ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5402/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.S., prin procurator P.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Caracal, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 4546 din 01 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Caracal, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Caracal. S-a arătat că dispoziția nr. 4546/2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 9026/CC la data de 23 februarie 2006, fără însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii. A susținut reclamantul că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea dispoziției nr. 1338/2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând aspecte legate de procedura și ordinea soluționării dosarelor, așa cum a fost reglementată prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 și faptul că Dosarul nr. 9026/CC nu este complet, lipsind înscrisurile din care să reiasă descrierea imobilului, situația juridică actuală a acestuia, precum și actele privind istoricul rol, istoricul de arteră și număr poștal. La rândul său, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 76 din data de 12 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru imobilul-clădire și teren aferent în suprafață de 851 m.p., preluat abuziv, situat în Caracal, respingând capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001, că autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 01 decembrie 2005, iar deși dosarul a fost înaintat autorităților pârâte la 23 februarie 2006, până la data sesizării instanței (decembrie 2009) dosarul reclamantului nu fusese analizat. Prima instanță a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantului și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acestuia.

Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale acestei instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face obiectul pretenției reclamantului și această pârâtă. Instanța de fond a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare, fiind considerat neîntemeiat, prin raportare la aceleași dispoziții legale, și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că, în speță, ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului și cu ignorarea prevederilor deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabilește, ca și principiu, trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a mai susținut caracterul justificat al refuzului de soluționare a cererii intimatului-reclamant, determinat de împrejurarea că Dosarul nr. 9026/CC nu este complet, lipsind înscrisurile din care să reiasă descrierea imobilului, situația juridică actuală a acestuia, precum și actele privind istoricul rol, istoricul de arteră și număr poștal și arată că nici la data redactării recursului nu s-a primit un răspuns de la Primăria Municipiului Caracal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Caracal, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziția nr. 4546 din 01 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului Caracal.

Prin această dispoziție au fost soluționate notificările înregistrate în 2001. Este adevărat că dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Astfel, reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificări formulate în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 9026/CC la data de 23 februarie 2006. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată. De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

Apărarea recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reținută, față de faptul că adresa din 20 ianuarie 2010 Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior introducerii acțiunii reclamantului și după primirea citației pentru termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2010. Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 76 din data de 12 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.