ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

reclamantele S.R.R., M.O. și F.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.,

obligarea acesteia să procedeze la analizarea cu prioritate a Dosarului lor,

inregistrat la Comisie cu nr. 43258/ CC, în privința verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

situat în București sectorul 3, fiind un caz special conform disp. art. 3

din Decizia internă a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborate cu

disp. art. 15

din Normele Metodologice de aplicare a Titlului al VII-lea

din Legea nr. 247/2005; să desemneze evaluator și să predea dosarul

acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să emită decizia reprezentand

titlu de despagubire pentru imobilul menționat mai sus în termen de 60 de

zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii; cu cheltuieli de judecata.

În

motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în fapt, că dosarul lor, ce a

stat la baza emiterii Dispozitiei Primarului General al Municipiului Bucuresti din

12 decembrie 2006 modificata prin Dispozitia din 21 decembrie 2009 modificata

prin Dispozitia din 07 mai 2010, a fost înregistrat pentru a doua oara la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sub nr. 36271/ CC, fiind parcursa etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor, speță trecând mai bine de 10

ani de la data depunerii notificarii

Pârâta

C.C.S.D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, invocând respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum

s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

de apel

Prin

Sentința nr. 6940 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis

în parte acțiunea

formulată de reclamantele

S.R.R., M.O. și F.A. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D.

și a obligat pârâta să trateze cu prioritate Dosarul nr. 36721/ CC,

conform art. 3 din Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. și să analizeze Dosarul

nr. 36271/ CC în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură.

Totodată,

Curtea de apel a respins acțiunea în rest ca nefondată și a obligat pârâta

la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către reclamante.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele

dosarului, rezultă că prin cererea înregistrată la C.C.S.D. sub nr. 28634/ RG

din 18 mai 2011, reclamantele au solicitat tratarea cu prioritate a dosarului

lor, motivat de starea de boală a numitei S.R.R., anexând adeverință medicală,

iar pârâta nu a dat curs acestei cereri și nici nu a justificat această

atitudine prin întâmpinare, în cuprinsul căreia a reamintit doar procedura

instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. în vederea

tratării cu prioritate a anumitor dosare.

Prin

urmare, având în vedere că reclamantele au urmat această procedură fără a primi

însă niciun răspuns din partea pârâtei, care nu și-a justificat pasivitatea

nici în fața instanței, văzând totodată că din actele medicale depuse la dosar

rezultă că reclamanta S.R.R., suferă de insuficiență cardiacă severă cu

acumularea de sânge în amonte, Curtea constată îndeplinite condițiile prevăzute

în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, astfel că a obligat pârâta să

trateze cu prioritate dosarul reclamantelor.

Referitor

la celelalte solicitări ale reclamantei, judecătorul fondului a constatat că în

cauză, dosarul reclamantelor nu a fost analizat de către Secretariatul Comisiei

Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face

obiectul notificării, pârâta susținând că analizarea dosarelor se face în

ordinea înregistrării, pentru a se respecta principiul egalității în drepturi a

persoanelor îndreptățite, însă faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu

a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de

soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând

titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea

publică pentru tergiversarea și pentru nesoluționarea cererilor într-un termen

rezonabil.

Cu

privire la cererea de obligare a pârâtei să desemneze evaluatorul și să emită

decizia în termen de 30 de zile, respectiv 60 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, prima instanță a apreciat că nu se poate reține,

în această fază, un refuz nejustificat sub acest aspect, în condițiile în care

nu a fost parcursă etapa premergătoare, a verificării legalității dispoziției

primarului, de care depinde cursul ulterior al procedurii, fiind prematur să se

analizeze în această etapă o eventuală tergiversare sau un eventual refuz de

desemnare a evaluatorului ori de emitere a deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la

soluționarea cu prioritate a Dosarului nr. 36721/ CC, întrucât în

ședința din 14 decembrie 2011 a fost propusă spre aprobare cererea

reclamantelor, însă din lipsa cvorumului necesar nu s-au putut desfășura

lucrările comisiei, urmând ca cererea să fie analizată în următoarea

ședință a Comisiei Centrale.

Recurenta a mai

arătat că în mod eronat Curtea de apel a reținut că a fost nesocotit termenul

rezonabil de soluționare a cererii reclamantelor, neținând seama de faptul că

procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005

presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a

analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri.

Totodată, a arătat

recurenta, în mod greșit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata

cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în

litigiile ce vizează aplicarea Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005,

solicitând respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corepunzătoare,

fiind nejustificat de mari față de obiectul cauzei și a muncii

îndeplinite de avocat.

II. Considerentele

Înaltei Curți a asupra recursului

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge

recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Intimatele

–reclamante au învestit instanța de contencios administrativ, cu o acțiune

vizând refuzul autorității publice pârâte de a analiza cu prioritate a

dosarului lor, înregistrat la Comisie cu nr. 43258/ CC, în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului situat în București sectorul 3, fiind un caz special conform

disp. art. 3 din Decizia interna a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008

coroborate cu disp. art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului al VII-

lea din Legea nr. 247/2005

.

Instanța de control

judiciar constată că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 3 din

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei potrivit cărora în cazuri

excepționale, temeinic motivate, vor fi tratate cu prioritate dosarele

persoanelor aflate în situații dificile, cum ar fi cele care urmează să fie

evacuate din locuințe ce au fost retrocedate foștilor proprietari, cazuri

medicale sau sociale deosebite, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să

trateze cu prioritate și să analizeze Dosarul nr. 36271/ CC în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Susținerile

recurentei în sensul că în ședința din 14 decembrie 2011 a fost

propusă spre aprobare cererea reclamantelor, însă din lipsa cvorumului necesar

nu s-au putu desfășura lucrările comisiei, urmând ca cererea să fie

analizată în următoarea ședință a Comisiei Centrale, sunt lipsite de

relevanță, întrucât această ședință este ulterioară

pronunțării sentinței.

Soluția instanței de

fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp

foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției și cea a înregistrării

dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de

finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin

obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității

specifice oricărei activități a autorităților administrative.

În acord

cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că cauza de față, dosarul

reclamantelor nu a fost analizat de către Secretariatul Comisiei Centrale sub

aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul

notificării, pârâta susținând că analizarea dosarelor se face în ordinea

înregistrării, pentru a se respecta principiul egalității în drepturi a

persoanelor îndreptățite.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimate să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și

a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.,

consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

Referitor la critica

privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată,

fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă,

întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect

instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art.

274 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora cheltuielile

de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Înalta Curte constată

că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., plata de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanți,

la care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea

speței.

soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 6940 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.