ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2013

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul N.I. în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. a solicitat obligarea pârâtei să emită

decizia de validare prin stabilirea valorii reale a cuantumului despăgubirilor

stabilite conform standardelor și indicelor internaționale de evaluare în

Dosarul nr. 19735/CC privind imobilul teren situat în București, în suprafață

de 2651 mp.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși prin Dispoziția nr. 4522 din 08

septembrie 2005, Primarul General al Municipiului București a dispus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat, titlul de

despăgubire nu a fost încă emis, fiind astfel privat nejustificat de

exercitarea dreptului de proprietate.

Prin

întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

menționând că Dosarul de despăgubiri nr. 19735/CC va fi transmis unui

evaluator.

Curții de apel

Prin

Sentința nr. 7752 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București a admis

acțiunea formulată de reclamantul N.I. și a obligate pârâta C.C.S.D. atât la

soluționarea Dosarului de despăgubiri nr. 19735/CC prin transmiterea acestuia

unui/unei evaluator/societăți de evaluatori în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, cât și la emiterea deciziei - titlu

de despăgubire în baza Raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la

data întocmirii raportului.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a

parcurs în procedura de soluționare a Dosarului de despăgubiri nr. 19735/CC

doar etapa de verificare a legalității deciziei de respingere a cererii de

restituire în natură a imobilului situat în București, în suprafață de 2651 mp,

în condițiile în care dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P. la data de 03

iulie 2006, respectiv cu cinci ani înainte de promovarea în justiție a

prezentei acțiuni.

Prin

urmare, judecătorul fondului a constatat că durata procedurii administrative în

privința Dosarului nr. 19735/CC este excesiv de mare, în condițiile în care

pentru fiecare dintre etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu poate fi

necesar un interval de timp mai mare de 6 luni, apreciat ca termen util și

rezonabil de soluționare, fiind evidentă lezarea dreptului și a interesului

legitim al reclamantului de a primi despăgubiri într-un termen rezonabil.

pârâtei

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de

fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi fost încălcat dreptul

reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,

dispunând obligarea sa la transmiterea dosarului

către evaluator și emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de

aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de

despăgubire

al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.

De

asemenea, arată recurenta, că în cauză s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2815/2008

prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod

corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”

din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluționeze Dosarul reclamantului

înregistrat sub nr. 19735/CC.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un

interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 08

septembrie 2005, și cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă

depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult

cu cât autorității recurente îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de

respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a

autorităților administrative.

Astfel,

perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea

recurentă îndreptățește pe intimatul-reclamant să invoce încălcarea

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6

parag. 1 din C.E.D.O. și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea

că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu

exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20

din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.,

consacrat de art. 41 din C.D.F. a U.E. și care reprezintă un reper în

orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor

membre.

Statului

îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului

autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana

îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile

art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De

aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi

justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare

a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind

binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu

se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei

cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate

într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are

caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului

rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în

speță, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării

reclamantului de soluționare a cererii lui nu se încadrează în noțiunea de

termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea,

soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al

VII-lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

1.

Soluția

adoptată în recurs

Pe cale

de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 7752 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 februarie 2013.