ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4711/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4711/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții G.N. și G.E.

au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, să

se dispună constatarea nulității deciziei nr. 6679 din 30 iunie 2009 și obligarea

pârâtei la emiterea unui titlu de despăgubire în cuantumul rezultat în urma efectuării

raportului de expertiză judiciară, privind evaluarea imobilului, potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

morale și materiale în valoare de 30.000 RON, pentru prejudiciul suferit.

Prin sentința nr. 281

din 15 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G.N.

și G.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și chemata în garanție SC R. SA și, în consecință:

- a anulat în parte decizia

nr. 6670 din 30 iunie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în sensul că suma cuprinsă în titlul de despăgubire în favoarea reclamanților este

de 167.872,26 RON, în loc de 51.770,63 RON;

- a respins capătul de

cerere privind daunele morale și materiale, de 20.000 RON;

- a respins cererea față

de chemata în garanție SC R. SA București, formulată de pârât;

- a obligat pârâtul Statul

Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 2.500

RON, cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

După efectuarea celui

de al doilea raport de evaluare în cadrul procedurii administrative a fost emisă

decizia nr. 6679 din 30 iunie 2009, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, atacată cu prezenta acțiune, decizie prin care se emite titlul de

despăgubiri în favoarea reclamanților, pentru imobilul proprietatea acestora situat

în Buzău, în cuantum de 51.770,63 RON, precizându-se că această sumă este rezultată

în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 46.029,37 RON (respectiv 66.003 ROL),

încasate în anul 1984, actualizate cu coeficientul de actualizare, din valoarea

stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 23455/CC

din 31 iulie 2006.

Prin raportul de expertiză

tehnică construcții, dispusă în cauză la cererea reclamanților, efectuată în cauză

de expert M.G., s-a stabilit că valoarea actualizată a despăgubirilor pentru construcțiile

proprietatea reclamanților, ce au fost demolate în totalitate, este în cuantum de

191.690 RON, arătându-se că s-a avut în vedere valoarea de piață a proprietății

imobiliare, conform standardelor internaționale de evaluare, utilizând abordarea

prin cost și abordarea prin comparația vânzărilor.

Prin raportul de expertiză

contabilă s-a stabilit că valoarea actualizată a despăgubirilor încasate de reclamanți

în anul 1984, prin aplicarea coeficientului de actualizare potrivit Ordinului B.N.R.

nr. 4/24555/2003, respectiv indicelui prețului de consum stabilit de I.N.S.S., este

de 23.817,74 RON, sumă ce trebuie dedusă din valoarea actualizată de despăgubiri

a imobilului stabilită în raportul de expertiză contabilă, respectiv suma de 191.690

RON, valoarea actualizată a despăgubirilor ce urmează a fi încasată efectiv de reclamanți

după această deducere fiind de 167.872,26 RON.

În ceea ce privește capătul

de cerere privind daunele morale și materiale de 20.000 RON solicitate de reclamanți,

instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat, apreciind că prin

probatoriile administrate în cauză nu s-a dovedit de către reclamanți producerea

acestui prejudiciu.

Referitor la cererea de

chemare în garanție formulată de pârâtă a SC R. SA, instanța a respins această cerere,

deoarece instituția chemării în garanție reglementată de dispozițiile art. 60-63

C. proc. civ. se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire,

care nu se regăsește în cauză, deoarece SC R. SA este doar un prestator de servicii

de evaluare pentru pârâtă, fără ca acesta să-și fi asumat prin convenția încheiată

o obligație de garanție a dreptului de despăgubire, la care este ținută pârâta,

ca reprezentat al Statului Român.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, a fost obligat la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată

către reclamanți, constând în onorariile de expert.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat

recurs.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 4 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că dispunând efectuarea

unui raport de expertiză judiciară instanța de fond și-a depășit atribuțiile, s-a

substituit evaluatorilor autorizați desemnați în mod aleatoriu de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cadrul procedurii administrative în

conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, totodată, că fondul litigiului

nu a primit o dezlegare corectă câtă vreme nu s-a oferit recurentei-pârâte posibilitatea

de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză (care a fost înregistrat la Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților la data de 20 decembrie 2010), în baza

căruia s-a anulat parțial titlul de despăgubire emis în favoarea reclamanților pentru

a se demonstra că expertul judiciar nu a respectat prevederile O.U.G. nr. 81/2007

și pct. 11.4. din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicate, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007. De asemenea, s-a apreciat că greșit s-a respins cererea

de chemare în garanție a SC R. SA cu care recurenta a încheiat un contract de prestări

servicii având ca obiect evaluare imobil, cu respectarea termenelor de întocmire

a raportului de evaluare și a Standardelor Internaționale de Evaluare.

În dezvoltarea celor două

motive de recurs s-a arătat că la primul raport de evaluare întocmit de societatea

de evaluatori SC R. SA la data de 29 august 2008, intimații-reclamanți au formulat

obiecțiuni, și constatându-se că raportul nu corespunde Standardelor Internaționale

de Evaluare s-a dispus refacerea raportului de evaluare. Și ulterior acestui moment

s-au efectuat noi obiecțiuni, iar SC R. SA a răspuns la acestea, răspunsul fiind

comunicat reclamanților (prin mandatar O.I.) cu adresa din 12 iunie 2009.

Întrucât evaluatorul și-a

menținut punctul de vedere cu privire la suma stabilită prin raportul de evaluare

refăcut, acesta a fost supus aprobării Comisiei Centrale cu mențiunea că din valoarea

totală au fost deduse despăgubirile în cuantum de 46.029,37 RON - respectiv 66.003

ROL - încasate în anul 1984, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Recurentul a considerat

neadecvată mențiunea cuprinsă în considerentele sentinței atacate, referitoare la

nerespectarea cu ocazia emiterii deciziei a cărei anulare s-a cerut, a dispozițiilor

art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, mai exact la valoarea imobilului așa cum

a fost stabilită la data soluționării notificării depuse de reclamanți, subliniindu-se

că se face o confuzie între cele două proceduri administrative, respectiv cea prevăzută

de Legea nr. 10/2001, republicată, și cea de evaluare care se derulează conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurentul a explicat

că prin evoluția pieței imobiliare valoarea imobilului notificat nu mai este aceeași

cu cea de la data notificării, astfel că intimații-reclamanți nu sunt îndreptățiți

să ceară o altă valoare.

Au fost criticate metodele

folosite de experții judiciari – metoda costurilor de înlocuire și metoda prin comparație

directă, nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, urmare cărora valoarea

estimată în final nu reprezintă „valoarea de piață” în sensul Legii nr. 10/2001,

iar în privința actualizării despăgubirilor s-a imputat experților nerespectarea

art. 1 alin. (1) din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001 și dispozițiile pct. 11.4 din Normele de aplicare a acestui act

normativ (aprobate prin H.G. nr. 250/2007), adică neutilizarea coeficientului de

actualizare aferent fiecărui an prin raportarea cursului leu/dolar S.U.A. din anul

preluării, la cursul leu/dolar S.U.A. din anul emiterii deciziei/dispoziției prin

care se soluționează notificarea.

Prin întâmpinare, intimații

G.N. și G.E. au arătat că sentința recurată este temeinică și legală, solicitând

respingerea recursului.

Examinând cauza prin prisma

criticilor prezentate rezumativ mai înainte și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat și îl va admite în limita

celor ce vor fi punctate în continuare:

Obiectul acțiunii în contencios

administrativ formulate de G.N. și G.E. a vizat constatarea nulității deciziei

nr. 6679 din 30 iunie 2009 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a emis în favoarea acestora titlul de despăgubire în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unui nou titlu de despăgubire în cuantumul

rezultat în urma efectuării unui raport de expertiză judiciară pentru evaluarea

imobilului conform dispozițiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, precum

și acordarea de daune materiale și morale pentru prejudiciul suferit de reclamanți.

Pentru pronunțarea soluției

aflate în control judiciar instanța a administrat la cererea părților proba cu înscrisuri

și proba cu expertiza tehnică judiciară, permise de dispozițiile art. 167 și urm.

și de art. 201 și urm. C. proc. civ., apelând la părerea unui specialist în considerarea

faptului că principala nemulțumire ce a cauzat demersul judiciar a fost legată de

valoarea fixată, în cadrul procedurii administrative de evaluatorul SC R. SA, cu

titlu de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, respectiv

de suma de 51.720,63 RON apreciată ca nejustificat de mică și stabilită arbitrar.

Așa cum rezultă din prevederile

cuprinse în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente – Titlul VII (Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv) Capitolul V (Căi de atac în justiție –

art. 19-20), legalitatea deciziilor adoptate de Comisia Centrală poate fi verificată

în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, iar dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile

C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor

de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate în drepturile

sau interesele lor, pe de altă parte (art. 28 din lege).

Compatibilitatea celor

două categorii de norme se stabilește de instanță, potrivit textului legal evocat,

astfel că în speță s-a procedat la încuviințarea tuturor probelor apte să conducă

la o soluție legală și temeinică.

De altfel, nici în fața

primei instanțe și nici în recurs nu s-a indicat vreun motiv de incompatibilitate

al normelor de procedură civilă cu prevederile Legii nr. 554/2004 care reprezintă

cadrul pentru cenzurarea legalității deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Precizările de mai sus

sunt necesare tocmai pentru a răspunde motivului de nelegalitate referitor la depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța fondului – prevăzute de

art. 304 pct. 4 C. proc. civ. în justificarea căruia s-a considerat că prin încuviințarea

efectuării unei expertize tehnice contabile au fost încălcate atribuțiile exclusive

ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în derularea procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005, modificată și completată.

Abordarea recurentului

în sensul că instanța s-a substituit Comisie Centrale și implicit evaluatorului

desemnat aleatoriu nu poate fi acceptată, nu doar pentru argumentele deja expuse

ci și pentru că legea specială face trimitere expresă la Legea nr. 554/2004, precizându-se

că deciziile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în

condițiile Legii contenciosului administrativ, fără vreo limitare în privința probatoriului

ce poate fi încuviințat; nu în ultimul rând trebuie observat că la desemnarea expertului

tehnic judiciar a fost urmată întocmai reglementarea din art. 202 alin. (1) C.

proc. civ., numirea acestuia făcându-se prin tragere la sorți în ședință publică,

de pe lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză.

Este discutabil însă faptul

că cea de-a doua expertiză contabilă dispusă și efectuată în cauză de expert contabil

I.M.E.  a fost primită și de recurentul-pârât în condițiile în care la dosar există

doar o adresă de comunicare de la instanță către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a raportului de expertiză și nu și o confirmare de primire a lucrării.

Afirmația recurentului în acest sens nu a fost contracarată cu nicio dovadă care

să demonstreze că autoritatea pârâtă a avut la dispoziție toate mijloacele necesare

pentru a-și face toate apărările, acest lucru implicând și să-și spună punctul de

vedere relativ la concluziile expertului contabil. De aceea se poate spune că partea

în discuție a fost privată de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că deci această critică adusă sentinței

este una întemeiată.

Revenind la problemele

de fond ale pricinii care vizează în mod categoric și principal modul de stabilire

al cuantumului despăgubirilor pentru imobilul notificat situat în Buzău, se impune

a se sublinia că în urma celor două evaluări efectuate în procedura administrativă

și în urma deducerii despăgubirilor primite în anul 1984, actualizate cu coeficientul

de actualizare, s-a decis emiterea titlului de despăgubire pentru suma de 51.770,63

RON.

În urma efectuării celor

două expertize contabile judiciare, suma reprezentând despăgubiri a fost stabilită

la 167.872,62 RON, de asemenea după deducerea valorii actualizate a despăgubirilor

încasate efectiv de reclamanți (23.817,74 RON).

În condițiile art. 19

alin. (1) Capitolul VII, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată și completată,

dând prevalență concluziilor raportului 2 de expertiză contabilă efectuat în procedura

judiciară, prima instanță a anulat în parte decizia nr. 6679 din 30 iunie 2009 emisă

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, stabilind că titlul de despăgubiri

în favoarea reclamanților este în sumă de 167.872,62 RON în loc de 51.770,63 RON;

la o astfel de concluzie s-a ajuns însă fără a se examina și înlătura, motivat,

concluziile raportului de evaluare, întocmit de SC R. SA și care a stat la baza

emiterii actului administrativ individual contestat.

Or, așa cum s-a arătat,

raportul de expertiză I.M.E. nu a fost comunicat efectiv și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar instanța nu explică motivele pentru care își

însușește acest raport de expertiză judiciară, cu atât mai mult cu cât exista o

diferență considerabilă între cele sume reprezentând despăgubiri, respectiv între

suma 51.770,63 RON după evaluarea de către SC R. SA în procedura administrativă

și suma de 167.872,62 RON în urma expertizei tehnice judiciare.

Instanța fondului nu a

procedat la o analiză prealabilă a legalității actelor și operațiunilor administrative

care au stat la baza emiterii actului dedus judecății în virtutea art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 și nu a cerut expertului lămuriri în legătură cu stabilirea

valorii de piață care se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare

după cum prevăd dispozițiile art. 10 alin. (9), art. 11 alin. (6) din Legea nr.

10/2001 și art. 2 alin. (1) lit. e) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată

și completată.

În acest context se impune

efectuarea unui supliment la raportul de expertiză omologat de instanța fondului

și/sau efectuarea unei noi expertize tehnice contabile, dispuse chiar și din oficiu

în temeiul rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu atât mai

mult cu cât în situația în care s-au utilizat atât în procedura administrativă,

cât și în cea judiciară aceleași Standarde Internaționale de Evaluare, diferența

de valoare între cele două sume stabilite ca reprezentând despăgubiri cuvenite intimaților-reclamanți

nu poate fi justificată, în mod rezonabil.

Pentru a acoperi aceste

neajunsuri, esențiale în opinia Înaltei Curți pentru o dezlegare corectă a pricinii

și constatând întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se va face aplicația art. 312 alin. (3) teza a II-a, subteza a II-a

C. proc. civ. – când modificarea hotărâri nu este posibilă fiind necesară administrarea

de probe noi – și, admițând recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de rejudecare

va avea în vedere aspectele dezvoltate și care țin de stabilirea în conformitate

cu legea a cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții, urmând

a administra toate probele pe care le consideră utile și pertinente pentru verificarea

legalității deciziei nr. 6679 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Este necesară precizarea

că pot face obiectul preocupării instanței de rejudecare și celelalte aspecte detailate

prin cererea de recurs, cu excepția celui legat de modul de soluționare a cererii

de chemare în garanție a SC R. SA de către pârât.

Nefiind îndeplinite cerințele

impuse de art. 60 și urm. C. proc. civ., în mod corect cererea de chemare în garanție

a fost respinsă, SC R. SA fiind un prestator de servicii de evaluare pentru Statul

Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care nu și-a

asumat o obligație de garanție a dreptului de despăgubire la care ar fi ținut pârâtul

în cazul în care s-ar primi pretențiile reclamanților.

Văzând, deci, dispozițiile

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 281 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.