ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantele S.R.R., M.O. și F.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia să procedeze la analizarea cu prioritate a Dosarului lor, inregistrat la Comisie cu nr. 43258/ CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București sectorul 3, fiind un caz special conform disp. art. 3 din Decizia internă a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborate cu disp.

art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului al VII-lea din Legea nr. 247/2005; să desemneze evaluator și să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; să emită decizia reprezentand titlu de despagubire pentru imobilul menționat mai sus în termen de 60 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în fapt, că dosarul lor, ce a stat la baza emiterii Dispozitiei Primarului General al Municipiului Bucuresti din 12 decembrie 2006 modificata prin Dispozitia din 21 decembrie 2009 modificata prin Dispozitia din 07 mai 2010, a fost înregistrat pentru a doua oara la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sub nr. 36271/ CC, fiind parcursa etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, speță trecând mai bine de 10 ani de la data depunerii notificarii Pârâta C.C.S.D., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 6940 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele S.R.R., M.O. și F.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligat pârâta să trateze cu prioritate Dosarul nr. 36721/ CC, conform art. 3 din Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. și să analizeze Dosarul nr. 36271/ CC în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Totodată, Curtea de apel a respins acțiunea în rest ca nefondată și a obligat pârâta la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către reclamante. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din actele dosarului, rezultă că prin cererea înregistrată la C.C.S.D.

sub nr. 28634/ RG din 18 mai 2011, reclamantele au solicitat tratarea cu prioritate a dosarului lor, motivat de starea de boală a numitei S.R.R., anexând adeverință medicală, iar pârâta nu a dat curs acestei cereri și nici nu a justificat această atitudine prin întâmpinare, în cuprinsul căreia a reamintit doar procedura instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. în vederea tratării cu prioritate a anumitor dosare. Prin urmare, având în vedere că reclamantele au urmat această procedură fără a primi însă niciun răspuns din partea pârâtei, care nu și-a justificat pasivitatea nici în fața instanței, văzând totodată că din actele medicale depuse la dosar rezultă că reclamanta S.R.R., suferă de insuficiență cardiacă severă cu acumularea de sânge în amonte, Curtea constată îndeplinite condițiile prevăzute în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, astfel că a obligat pârâta să trateze cu prioritate dosarul reclamantelor.

Referitor la celelalte solicitări ale reclamantei, judecătorul fondului a constatat că în cauză, dosarul reclamantelor nu a fost analizat de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, pârâta susținând că analizarea dosarelor se face în ordinea înregistrării, pentru a se respecta principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite, însă faptul că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul nu a stabilit un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversarea și pentru nesoluționarea cererilor într-un termen rezonabil.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei să desemneze evaluatorul și să emită decizia în termen de 30 de zile, respectiv 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, prima instanță a apreciat că nu se poate reține, în această fază, un refuz nejustificat sub acest aspect, în condițiile în care nu a fost parcursă etapa premergătoare, a verificării legalității dispoziției primarului, de care depinde cursul ulterior al procedurii, fiind prematur să se analizeze în această etapă o eventuală tergiversare sau un eventual refuz de desemnare a evaluatorului ori de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la soluționarea cu prioritate a Dosarului nr. 36721/ CC, întrucât în ședința din 14 decembrie 2011 a fost propusă spre aprobare cererea reclamantelor, însă din lipsa cvorumului necesar nu s-au putut desfășura lucrările comisiei, urmând ca cererea să fie analizată în următoarea ședință a Comisiei Centrale. Recurenta a mai arătat că în mod eronat Curtea de apel a reținut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantelor, neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, a arătat recurenta, în mod greșit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în litigiile ce vizează aplicarea Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, solicitând respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corepunzătoare, fiind nejustificat de mari față de obiectul cauzei și a muncii îndeplinite de avocat. II.

Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatele –reclamante au învestit instanța de contencios administrativ, cu o acțiune vizând refuzul autorității publice pârâte de a analiza cu prioritate a dosarului lor, înregistrat la Comisie cu nr. 43258/ CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București sectorul 3, fiind un caz special conform disp.

art. 3 din Decizia interna a Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 coroborate cu disp. art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005 . Instanța de control judiciar constată că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei potrivit cărora în cazuri excepționale, temeinic motivate, vor fi tratate cu prioritate dosarele persoanelor aflate în situații dificile, cum ar fi cele care urmează să fie evacuate din locuințe ce au fost retrocedate foștilor proprietari, cazuri medicale sau sociale deosebite, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să trateze cu prioritate și să analizeze Dosarul nr. 36271/ CC în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Susținerile recurentei în sensul că în ședința din 14 decembrie 2011 a fost propusă spre aprobare cererea reclamantelor, însă din lipsa cvorumului necesar nu s-au putu desfășura lucrările comisiei, urmând ca cererea să fie analizată în următoarea ședință a Comisiei Centrale, sunt lipsite de relevanță, întrucât această ședință este ulterioară pronunțării sentinței. Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției și cea a înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că cauza de față, dosarul reclamantelor nu a fost analizat de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, pârâta susținând că analizarea dosarelor se face în ordinea înregistrării, pentru a se respecta principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite. Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimate să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative. Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E.

și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., plata de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanți, la care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea speței.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 6940 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.