ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

Ilie B.P. și A.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la emiterea deciziei -

titlu de despăgubire în baza Dispoziției nr. 2059 din data de 26 iunie 2006

emisă de Primăria Municipiului Oradea; obligarea pârâtei să o transmită

Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților; obligarea pârâtei la plata sumei

de 10.000 lei cu titlu de daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii

titlului de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006

emisă de Primăria Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul compus din apartamentele nr. 1, 2 si 3 și teren

aferent în cota 364/549 m.p., situate în Oradea, str. Mihai Eminescu și ca

urmare s-au adresat autorității pârâte pentru emiterea deciziei-titlu de

despăgubire, dar fără nici un rezultat, apreciind astfel că s-au încălcat

dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 6 din această

Convenție prin nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dosarul de despăgubire a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituie în

natură a imobilului notificat și s-a constatat că trebuie completat cu

certificatul de moștenitor nr. 114/2010 eliberat de BNP - P.F. și certificatul

de moștenitor suplimentar nr. X/2011 eliberat de BNP - M.I.A., ambele în

original sau copie legalizată.

Pârâta a susținut că

etapa evaluării este condiționată de completarea dosarului cu aceste

înscrisuri, iar în sarcina sa nu poate fi instituită obligația de a emite

decizia - titlu de despăgubire, întrucât nu este finalizată procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

7733 din 20 decembrie 2011, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanți, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților decizia

reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 2059/26 iunie  2006

emisă de Primarul municipiului Oradea, precum și la plata către reclamanți a

sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiate,

celelalte capete ale acțiunii.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Dispoziția nr.

2059 din 26 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Oradea s-a constatat

calitatea de persoană îndreptățită și s-au acordat despăgubiri petentului R.G. pentru

apartamentele 1, 2 și 3 împreună cu terenul aferent în cotă de 364/549 m.p. din

imobilul situat în Oradea, str. Mihai Eminescu.

Dosarul de

despăgubire a fost înaintat CCSD fiind înregistrat sub nr. 23244/ CC.

La data de 10 martie 2011

a fost autentificat sub nr. 384, contractul de cesiune de drepturi încheiat

între R.O.T., în calitate de cedent, și M.M.D. și cei doi reclamanți în

calitate de cesionari, prin care cedentul a cesionat total și irevocabil cota

de 24% din cota de 50% rămasă după încheierea contractului de cesiune de

drepturi din 24 februarie 2011 autentificat de BNP - M.I.A., după cum urmează:

M.M.D. în cotă de 4%, I.B.P. în cotă de 8% și A.R.M. în cotă de 12% din

drepturile ce îi revin conform Dispoziției nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă de

Primăria municipiului Oradea și a certificatului de moștenitor nr. 7/24

februarie 2011 eliberat de BNP - M.I.A., suplimentar la certificatul de

moștenitor nr. 114 din 23 septembrie 2010 eliberat de BNP - P.F.

Reclamanții au

notificat Comisiei Centrale încheierea acestui contract de cesiune de drepturi,

notificare înregistrată din 11 martie 2011, și au solicitat la aceeași dată

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și transmiterea acesteia

Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul A.N.R.P.

În cauză au fost

parcurse primele două etape ale procedurii administrative reglementate de

Titlul VII al Legii 247/2005 și anume etapa transmiterii și înregistrării

dosarului de despăgubire la Secretariatul Comisiei Centrale și etapa analizării

dosarului în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului notificat.

Prima instanță a

reținut că susținerea pârâtei potrivit căreia dosarul de despăgubire este

incomplet, lipsind două certificate de moștenitor, respectiv cele menționate în

contractul de cesiune de drepturi autentificat din 10 martie 2011, nu poate fi

primită ca justificare a necontinuării procedurii administrative cu etapa

evaluării imobilului și etapa emiterii deciziei de despăgubire, întrucât Legea

247/2005 abilitează autoritatea doar să verifice dacă respingerea cererii de

restituire în natură este legală sau nu, neavând competența de a analiza și

alte aspecte cu privire la dosarul de despăgubire.

Prima instanță a

reținut că dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost

emisă în luna iunie 2006, până în prezent nefiind finalizată procedura

administrativă prin emiterea titlului de despăgubire, intervalul de timp mai

mare de cinci ani de la data emiterii dispoziției neputând fi considerat un

termen rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire, fiind incidente

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004.

În ceea ce privește

capătul doi de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei să transmită

decizia reprezentând titlul de despăgubire Direcției pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar, prima instanță a reținut, în raport cu prevederile art.

141 alin. (3) din Titlul VII al Legii 247/2005 și art. 18 alin. (1) din Titlul

VII al aceleiași legi că ceea ce se înaintează Direcției pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar sunt titlurile de plată, în vederea efectuării operațiunilor

de plată și nu deciziile reprezentând titlurile de despăgubire.

Legea nu

reglementează obligația Comisiei Centrale de a transmite Direcției pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar deciziile ce constituie titlurile de

despăgubire, ulterior emiterii acestora Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților emițând, pe baza opțiunilor persoanelor

îndreptățite, titlurile de conversie sau titlurile de plată, acestea din urmă

fiind înaintate Direcției sus menționate.

Or, în speță,

reclamanții nu au solicitat obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților la emiterea titlului de plată pe baza deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, astfel încât este neîntemeiată și lipsită de suport

legal solicitarea de transmitere de către Comisia Centrală a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire către Direcția pentru Acordarea

Despăgubirilor în Numerar.

Referitor la capătul

trei de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, prima

instanță a avut în vedere că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii

cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999

C. civ., constând în existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Deși reclamanții

invocă producerea unui prejudiciu moral prin refuzul nejustificat de emitere a

titlului de despăgubire (de fapt, este vorba despre nesoluționarea în termenul

legal a cererii de emitere a acestui titlu și nu despre un refuz nejustificat),

nu dovedesc existența unui asemenea prejudiciu, cu toate că sarcina probei le

revenea sub acest aspect, potrivit art. 1169 C. civ.

În privința

cheltuielilor de judecată, prima instanță a făcut aplicarea art. 276 C. proc.

civ.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a

reținut încălcarea termenului rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, fără a ține cont de aspectele obiective ale

soluționării dosarului de despăgubire al reclamanților.

Recurenta a susținut

că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

sunt parcurse mai multe etape.

În speță, etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind

înregistrat sub nr. 23244/ CC și a fost analizată legalitatea cererii de

respingere a cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu

care s-a constatat că se impune completarea dosarului cu certificatul de

moștenitor nr. X/2010 eliberat de BNP - P.F. și certificatul de moștenitor

suplimentar nr. X/2011 eliberat de BNP - M.I.A., ambele în original sau copie

legalizată.

Recurenta a precizat

că înscrisurile solicitate au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale

și urmează ca dosarul să fie transmis la evaluator, invocând jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil care

stabilește anumite criterii, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita

reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru

reclamant, apreciind astfel că reținerile primei instanței privind

nerespectarea termenului rezonabil sunt neîntemeiate.

Recurenta - pârâtă a mai

arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă

și poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă

de sancțiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că

emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.

În fine, recurenta a

arătat că în mod netemeinic s-a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor

de judecată, invocând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Prin notele de

ședință, recurenta-pârâtă a reiterat criticile formulate în recurs, iar, în

subsidiar, în temeiul art. 262 C. proc. civ. raportat la dispozițiile O.U.G. nr.

4/2012, a soliciat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în

executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

fapt și de drept relevante

Cu privire la

încălcarea principiului termenului rezonabil

Intimații-reclamanți

au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în

Oradea, str. Mihai Eminescu, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, prin dispoziția nr. 2059 din 26 iunie 2006 emisă

de Primarul municipiului Oradea, în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Potrivit susținerilor

recurentei - pârâte, dosarul aferent dispoziției menționate a fost înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 23244/

CC și a parcurs etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire

în natură, afirmându-se în motivele de recurs că dosarul de despăgubire urmează

să fie transmis către evaluator.

Or, complexitatea

procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005

constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată

pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorității publice,

principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o

garanție a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 paragraful 1

din Convenția europeană a drepturilor omului și o componentă a dreptului la o

bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene - text care nu poate fi ignorat în orientarea conduitei autorităților

naționale.

Cu privire la

obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire

Recurenta - pârâtă a invocat

caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi

dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică

este nefondată, pentru că etapele și operațiunile premergătoare sunt subsumate

scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de

stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului

rezonabil.

Comisia Centrală este

entitatea care, potrivit atribuțiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul

în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze

apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Cu privire la plata

cheltuielilor de judecată

Instanța de control

judiciar reține că prima instanță a aplicat deja prevederile art. 276 C. proc.

civ., admițând în parte cererea de cheltuieli de judecată.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 7733 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.