ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia de validare prin stabilirea valorii reale a cuantumului despăgubirilor stabilite conform standardelor și indicelor internaționale de evaluare în Dosarul nr. 19735/CC privind imobilul teren situat în București, în suprafață de 2651 mp. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși prin Dispoziția nr. 4522 din 08 septembrie 2005, Primarul General al Municipiului București a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat, titlul de despăgubire nu a fost încă emis, fiind astfel privat nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate.

Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că Dosarul de despăgubiri nr. 19735/CC va fi transmis unui evaluator. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 7752 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul N.I. și a obligate pârâta C.C.S.D. atât la soluționarea Dosarului de despăgubiri nr. 19735/CC prin transmiterea acestuia unui/unei evaluator/societăți de evaluatori în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, cât și la emiterea deciziei - titlu de despăgubire în baza Raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta a parcurs în procedura de soluționare a Dosarului de despăgubiri nr. 19735/CC doar etapa de verificare a legalității deciziei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, în suprafață de 2651 mp, în condițiile în care dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P. la data de 03 iulie 2006, respectiv cu cinci ani înainte de promovarea în justiție a prezentei acțiuni. Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că durata procedurii administrative în privința Dosarului nr. 19735/CC este excesiv de mare, în condițiile în care pentru fiecare dintre etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu poate fi necesar un interval de timp mai mare de 6 luni, apreciat ca termen util și rezonabil de soluționare, fiind evidentă lezarea dreptului și a interesului legitim al reclamantului de a primi despăgubiri într-un termen rezonabil.

3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi fost încălcat dreptul reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa la transmiterea dosarului către evaluator și emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative. De asemenea, arată recurenta, că în cauză s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluționeze Dosarul reclamantului înregistrat sub nr. 19735/CC.

Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 08 septembrie 2005, și cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorității recurente îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimatul-reclamant să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag.

1 din C.E.D.O. și a libertăților fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative. Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E., consacrat de art. 41 din C.D.F.

a U.E. și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantului de soluționare a cererii lui nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII-lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. 1. Soluția adoptată în recurs Pe cale de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 7752 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.