ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Ilie B.P. și A.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei - titlu de despăgubire în baza Dispoziției nr. 2059 din data de 26 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Oradea; obligarea pârâtei să o transmită Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din apartamentele nr. 1, 2 si 3 și teren aferent în cota 364/549 m.p., situate în Oradea, str. Mihai Eminescu și ca urmare s-au adresat autorității pârâte pentru emiterea deciziei-titlu de despăgubire, dar fără nici un rezultat, apreciind astfel că s-au încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 6 din această Convenție prin nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dosarul de despăgubire a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituie în natură a imobilului notificat și s-a constatat că trebuie completat cu certificatul de moștenitor nr. 114/2010 eliberat de BNP - P.F.

și certificatul de moștenitor suplimentar nr. X/2011 eliberat de BNP - M.I.A., ambele în original sau copie legalizată. Pârâta a susținut că etapa evaluării este condiționată de completarea dosarului cu aceste înscrisuri, iar în sarcina sa nu poate fi instituită obligația de a emite decizia - titlu de despăgubire, întrucât nu este finalizată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7733 din 20 decembrie 2011, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 2059/26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, precum și la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiate, celelalte capete ale acțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită și s-au acordat despăgubiri petentului R.G. pentru apartamentele 1, 2 și 3 împreună cu terenul aferent în cotă de 364/549 m.p. din imobilul situat în Oradea, str. Mihai Eminescu. Dosarul de despăgubire a fost înaintat CCSD fiind înregistrat sub nr. 23244/ CC. La data de 10 martie 2011 a fost autentificat sub nr. 384, contractul de cesiune de drepturi încheiat între R.O.T., în calitate de cedent, și M.M.D. și cei doi reclamanți în calitate de cesionari, prin care cedentul a cesionat total și irevocabil cota de 24% din cota de 50% rămasă după încheierea contractului de cesiune de drepturi din 24 februarie 2011 autentificat de BNP - M.I.A., după cum urmează: M.M.D.

în cotă de 4%, I.B.P. în cotă de 8% și A.R.M. în cotă de 12% din drepturile ce îi revin conform Dispoziției nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primăria municipiului Oradea și a certificatului de moștenitor nr. 7/24 februarie 2011 eliberat de BNP - M.I.A., suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 114 din 23 septembrie 2010 eliberat de BNP - P.F. Reclamanții au notificat Comisiei Centrale încheierea acestui contract de cesiune de drepturi, notificare înregistrată din 11 martie 2011, și au solicitat la aceeași dată emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și transmiterea acesteia Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P.

În cauză au fost parcurse primele două etape ale procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005 și anume etapa transmiterii și înregistrării dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale și etapa analizării dosarului în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat. Prima instanță a reținut că susținerea pârâtei potrivit căreia dosarul de despăgubire este incomplet, lipsind două certificate de moștenitor, respectiv cele menționate în contractul de cesiune de drepturi autentificat din 10 martie 2011, nu poate fi primită ca justificare a necontinuării procedurii administrative cu etapa evaluării imobilului și etapa emiterii deciziei de despăgubire, întrucât Legea 247/2005 abilitează autoritatea doar să verifice dacă respingerea cererii de restituire în natură este legală sau nu, neavând competența de a analiza și alte aspecte cu privire la dosarul de despăgubire.

Prima instanță a reținut că dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost emisă în luna iunie 2006, până în prezent nefiind finalizată procedura administrativă prin emiterea titlului de despăgubire, intervalul de timp mai mare de cinci ani de la data emiterii dispoziției neputând fi considerat un termen rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004.

În ceea ce privește capătul doi de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei să transmită decizia reprezentând titlul de despăgubire Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, prima instanță a reținut, în raport cu prevederile art. 141 alin. (3) din Titlul VII al Legii 247/2005 și art. 18 alin. (1) din Titlul VII al aceleiași legi că ceea ce se înaintează Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sunt titlurile de plată, în vederea efectuării operațiunilor de plată și nu deciziile reprezentând titlurile de despăgubire. Legea nu reglementează obligația Comisiei Centrale de a transmite Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar deciziile ce constituie titlurile de despăgubire, ulterior emiterii acestora Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emițând, pe baza opțiunilor persoanelor îndreptățite, titlurile de conversie sau titlurile de plată, acestea din urmă fiind înaintate Direcției sus menționate.

Or, în speță, reclamanții nu au solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pe baza deciziei reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât este neîntemeiată și lipsită de suport legal solicitarea de transmitere de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Referitor la capătul trei de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, prima instanță a avut în vedere că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., constând în existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Deși reclamanții invocă producerea unui prejudiciu moral prin refuzul nejustificat de emitere a titlului de despăgubire (de fapt, este vorba despre nesoluționarea în termenul legal a cererii de emitere a acestui titlu și nu despre un refuz nejustificat), nu dovedesc existența unui asemenea prejudiciu, cu toate că sarcina probei le revenea sub acest aspect, potrivit art. 1169 C. civ. În privința cheltuielilor de judecată, prima instanță a făcut aplicarea art. 276 C. proc. civ. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut încălcarea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamanților. Recurenta a susținut că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape. În speță, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 23244/ CC și a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat că se impune completarea dosarului cu certificatul de moștenitor nr. X/2010 eliberat de BNP - P.F.

și certificatul de moștenitor suplimentar nr. X/2011 eliberat de BNP - M.I.A., ambele în original sau copie legalizată. Recurenta a precizat că înscrisurile solicitate au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale și urmează ca dosarul să fie transmis la evaluator, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil care stabilește anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, apreciind astfel că reținerile primei instanței privind nerespectarea termenului rezonabil sunt neîntemeiate.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă și poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancțiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare. În fine, recurenta a arătat că în mod netemeinic s-a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Prin notele de ședință, recurenta-pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, iar, în subsidiar, în temeiul art. 262 C. proc. civ.

raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, a soliciat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Oradea, str. Mihai Eminescu, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, prin dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea, în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit susținerilor recurentei - pârâte, dosarul aferent dispoziției menționate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 23244/ CC și a parcurs etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, afirmându-se în motivele de recurs că dosarul de despăgubire urmează să fie transmis către evaluator.

Or, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice, principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - text care nu poate fi ignorat în orientarea conduitei autorităților naționale.

Cu privire la obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire Recurenta - pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil. Comisia Centrală este entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat deja prevederile art. 276 C. proc. civ., admițând în parte cererea de cheltuieli de judecată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 7733 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.