile recurentei privind motivele

de fapt prin prisma cărora refuzul său de soluționare a cererii reclamantului

apare ca justificat sunt neîntemeiate.

Demersul recurentei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor de a retrimite Primăriei municipiului Craiova

întreaga documentație ce a stat la baza soluționării notificării reclamantului nu

poate echivala cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de

despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 și Normele de

aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.

Pe de altă parte, susținerile

recurentei privind înscrisurile care ar lipsi din dosarul de despăgubire

13061/CC sau efectele Dispoziției Primarului municipiului Craiova nr.

16210/2010 nu au fost probate în nici un fel

.

Având în vedere că nici până la data

dezbaterii cererii de recurs dosarul reclamantului nu a fost soluționat, deși

recurenta ar fi avut în mod rezonabil posibilitatea de a efectua demersurile

prevăzute de lege în acest sens, și față de momentul în care reclamantul a

demarat procedura de recuperare a bunului său, anul 2001, Înalta Curte apreciază

că durata procedurilor administrative este, în cauză, de natură a încălca în

mod evident principiul procesului rezonabil.

Înalta Curte constată că sentința

primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a

regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în

Decizia nr. 2815/2008.

Având în vedere dispozițiile

articolului 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația

primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art.6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial,

echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la

o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale

poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei

totale pasivități a autorității publice.

Toate aceste elemente conturează cu pregnanță

caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de

către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de

soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a

d

repturilor

Omului.

În acest context, soluția Curții de

apel este legală și se impune a fi menținută.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 158

din data de 25 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 ianuarie 2011.