ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 26/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 2382/N/2001, situat în Craiova, , în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 7093 din 27 martie 2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 2382/N/2001, situat în Craiova. S-a arătat că Dispoziția nr. 7093/2005 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13061/CC, fără însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii. A susținut reclamantul că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de aproape 4 ani de la emiterea Dispoziției nr. 7093/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând aspecte legate de procedura și ordinea soluționării dosarelor, așa cum a fost reglementată prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, precum și faptul că reclamantul a contestat Dispoziția nr. 7093 din 27 martie 2006, că dosarul de despăgubire 13061/CC a fost returnat Primăriei municipiului Craiova în temeiul dispozițiilor pct. 16.6 teza finală din H.G. nr. 1095/2005 și nu a fost încă retransmis.

La rândul său, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, și că, față de același aspect, cererea reclamantului privind daunele cominatorii este inadmisibilă.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 158 din data de 25 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, preluat abuziv, respingând capătul de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și cererea de acordare de daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001 (nr. 2382/N/2001), că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 27 martie 2006, iar deși dosarul a fost înaintat autorităților pârâte la 03 mai 2006, până la data sesizării instanței (decembrie 2009) dosarul reclamantului nu fusese analizat. Prima instanță a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantului și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestuia.

Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale acestei instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face obiectul pretenției reclamantului și această pârâtă. Instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare, fiind considerat neîntemeiat, prin raportare la aceleași dispoziții legale, și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Capătul de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că dispozițiile art. 24 alin. (1) stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să ducă la îndeplinire această obligație. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului și cu ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabilește ca și principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a mai susținut caracterul justificat al refuzului de soluționare a cererii intimatului-reclamant, determinat de împrejurarea că reclamantul a contestat Dispoziția nr. 7093 din 27 martie 2006 și că dispoziția respectivă a fost anulată de Primarul municipiului Craiova prin Dispoziția nr. 16210/2010, că dosarul de despăgubire 13061/CC a fost retransmis de către Primăria Craiova la 05.05.2010, iar în urma verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură s-a constatat că dosarul de despăgubire 13061/CC nu este complet, lipsind declarația reclamantului din care să rezulte dacă acceptă/nu acceptă bunurile oferite în compensare și originalul/copia conformă cu originalul a Sentinței civile nr. 362 din 03 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, cu mențiunea „definitivă și irevocabilă”.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 2382/N/2001. Calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubire i-a fost recunoscută acestuia inițial prin Dispoziția nr. 7093/2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Din înscrisul depus la dosarul de fond (fila 26) rezultă că, în baza aceleiași notificări, 2382/N/2001, a mai fost emisă Dispoziția Primarului municipiului Craiova nr. 16210/2010, fără însă să se fi depus o copie a acestei dispoziții. În aceste condiții, Înalta Curte constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificări formulate în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 13061/CC la data de 3 mai 2006, nefiind încă soluționat.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Susținerile recurentei privind motivele de fapt prin prisma cărora refuzul său de soluționare a cererii reclamantului apare ca justificat sunt neîntemeiate. Demersul recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a retrimite Primăriei municipiului Craiova întreaga documentație ce a stat la baza soluționării notificării reclamantului nu poate echivala cu o dezînvestire a Comisiei de la soluționarea dosarului de despăgubire, în condițiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 și Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.

Pe de altă parte, susținerile recurentei privind înscrisurile care ar lipsi din dosarul de despăgubire 13061/CC sau efectele Dispoziției Primarului municipiului Craiova nr. 16210/2010 nu au fost probate în nici un fel . Având în vedere că nici până la data dezbaterii cererii de recurs dosarul reclamantului nu a fost soluționat, deși recurenta ar fi avut în mod rezonabil posibilitatea de a efectua demersurile prevăzute de lege în acest sens, și față de momentul în care reclamantul a demarat procedura de recuperare a bunului său, anul 2001, Înalta Curte apreciază că durata procedurilor administrative este, în cauză, de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil. Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Având în vedere dispozițiile articolului 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art.6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a d repturilor Omului. În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 158 din data de 25 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.