ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 371/42/2011, reclamanții M.C., A.M.J.T.S., A.S.Gh. și A.I. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită Dosarul de despăgubiri nr. 36831/cc, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunța în cauză, către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din București, str. Ș.V. sector 1. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 199 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă cererea formulată de reclamanții M.C., A.M.J.T.S., A.S.Gh.

și A.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că a fost obligată pârâta să transmită dosarul reclamanților, evaluatorului, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 7375 din 12 februarie 2007 a Primarului General al Municipiului București a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului și a fost propusă acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru partea din imobilul care a aparținut autorului lor, M.C., respectiv 4 apartamente, care au fost vândute potrivit Legii nr. 112/1995.

Dosarul a fost transmis pârâtei, fiind înregistrat sub nr. 36831/CC. Prin Adresa nr. 36831/CC din 4 mai 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat entității emitente a Dispoziției, completarea documentației cu un certificat de moștenitor privind succesiune văduvei S.M. În acest context, instanța de fond a constatat că, deși dosarul reclamanților privind acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de aproximativ 4 ani la instituția pârâtă, procedura administrativă reglementată de legea anterior indicată este în faza de început. Atât etapa evaluării, cât și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape cuprinse în cadrul „procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor”, reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Termenul rezonabil astfel consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În raport de aceste considerente și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, nesoluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 într-un interval de timp mare, de peste 4 ani de la înregistrarea dosarului la pârâtă, respectiv de 9 ani de la data notificării, justifică aplicarea în cauză a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța a reținut că susținerile pârâtei referitoare la imposibilitatea finalizării procedurii din cauza lipsei unor documente, nu pot fi primite, deoarece adresa prin care s-a solicitat completarea dosarului a fost emisă după învestirea instanței cu soluționarea prezentului litigiu, și la aproximativ 4 ani de la înregistrarea dosarului la C.C.S.D. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat recurs în termen legal Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Sintetizând aspectele învederate de recurentă care privesc și chestiuni de ordin general referitoare la organizarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este combătută în următoarele privințe: 3.1.

- a fost ignorată Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care stabilește o modalitate de soluționare convenabilă a dosarelor de despăgubire, cu respectarea principiului egalității de tratament a persoanelor îndreptățite. 3.2. - nu s-a ținut seama de Adresa nr. 36831/CC din 4 mai 2011 prin care recurenta a solicitat Primăriei Municipiului București să completeze dosarul aferent Dispoziției nr. 7375 din 12 februarie 2007 cu dovezi referitoare la succesiunea autoarei S.M. și dacă a fost depusă cerere în temeiul Legii nr. 112/2005 și dacă s-au acordat despăgubiri. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimații-reclamanți M.C., A.M.J.T.S., A.S.Gh. și A.I. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin trimiterea Dosarului nr. 36831/CC/2007 la evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din str. Ș.V., sector 1, București. Necontestat, intimații sunt titularii unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în București, str. Ș.V., sector 1, trecut în proprietatea Statutului prin Decretul nr. 92/1950.

Acest drept le-a fost recunoscut prin Dispoziția nr. 7375 din 12 februarie 2007 a Primarului General al Municipiului București prin care s-a soluționat notificarea intimaților întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Cum s-a arătat la art. 3 din dispoziție, dosarul aferent notificării menționate s-a înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr. 36831/CC. Până la data soluționării recursului de față, 3 mai 2012, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire și, de altfel, nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare. În acest condiții, Înalta Curte reține, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor.

Indiferent de natura dificultăților întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 5 ani și 6 luni, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competențe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2001. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Referitor la norma administrativă ce reglementează ordinea soluționării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta susține că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluționare a dosarelor, făcând distincție între dosarele înregistrate înaintate și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor. Fără a nega dreptul autorității recurente de a adopta norme în vederea organizării activității sale, totuși Înalta Curte nu poate face abstracție de faptul că dosarul intimaților, înregistrat în cursul anului 2006 nu a fost soluționat nici până la sfârșitul anului 2011. Or, complexitatea etapelor procedurii administrative și faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor, nu pot constitui argumente care să justifice prelungirea sine die a momentului emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru intimații-reclamanți.

Așa fiind, în mod legal a reținut prima instanță, pe baza jurisprudenței consecvente a Curții Europene a Drepturilor Omului, că autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-și invoce propria culpă în privința încălcării drepturilor recunoscute prin Convenție. 1.2. Referitor la Adresa nr. 36831/CC din 4 mai 2011 Examinând, ca și prima instanță, relevanța probatorie a înscrisului menționat, Înalta Curte observă că acesta nu face decât să confirme justețea soluției adoptate de Curtea de apel.

Astfel, prin Adresa nr. 36831/CC din 4 mai 2011 prin care recurenta solicită Primăriei Generale a Municipiului București să completeze dosarul de despăgubiri cu „certificat de moștenitor sau negație cu privire la dezbaterea succesiunii obținută de la camera notarilor publici în raza căreia a avut ultimul domiciliu autoarea petenților, numita S.M., fie certificatul de deces al acesteia, dacă a decedat ulterior preluării” și, de asemenea, „să comunice dacă pentru imobil a fost depusă cerere în temeiul Legii nr. 112/1995, iar în măsura în care au fost acordate despăgubiri, să se indice cuantumul și data încasării acestora”. În primul rând, această adresă are un pronunțat caracter pro causa, fiind emisă după primirea citației expediate de prima instanță.

Înscrisul în discuție relevă o practică administrativă cunoscută de instanțele de contencios administrativ și sancționată prin soluțiile pronunțate în această materie dar, totuși, nereevaluată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În al doilea rând, neclaritățile semnalate în dosarul cu propunere de despăgubiri nu există sau, în orice caz, puteau fi lămurite pe baza înscrisurilor prezentate de intimați odată cu notificarea precum și a acelora predate autorității centrale odată cu Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 7375/2007. Din afirmațiile autorității recurente din cuprinsul cererii de recurs, reiese că la dosarul de despăgubire a fost transmis certificatul de deces al autoarei S.M., dar dosarul trebuie completat cu datele privind o eventuală cerere formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/2005 și acordarea de despăgubiri.

Or, această solicitare reprezintă doar o încercare nereușită a autorității pârâte de a justifica încălcarea termenului rezonabil de demarare a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în condițiile în care, din cuprinsul alin. (2) al Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 7375/2007 rezultă că cele patru apartamente ce compun imobilul din Ș.V., sector 1, București au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/2005, acesta fiind și motivul pentru care nu a putut fi restituit în natură. În aceste condiții, era evident pentru recurenta-pârâtă că reclamanții nu formulaseră cerere de restituire în temeiul Legii nr. 112/2005 (pentru că altfel, apartamentele nu puteau fi vândute către chiriașii ce le ocupau la acel moment), iar acest aspect fusese verificat oricum de entitatea însărcinat cu soluționarea Notificării nr. 1475 din 6 martie 2001, singura formulată de reclamanți, potrivit dovezilor existente la dosar.

1.3. Referitor la existența unui refuz de rezolvare a cererii și încălcarea termenului rezonabil Apărarea recurentei în sensul că învestirea sa nu se realizează printr-o cerere a persoanei îndreptățite la despăgubiri, ci potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu poate avea finalitatea scontată pentru că obligativitatea parcurgerii procedurii administrative într-un termen rezonabil nu este condiționată de modalitatea învestirii. Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag.

1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice.

Or, după cum se poate observa din actele și lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative după înregistrarea dosarului intimaților-reclamanți la Secretariatul Comisiei, în anul 2007. Conchizând, Înalta Curte, reține, la fel ca judecătorul fondului, că recurenta-pârâtă, implicată în derularea procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a depășit termenul rezonabil de soluționare a Dosarului de despăgubire nr. 36831/CC, toate motivele de recurs fiind nefondate. De asemenea, Înalta Curte va admite și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații-reclamanți, fiind îndeplinite cerințele art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. și va obliga pârâtul la plata acestora. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 199 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 RON către intimații-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2012. Procesat de GGC - LM