ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta I.E.V. în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea

controlului de legalitate asupra respingerii cereri de restituire în natură în Dosarul

de despăgubiri înregistrat sub nr. 46146/ CC în maxim 30 de zile de la

pronunțarea hotărârii și obligarea pârâtului la transmiterea dosarului către un

evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în

București, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, deși prin Dispoziția nr. 9943 din 25 martie 2008

Primarul General al Mun. București a dispus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilul menționat, titlul de despăgubire nu a fost încă

emis, fiind astfel privată nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate.

Prin

întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

menționând că Dosarul reclamantei de despăgubiri înregistrat sub nr. sub nr. 46146/

CC, a fost analizat în privința legalității cererii de restituire în natură a

imobilului notificat.

de apel

Prin

Sentința nr. 5151 din 16 septembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis

acțiunea formulată de reclamanta I.E.V. și a obligat pârâta C.C.S.D. să

soluționeze cererea reclamantei având ca obiect desemnarea unui evaluator în

vederea întocmirii raportului de evaluare, precum și la 250 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că invocarea

de către pârâtă a soluționării cererilor în funcție de ordinea de prioritate prevăzută

în Decizia nr. 2815/2008, fără să se prezinte dovezi în acest sens, nu este o

justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantei, ca temei pentru

nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a

dreptului la despăgubire la care aceasta este îndreptățită potrivit legii.

Prin

urmare, judecătorul fondului a constatat că prin nesoluționarea într-un termen

rezonabil a cererii privitoare la desemnarea evaluatorului autoritatea

administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale.

În fine,

prima instanță a reținut că reclamanta deși este îndreptățită în a

avea o speranță legitimă la obținerea unei indemnizații, interesul său

patrimonial suficient de important și recunoscut pentru a constitui un bun

aflat sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1, este în mod

vădit încălcat prin decizia autorității administrative.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de

fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi fost încălcat dreptul

reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,

dispunând obligarea sa la transmiterea dosarului

către evaluator și emiterea titlului de despăgubire, fără a ține cont de

aspectele obiective și procedura complexă privind soluționarea dosarului de

despăgubire

al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.

De

asemenea, arată recurenta, că în cauză s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2815/2008

prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

Totodată,

a arătat recurenta, în mod greșit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale

la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul

în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

solicitând respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corespunzătoare,

fiind nejustificat de mari față de obiectul cauzei și a muncii

îndeplinite de avocat.

În fine,

s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în

conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în

raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea

specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de

fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluționeze Dosarul reclamantului înregistrat

sub nr. 46146/ CC.

Soluția instanței de

fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval destul

de mare, în raport de data emiterii dispoziției, respectiv 25 martie 2008, și

cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă depășirea termenului

rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorității

recurente îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea

principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților

administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimata-reclamantă să invoce încălcarea principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1

din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și

care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De aceea, Înalta

Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici

prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că

cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de

timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu

poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare

a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță,

termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantului

de soluționare a cererii lui nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil,

astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția

impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât

și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei

evaluării.

Referitor la critica

privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată,

fiind lipsită de relevanță lipsa personalității juridice, invocată de pârâtă,

întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect

instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art.

274 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora cheltuielile

de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Înalta Curte constată

că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., plata de 250 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanți,

la care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea

speței.

Nu poate

reține nici solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen

prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în

vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face

obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor

normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

adoptată în recurs

Pe cale

de consecință, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 5151 din 16

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.