ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5402/2010

HOTĂRÂRE
03.12.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5402/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

chemare în judecată

Prin cererea înregistrată

la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamantul P.S., prin procurator P.A., a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

– Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei

și Finanțelor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâților

să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil

de restituit în natură, situat în Caracal, în termen de 90 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere,

până la emiterea deciziei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 4546 din 01 decembrie 2005, emisă de

Primarul Municipiului Caracal, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil

de restituit în natură, situat în Caracal.

S-a arătat că dispoziția

nr. 4546/2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale,

împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 9026/CC la data de 23 februarie 2006, fără

însă a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.

A susținut reclamantul

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea

dispoziției nr. 1338/2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei

acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor

Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, invocând aspecte legate de procedura și ordinea soluționării

dosarelor, așa cum a fost reglementată prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008

și faptul că Dosarul nr. 9026/CC nu este complet, lipsind înscrisurile din care

să reiasă descrierea imobilului, situația juridică actuală a acestuia, precum și

actele privind istoricul rol, istoricul de arteră și număr poștal.

La rândul său, pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative

privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 76 din data de 12 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire

pentru imobilul-clădire și teren aferent în suprafață de 851 m.p., preluat abuziv,

situat în Caracal, respingând capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului

său ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001, că

autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 01 decembrie 2005, iar

deși dosarul a fost înaintat autorităților pârâte la 23 februarie 2006, până la

data sesizării instanței (decembrie 2009) dosarul reclamantului nu fusese analizat.

Prima instanță a apreciat

că, în speță, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen

rezonabil de soluționare a dosarului reclamantului și încălcării obligației statului

de a respecta dreptul de proprietate al acestuia.

Curtea a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, cu motivarea că, așa cum rezultă din atribuțiile legale ale acestei

instituții, nu există identitate între debitorul obligației ce face obiectul pretenției

reclamantului și această pârâtă.

Instanța de fond a respins

cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că potrivit

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de

sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive

și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare, fiind

considerat neîntemeiat, prin raportare la aceleași dispoziții legale, și capătul

de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire.

atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru

motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic

că, în speță, ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea

sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective

și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantului

și cu

ignorarea

prevederilor deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor care stabilește, ca și principiu, trimiterea dosarelor

la evaluator în ordinea înregistrării lor.

Prin motivele de recurs,

recurenta-pârâtă a mai susținut caracterul justificat al refuzului de soluționare

a cererii intimatului-reclamant, determinat de împrejurarea că Dosarul nr. 9026/CC

nu este complet, lipsind înscrisurile din care să reiasă descrierea imobilului,

situația juridică actuală a acestuia, precum și actele privind istoricul rol, istoricul

de arteră și număr poștal și arată că nici la data redactării recursului nu s-a

primit un răspuns de la Primăria Municipiului Caracal.

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Caracal, în temeiul Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire fiindu-i

recunoscută prin dispoziția nr. 4546 din 01 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului

Caracal.

Prin această dispoziție

au fost soluționate notificările înregistrate în

2001.

Este adevărat că dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus

menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data

sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare

și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii

judecătorești irevocabile.

Astfel, reclamantul a

început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificări

formulate în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor,

împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 9026/CC

la data de 23 februarie 2006.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară

și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

De aceea, Înalta Curte

constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei

ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute

în decizia nr. 2815/2008.

Apărarea recurentei-pârâte

în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reținută, față de

faptul că adresa din 20 ianuarie 2010 Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

prin care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior

introducerii acțiunii reclamantului și după primirea citației pentru termenul de

judecată din data de 29 ianuarie 2010.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului

administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil

de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, soluția

Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

Respinge

recursul formulat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 76 din

data de 12 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 26/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova
ÎCCJ 2010-12-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5401/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova
ÎCCJ 2010-12-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5403/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 06 ianuarie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova,
ÎCCJ 2011-04-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, re
ÎCCJ 2010-12-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5468/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curții de
Sursă