ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești sub nr. 371/42/2011, reclamanții M.C., A.M.J.T.S., A.S.Gh. și

A.I. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să transmită Dosarul de despăgubiri nr. 36831/cc, în

termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va

pronunța în cauză, către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată în

vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din București, str.

Ș.V. sector 1.

de Apel

Prin Sentința nr. 199

din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă cererea formulată de

reclamanții M.C., A.M.J.T.S., A.S.Gh. și A.I., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul

că a fost obligată pârâta să transmită dosarul reclamanților, evaluatorului, în

vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

De asemenea, a fost

obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 500 RON cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 7375 din 12

februarie 2007 a Primarului General al Municipiului București a fost respinsă

cererea de restituire în natură a imobilului și a fost propusă acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru partea din imobilul care a

aparținut autorului lor, M.C., respectiv 4 apartamente, care au fost vândute

potrivit Legii nr. 112/1995.

Dosarul a fost

transmis pârâtei, fiind înregistrat sub nr. 36831/CC.

Prin Adresa nr.

36831/CC din 4 mai 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

solicitat entității emitente a Dispoziției, completarea documentației cu un

certificat de moștenitor privind succesiune văduvei S.M.

În acest context,

instanța de fond a constatat că, deși dosarul reclamanților privind acordarea

de măsuri reparatorii a fost înregistrat de aproximativ 4 ani la instituția

pârâtă, procedura administrativă reglementată de legea anterior indicată este

în faza de început.

Atât etapa evaluării,

cât și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape

cuprinse în cadrul „procedurilor administrative pentru acordarea

despăgubirilor”, reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să

se desfășoare într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Termenul rezonabil

astfel consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative

preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare,

statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în

așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de aceste

considerente și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, nesoluționarea

unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 într-un interval de

timp mare, de peste 4 ani de la înregistrarea dosarului la pârâtă, respectiv de

9 ani de la data notificării, justifică aplicarea în cauză a art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța a reținut că

susținerile pârâtei referitoare la imposibilitatea finalizării procedurii din

cauza lipsei unor documente, nu pot fi primite, deoarece adresa prin care s-a

solicitat completarea dosarului a fost emisă după învestirea instanței cu

soluționarea prezentului litigiu, și la aproximativ 4 ani de la înregistrarea

dosarului la C.C.S.D.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a formulat recurs în termen legal Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Sintetizând aspectele

învederate de recurentă care privesc și chestiuni de ordin general referitoare

la organizarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr.

247/2005, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este combătută în

următoarele privințe:

3.1. - a fost

ignorată Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care stabilește o modalitate

de soluționare convenabilă a dosarelor de despăgubire, cu respectarea

principiului egalității de tratament a persoanelor îndreptățite.

3.2. - nu s-a ținut

seama de Adresa nr. 36831/CC din 4 mai 2011 prin care recurenta a solicitat

Primăriei Municipiului București să completeze dosarul aferent Dispoziției nr.

7375 din 12 februarie 2007 cu dovezi referitoare la succesiunea autoarei S.M.

și dacă a fost depusă cerere în temeiul Legii nr. 112/2005 și dacă s-au acordat

despăgubiri.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, cât și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

și de drept relevante

Intimații-reclamanți

M.C., A.M.J.T.S., A.S.Gh. și A.I. au învestit instanța de contencios

administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă

reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin trimiterea Dosarului nr.

36831/CC/2007 la evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru

imobilul din str. Ș.V., sector 1, București.

Necontestat,

intimații sunt titularii unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în

București, str. Ș.V., sector 1, trecut în proprietatea Statutului prin Decretul

nr. 92/1950. Acest drept le-a fost recunoscut prin Dispoziția nr. 7375 din 12

februarie 2007 a Primarului General al Municipiului București prin care s-a

soluționat notificarea intimaților întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Cum s-a arătat la

art. 3 din dispoziție, dosarul aferent notificării menționate s-a înaintat

Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 36831/CC.

Până la data

soluționării recursului de față, 3 mai 2012, recurenta nu a emis decizia

reprezentând titlu de despăgubire și, de altfel, nu a făcut nici dovada

parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii

raportului de evaluare.

În acest condiții,

Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul

rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.

Indiferent de natura

dificultăților întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste

5 ani și 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu

competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu

caracter reparatoriu, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru

ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze,

în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să

nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001.

Răspunzând punctual

criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la

norma administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor

înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta susține că

prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de

soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate

înaintate și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept

criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.

Fără a nega dreptul

autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității

sale, totuși Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul

intimaților, înregistrat în cursul anului 2006 nu a fost soluționat nici până

la sfârșitul anului 2011. Or, complexitatea etapelor procedurii administrative

și faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor,

nu pot constitui argumente care să justifice prelungirea sine die a momentului

emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru

intimații-reclamanți.

Așa fiind, în mod

legal a reținut prima instanță, pe baza jurisprudenței consecvente a Curții

Europene a Drepturilor Omului, că autoritățile unui stat nu pot să invoce

chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces

echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința

încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție.

1.2. Referitor la

Adresa nr. 36831/CC din 4 mai 2011

Examinând, ca și

prima instanță, relevanța probatorie a înscrisului menționat, Înalta Curte

observă că acesta nu face decât să confirme justețea soluției adoptate de

Curtea de apel.

Astfel, prin Adresa

nr. 36831/CC din 4 mai 2011 prin care recurenta solicită Primăriei Generale a

Municipiului București să completeze dosarul de despăgubiri cu „certificat de

moștenitor sau negație cu privire la dezbaterea succesiunii obținută de la

camera notarilor publici în raza căreia a avut ultimul domiciliu autoarea

petenților, numita S.M., fie certificatul de deces al acesteia, dacă a decedat

ulterior preluării” și, de asemenea, „să comunice dacă pentru imobil a fost

depusă cerere în temeiul Legii nr. 112/1995, iar în măsura în care au fost

acordate despăgubiri, să se indice cuantumul și data încasării acestora”.

În primul rând,

această adresă are un pronunțat caracter pro causa, fiind emisă după primirea

citației expediate de prima instanță. Înscrisul în discuție relevă o practică

administrativă cunoscută de instanțele de contencios administrativ și

sancționată prin soluțiile pronunțate în această materie dar, totuși,

nereevaluată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În al doilea rând,

neclaritățile semnalate în dosarul cu propunere de despăgubiri nu există sau,

în orice caz, puteau fi lămurite pe baza înscrisurilor prezentate de intimați

odată cu notificarea precum și a acelora predate autorității centrale odată cu

Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 7375/2007.

Din afirmațiile

autorității recurente din cuprinsul cererii de recurs, reiese că la dosarul de

despăgubire a fost transmis certificatul de deces al autoarei S.M., dar dosarul

trebuie completat cu datele privind o eventuală cerere formulată în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 112/2005 și acordarea de despăgubiri.

Or, această

solicitare reprezintă doar o încercare nereușită a autorității pârâte de a

justifica încălcarea termenului rezonabil de demarare a procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în condițiile în

care, din cuprinsul alin. (2) al Dispoziției Primarului General al Municipiului

București nr. 7375/2007 rezultă că cele patru apartamente ce compun imobilul

din Ș.V., sector 1, București au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/2005,

acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi restituit în natură. În

aceste condiții, era evident pentru recurenta-pârâtă că reclamanții nu

formulaseră cerere de restituire în temeiul Legii nr. 112/2005 (pentru că

altfel, apartamentele nu puteau fi vândute către chiriașii ce le ocupau la acel

moment), iar acest aspect fusese verificat oricum de entitatea însărcinat cu

soluționarea Notificării nr. 1475 din 6 martie 2001, singura formulată de

reclamanți, potrivit dovezilor existente la dosar.

1.3. Referitor la

existența unui refuz de rezolvare a cererii și încălcarea termenului rezonabil

Apărarea recurentei

în sensul că învestirea sa nu se realizează printr-o cerere a persoanei

îndreptățite la despăgubiri, ci potrivit procedurii speciale reglementate de

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu poate avea finalitatea scontată

pentru că obligativitatea parcurgerii procedurii administrative într-un termen

rezonabil nu este condiționată de modalitatea învestirii.

Nici faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport

susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din

Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și

secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să

contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și

în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității

publice.

Or, după cum se poate

observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac

recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative

după înregistrarea dosarului intimaților-reclamanți la Secretariatul Comisiei,

în anul 2007.

Conchizând, Înalta

Curte, reține, la fel ca judecătorul fondului, că recurenta-pârâtă, implicată

în derularea procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 a depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului de

despăgubire nr. 36831/CC, toate motivele de recurs fiind nefondate.

De asemenea, Înalta

Curte va admite și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de

intimații-reclamanți, fiind îndeplinite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. și va obliga pârâtul la plata acestora.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 199 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pârâtul la

plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 RON către

intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat de GGC - LM