ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 409/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 409/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții A.C. și
A.V. au chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor – C.C.S.D. pentru
obligarea pârâtei să emită și să comunice Decizia privind Titlul de despăgubire
pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001, situat în Craiova, în termen de
90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor
cominatorii de 1000 lei/zi întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea cererii,
reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 2867 din 23 ianuarie 2006, emisă
de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea despăgubirilor către A.C.
și A.V. pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 406/N/2001,
situat în Craiova și că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de
peste 5 ani de la emiterea dispoziției este nejustificată, astfel încât
interesul promovării acțiunii este unul legitim și urmărește obligarea pârâtei
la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Reclamanții au
solicitat să se constate că autoritatea administrativă pârâtă nu a luat masuri
eficiente de soluționare a dosarului de despăgubiri, într-un termen rezonabil,
culpa acesteia neputând să conducă la împiedicarea realizării dreptului la
despăgubiri, recunoscut prin dispoziția primarului.
Reclamanții au
apreciat că prin neîndeplinirea obligației de a emite Titlul de Despăgubire,
autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației
statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor,
obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.
Pârâta C.C.S.D. a
depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
În ședința publică de
la 28 octombrie 2011 s-a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu
cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin Sentința nr. 619
din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios
administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte
acțiunea precizată formulată de reclamanții A.C.
și A.V., în contradictoriu cu pârâta
C.C.S.D,
- a obligat pârâta C.C.S.D.
să emită și să comunice reclamanților Decizia privind titlul de despăgubire,
pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001 ce face obiectul Dispoziției nr. 2867
din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova,
- a respins capetele
de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și privind plata
daunelor cominatorii;
- a luat act că
reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că acțiunea
reclamanților are ca obiect o obligație de a face, de efectuare a demersurilor
legale pentru parcurgerea întregii proceduri administrative care se finalizează
prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, întrucât pârâta nu și-a
îndeplinit atribuțiile reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,
respectiv faptul că obiectul cererii de chemare în judecată este acela al
obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din
perspectiva nesoluționării într-un termen rezonabil, conform art. 1 din Legea nr.
554/2004.
A reținut instanța că
prin Dispoziția nr. 2867 din 23 ianuarie 2006, a Primarului Municipiului
Craiova, s-a propus acordarea de titluri de despăgubire către reclamanți,
pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001, imposibil de restituit în natură
(conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat) situat
în Craiova, și s-a dispus predarea dosarului de notificare Secretariatului
Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P., că din Adresa cu nr. 43515 din 15
septembrie 2011, emisă de C.C.S.D., rezultă că Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22704/ CC din 21 iulie 2006 și că dosarul a fost analizat
în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a
imobilului notificat și s-a constatat că este legală respingerea cererii de
restituire în natură.
În raport de data
înregistrării dosarului la pârâtă, respectiv 21 iulie 2006, instanța a apreciat
că, la data formulării acțiunii în justiție, s-a depășit un termen rezonabil de
parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă și de
finalizare a acesteia prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,
precum și faptul că pârâta și-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la
intervalul de timp în care era datoare să rezolve dosarul reclamanților, cu
încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună
administrare de care beneficiază reclamanții.
Astfel, instanța a
apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie
să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani
de la data notificării și a unui termen de 5 ani de la data înregistrării
dosarului la pârâtă, constituie deja o încălcare a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.,
astfel că, prin comportamentul pârâtei, se ajunge la o încălcare atât a art. 6
din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, motiv pentru care instanța a apreciat că absența totală a despăgubirilor creează
reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul
bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Instanța a reținut ca
neîntemeiată cererea prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea
deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin.
(1) din Lege 554/2004, ce stabilesc termenul în care autoritatea publică ce
este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire
această obligație.
De asemenea, s-a
reținut ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata de daune
cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o
procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu
execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă
actualei etape judiciare.
Pentru aceste
considerente, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, fiind
obligată pârâta C.C.S.D. să emită reclamanților Decizie privind Titlul de
Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 406/N/2001, ce face obiectul
Dispoziției nr. 2867 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova,
fiind respinse capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea
deciziei și privind plata daunelor cominatorii.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În
motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.
304
1
C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele
considerente:
Instanța
de fond în mod greșit a reținut
faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit
termenul rezonabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O., precum și a faptului că
notificarea a fost depusă acum 10 ani.
Astfel,
se arată de către recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și
înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind
acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul
aferent Dispoziției nr. 2867/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului
Craiova, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 22704/ CC.
Referitor
la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură
a imobilul notificat
de reclamanți, precum și la etapa evaluării, se arată că acestea sunt
condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a
stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Se
mai reține prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815
din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare,
respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția
O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului
normativ amintit.
În
cauza dedusă judecății, se apreciază că dosarul privind acordarea de
despăgubiri în favoarea reclamanților face parte din categoria dosarelor
transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
Se
mai reține faptul că adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care
s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în
materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a
persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.
încă de la înființare (2005). C.E.D.O., a statuat principiul egalității ca unul
dintre principiile generale ale dreptului comunitar.
Or,
în sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile
comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate
similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Se
mai arată în motivele de recurs formulate că instanța de fond a obligat în mod
netemeinic direct la emiterea deciziei și
că a admite că poate fi primită acțiunea în
obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu
trecerea peste etapele administrative,
este
nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale,
și anume, se poate
stabili o obligație într-un litigiu de contencios
administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22
din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să
poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea
contractantă în mod
voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea
contenciosului administrativ.
Arată recurenta că astfel s-ar ajunge în situația
acceptată ca aceasta
să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel
mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși
executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această
entitate, ci și de
evaluator și, așa cum rezultă din prev. art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru
toate aceste considerente, recurenta C.C.S.D. solicită admiterea recursului,
astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul
respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată, cu menținerea
celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
Examinând
cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu
motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente
pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat.
Pentru
a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în
continuare arătate.
Legea nr. 247/2005
stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie
parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de
către C.C.S.D.
Astfel fiind, în
speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005,
conform cărora:
-
alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu
soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele
conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea
notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca
despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului
obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv
orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana
îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de
proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,
conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei legi.”,
-
alin. (2): „Notificările formulate
potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001
privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările
ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la
data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal
de predare-primire Secretariatului C.C.S.D., însoțite de deciziile/dispozițiile
emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice
centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz,
de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga
documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu
imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite
în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a
deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”
-
alin. (2
1
): „Dispozițiile autorităților administrației publice
locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi
înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul
conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării
controlului de legalitate de către acesta.”
- alin. (2
2
):
„Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi
însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare,
total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de
entitatea învestită cu soluționarea notificării.
- alin.
(3):
„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi,
Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003
va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către
Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către
titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură
reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost
soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
-
alin.
(4):
„Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a
propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la
analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2) în privința
verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.”
-
alin.
(5):
„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la
centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod
întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea
vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în
vederea întocmirii raportului de evaluare.”
- alin.
(6):
„După
primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va
efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care
îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul
despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.”
Legiuitorul
a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea
raportului de evaluare de către evaluatorul numit.
În
mod expres, în art. 16 alin. 7 al acestui act normativ, se menționează că „în
baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea
deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre
reevaluare.”
În
alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1), alin. (2) și alin. (7), care
reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod
corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art.
31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au
consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul
prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D. până la
concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse,
actualizate cu indicele de inflație.
În cauză, este
necontestat că reclamanții au solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să li se
acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, că procedura
administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr.
406/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 2867/2006, Primăria
Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul
precizat anterior reclamanților, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat
sub nr. 22704/ CC.
În
cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de
restituire în natură.
Recurenta
a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind
acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de
soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere
ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008
emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul
unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.
Admițând în parte
acțiunea formulată de intimații-reclamanți, instanța de fond a apreciat, în
esență, că cererea acestora nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca
garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din C.E.D.O., soluție pe
care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Astfel, potrivit
Titlului VIII, capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea
despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și
completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la
centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), în care, în mod
întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea
vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în
vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului,
evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de
specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite
Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita
cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.
După cum s-a arătat
în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente
pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să
oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen,
precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt
soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării
lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de
consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor
Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
Este adevărat că
Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările
ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor
privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în
Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr.
2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate
constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia
autorității competente.
Astfel, în primul
rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să
guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul
operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul
realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime
ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.
În acest sens,
trebuie menționată recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul
de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7
din Codul bunei administrări, ca administrațiile publice să acționeze și să-și
execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei
și cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca
urmare a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaște
drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor
fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii
unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul
lor de cetățeni europeni.
Astfel, potrivit art.
41.alin. (1) din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie
rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere
dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele
cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și
în reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în
cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca
scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului
Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o
bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a
cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte,
trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că
termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag.
1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor
administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către
organele administrației publice centrale sau locale.
Deci,
în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că raportat la
jurisprudența C.E.D.O., întemeiată pe dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.,
autorității administrative pârâte îi revenea obligația de a emite într-un
termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea
reclamanților.
De asemenea, în
raport cu data declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării
dosarului la C.C.S.D., precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimații-reclamanți,
dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative
competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea
termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un
refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art.
2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit
ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de
putere.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de
către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor
competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Or, în cauză, așa cum
s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu
soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul
de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve
cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului
fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Astfel
fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond că procedurile
administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare într-un
termen rezonabil, că depășirea unui termen de 10 ani de la data notificării și
a unui termen de 5 ani de la data înregistrării dosarului la pârâtă constituie
deja o încălcare a prevederilor art. 6 din C.E.D.O. și că, în speța de față,
prin comportamentul pârâtei, se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din
Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, așa încât absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină
excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor, garantat de art.
1 din Protocolul nr. 1.
Înalta
Curte apreciază ca fiind corectă și soluția instanței de fond de respingere ca
neîntemeiată a cererii prin care s-a solicitat fixarea unui termen pentru
emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și cea de respingere ca
neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea la plata de daune
cominatorii, deoarece prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o
procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu
execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă
actualei etape judiciare.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,
pe care o va menține.
În concluzie, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 619/2011 din 25 noiembrie
2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.