ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4160/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul P.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.,

obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire

pentru imobilul notificat sub nr. 265/N/2001, situat în Craiova, în termen de

90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor

cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin dispoziția din 20 iunie 2006, emisă de Primarul

municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

Titlului VII Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil de

restituit în natură, situat în Craiova.

S-a arătat că dispoziția

din 2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale,

împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, fără însă

a fi fost soluționat până la data înregistrării acțiunii.

A susținut reclamanta

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea

dispoziției din 2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei

acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor

Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

în cauză

Prin întâmpinarea depusă,

pârâta C.C.S.D. a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă

de Primăria Municipiului Craiova, formulând și o cerere de chemare în garanție a

Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, invocând regulile și complexitatea procedurii administrative

de emiterea a deciziei de despăgubire.

de fond

Prin încheierea din 15

octombrie 2010, Curtea a respins cererea pârâtei C.C.S.D. de sesizare a tribunalului

cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 2006 emisă de Primăria

Municipiului Craiova, cu motivarea că obiectul excepției invocate în speță îl constituie

un act de natură civilă și nu un act administrativ ce ar putea fi contestat pe calea

procedurii speciale a contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă

nr. 503 din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel, a admis în parte cererea reclamantului

P.I.C. și, în consecință, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire

pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, respingând capetele de cerere privind

fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului

său ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001, că

autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunțat la 20 iunie 2006, iar deși

dosarul a fost înaintat în termen autorităților pârâte, până la data sesizării instanței

(august 2010) dosarul reclamantului nu fusese analizat.

Prima instanță a apreciat

că, în speță, comportamentul pârâtei C.C.S.D. este de natură a încălca prevederile

art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 Protocolul Adițional

nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantului

și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.

Instanța de fond a respins

capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea

pârâtei la plata de daune cominatorii, cu motivarea, în ce privește prima cerere,

că art. 24 alin. (1) Legea nr. 554/2004 stabilește legal termenul în care autoritatea

publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire

această obligație, iar, în ceea ce privește cea de-a doua cerere, același articol

prevede o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea

nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei

etape judiciare.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

cererii reclamantului ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 304¹ C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurenta a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins cererea sa de sesizare

a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției din 2006

emisă de Primăria Municipiului Craiova.

A criticat dispoziția

sus-numită ca fiind emisă cu încălcarea art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001, precum

și a principiului soluționării notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății

și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei

care se pretinde îndreptățită, subliniind vicii ale procedurii de notificare și

soluționare a acesteia.

A mai arătat că dispoziția

din 2006 este act administrativ unilateral cu caracter individual, ce poate fi supus

controlului instanțelor de contencios administrativ, inclusiv pe calea excepției

de nelegalitate, având strânsă legătură cu fondul pretențiilor reclamantului.

A mai susținut recurenta,

în esență, că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost

încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului

de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind

soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei și cu

ignorarea prevederilor

deciziei din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D..

II. Considerentele instanței

de recurs

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat

.

de drept relevante

a. Cu privire la soluția

dată excepției de nelegalitate a

dispoziției din 2006 emisă de Primăria Municipiului

Craiova

,

invocată de către recurentă în fața instanței de fond.

Motivul de recurs ce vizează

cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției

de nelegalitate a dispoziției din 20 iunie 2006, emisă de Primarul Municipiului

Craiova, nu poate fi reținut.

Înalta Curte reține că

potrivit art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ

unilateral indiferent de data acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest

caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, sesizează, prin încheierea motivată instanța de contencios administrativ

competentă să o soluționeze și suspendă cauza.

Din interpretarea prevederii

legale enunțate rezultă că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele

administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, altfel

spus, acele acte administrative unilaterale susceptibile de a fi supuse controlului

de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Nu pot forma obiect al

excepției de nelegalitate actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă,

fie sunt exceptate de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ

în temeiul art. 5 alin. (1) și (2) Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice

care privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și

actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin

lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția

prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui

imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la

secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate

fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ nici prin acțiune directă, nici

prin intermediul excepției de nelegalitate.

Sub acest aspect, sentința

recurată este întemeiată.

b. Motivele de recurs

subsumate criticii privind reținerea încălcării principiului procesului rezonabil.

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând

titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în

Craiova, jud. Dolj, în temeiul Titlului VII Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană

îndreptățită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziția din 20 iunie 2006,

emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Prin această dispoziție

a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. 265

/N/2001.

Este adevărat că dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor"

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și

completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale

mai sus menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data

sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare.

Astfel, așa cum a reținut

și instanța de fond, reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau

contravalorii acestuia prin notificare formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția

de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat

de către pârâtă sub nr. 22983/CC la data de 25 iulie 2006.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Pe de altă parte, susținerile

recurentei privind viciile dispoziției din 2006 și solicitările adresate Primăriei

Municipiului Craiova exced atribuțiilor acordate acestei autorități, în acest stadiu

al procedurii, de normele legale incidente, nefiind, pe de altă parte, nici probate

în mod satisfăcător, întregul demers având aparența unui act îndeplinit exclusiv

pro causa, în încercarea recurentei de a-și justifica pasivitatea.

Înalta Curte mai constată

că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări

a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia

nr. 2815/2008.

Având în vedere dispozițiile

art. 20 Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor

nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la

soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din

Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai

în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea,

în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor

procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale

pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că până la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului

administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil

de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudența

Curții Europene a drepturilor Omului.

În acest context, soluția

Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

recurs

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către C.C.S.D. împotriva

sentinței civile nr. 503 din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.